Trebuie amintit că, prin Rezoluția 217 din cadrul celei de-a III-a Sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, s-a adoptat, la 10 decembrie 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului. La vremea respectivă, Adunarea Generală a recomandat statelor membre să utilizeze toate mijloacele disponibile astfel încât textul declarației să poată fi cunoscut de fiecare om în parte. Conform acestei Declarații, se putea şti că „orice om are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitate personală și se poate bucura de toate drepturile şi libertățile scrise în această declarație, fără nicio deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau origine socială”. De asemenea, se sublinia egalitatea tuturor oamenilor în fața legii și oricărei persoane de a avea dreptul la o judecată corectă şi la o condamnare doar pe baza unor probe reale. Tot în Declarație se consemna că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de o cetățenie sau de dreptul de a-şi schimba cetățenia și fiecare om are dreptul la proprietate, la libertatea gândirii, a libertății de conștiință şi religiei, dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării şi la libertatea de întrunire şi de asociere pașnică.

Amintesc că în acea zi, de 10 decembrie 1948, 58 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite au adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului cu 48 de voturi „pentru” și cu 8 abțineri din rândul țărilor din blocul sovietic, a Africii de Sud și Arabiei Saudite, reprezentanții a două state nefiind prezenți în acea zi. În timp, Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de 185 de state și a fost tradusă în 463 de limbi, fiind primul document din istorie ce a fost votat de un număr atât de mare de țări, fapt pentru care este trecută și în celebra Carte a Recordurilor.

Printre drepturile garantate de declarație sunt:

• drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică;
• drepturi politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri;
• drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală;
• drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs efectiv, la un proces echitabil;
• drepturi sociale – asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală, șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație.

Angajamentul UE în domeniul drepturilor omului

Tratatele UE

Respectarea drepturilor omului este una dintre valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană și un aspect fundamental al relațiilor sale externe.

UE se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.

Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană

Tratatele UE prevăd că acțiunea UE pe scena internațională trebuie să fie ghidată de principiile care au inspirat fondarea sa: democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, egalitatea și solidaritatea, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional.

Carta drepturilor fundamentale

Instituțiile și organismele UE, precum și statele membre ale UE au obligația de a respecta Carta drepturilor fundamentale atunci când pun în aplicare dreptul UE. De asemenea, ele trebuie să respecte carta în relațiile externe ale UE.

Declarația universală a drepturilor omului și Convenția europeană a drepturilor omului

Declarația universală a drepturilor omului, adoptată la 10 decembrie 1948, a deschis calea pentru legislația privind drepturile omului așa cum este cunoscută în prezent în întreaga lume. Declarația a constituit o referință esențială în momentul redactării Convenției europene a drepturilor omului, care a fost deschisă spre semnare la 4 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.

Toate cele 27 de țări ale UE au aderat la Convenția europeană a drepturilor omului. Tratatele UE prevăd obligația acesteia de a adera la convenție.

Politica în domeniul drepturilor omului

UE urmărește să integreze drepturile omului în toate acțiunile sale externe, inclusiv în politicile sale comerciale, de migrație și de mediu. Toate acordurile semnate de UE trebuie să fie conforme cu drepturile omului.

Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația

Referința de bază pentru activitatea UE privind protecția și promovarea drepturilor omului în întreaga lume o constituie Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația, adoptat în noiembrie 2020 pentru intervalul 2020-2024. La 27 mai 2024, UE a decis să prelungească planul de acțiune până în 2027.

Planul este structurat în jurul a cinci linii de acțiune:

Rapoartele anuale privind drepturile omului și democrația

Raportul anual privind drepturile omului și democrația servește drept prezentare cuprinzătoare a eforturilor și realizărilor UE, precum și a provocărilor cu care se confruntă aceasta în promovarea unei lumi în care drepturile omului sunt respectate, principiile democratice sunt susținute, iar demnitatea și libertatea tuturor persoanelor sunt protejate.

Reprezentantul special al UE pentru drepturile omului

Rolul reprezentantului special al UE pentru drepturile omului este de a spori eficacitatea, vizibilitatea și coerența politicii UE în domeniul drepturilor omului în cadrul acțiunii sale externe și de a elabora un discurs pozitiv privind drepturile omului.

Pe lângă colaborarea cu Organizația Națiunilor Unite, actualul reprezentant special pentru drepturile omului este Olof Skoog.

România în ONU

La 14 decembrie 1955, Adunarea generală a ONU a decis, prin rezoluția A/RES/995 (X), admiterea României ca membru ONU.

La cea de-a 22-a sesiune a Adunării Generale a ONU (septembrie 1967 – septembrie 1968), România a fost aleasă ca președinte al Adunării Generale, funcție asigurată de ministrul afacerilor externe, Corneliu Mănescu. De asemenea, țara noastră a mai deținut, de-a lungul timpului, funcții de vicepreședinte al Adunării Generale, precum și funcții de președinte sau vicepreședinte ale diverselor Comisii ale Adunării Generale.

România a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005, precum şi în ECOSOC în perioadele 1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003, 2007-2009, 2018-2019.

Cel mai recent mandat al României de membru nepermanent al Consiliului de Securitate a fost cel din perioada 2004-2005. Din această poziție, a contribuit concret la punerea în practică a prevederilor din Carta ONU referitoare la organizațiile regionale, prin promovarea unui proiect de rezoluție privind cooperarea ONU cu organizațiile regionale în menținerea păcii şi securității internaționale, proiect ce a fost adoptat la 17 octombrie 2005 (RCS/1631/2005). Concretizarea proiectului inițiat de România are o dublă importanță: este, deopotrivă, prima rezoluție românească adoptată în Consiliul de Securitate şi, totodată, prima din istoria acestui organ al ONU pe tema cooperării dintre ONU şi organizațiile regionale în domeniul respectiv.

România susține eforturile vizând consolidarea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care a fost înființat în 2006. A deținut calitatea de membru al acestui organ din subordinea Adunării Generale în perioada 2007-2008, respectiv 2012-2014. România a fost aleasă pentru un nou mandat pentru perioada 2023-2025.

În noua sa calitate, de țară donatoare de asistență pentru dezvoltare, începând cu anul 2007, România se implică într-o nouă formă de cooperare cu ONU, prin parteneriatul dezvoltat de țara noastră cu un număr important de instituții ale ONU, cu activitate în domeniul dezvoltării.

România, prin prezența sa în diferite organe ale ONU, are posibilitatea de a participa la procesul decizional din cadrul organizației mondiale, cu influențe asupra situației internaționale la nivel global şi în zone geografice apropiate.