1 noiembrie: Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia

 Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul împreună cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, la trei zile după biruința de la Şelimbăr, a reprezentat apogeul politic și militar al acestui mare voievod român. Și, chiar dacă a fost recunoscut de Dieta Transilvană doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul „de facto” al Transilvaniei, urmând ca numai peste câteva luni să săvârșească unirea, pentru prima dată, a celor trei țări române. Înainte de a intra în Alba Iulia, Mihai a fost întâmpinat de episcopul romano-catolic din Alba Iulia şi de către alți nobili din Transilvania, care i-au înmânat cheia Cetății de scaun a Ardealului. De altfel, marele patriot și istoric român Nicolae Bălcescu, într-o celebră operă istorică, ne descrie în cuvinte alese acest important eveniment: „Într-aceea, Mihai-Vodă, ridicându-și tabăra de la Sibiu, înaintă cu încetul spre Alba-Iulia, iar prin toate orașele pe unde trecu în cale, locuitorii alergau înainte-i cu daruri, slobozind puști în semn de veselie, primindu-l cu mare dragoste și entuziasm. Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului îi ieșiră înainte cu multă bucurie, iar în fruntea lor era episcopul catolic, ce era încunjurat de tot clerul său, care îl felicită în numele poporului pe domn, de sosirea sa, urându-i fericire și o domnie lungă asupra țării Ardealului”. Dar prezența marelui voievod a fost simțită la Alba Iulia cu câțiva ani înainte, mai precis în anul 1597, când Mihai Viteazul a ctitorit Catedrala Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei cu hramul „Sfânta Treime”, un simbol al unității de credință și neam al celor trei țări românești, ctitorie aflată în vecinătatea zidurilor cetății și care a fost mai bine de un secol un centru important religios și cultural în Transilvania. Și, după cum spune marele nostru istoric Nicolae Iorga: „această mitropolie ortodoxă a devenit cel mai trainic și mai de folos așezământ al neamului nostru românesc de peste munți”. Astfel, după cum s-a mai spus, la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul pătrundea în Alba Iulia asemenea unui mare învingător, Ardealul se afla la picioarele sale și mai rămânea numai Moldova să fie cucerită pentru ca Dacia să fie refăcută în vechile sale hotare.

Anul 1599

În luna martie 1599, turcii au făcut o incursiune de pradă pe malul stâng al Dunării. Ca represalii, Mihai şi-a trimis oastea pe malul drept al fluviului, după pradă.

La 29 martie 1599, a fost ales principe al Transilvaniei Andrei Báthory, în locul vărului său Sigismund Báthory. Acest fapt schimba situația politică pentru Mihai, pentru că noul principe al Transilvaniei dorea pacea cu turcii, exact opusul a ceea ce urmărea Mihai. Moldova avea aceeași înclinație ca şi Transilvania, astfel că Mihai se găsea înconjurat de neprieteni. Neavând încotro, Mihai înnoiește cu Andrei Báthory tratatul pe care îl semnase cu Sigismund în 1595. Încă înainte de înnoirea tratatului, Andrei, care dorea de fapt înlăturarea lui Mihai, îl somează pe acesta din urmă să părăsească tronul Munteniei în favoarea lui Simion Movilă.

Mihai, nefiind de acord cu această cerere a principelui Transilvaniei, care era în înțelegere cu turcii, refuză să părăsească tronul Munteniei şi îi sesizează lui Rudolf al II-lea intențiile reale ale lui Andrei Báthory. În luna august, Mihai primește răspunsul imperialilor că aceştia sunt şi ei împotriva lui Andrei. Pentru că oastea imperială întârzia să intre în acţiune împotriva lui Andrei, Mihai trece singur, cu oastea sa, munţii în Transilvania, prin pasul Buzău, la 5 octombrie 1599. Un al doilea corp de oaste a lui Mihai a trecut munții pe la Turnu Roșu, joncțiunea făcându-se la 16/26 octombrie la Tălmaciu. Secuii s-au alăturat lui Mihai, iar sașii s-au declarat neutri.

La 17/27 octombrie 1599, oastea lui Mihai se afla la Şelimbăr, lângă Sibiu. Andrei Báthory a încercat o împăcare de ultim moment, dar fără rezultat. Bătălia de la Şelimbăr a avut loc la 18/28 octombrie 1599 şi s-a soldat cu victoria lui Mihai Viteazul şi moartea lui Andrei Báthory. La 21 octombrie/1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni.

Anul 1600

Mihai Viteazul plănuia să atace Moldova încă din anul 1597, din cauza atitudinii ostile faţă de el a domnului acesteia.

În primăvara anului 1600, oştile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în Moldova. Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă, domnul Moldovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamț şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului.

Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă.

În acest an, a început sfârșitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbușirea lui au fost pe de o parte nemulțumirea nobililor maghiari din Transilvania, înțeleși cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte dușmănia polonilor.

Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulțumiți de cheltuielile pe care Mihai li le impunea pentru întreținerea armatei sale. Generalul Basta a fost încurajat de curtea imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii doreau Transilvania provincie sub controlul lor, nu a lui Mihai.

La 18 septembrie 1600, a avut loc bătălia de la Mirăslău, dintre Mihai Viteazul şi oastea generalului Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viaţă fugind de pe câmpul de luptă.

În aceeași perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele polone care au ocupat-o.

Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraș, Ţara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns o nouă oaste, de circa 16.000 oameni, cu care a trecut munții înapoi prin valea Buzăului, aşezându-şi tabăra la Bucov, pe Teleajen. Aici a așteptat trupele promise ca ajutor de către generalul Basta, care, confruntat cu pericolul polon, reluase relațiile cu Mihai. Ajutorul promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la 20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci în locul lui Mihai.

Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aștepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârșitul anului 1600 au încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situația generală a sa nu s-a îmbunătățit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorții în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeș i-a fost defavorabilă, fiind câștigată de către poloni.

Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

Revenirea

De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audiență la împăratul Rudolf al II-lea. Acesta avea nevoie de Mihai pentru a recâștiga Transilvania pentru sine, pentru că generalul Basta o pierduse în favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din nou principe al Ardealului.

Împăratul a pus la dispoziția lui Mihai 100.000 de taleri, pentru a-şi face o oaste de mercenari, cu care să pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601, Mihai a plecat din Praga spre Viena, iar de aici spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la Debreţin, iar a generalului Basta, care îi era dat drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare. Joncțiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin.

Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea Someşului. Bătălia de la Guruslău a avut loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câştigată de Mihai Viteazul.

Moartea

„Moartea lui Mihai Viteazul”, pictură de Constantin Lecca

Generalul Basta știa că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al împăratului.

La 9/19 august 1601, în dimineața în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre Făgăraş, un detașament de 300 de mercenari au fost trimiși să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împușcat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alţii l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei.

După trei zile, câțiva sârbi l-au îngropat pe furiș. Comisul Radu Florescu a luat capul şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu. Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.

Ctitorii şi danii

Mihai Viteazul a ctitorit Mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae din București, cunoscută azi sub numele „Mihai Vodă”, pe locul unui vechi lăcaș de cult. Acestei mănăstiri el i-a dăruit 14 sate, din care 13 fuseseră cumpărate din propriii bani. Al paisprezecelea sat a fost dăruit de Doamna Stanca. La 21 august 1599, ctitoria este închinată de Mihai Mănăstirii Simopetra, de la Muntele Athos.

O altă ctitorie a lui Mihai a fost Mănăstirea Clococioc (sau Clocociov) de lângă Slatina, judeţul Olt, construită în anul 1594.

În timpul stăpânirii sale în Transilvania a ridicat un lăcaș de cult la Alba Iulia (terminat în anul 1597), o biserică la Ocna Sibiului, una la Luşărdea şi una la marginea cetății Făgăraș. A reparat biserica din Șcheii Brașovului şi mănăstirea de la Râmeţ.

Au primit întăriri şi danii Mănăstirile Golgota, Bistriţa, Coşuna, Biserica Sfântul Anton şi biserica catolică din Târgovişte şi Mănăstirea Xenofon de la Muntele Athos.

Surse: wikipedia, lectiadeistorie