• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 28 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 4 Decembrie , 2006

1 Decembrie sub umbrela de artificii

Nu stim cum ati simtit aerul de sarbatoare dat de Ziua Nationala a Romaniei, insa stim ca baimarenii s-au bucurat de un foc de artificii „de zile mari”. Cat priveste prestatia autoritatilor, spunem pe scurt „atata pot”. Prefectura, Consiliul Judetean, Primaria si Garnizoana Baia Mare au incercat sa organizeze de Ziua Nationala a Romaniei o serie de manifestari care au avut „cat de cat” un scenariu mai bun decat in anii precedenti. Chiar daca unele puncte din program au fost aceleasi, spiritul de patriotism si-a facut loc prin multime, in ciuda discursurilor sterile tipice prefectului Bondi Gyongiyke, sau ale prezidentului CJ. In spiciurile de 1 Decembrie, autoritatile n-au omis sa-si laude aportul pentru apropiata integrare in UE, dar pentru ca v-am spus de-a lungul timpului despre fiecare „ce hram poarta”, nu mai aducem vorbire despre asta. Pentru ca vrem sa abordam acest subiect intr-un ton optimist, va spunem ca ne-a facut placere sa ne vedem prefectul satisfacut si dand din cap afirmativ la auzul unei piese etno, in care nu conta ca n-avea nimic traditional, ca deh, doar si manelistii au pus “Desteapta-te romane” pe note muzicale, si, cica “suna bine”. De asemenea, ne-am bucurat sa-i vedem pe presedintele CJ, Marinel Kovacs, pe Bondi, pe subprefectul Gheorghe Achim si pe viceprimarul Baii Mari, Istvan Ludescher, ca nu puteau sta locului in timpul momentelor artistice dedicate Zilei Nationale. Ne-am bucurat si ca nu mancau seminte, ca in rest de toate au facut (fiind chiar mai neastamparati decat copiii). Ne-am simtit bine sa-l vedem pe Kovacs binedispus cand urmarea prestatia celor de la Ansamblul “Transilvania”, si nu ne-am mai gandit daca batea din picior ritmul pentru ca-i era frig, ca-i placea intr-adevar melodia sau ca retraia momentele in care cei din Ansamblu ii faceau pe cei din administratie sa se simta bine la petrecerile private de „La tevi”, din subsolul Prefecturii. Am regretat doar ca unii dintre politistii prezenti la actiune au fost mai preocupati sa discute cu domnisoare decat sa fie atenti la momentele artistice. In rest, totul a fost „ok”: baietii in uniforme, fanfara si defilarea cu torte chiar au reusit sa provoace admiratie, in “Hora Unirii” s-au incins mai multi oameni decat anul trecut, iar focurile de artificii au completat aerul festiv. Ocrotitoarea Bondi De Ziua Nationala a Romaniei, Prefectura a oferit diplome de onoare pentru veteranii de razboi, dar si scrisori de multumire pentru sefii principalelor institutii maramuresene, care au contribuit la procesul de integrare in UE. Prefectul a facut de fiecare data cativa pasi in intampinarea batranilor care isi ridicau diplomele si tot de fiecare data, cu un gest ocrotitor si respectuos, a avut grija sa-i mangaie pe bratul stang. Nu ne-am putut abtine sa nu zambim in momentul in care Bondi a inmanat scrisorile de multumire. Probabil prefectul a „ramas cuplat” de la decernarea diplomelor pentru veterani si a continuat sa-i mangaie pe brat si pe sefii institutiilor. Ne intrebam daca seful SRI, cel al Politiei, al Jandarmeriei si ceilalti au constientizat cata emotie si tandrete materna a radiat in jurul lor cand s-au apropiat de Bondi. Nu de alta, dar stiindu-i „ditamai” oamenii in fata carora toti se pleaca, nu ne asteptam taman din partea prefectului sa-i trateze public cu asemenea gesturi. Incheiem cu urarea “totusi, trebuie sa fim mandri ca suntem romani!” Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.