1.900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian

Columna lui Traian, construită de celebrul arhitect Apolodor din Damasc, a fost inaugurată în urmă cu 1900 de ani, la 12 mai 113 d.Hr., în Forul lui Traian de la Roma. Columna este situată în spatele clădirii Basilica Ulpia şi între cele două biblioteci, Bibliotheca Ulpia şi Bibliotheca Traiani.

Columna lui Traian a fost sculptată în marmură de Luni (Carrara) şi înălţată pe un piedestal decorat la colţuri cu vulturi, purtând festoni şi, pe suprafeţele postamentului, arme dace în basorelief, în timp ce o coroană de laur serveşte de tor (mulură rotundă cu profilul convex situată la baza coloanei). Acest monument impresionant este sungurul bine păstrat în Forul lui Traian, în mijlocul unui câmp de ruine.

Columna nu este numai o cronică figurată pentru imortalizarea celor două războaie dintre romani şi daci, desfăşurate între anii 101-102 şi 105-106, ea devenind de asemenea mormântul împăratului. După moartea lui Traian, survenită în anul 117, cenuşa acestuia a fost depusă într-o urnă de aur ce era amplasată într-o încăpere sepulcrală special amenajată din interiorul Columnei.

Monumentul a păstrat o inscripţie destul de lapidară, încă vizibilă, cu toate că a fost în parte deteriorată    de-a lungul timpului: „Senatul şi poporul roman Împăratului Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustul, germanicul, dacicul, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de şase ori imperator, consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a se arăta cât de înalt era muntele şi locul săpat cu eforturi atât de mari.” Inscripţia poate fi văzută deasupra intrării care permite accesul în interiorul Columnei.

Acest text lapidar şi modest se prezintă, în mod evident, contradictoriu în raport cu măreţia şi splendoarea Columnei. Înălţimea totală a Columnei lui Traian, fără statuie, este de 39,83 m.

Baza Columnei, fusul şi capitelul au împreună 29,78 m, adică aproximativ 100 picioare romane. Lărgimea frizei la bază este de 0,89 m, sus, de 1,25 m, înălţimea unui personaj jos este de 0,60 m, iar în partea de sus, de 0,90 m. Banda sculptată prezintă o lungime de 200 m, relieful este sculptat pe 404 dale suport de marmură, făcând parte din structura Columnei, unde sunt reprezentate 124 episoade relative la războaiele împotriva Dacilor şi mai mult de 2500 de personaje.

La nivelul soclului se pătrunde în interiorul Columnei printr-o uşă metalică ce dă într-un vestibul de unde se accesează pe o scară interioară în spirală spre vârful monumentului, unde se afla statuia împăratului Traian. Această scară este luminată cu ajutorul a 43 de mici deschideri rectangulare ce străpung destul de discret din loc în loc grosimea peretelui de marmură a Columnei. Acesta a apărut reprezentată şi pe monedele din perioada domniei lui Traian.

Columna lui Traian reprezintă cea mai mare sculptură în relief din toată Antichitatea. Din punct de vedere estetic, Columna lui Traian este, înainte de toate, o creaţie originală a artei romane în perioada ei de maximă maturitate de la începutul secolului al II-lea, datorită unităţii sale compoziţionale de excepţie şi omogenităţii basoreliefurilor, prin realismul personajelor prezentate şi calitatea narativă a scenelor.

Valoarea Columnei în calitate de sursă arheologică şi istorică este inestimabilă, având în vedere faptul că scrierile lui Traian despre războaiele dacice au fost pierdute. De asemenea, basoreliefurile Columnei lui Traian prezintă detalii importante despre îmbrăcămintea, fortificaţiile, armamentul şi piesele de harnaşament folosite în lumea dacică, dar mai ales figurile personajelor reprezentate.

Numeroşi sunt specialiştii moderni care s-au exprimat asupra valorii istorice reale a Columnei lui Traian.

Pentru unii, reliefurile reprezintă o cronică destul de exactă a războaielor purtate de către romani împotriva dacilor, iar diferitele detalii ne ajută să cunoaştem mai bine aceste evenimente.

Pentru alţii, dimpotrivă, Columna nu este decât o reprezentare artistică, de sinteză, cu inevitabile exagerări şi deformări ale evenimentelor descrise; aceşti istorici privesc basoreliefurile cu neîncredere, întrebându-se unde se găseşte limita dintre adevărul istoric şi convenţia artistică.

La toate aceste opinii asupra problemei valorii documentare istorice a Columnei lui Traian, ar trebui adăugat caracterul oficial, de “curte” al artiştilor acestui monument important, care îndeplinea oarecum rolul de act politic, de propagandă pentru Imperiul roman şi pentru împăratul Traian.

Acest fapt nu permitea artiştilor să urmeze în mod exclusiv propriilor lor inspiraţii şi iniţiative, în sensul artistic creativ, şi prin urmare desenatorii şi sculptorii nu puteau prea mult să se îndepărteze de textul lui Traian. Se admite din ce în ce mai mult printre specialişti că este foarte probabil ca Traian să fi adus cu el în Dacia, în timpul războaielor împotriva Dacilor, desenatori, pictori şi sculptori, pentru a eterniza în acest fel diferitele aspecte şi momente ale războiului şi de asemenea pentru imortalizarea împăratului însuşi.

Cum se ştie destul de bine, pentru organizarea armatei romane în timp de război, Traian avea la dispoziţia lui ingineri, constructori, desenatori tehnici, tehnicieni, pentru a construi tabere fortificate, drumuri, poduri, pentru întreţinerea maşinilor de război etc. Şi nu este imposibil ca “echipe” de “reporteri” ai antichităţii să fi făcut parte în mod obligatoriu din armata romană, mai ales când ea se găsea pe timp de război.

A fost evocat uneori argumentul pentru care reprezentările Columnei lui Traian dau impresia unei opere realizate de mai mulţi sculptori, în sensul existenţei mai multor stiluri artistice. Este foarte probabil ca mai mulţi artişti să fi lucrat la realizarea decoraţiilor Columnei lui Traian, dar să nu pierdem din vedere unitatea şi omogenitatea reliefurilor, din punct de vedere artistic sunt evidente; şi să nu uităm că aceste reprezentări au fost făcute pentru acelaşi monument, Columna, şi că aceste basoreliefuri nu puteau deci să fie prezentate spectatorilor în mai multe stiluri, sau cu « efecte » artistice personale.

De la realizarea complexului arhitectural al Forului lui Traian, singurul monument rămas intact în acest for este Columna lui Traian. Forul lui Traian şi-a păstrat măreţia până în Antichitatea târzie. Istoricul Ammianus Marcellinus relatează cum împăratul Flavius Iulius Constantius, cu reşedinţa în noua capitală de la Constantinopol, vizitând Roma în anul 357 d.Hr., a rămas uimit de complexul construcţiilor Forului lui Traian şi de statuia ecvestră a împăratului, situată aproximativ în mijlocul pieţei acestui For.

Acest complex monumental a rămas intact până în secolul IV, ca pe urmă, de-a lungul veacurilor, să cadă treptat în ruine. Preţioasele materiale de construcţie au fost recuperate pentru a servi la edificarea diferitelor clădiri, iar o bună parte din operele de artă au fost luate pentru a împodobi diverse vile şi grădini particulare, devenind astfel colecţii private şi, mai târziu, de stat. Din păcate, în ziua de azi, din acest faimos şi de excepţie For nu a rezistat decât Columna Traiană, restul a ajuns numai ruine.

Distrugerea Forului lui Traian a început destul de timpuriu, la începutul sec. IV d.Hr., datorită faptului că au fost deplasate din acest complex unele elemente iconografice de decor (reliefuri cu daci, statui de daci) pentru a fi încorporate la Arcul lui Constantin de la Roma, monument inaugurat în anul 315 d.Hr.

A urmat suita de distrugeri provocate Romei în urma invaziilor vizigoţilor lui Alaric I, în anul 410, a vandalilor lui Genseric, în anul 455, şi a ostrogoţilor lui Totila, în anul 546.

În anul 663, împăratul bizantin Constant II Heraclius (Flavius Constantinus Augustus) a luat anumite statui din bronz şi ornamente din Roma şi, probabil, printre aceste opere s-a numărat şi statuia lui Traian, din bronz aurit, care se afla în vârful Columnei (dispărută în cursul Evului Mediu). De asemenea trebuie semnalată o serie de cutremure de pământ devastatoare care au zdruncinat Italia, multe dintre acestea provocând distrugeri monumentelor din Forul lui Traian.

În cursul Evului Mediu, distrugerea Forului lui Traian s-a accentuat datorită faptului că o mare parte din preţioasele marmuri colorate au fost luate pentru a fi reutilizate atât la diferite construcţii, cât şi în sculptura contemporană. Columna lui Traian a fost salvată datorita unui decret dat de Senatul roman, datat din 27 martie 1162, care declara, ameninţând cu moartea, interzicerea de a o distruge sau deteriora, şi care prevedea protejarea acestui monument lăsat de Roma Imperială oraşului sfânt.

În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată iniţial în vârful Columnei, dar dispărută încă din Antichitate, a fost aşezată o statuie a Sfântului Petru.

Alte zone ale Forului lui Traian au continuat să fie exploatate din ce în ce mai mult, mai ales în sec. al XVI-lea, pentru construcţia noilor biserici, mai ales în vremea împăratului Carol al V-lea. Tot în cursul secolului al XVI-lea au fost demolate o serie de clădiri private din jurul Columnei, iar soclul a fost degajat de depunerile sub care era acoperit, şi astfel zona din vecinătatea monumentului a fost aranjată şi curăţată, până la săpăturile de la începutul sec. al XIX-lea.

În perioada carierei militare şi politice a lui Napoléon Bonaparte, Columna lui Traian a fost pe punctul să fie demontată şi transportată la Paris pentru a fi înălţată în frumoasa Place Vendôme. Dar consilieri apropiaţi ai lui Napoleon l-au convins să abandoneze acest proiect, fiind prea costisitor şi, pentru construcţia viitoarei Colonne Vendôme (1810) au fost comandate în străinătate materialele necesare pentru ridicarea ei la Paris. În aceste condiţii, Columna lui Traian a continuat să rămână la Roma.