16 Martie: „Proclamația către bucureșteni” lansată de Tudor Vladimirescu

La 16 martie1821, Tudor Vladimirescu, ajuns cu trupele sale de panduri la Bolintin, a lansat „Proclamația către bucureșteni”, prin care îi chema pe aceștia la lupta antiotomană. Reamintesc faptul că această proclamație a fost înscrisă în principalul document programatic al Revoluției de la 1821, document ce a purtat numele de „Cererile norodului românesc”. Textul acestei Proclamații redă următoarele cuvinte rostite de către Tudor Vladimirescu: „Către toți locuitorii din orașiul Bucureștilor, parte bisericească și mirenească, boierească și negustorească, și către tot norodul. Pricinile care m-au silit a apuca armele sânt pierderea privilegiuirilor noastre și jafurile cele nesuferite care le pătimesc frații noștri. Mai înaintea intrării mele în București, cu cale am socotit să vă vestesc mai întâi ca din partea norodului uitare de hrisov celor mai înainte lucrate și să vă chiem pe toți ca să vă uniți cu norodul și să lucrați cu toții dinpreună obșteasca fericire, făr’ de care norocire în parte nu poate fi. Fraților! Câți n-ați lăsat să se stingă în inimile voastre sfânta dragoste cea către patrie, vă rog aduceți-vă aminte că sunteți părți ale unui neam și câte bunătăți aveți, toate sânt răsplătiri din partea neamului, de la strămoșii noștri pentru slujbele ce au făcut. Ca să fim și noi vrednici acestei cinstiri ale neamului, datorie netăgăduită avem să uităm patimele cele dobitocești și vrăjbele care ne-au defăimat atât încât să nu mai fim vrednici a ne numi neam. Să ne unim dar cu toții, mici și mari, și ca niște frați, fii ai unia maici, să lucrăm cu toții împreună, fieștecare după destoinicia sa, la câștigarea și nașterea a doua a dreptăților noastre”.

După lansarea acestei Proclamații, Tudor Vladimirescu va intra în Bucureşti, fiind primit de o mulțime entuziastă, mulțime care îl va numit cu drag şi respect „domnul Tudor”. În următoarele zile, avea să-şi aşeze tabăra militară pe platoul de lângă Mănăstirea Cotroceni, preluând în scurtă vreme controlul principalelor obiective întărite din București, evitând însă orice conflict cu conducătorii Eteriei din oraş. Astfel, Tudor Vladimirescu a trebuit să acționeze într-un context internațional şi intern extrem de complicat, deoarece dezavuarea oficială a mișcărilor revoluționare de către ţarul Rusiei a avut grave urmări asupra Revoluției, iar acțiunile Eteriei, ale cărei trupe, odată intrate pe pământ românesc uitaseră de planul iniţial de trecere la sud de Dunăre şi se înstăpâniseră aici, comportându-se ca o armată de ocupaţie, dedându-se la jafuri şi abuzuri asupra populației românești.

Și, deşi a fost înfrântă, Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României, iar cauzele sale naționale şi sociale au adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene, situația din Principatele Române, lucru care a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote din Țările Române, în anul 1822.

Tinereţea

Tudor Vladimirescu se trage dintr-o familie care de două generații se luptă să facă avere şi să se ridice peste condiția în care se născuse. El s-a născut în anul 1780 în comuna Vladimir, județul Gorj, părinții lui fiind Constantin şi Ioana. Ajutat fiind de preotul Pîrvu Cihoiu, a învățat să scrie şi să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu acesta a învățat carte şi limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului şi a intrat între panduri, după obiceiul județului în care se născuse.

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloşani. A îndeplinit această funcție din 1806 până în 1811. În 1820, Tudor izbutește din nou, cu sprijinul consulului rus, să obțină vătăşia plaiului Cloşani. În viața civilă, Tudor se ocupă cu comerțul şi cu arendăşia de moșie. El exportă vite, cereale în Ardeal şi Țara Ungurească. Acesta avea şi o cârciumă, la 6 km de Balta, făcută pe moșia sătenilor din Balta.

Comandantul Pandurilor

În timpul ocupației militare din 1789-1790, austriecii organizaseră în Oltenia cete de voluntari numite „panduri”. Vladimirescu, care ajunsese să comande aproape totalitatea pandurilor, s-a distins în luptele de la Rahova, Negotin şi Fetislam. Pentru actele sale de bravură a fost înaintat locotenent şi decorat cu ordinul „Sf. Vladimir” cu spade, iar împăratul i-a trimis un inel cu inițialele sale. În aceste lupte Tudor a obținut reputația de viteaz şi a dobândit experiența militară care avea să surprindă aşa de mult lumea în 1821. După pacea de la București, corpul pandurilor avea să fie dizolvat de vodă Caragea.

Personalitatea

Toți contemporanii care l-au cunoscut au relevat caracterul său sumbru. Vorba lui era scurtă, răstită şi poruncitoare. Acesta personifica spiritul revoluționar al clasei mijlocii. Ținuta lui era impunătoare, având un aer de comandant.

Eteria

Eteria (sau Societatea prietenilor) era o societate secretă, înființată în 1814, la Odessa, de trei negustori greci: Nikólaos Skúfas, Tănase Ţakalov şi Emanoil Xánthos. Scopul, ca şi naționalitatea primilor membri ai societății, era la început pur grecesc: eliberarea acestui popor de sub dominația otomană. Pentru a câștiga sprijinul şi cooperarea celorlalte popoare creștine supuse Porții, Societatea şi-a lărgit programul, propunându-şi să realizeze uniunea armată a tuturor creștinilor din Turcia europeană. Alexandru Ipsilanti a fost ales în funcția de conducător al eteriei datorită calităților sale de general în armata rusă şi de ajutor al țarului.

Începutul revoluției

Tudor avea sarcina de a a-i înarma pe olteni şi de a-l ajuta pe Alexandru Ipsilanti să treacă Dunărea pentru a ajunge în Grecia. Conducătorii Eteriei erau perfect conștienți că numai prin propriile lor mijloace, popoarele creștine, chiar unite într-un efort comun, nu puteau răsturna Imperiul Otoman. Succesul revoluției depindea de intervenția armatelor ruse.

La 15 ianuarie s-a constituit un comitet de oblăduire, care i-a poruncit lui Tudor să-l ajute pe Ipsilanti. Astfel, acesta a pornit cu însărcinarea comitetului, scopul acestei acțiuni fiind răsturnarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenței țării. Dar programul lui nu se limita doar la cucerirea independenței, ci mergea până la revendicări sociale, cum ar fi egalitatea tuturor în fața legii şi abolirea privilegiilor boierești.

Proclamația de la Tismana

Proclamația lui Tudor se adresa tuturor locuitorilor țării, fără deosebire de naționalitate, limbă şi religie şi era îndreptată împotriva tuturor asupritorilor. Pentru el toți boierii erau tirani, averea tuturor era rău agonisită şi de aceea toate averile boierești şi bisericești trebuiau confiscate. Această proclamație a fost în realitate o declarație de război a țăranilor împotriva stăpânirii boierilor.

Domnia lui Tudor

Tudor a intrat în București la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri şi o mie cinci sute de arnăuţi. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână, iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuţilor. Tudor a trecut peste voinţa boierilor şi a intrat în Bucureşti, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuși, împreună cu o mână de oameni, a rămas la București până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicație: el îşi dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri şi în intervenția Rusiei s-au năruit rând pe rând. Țarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta şi aceștia au intrat în țară. Atunci Tudor s-a proclamat domn.

În cele două luni de zile cât a domnit la București, Tudor a încercat să facă ceva şi pentru țărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative şi judecătorești, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce şi-a dat seama că mișcarea eteristă nu mai avea susținerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa țara de primejdia unei ocupații turcești.

Retragerea din București. Ultima încercare de colaborare cu Ipsilanti

Tudor Vladimirescu a stat la Cotroceni până la 15/27 mai. De aici a plecat cu toată oștirea în amurgul aceleiași zilei. Când a ajuns la Golești, şi-a așezat armata în poziție de luptă. Iordache, unul dintre căpitanii lui Nicolae Ipsilanti, l-a invitat să cadă la pace, dar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei şi să-i atace pe turci. Planul a fost dat peste cap când un curier trimis de Tudor, de la Golești, i-a dovedit lui Iordache că scena împăcării avea în spate intenția lui de a face cauză comună cu turcii pentru ai alunga pe Ipsilanti şi pe aderenții lui din ţară.

Planul concentrat între turci şi Tudor era ca acesta, înaintând spre Câmpulung, să cadă fără de veste peste corpul puțin numeros al lui Nicolae Ipsilanti şi apoi să taie retragerea eteriștilor spre munți. În același timp, corpul principal al lui Alexandru Ipsilanti avea să fie atacat din față de turci. Refuzul căpitanilor de panduri de a-şi urma șeful în politica în care acesta se angajase a dus la ruptura dintre oștire şi comandantul ei.

Uciderea lui Tudor Vladimirescu

În dimineața zilei de 21 mai, ieșind în fața lagărului, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Căpitanul Iordache ieși atunci în fața taberei şi arătă căpitanilor şi pandurilor scrisorile lui Tudor, spunându-le că voia să-i dea pe mâinile turcilor ca să-i omoare pe toți. Aceștia au fost nemulțumiți de atitudinea lui Tudor şi nu l-au mai vrut căpitan. Atunci Iordache i-a cerut armele şi l-a trimis pe acesta la Mitropolia de la Târgoviște, unde noaptea a fost omorât pe malul iazului ce curge pe lângă oraș, iar trupul a fost aruncat într-un puţ de lângă grădina Geartol.

Surse: lectiadeistorie, enciclopediaromaniei