Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA
În 13 septembrie, pompierii maramureşeni au sărbătorit Ziua Pompierilor din România.
Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie militară la care au participat prefectul judeţului Maramureş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Maramureş, primarul municipiului Baia Mare, reprezentanţi ai cultelor religioase, şefi de structuri din M.A.I, cadre în activitate, rezervă şi retragere ale ISU Maramureş, colaboratori ai ISU Maramureş şi băimăreni.
Pe parcursul ceremoniei au fost citite mesaje de felicitare ale ministrului Afacerilor Interne şi ale şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi au fost premiaţi cei mai buni pompieri, loturile participante la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă şi Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Medical.
Ceremonia militară s-a încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare format din pompieri militari ai inspectoratului.