Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Zilele Rohiei ediţia a XX-a
Dezvelirea şi binecuvântarea bustului preotului Nicolae Gherman
Zilele Rohiei de anul acesta au început cu dezvelirea bustului în bronz al preotului Nicolae Gherman, delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 pentru realizarea Marii Uniri, amplasat în faţa bisericii pe care a ctitorit-o în satul Rohia, operă a sculptorului Radu Ciobanu.
Au oficiat dezvelirea bustului Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi Preasfinţitul Părinte Arhiereu Vicar Timotei Sătmăreanul, fiu al satului, care au oficiat slujba de binecuvântare, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş – Gabriel Zetea, prefectul Vasile Moldovan al Maramureşului, secretarul de stat Alexandru Pugna din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, primarul Mitru Leşe.
Bustul a fost ridicat în faţa bisericii din Rohia, unde preotul Nicolae Gherman a păstorit timp de 40 de ani, până a fost expulzat de regimul horthyst. Îşi doarme somnul de veci într-un cimitir din oraşul Dej, şi nu există posibilitatea exhumării şi aducerii în cimitirul din satul Rohia sau al Mănăstirii Rohia.
Bustul a fost realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Oraşului Tg. Lăpuş, primar Mitru Leşe, Consiliul Judeţean Maramureş, preşedinte Gabriel Zetea, şi, desigur, al Mănăstirii Rohia.
Parastas
După dezvelirea bustului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi Preasfinţitul Arhiereu-Vicar Timotei au oficiat un parastas după părintele Nicolae Gherman, după eseistul, omul de cultură şi monahul Nicolae Steinhardt, şi după preotul Ioan Ploscaru, fost paroh şi slujitor în această biserică. Au fost de faţă peste 20 de urmaşi ai Părintelui Gherman, veniţi din toată ţara, o mare parte a credincioşilor din Rohia, rudenii ale părintelui Ioan Ploscaru, preoţi din Protopopiatul Lăpuş, fii ai satului, oficialităţi judeţene şi locale, oamenii de cultură veniţi pentru Zilele Rohiei: Conf. Univ. Dr. George Ardeleanu, de la Facultatea de Litere din Bucureşti, Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş, Prof. Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, moderatorul evenimentului, Conf. Univ. Dr. Şerban Turcuş, Cercetător Ştiinţific gradul I Dr. Veronica Turcuş, scriitorul Horea Bădescu, Pr. Prof. Dr. Nicolae Dura din Viena, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, care s-a ocupat de întreaga manifestare culturală şi religioasă „Zilele Rohiei”, de la primele ediţii până la cea de faţă, inclusiv de ridicarea bustului ce a fost binecuvântat cu ocazia dezvelirii.
Pr. Nicolae Gherman – Cetăţean de Onoare post-mortem
Mitru Leşe, primarul oraşului Tg. Lăpuş, a înmânat Diploma şi placheta prin care Consiliul Local a acordat, post-mortem, titlul de „Cetăţean de Onoare al Oraşului Tg. Lăpuş” Părintelui Nicolae Gherman, „în semn de recunoştinţă şi preţuire pentru activitatea duhovnicească şi socială de excepţie în slujba comunităţii din Rohia, pentru contribuţia remarcabilă adusă la păstrarea identităţii spirituale şi culturale a lăpuşenilor, reprezentant remarcabil a dorinţei lăpuşenilor de a realiza Marea Unire”.
Cele două documente au fost înmânate Părintelui Arhimandrit Macarie Motogna, pentru a fi păstrate în Muzeul Mănăstirii Rohia, pe care a ctitorit-o. De asemenea, Prof. Dr. Valeria Bilţ, preşedintele Asociaţiei ASTRA Tg. Lăpuş, a înmânat titlul de Preşedinte de Onoare al ASTREI Lăpuşene Părintelui Nicolae Gherman, fost preşedinte al ASTREI Lăpuşene în timpul vieţii.
Diplome de recunoştinţă
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a înmânat Diplome de recunoştinţă în semn de înaltă apreciere și prețuire pentru contribuția adusă la ridicarea bustului preotului Nicolae Gherman, ctitorul Mănăstirii Rohia și delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, preşedintelui Consiliului Judeţean Gabriel Zetea, primarului Mitru Leşe, Preotului Ioan Pop, parohul bisericii ctitorite de Părintele Nicolae Gherman, Ing. Gheorghe Martin, prim-epitrop, Ioan Gherman, binefăcător.
„Rohia este loc ales de Dumnezeu”
„2018 este un an binecuvântat, un an al împlinirilor şi al expresiei supremei recunoştinţe faţă de înaintaşii noştri, care ne-au dăruit, cu preţ scump, unii cu preţul sângelui şi al vieţii, o ţară binecuvântată, românească şi creştină”, a afirmat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. „Acest dar trebuie preţuit, cultivat şi sporit, pentru că istoria ne-a arătat de multe ori că se poate repeta şi poate să fie chiar dramatică pentru neamurile care nu ştiu să-şi cinstească eroii şi nu învaţă nimic din lecţiile istoriei. Nu ne oprim doar la faptul că s-a realizat Marea Unire, ci continuăm să cinstim pe cei ce în această sută de ani au cultivat moştenirea pe care am primit-o, spiritualitatea şi cultura românească, credinţa noastră strămoşească, cei care au fost ctitori de cultură românească şi ctitori de locaşuri sfinte. Iar unul dintre ei este, pentru noi, lăpuşenii, pentru noi maramureşenii, pentru Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Părintele Nicolae Gherman. Un preot ilustru. Un preot cult. Un preot cu preocupări nu doar culturale şi spirituale, ci şi cu preocupări româneşti profunde şi patriotice, care a participat la Marea Unire, împreună cu cei 1.228 de delegaţi, dintre care 60 au fost din actualul spaţiu al Maramureşului. Părintele a participat la Marea Unire şi a transmis mesajul lăpuşenilor de dorinţă de unitate şi de dorinţă nu doar de unitate, ci şi de credinţă ortodoxă strămoşească. Acest lucru trebuie să îl reţinem şi să-l spunem apăsat. Tocmai pentru că a participat la Marea Unire, a fost, mai târziu, considerat de regimul horthyst un duşman al noii orânduiri. Fiind lider de opinie şi păstor de suflete, s-a socotit că în continuare va submina ceea ce intenţionau şi doreau ei să facă şi a trebuit să plece în pribegie. Iată că azi, la 100 de ani, îl comemorăm pe Părintele Nicolae şi lucrurile lui frumoase şi luminoase”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Referitor la întemeierea Mănăstirii Rohia de Părintele Nicolae Gherman, căruia cel de al zecelea copil, Anuţa, trecută la Domnul la doar 10 ani, i s-a arătat în vis de mai multe ori cerându-i tatălui ei să ridice Casă Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a spus: „Rohia este loc ales de Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost ales de Dumnezeu şi dacă nu s-ar fi urmat planul lui Dumnezeu, Rohia n-ar fi avut evoluţia pe care a avut-o.”
Simpozionul „Zilele spiritualităţii şi culturii la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia”
Comemorarea Părintelui Nicolae Gherman a continuat la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, de la ora 10.30, cu Simpozionul Zilele spiritualităţii şi culturii la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, cu participarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin şi a Preasfinţitului Părinte Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul. Această primă parte, intitulată „Făclii de Centenar - Preotul Nicolae Gherman, ctitor de lăcaşuri sfinte şi patriot desăvârşit”, l-a avut ca moderator pe Părintele Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia.
Cuvântul de deschidere a aparţinut Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, care, la început, a spus că:
„Este încă o zi în care se scrie o pagină luminoasă de cultură şi spiritualitate românească aici, într-un aşezământ unic, cum este Rohia. Rohia este o mănăstire şi un loc sacru ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Sunt multe locuri sfinte şi sfinţitoare pe care le-am ales noi, slujitorii, sau preoţii ctitori sau credincioşii să se construiască o mănăstire sau un schit. Acest loc a fost arătat de Dumnezeu cu degetul, din cer. De aceea a evoluat atât de impresionant şi încă nu s-a oprit din evoluţia şi deschiderea spre cultură şi spiritualitate, nu doar spre sacralitate, ci spre lucruri sfinte. Este enormă şi lucrurile au un parcurs, care ne dă speranţa ca la Mănăstirea Rohia se vor desfăşura nu doar seminarii şi simpozioane naţionale, ci chiar internaţionale.”
Au vorbit în cadrul simpozionului secretarul de stat Alexandru Pugna, absolvent de Teologie, despre importanţa evenimentului dedicat Centenarului Marii Uniri prin care au fost omagiate două personalităţi deosebite în cadrul unei mănăstiri, prefectul Vasile Moldovan („Biserica este o instituţie fundamentală, prin care neamul nostru a dăinuit, prin care s-a plămădit statul şi societatea noastră de-a lungul istoriei”.), Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, care a afirmat că de la Biserica are de învăţat tot neamul românesc, scriitorul Horea Bădescu, autorul cărţii „Joia Patimilor”, care relatează cu mijlocele artistice, dar adevărate istoriceşte, despre împuşcarea, în centrul oraşului Tg. Lăpuş, a unor delegaţi întorşi de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care au venit în zi de târg să spună poporului despre cum s-a votat Marea Unire, Conf. Univ. Dr. Ştefan Turcuş, din Cluj-Napoca, despre „România şi contextul internaţional al Marii Uniri din anul 1918”, Părintele Arhimandrit Macarie Motogna, despre „Preotul Nicolae Gherman, ctitor de lăcaşuri sfinte, om de cultură şi patriot desăvârşit”, Prof. Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, Viorica Aurelia Pop, nepoată a Părintelui Gherman, despre „Preotul Nicolae Gherman - model de preot şi de părinte”, precum şi una din strănepoatele Părintelui, venită tocmai din Moldova.
Simpozionul „Făclii de Centenar - Monahul Nicolae Steinhardt despre identitatea românească”
Ultima parte a simpozionului din cadrul Zilelor Rohiei s-a terminat în noapte, la Mănăstirea Rohiiţa, partea a doua fiind dedicată Monahului Nicolae Steinhardt, sub titlul „Făclii de Centenar - Monahul Nicolae Steinhardt despre identitatea românească”.
La simpozionul moderat de Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş, vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, au vorbit Conf. Univ. Dr. George Ardeleanu, de la Universitatea Bucureşti, biograful lui N. Steinhardt şi vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, Pr. Ioan Pintea, poet, ucenic al marelui N. Steinhardt, directorul Bibliotecii Judeţene din Bistriţa, poetul şi omul de cultură Horia Bădescu, Prof. Drd. Călin Cira, de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Valeria Bilţ, din Tg. Lăpuş, Adrian Botez, redactor şef adjunct al Editurii Polirom, editură care scoate Integrala N. Steinhardt, din care au apărut 17 volume, Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş, care s-a îngrijit de mai multe volume ale Integralei, Ing. Ioan Buda, fost prefect al judeţului Maramureş, Florian Razmoş, prieten al lui N. Steinhardt, omul care l-a ajutat mult şi l-a găzduit când trecea prin Baia Mare.
Ca de fiecare dată, au fost discuţii interesate din partea celor care s-au aplecat şi se apleacă cu acribie asupra operei marelui eseist şi om de cultură N. Steinhardt.
Vernisarea expoziţiei de icoane „Sfinţii români, ocrotitorii noştri”
Un alt punct important din Zilele Rohiei a fost expoziţia de icoane pe lemn şi pe sticlă, intitulată „Sfinţii români, ocrotitorii noştri”, lucrate în perioada Zilelor Rohiei, între 23-30 iulie 2018, în mai multe ateliere de lucru de la Mănăstirea Rohia şi Mănăstirea Rohiiţa, sub îndrumarea unor iconari cunoscuţi.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi Preasfinţitul Părinte Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul au vizionat cele peste 20 de icoane expuse în terasa belvedere de la Centrul Cultural Monahal „N. Steinhardt” al Mănăstirii Rohia (etajul XII), alături de toţi participanţii la Zilele Rohiei, inclusiv credincioşii din satul Rohia şi oaspeţii lor.
Icoanele realizate cu multă migală şi bun gust s-au bucurat de aprecieri din partea celor doi ierarhi, precum şi a participanţilor la simpozionul de la Mănăstirea Rohia şi Mănăstirea Rohiiţa, aici gazdă fiind Părintele stareţ Protos. Vasile Filip.
„În Ţara Lăpuşului astăzi este sărbătoare”, a spus Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, nimeni altul decât binecunoscutul interpret de muzică populară. „Prin prezenţa dumneavoastră numeroasă daţi dovadă de adevăraţi creştini şi de adevăraţi patrioţi, a spus oaspetele. Dacă astăzi se vorbeşte despre cel mai frumos loc şi mai înălţător din Ţara Lăpuşului, Sfânta Mănăstire de la Rohia, acest lucru i se datorează din plin preotului ctitor Nicolae Gherman. Dacă astăzi neamul românesc este împreună, este şi datorită faptului că oameni ca şi Nicolae Gherman, ca şi alte mari personalităţi din Ardealul nostru drag, au avut curajul şi determinarea ca la 1 Decembrie 1918, împreună cu delegaţii din locurile de unde au plecat fiecare, au spus răspicat «Noi vrem să ne unim cu ţara!». Pentru oameni ca Nicolae Gherman noi putem vorbi astăzi româneşte şi suntem acasă la noi.”
Alexandru Pugna, secretar de stat
Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”