• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 9 Septembrie , 2017

Vizită la Şcoala profesională Rus

Din toamna acestui an, comuna Dumbrăviţa va beneficia de o şcoală profesională modernă, aflată, din toate punctele de vedere, la standarde eu­ropene. Şcoala profesională are înscrişi 24 de elevi pe cele două specializări: constructor-montator de structuri metalice şi lăcătuş construcţii structuri aeronave.

Învăţământul se desfăşoară pe durata a trei ani, iar diplomele sunt recunoscute la nivel european.  UAC Europe se va îngriji de tot ceea ce înseamnă partea practică, iar absolvenţii vor avea şansa de a fi angajaţi într-o companie de top. Avantajele urmării unei astfel de şcoli sunt multiple. În primul rând, elevii au şansa să se califice într-o meserie de care partenerul economic, UAC Europe are nevoie, şi astfel să aibă un loc de muncă asigurat. De asemenea, atestatul de calificare profesională obţinut la finalul studiilor este recunoscut în statele Uniunii Europene. Nici beneficiile materiale nu sunt deloc de neglijat: elevii primesc lunar o bursă din partea statului în valoare de 200 de lei şi, mai mult, primesc şi burse din partea partenerului de practică, UACE care le asigură elevilor şi transportul.

Şcoala îşi va desfăşura activitatea în clădirea vechii şcoli din Rus care în acea­stă vară a fost reabilitată integral cu fonduri din bugetul local al comunei Dumbrăviţa.

Primarul Felician Ciceu explică: „In­vestiţia la Şcoala Rus s-a realizat până în momentul de faţă cu sprijinul şi cu alocarea financiară din bugetul local. La începutul anului s-au alocat 400.000 de lei din bugetul local, iar la rectificarea de săptămâna trecută s-a mai alocat pentru realizarea investiţiei de încălzire centrală, centrală termică, instalaţii, inclusiv calorifere, suma de 125.000 de lei. Deci, în total, din bugetul local s-a alocat pentru Şcoala Rus 525.000 de lei. Stadiul lucrărilor este mulţumitor, săptămâna acesta sperăm să se finalizeze partea de finisaje, montarea gresiei şi apoi curăţenia pentru a-i aştepta luni în condiţii optime pe elevii care vor veni la şcoala profesio­nală Rus. UACE ne va ajuta cu partea de termoizolaţie pe exterior, sistematizarea curţii la Şcoala Rus şi dotările din laboratoare. Le mulţumesc pe această cale pentru că în colaborare cu ei se pot rezolva multe lucruri, iar Şcoala profe­sio­nală este un exemplu în acest sens. Partea de calculatoare este susţinută tot de UACE, iar mobilierul va fi achizi­ţio­nat prin contribuţie de la bugetul local. Mă bucur că sunt 24 de elevi înscrişi, înseamnă că tinerii sunt tentaţi de ceea ce se oferă aici, de şansa de a avea un loc de muncă bun într-o companie de renume naţional şi mondial, iar noi facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a le asigura condiţiile necesare”.

Daniel Vărzaru, Chief Financial Officer UAC Europe a spus că: „Şcoala profe­sională Dumbrăviţa este un proiect foarte important pentru întreaga comunitate şi, mă bucur că, cu toţii, îm­preu­nă, şcoala, primăria şi UACE, am reuşit să-l ducem la bun sfârşit şi, în 11 septembrie, îşi va deschide porţile. Şcoala profesională Rus este o instituţie modernă, care oferă condiţii foarte bune elevilor, iar UAC Europe a fost şi va rămâne un partener stabil al acestui proiect. Ne implicăm atât în partea de modernizare şi dotare, dar ne vom implica şi în bunul mers al activităţii educaţionale. Ne dorim ca această şcoa­lă să fie una de succes, cu elevi bine pregătiţi atât teoretic, cât şi practic cu sprijinul companiei noastre, devenind un exemplu de colaborare şi o şcoală profesională etalon”. 

Directorul şcolii, Magdalena Tomşa a declarat că în 11 septembrie şcoala pro­fesională va fi pregătită să-şi primească elevii: „Toate lucrările vor fi finalizate astfel că, în 11 septembrie şcoala va fi pregătită să-şi deschidă porţile. Este o clădire reabilitată şi modernizată integral, modernă şi ne bucurăm, că avem un număr mare de copii înscrişi, 24. Sunt convinsă că şi în viitor va fi un proiect de succes şi le mulţumesc pe această cale partenerilor noştri: Primăria şi Consiliul Local Dumbrăviţa şi UAC Europe”. 

 


„Ne dorim ca această şcoa­lă să fie una de succes, cu elevi bine pregătiţi atât teoretic, cât şi practic cu sprijinul companiei noastre, devenind un exemplu de colaborare şi o şcoală profesională etalon”. 
Daniel Vărzaru, Chief Financial Officer UAC Europe

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.