Victimele comunismului îngropate încă o dată de indolență și birocrație

La 30 de ani de la Revoluție, victimele regimului comunist sunt îngropate încă o dată, de indolență. După ce ani buni o mână de arheologi sufletiști, în frunte cu Gheorghe Petrov, au căutat și recuperat rămășițele pământești ale victimelor Securității și regimului comunist, odată cu schimbarea conducerii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), „căutătorii de adevăr” au fost înlăturați iar crimele comunismului au rămas sub tăcere. După memorii și apeluri fără răspuns, foștii deținuți politici fac ei ce ar trebui să facă Statul. Acum cercetările arheologice se desfășoară sub patronajul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), din donații și sponsorizări. Rușine!

Numărul victimelor regi­mului comunist nu este nici astăzi cunoscut cu exactitate. Mulți dintre cei uciși de Securitate sau dintre deținuții politici exterminați în lagăre și închisori nu au nici astăzi un mormânt și o cruce. Au fost îngropați noaptea, în gropi comune sau izolate, unde să nu poată fi găsiți. Regimul comunist și-a ascuns cu grijă urmele, iar, din păcate, regimul democratic nu pare interesat să le descopere.
Vreme de mai mulți ani, căutarea și recuperarea rămășițelor pământești ale victimelor Securității și regimului comunist era în sarcina Institutului de Investigare a Crimelor Co­mu­nismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de is­to­ri­cul Marius Oprea. Pentru aflarea adevărului, o echipă de arheologi condusă de domnul Gheorghe Petrov, colaborator extern al IICCMER, venit prin detașare, om de un înalt profesionalism și moralitate, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), a participat la 61 de campanii, în 41 de locații cercetate, aflate pe întinsul a 13 județe. Numai că, în urmă cu câteva luni, condu­cerea Institutului a fost schimbată, venind la cârmă Alexandra Toader. Iar vechii căutători de adevăr au devenit indezirabili. Echipa lui Petrov a exhumat 116 victime, din care 39 executați fără judecată și uciși în luptele cu trupele Securității, respectiv 77 deținuți politici morți în tem­nițe și lagăre de exterminare. S-au mai efectuat lucrări și în alte 34 de locații, în care nu s-au găsit schelete. Această activitate înseamnă o muncă laborioasă, deplasări în teren, culegere de informații, măsurători, sondaje, dezveliri, mobilizarea tuturor acelora care asigură cadrul legal, anume: procuratura militară, medicina legală, poliția crimina­listică, autorități locale, furnizori de mijloace tehnice etc. Dar, atunci când faci ceva din suflet, nu e prea greu. Totuşi, şi Marius Oprea și Petrov au fost înlăturați. AFDPR arăta într-un comunicat că: „Domnului Gheorghe Petrov i se solicită să predea autoturismul institutului pe care l-a folosit timp de aproape 14 ani, apoi i se pun condiții imposibil de realizat, în așa fel încât omul să plece singur. Și a plecat! Alți doi cercetători istorici, doamna CLARA MAREȘ și domnul ALIN MURE­ȘAN, au părăsit instituția după 14 ani, simțindu-se obligați să-și dea demisia. Și și-au dat-o!”. Mai mult, și foștii deținuți politici au fost în­depărtați. Octav Bjoza, președintele AFDPR arăta că: „În toate acti­vitățile desfășurate de institut pe întinsul României, este corect să anunțați președintele filialei respective a AFDPR, aceasta din respect față de aceia care au constituit și constituie «materia primă» pentru IICCMER. Considerăm că un dialog ar fi putut fi constructiv și ar fi putut dezamorsa unele probleme. În acest sens, «bunicul» s-a deplasat la dum­neavoastră de două ori, se vede trea­ba, inutil. În aceste condiții, Co­mi­tetul Național de Conducere al AFDPR constată cu tristețe că nu se mai regăsește în niciuna din activitățile IICCMER!”.

În ciuda numeroaselor memorii, conducerea IICCMER nu a revenit asupra deciziei, deși întreruperea acestor cercetări însemna o palmă zdravănă dată eroilor rezistenței anticomuniste din România. Dar, și-a „fardat” puțin intențiile, anunțând recent, printr-un comunicat, că: „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) au încheiat un acord de cooperare care are ca obiect efectuarea de investigații arheologice pentru recuperarea memoriei materiale a represiunii din perioada comunistă și investigarea crimelor şi abuzurilor înfăptuite de către fostele instituţii ale regimului. Activitatea comună va fi îndreptată spre efectuarea de investigaţii arheologice în vederea identificării urmelor materiale din zona fostelor colonii de muncă forţată şi a fostelor închisori şi spre analizarea ştiinţifică a acţiunilor regi­mului comunist şi a conse­cin­ţelor acestuia, în directă colaborare cu celelalte instituţii ale statului, în spiritul valorilor democraţiei, a sta­tu­lui de drept şi pluralismului politic. Datele obţinute în urma cercetărilor arheologice vor fi utilizate atât de IICCMER pentru îndeplinirea misiunii sale instituţionale (referitoare la cercetarea acţiunilor care au lezat drepturile şi libertăţile omului în întreaga perioadă a regimului comunist), cât şi de MNIR, pentru a ilustra diferite aspecte ale perioadei comuniste, în proiectele și reconstituirile sale expoziționale”. Evident, e bun și un astfel de acord, dar el nu suplinește întreruperea căutării de către Institut a rămășițelor pămân­tești ale victimelor securității. Acti­vitate care devine oricum tot mai greu de desfășurat cu cât foștii deținuți politici și martorii evenimentelor de atunci se sting.
Astfel că foștii deținuți politici și arheologii înlăturați de IICCMER au decis să continue această muncă vitală, pe cont propriu. AFDPR arată că: „Începând din acest an, inves­ti­gațiile arheologice care privesc cri­mele regimului comunist din Ro­mânia se desfășoară sub patronajul AFDPR. Cercetările sunt efectuate de un colectiv de arheologi specializați în arheologia victimelor comunismului, cu care AFDPR colaborează începând din 2006, anul când s-au pus oficial bazele acestui domeniu nou și inedit de cercetare în arheologia românească, inițiat și dezvoltat de către membrii acestui colectiv. Această echipă de specialiști a efectuat toate investigațiile arheologice din ultimii 15 ani, referitoare la căutarea mormintelor victimelor comunismului, desfășurate pe întregul cuprins al țării, în directă conlucrare cu unitățile de Parchet Militar. Până în acest an, arheologii au lucrat ca angajați sau colaboratori la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), de unde au fost siliți să plece”.
După campania de săpături arheologice de la Periprava, încheiată în urmă cu o lună, cea mai recentă campanie de acest fel s-a desfășurat în 5-9 octombrie la Târgu Ocna, Bacău, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (MNIT) și în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform unei evidențe bazate pe surse documentare, în perioada 1950-1964 la penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene de timp, un număr de 843 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 73 au decedat în timpul detenției. Morții au fost înhumați într-un ci­mi­tir parohial situat în apropierea pe­ni­tenciarului, lângă Biserica orto­doxă cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena. Înmormântările s-au făcut într-o zonă separată a cimitirului, folosită în trecut mai mult pentru nevoile funerare ale peni­ten­ciarului. Trupurile defunc­ţilor au fost depuse, fără sicriu, în gropi individuale sau comune, nemarcate la suprafața solului. Printre cei care au fost în­gropați aici se numără și Valeriu Gafencu, cel supranumit „Sfântul închisorilor”.

Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit un Sanatoriu pentru bolnavi psihici, mulți dintre pacienţii decedaţi aici au fost îngropaţi tot în această zonă a cimitirului. În ultimele trei decenii, terenul unde au fost îngropați deți­nuții a fost cedat treptat credin­cioșilor din parohie, pentru locuri de veci. Ca urmare, gropile de înhumare au afectat, parțial sau integral, multe din mormintele deținuților și ale bolnavilor psihici.
În comunicatul AFDPR se arată că: „Evoluția obiectivă a situației din teren a făcut ca, în zona cimitirului unde s-au îngropat deținuții, supra­fața de teren rămasă neocupată să se restrângă treptat. Această situație a determinat efectuarea în cursul anilor 2011, 2013 și 2018-2019 a unor cercetări arheologice pentru verificarea acelor porțiuni de teren care urmau să fie ocupate de mor­minte, iar în 2018-2019 s-au executat sondaje și pe un teren viran aflat în vecinătatea cimitirului. În aceste patru campanii de săpături s-au executat 12 secțiuni arheologice, opt în incinta cimitirului și patru în exterior, fiind identificate și cercetate un număr de 59 de morminte dintre care 18 aparțineau unor foști deți­nuți. Pentru verificarea tuturor suprafețelor din cimitir rămase încă neocupate și pentru salvarea mor­mintelor de deținuți rămase încă neafectate de înhumările ulterioare, s-a impus continuarea intervențiilor arheologice care să elibereze respectivele locuri de sarcina istorică pe care o pot conține. Astfel, în perioada 5-9 octombrie 2020 s-a desfășurat o nouă campanie de săpături, care a constat în executarea unei secțiuni arheologice în spațiul împrejmuit al cimitirului (S.13 = 2,90 m x 2,70 m), fiind verificată și cercetată o suprafață de 7,83 metri pătraţi. Totodată, s-a verificat pre­zența unor posibile înmormântări de deținuți pe terenul viran situat în partea de sud-est a cimitirului, aici fiind practicate trei secțiuni de control, două cu dimensiunile de 15 m x 1 m (S.14 și S.15) și una cu dimensiunile de 20 m x 1 m (S.16), în care nu au fost depistate gropi de morminte. În secțiunea practicată în cimitir, S.13, au fost descoperite un număr de 14 morminte dintre care cinci aparțin unor deținuți, înhumați câte doi în gropi comune și unul într-o groapă individuală, scheletele a trei defuncți fiind însă deranjate parțial de morminte ulterioare. În cele cinci campanii de cercetări arheologice au fost practicate un număr de 16 unități de săpătură sau secțiuni arheologice, nouă în interio­rul cimitirului și șapte în exteriorul acestuia. În secțiunile din cimitir au fost descoperite în total 73 de mor­minte dintre care 23 sunt considerate că aparțin unor deținuți. Toate rămășițele pământești ale deținuților au fost extrase și recuperate, fiind introduse în circuitul oficial al expertizelor medico-legale, al ana­lizelor antropologice și a testelor de genetică umană.
Acţiunea de la Târgu Ocna are o dimensiune recuperatorie, memoria fiind, așa cum se știe, ultima formă de justiție omenească posibilă. Cazul deținuților politici morți în penitenciarul de la Târgu Ocna și al locului unde acestea au fost înhumate face obiectul unui dosar de cercetare penală, deschis la Secția Parchetelor Militare ca urmare a unei sesizări oficiale înaintate de către IICCMER în anul 2018, sub mandatul președintelui executiv Radu Preda. Pe lângă răspunderea penală ce poate să revină unor persoane din fosta Securitate și din administrația penitenciarului care se pot face vinovate de moartea acestor oameni, un scop important al acestui demers este de a se putea identifica osemintele ce au fost și care vor mai fi recuperate în următoarele campanii de săpături arheologice.

Activitățile de cercetare s-au desfă­șurat în prezenţa procurorilor militari însărcinați cu cercetarea penală a cazului.(...) La acțiune a participat și domnul Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și Subsecretar de Stat în Guvernul României.
Cercetările au fost efectuate de către același colectiv de arheologi, care a început și desăvârșit investigațiile din toate campaniile anterioare desfășurate în acest sit memorial. Colectivul arheologic a fost alcătuit din Gheorghe Petrov, coordonator și responsabil științific al șantierului (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj), Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud), Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda) și Marius Oprea (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România). Aceștia au fost ajutați la săpături de trei voluntari de la Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, reprezentând Liga Studenților din Iași (drd. Silvian-Emanuel Man și studenții Toma Tătaru și Teodor-Vasile Ungurea­nu). Acțiunea s-a desfășurat cu acordul Înalt Preasfințitului Ioachim Bă­căua­nul, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar în plan logistic a fost sprijinită de Primăria orașului Târgu Ocna, Protopopiatul Ortodox Onești, Parohia Ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgu Ocna și de unele persoane particulare din localitate”.

Finanțarea campaniei arheologice a fost asigurată integral, prin intermediul Fundației DOINA COR­NEA din Cluj, din contribuțiile unor donatori, persoane fizice, însă majoritatea fondurilor necesare au fost primite de la Asociația AD CARITATIS din Bistrița. AFDPR face și pe această cale un nou apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în Penitenciarul din Târgu Ocna, precum și către toți cei care au cunoștință despre astfel de persoane, pentru a-l contacta direct pe responsabilul șantierului arheologic, domnul Gheorghe Petrov (tel. 0721-400.396), în vederea îndru­mării acestora către autoritățile care au în sarcină identificarea ose­mintelor recuperate.
Aceeași echipă va relua în pri­măvară săpăturile pentru a căuta trupul lui Iuliu Maniu, mort în Închisoarea Sighet, care zace într-o groapă comună neștiută de nimeni până acum. Arheologul Gheorghe Petrov spune că are o „pistă nouă” și speră că, de această dată, vor găsi rămășițele marelui patriot român. Un intelectual care a lucrat mulţi ani în Sighet, i-a mărturisit lui Petrov, cu puţin înainte să moară, că a făcut parte dintr-un grup care a scos cadavrul lui Iuliu Maniu din Cimitirul Săracilor din Sighet, după moartea sa, care a avut loc la data de 5 fe­bruarie 1953, şi l-a dus într-un loc secret, cu gândul că după ce va că­dea comunismul să îl ducă la Bă­dăcin. Acest loc s-ar afla chiar în Sighetu Marmaţiei.
Vom reveni.

*

Întrebat despre situația contradictorie de la IICCMER, care, pe deoparte alungă arheologicii, pe de altă parte încheie protocoale de colaborare cu Muzeul de Istorie Bucureşti, Gheorghe Petrov răspunde cu mult bun-simț și demnitate:
„Nu suntem la prima încercare de acest gen, ni s-a mai întâmplat asta pe vremea PD-L-ului, prin 2010 – 2012. Am mai pățit-o încă o dată. Dar eu nu mă cramponez de ceea ce se întâmplă acum, și nu dau cu piciorul la ce am făcut atâția ani din suflet la Institut. Mai ales, dacă ați lecturat textul așa-zisului comunicat al IICCMER, ei se referă la săpături pe locuri memoriale, unde au fost lagăre și închisori. Au mai făcut așa ceva și prin 2014.
Săpăturile de la Târgu Ocna ­le-am făcut din suflet, și am avut bani pentru cazare, masă și drum din fondurile Fundației Doina Cornea, exact ca și la Periprava. Acum a fost a cincea campanie la Târgu Ocna și ar fi un vis să-l găsim pe Valeriu Gafencu. Până acum sunt 23 de schelete considerate că aparțin unor foști deținuți, iar Gafencu poate fi printre cei 23, ori poate fi printre cele pierdute pentru totdeauna, pentru că multe morminte au fost deranjate de înmormântări ulterioare, ori încă n-a fost găsit. De asemenea, avem piste noi și vreau să le verific la primăvară, poate-l găsim pe Iuliu Maniu.
Deocamdată eu m-am întors înapoi de unde am plecat, la Muzeul de Istorie din Cluj, pentru că eu am mers de aici prin detașare. N-am avut niciodată curajul să merg cu cartea de muncă la Institut, pentru că acolo este o treabă politică și am văzut în 2010 – 2012 când tot așa au întrerupt și a trebuit să plecăm. Am alte atribuții, dar am fost lăsat în deplasare, în delegații, fără diurnă și fără nimic. Am ambiția să merg în continuare cu toate că nu-i normal ce se întâmplă, pentru că locul meu prin ceea ce fac era la Institut. Totul a fost aranjat și premeditat să fiu dat afară. De când a pășit în Institut domnișoara aceasta care a fost numită președinte, practic, cu mine a avut prima dată treabă. M-a blocat, m-a făcut să nu mai pot face nimic, mi-a luat mașina de serviciu, m-a amenințat etc. Vreo 4 – 5 luni am făcut numai răspunsuri la note scrise. Efectiv nu se putea lucra cu ea. Și a așteptat până mi-a expirat detașarea, să nu spună că a întrerupt unilateral detașarea, și mi-a băgat o condiție la noul ordin de prelungire a detașării prin care eu să mă mut la București. Institutul poate să facă toate protocoalele din lume, că ceea ce am făcut eu nu a făcut nimeni. Și nu am făcut asta pentru bani, ci cu sufletul și cu sacrificii”.