„Veniți cu mine sau aprind satul!”

Scriitorul Nicoară Mihali lansează a 61 carte, într-un han haiducesc în marginea localității Budești, volumul „Ștrifundă – veniți cu mine sau aprind satul!”. Evenimentul va avea loc în 15 octombrie, de la ora 15, la Hanul lui Cobâlă, unde, printre invitații de marcă se vor afla și primarii localităților din Maramureș.

„Veniți cu mine sau aprind satul!” este ordinul pe care l-a dat Mihali Gavrilă Ștrifundă, primarul Bor­șei, care în 5 martie 1945 s-a opus alipirii forțate a Maramu­reșului la Ucraina Subcarpatică. Scriitorul Nicoară Mihali a reușit, după 3 ani de așteptare, să obțină dosarul lui Ștrifundă de la CNSAS, dosar care numără 1.200 de pagini.
Cartea, apărută la Editura „Cetatea Romei”, edi­tură înființată de autor în anul pandemiei, reconstituie, pe baza declarațiilor date la Securitate și rechizitoriilor realizate de pro­curorii militari, viața lui Mihali Gavrilă Ștrifundă, personaj care în perioada inter­-belică și-a permis să plătească recepția de la Curtea Regelui Carol al II-lea și masa pentru toți primarii liberali din țară, prezenți la București să sărbătorească, în iunie 1935, 5 ani de domnie ai Regelui Carol al II-lea.
Cartea este inedită din multe puncte de vedere, chiar dacă pe acest tărâm se așază și teze de doctorat, și alte lucrări, care la timpul respectiv n-au avut șansa să aibă informațiile prinse în această lucrare. Pentru că Ștrifundă a fost ucis prin înfometare și frig (la minus 28 de grade), în închisoarea din Botoșani, nesupraviețuind închisorilor comuniste, au existat mulți care s-au erijat în condu­cătorii mișcării de rezistență din Maramureș. Ştrifundă se implică, în perioada 1945 – 1949, în toate organizațiile existente în Mara­mureș care luptă împotriva ins­talării comunismului: în Mișcarea paramilitară Popșa, în Mișcarea „Sumanele Negre”, Mișcarea „A­vram Iancu”, Mișcarea „Armata Albă” cu sediul în Bucovina.
Din primul proces intentat de comuniști în 1946, Ștrifundă va scăpa basma curată datorită ajutorului pe care i-l oferă Emil Bodnăraș, înalt demnitar comunist, cu care a fost coleg de internat la Școala Silvică din Câmpulung Moldovenesc, căruia Ștrifundă i-a luat apărarea de mai multe ori în altercații între colegii de cămin. Nu numai că scapă fără pedeapsă, ci se întoarce acasă și cu un pistol primit cadou de la generalul de securitate Bodnăraș, „ca să-i folo­sească drept armă de apărare când va umbla noaptea pe drumuri la Borșa”, scrie în raportul Secu­rității.

L-am întrebat pe Nicoară Mihali ce i-a fost cel mai greu când a scris această carte? „În dosar sunt peste 150 de declarații mincinoase ale unor locuitori din Borșa îndreptate împotriva lui Ștrifundă. Pe măsură ce scriam numele de familie ale celor care-l acuzau, pe șira spinării aveam un fior rece că urmează să trec și numele unuia din neamul meu. Și mare mi-a fost bucuria când în final, după ce s-au epuizat declarațiile lor, n-am întâlnit niciunul din neamul lui Lehanu, pentru că nu aș fi putut să-l omit, știind că mulți vor veni să verifice dosarele, să vadă dacă am scris adevărul”.

În această carte apar multe lucruri care nu s-au știut până acum des­pre Ștrifundă. De exemplu, în casa lui din Poiană au stat la masă viitorul rege Mihai I, profesorul Dimitrie Gusti, prim ministrul li­beral Gheorghe Tătărăscu, Emil Bodnăraș, iar la Cluj, Ștrifundă se întâlnește în 13 martie 1945, cu prim ministrul dr. Petru Groza, întâlnire despre care am mai discutat, deoarece aici a fost acceptat me­moriul cu argumentele ca Mara­mureșul să nu fie alipit la Ucraina.
În cartea aceasta apare și faptul că pe lângă Ștrifundă au mai luptat încă 6 borșeni, despre care nu se știa mare lucru, care la rândul lor au făcut ani grei de închisoare comunistă. O situație aparte și un destin cutremurător îl are Timiș Nicoară a Teclii, de 27 de ani, căsătorit, cu doi copii, care este luat din casă în 11 mai 1949, dintr-o confuzie, trebuind să fie arestat Timiș Nicoară Buric. Cu toate că Timiș Nicoară Buric s-a predat Securității, știind că altcineva a fost luat în locul lui, a primit răspuns să se întoarcă acasă, pentru că acțiunea s-a încheiat. Pentru că altfel, Securitatea ar fi trebuit să recunoască faptul că au luat și au ucis în bătaie un om nevinovat. Cartea este plină de asemenea întâmplări. „De pildă, Timiș Ilie Buric (fratele lui Nicoară Buric) își lasă soția acasă cu doi copii. Când se întoarce de la Canal, după 5 ani și jumătate, o găsește cu 4 copii, pentru că un informator al Se­curității din Borșa, care își pusese ochii pe ea, i-a dus o scrisoare falsă din care reieșea că soțul ei a murit în închisoare. Acea femeie trăiește și astăzi, are 93 de ani și mi-a spus că după ce s-a întors soțul ei din închisoare, fără niciun scandal, a venit și a dus-o acasă cu toți cei 4 copii. Informatorul Securității, în ultimii ani de viață și-a pierdut mințile, umbla gol pe străzile Borșei și trăgea după el un cărucior. N-a putut să moară din cauza nedreptăților făcute și timp de două săptămâni s-a chinuit cumplit, până când Ilie Buric a venit și i-a întins mâna și i-a spus că-l iartă pentru tot ce i-a făcut”, spune autorul cărții.
Volumul despre Ștrifundă este completat cu două manuscrise inedite, reproduse întocmai. Este vorba de „Dor de tata” scris de fiica lui, de Lucreția Titircă, și memoriile ginerelui Eracle Titircă, profesor de filosofie. „Dosarele de la CNSAS le-am obținut, după trei ani, în trei săptămâni, cu ajutorul nepotului lui Ștrifundă, economistul Radu Titircă, care trăiește la București, un om deosebit de educat, care mi-a spus să nu bat la ușile autorităților, deoarece cheltuielile cu această carte vor fi suportate de familia Titircă. Este pentru prima dată în viața mea când îmi sunt plătite integral de cineva cheltuielile tipografice”, spune Nicoară Mihali.

Volumul va fi lansat pe viitor și în orașul Borșa, cel mai probabil la Cimitirul din Poiană, în fața mormântului marelui erou Mihali Gavrilă Ștrifundă, care a fost găsit și reînhumat de către fiica lui, la 4 ani după ce a fost ucis în închisoarea din Botoșani. În felul acesta se va aduce un omagiu celui căruia îi datorăm faptul că Mara­mureșul de azi este pământ românesc, pentru că altfel am fi fost alipiți și noi Ucrainei, nu doar Maramureșul din Dreapta Tisei.

„Dosarele de la CNSAS le-am obținut, după trei ani, în trei săptămâni, cu ajutorul nepotului lui Ștrifundă, economistul Radu Titircă, care trăiește la București, un om deosebit de educat, care mi-a spus să nu bat la ușile autorităților, deoarece cheltuielile cu această carte vor fi suportate de familia Titircă”.
Nicoară Mihali