Vânătoare de strigoi la Cavnic

Lumini inexplicabile la miezul nopții, fenomene paranormale, aparate electronice care se sting fără motiv, mașini care se opresc brusc și iau foc din senin, clipe de groază, teamă, și multe întrebări fără răspuns. Cam acestea sunt, pe scurt, atributele unor întâlniri care sfidează logica și rațiunea, puse pe seama strigoilor. Aparițiile misterioase au loc în Cavnic, liniștitul orășel de la poalele Munților Gutâi.

Poveștile înspăimân­tă­toa­re despre strigoi i-au tulburat în ultima vreme pe locuitorii orașului Cav­nic. Mulți refuză să creadă cele întâmplate tocmai pentru că as­pec­tele paranormale sfidează logica și rațiunea. Din curiozitate și din dorința de a elucida misterul apa­rițiilor inexplicabile, peste 30 de tineri din Cavnic s-au implicat într-o vânătoare de strigoi, care
le-a ridicat multe semne de întrebare, dar care le-a provocat și stări intense de frică și panică. Povestea completă am aflat-o de la un grup de tineri care au avut curiozitatea să se implice pas cu pas în ceea ce consideră o adevărată vânătoare de strigoi. Dar s-o luăm cu începutul și să vedem de unde a pornit toată grozăvia.

„Totul a început dintr-o glumă, dar lucrurile au luat o întorsătură ciudată. Suntem un grup de prieteni, iar în vară, doi din acest grup s-au decis să își petreacă o noapte în aer liber, așa că și-au montat cortul la marginea pădurii, au făcut foc și au început să frigă ceva carne. Pentru că invitația la petrecerea în aer liber a fost lansată și altora din grup, m-am înțeles cu alți trei prieteni să le facem o farsă și să mergem să-i speriem după ce se lasă întune­ricul. Locația este Sub Stânci, de la Alee în sus, în zona bazinelor de captare. Ei bine, știam unde ne sunt prietenii și aproape de miezul nopții am ajuns acolo pe furiș, ca să prindem momentul perfect să-i speriem. Și-au pus cortul într-o mică poieniță, înconjurată de pădure. Dar când am ajuns acolo i-am văzut destul de agitați uitân­du-se cu lanternele spre pădure. Ne-am ridicat brusc și le-am tras o sperietură pe cinste. După ce și-au revenit i-am întrebat de ce au strâns cortul și de ce era stins deja focul. Ne-au spus că voiau să plece pentru că se văd din pădure niște lumini, ca un fel de ochi, care se mută brusc atunci când dai cu lanterna în zona respectivă. Uneori apăreau două lumini, apoi se vedea numai una în alt loc, iar apoi iar apăreau două în alt loc. Au zis că ei nu mai stau acolo, așa că am început să coborâm spre oraș. Pe drum le-am spus că precis a fost ceva vulpe sau alt animal, dar ei susțineau că lumina se muta fără să facă zgomot și într-o fracțiune de secundă reapărea la distanță de 4 – 5 metri. Nu i-am prea luat în sea­mă, dar ca să-i liniștim am decis că vom merge seara urmă­toare în același loc, să vedem dacă se mai vede ceva.
În a doua seară am urcat din nou, aproape de miezul nopții, înarmați cu lanterne. Dar când am ajuns la aproximativ 100 de metri de locul respectiv, la primul din coloană i s-a stins brusc telefonul. El lumina cu lanterna de la telefon, dar telefonul s-a închis complet, ca și cum ar fi rămas fără baterie. După câțiva pași, mi s-a închis și mie telefonul. Același lucru li s-a întâmplat și celor care erau în spatele meu. Din 6 persoane câți eram, a rămas unul singur căruia nu i s-a stins lanterna. Am încercat să ne repornim telefoanele, dar nu reacționau la nicio comandă, ca și atunci când încerci să-l pornești, dar nu mai ai baterie. Nu am luat în considerare această coincidență și ne-am continuat drumul cu o singură lanternă. Am ajuns în locul în care am fost cu o seară înainte, iar când am orientat lanterna spre pădure, am văzut cu toții doi ochi într-o tufă. Erau mai apropiați ca la un om, așa că primul gând a fost că este ceva pisică sau vulpe. Am căutat cu toții pietre să aruncăm în acea tufă și am aruncat cu toții deodată. Dar spre surprinderea noastră, ochii respectivi nu s-au clintit din loc. Unul ținea lanterna iar noi, 5 persoane am aruncat cu pietre mai mari decât pumnul, toți în același loc. Și nu s-au mișcat „ochii”. Acela a fost primul moment în care ne-am gândit că era ceva ciudat, pentru că dacă ar fi fost ceva animal, era imposibil să nu se miște după ploaia de bolovani. Am mutat lanterna să vedem dacă mai sunt și „alți ochi” în pădure, iar când am revenit cu lumina în locul unde erau, „ochii” nu mai erau acolo, dar i-am văzut la vreo 6 metri mai sus, pe deal, într-o altă tufă. Deci, în mai puțin de 5 secunde s-a deplasat dintr-un loc în altul fără să scoată niciun sunet, nu s-a auzit niciun sunet de pași pe vegetația uscată. În acel moment ne-am speriat și am decis să plecăm de acolo. Am mers în centrul Cavnicului și le-am spus și altor prieteni ce ni s-a întâmplat. Ne-am adunat vreo 15 persoane și s-a luat decizia să ne întoarcem „să elucidăm misterul”. Era deja trecut de ora 1 noaptea când am urcat a doua oară. Am dat cu lanternele, dar nu am mai văzut nimic. Din cele întâmplate am tras concluzia că apariția ciudată este în intervalul 23.50 – 00.30.
Vestea s-a răspândit repede în Cavnic și s-a anunțat că în a treia seară vom merge din nou, mult mai mulți „să elucidăm marele mister!”. Au fost mulți care au aflat de planul nostru. Ne-am adunat peste 30 de persoane și am pornit spre locul misterios pe la 23.30. Dar cum se auzise de acest plan, vreo 6 persoane dintre cei sceptici au mers înaintea noastră și s-au urcat în copaci să ne sperie. Când a ajuns „grupul de cercetare”, cei din copaci au început să scoată fel de fel de sunete din pădure. Iar în acel moment a început un adevărat bombardament de pietre din partea „cercetătorilor”, și doar norocul a făcut să nu fie cineva grav rănit. Deci, în a treia seară s-a consumat un episod dintr-o glumă destul de proastă, care se putea lăsa cu urmări. Dar ne-am distrat și am plecat de acolo. În noaptea aceea nu
s-a văzut nimic ciudat prin pădure.
În a patra seară, am decis să nu mai spunem nimănui, să mergem doar trei prieteni să le întoarcem gluma, și după ce este totul pregătit, să îi anunțăm și pe alții să meargă în acel loc. Am dus cu noi pungi, o că­mașă, și am vrut să facem „mo­mâie” ca și o sperietoare de ciori. Am pregătit inclusiv autocolant fosforescent să facem ochii sperie­toarei, ca atunci când va fi luminată să iasă în evidență. Noi ne-am dus să pregătim terenul, și am urcat cu mașina până ceva mai sus de locul respectiv, pentru că este drum în zonă. Ne-am dus în poienița respectivă și am început să construim sperietoarea. Doar că în timp ce lucram, am văzut toți trei că din pădure se vedeau din nou acei ochi luminoși. Și acum se ridică părul pe mine când povestesc. Țineam lan­terna pe cele două puncte luminoase și în secunda următoare apăreau în alt loc, fără să se audă foșnete în pădure. Ne-am speriat teribil, am abandonat sperie­toarea și am fugit la mașină. Am pornit mașina și după vreo 20 de metri, când am ajuns în dreptul locului unde am văzut ultima dată ochii aceia, motorul mașinii s-a oprit brusc, farurile s-au stins, luminile pe bord pâlpâiau toate și a început să iasă fum de sub capotă. Ba mai mult, și lanternele ni s-au stins! Era pantă, așa că am scos mașina din viteză și am coborât cu ea la liber până am ajuns la prima casă. Am parcurs vreo 300 de metri, și ca în filme, mașina s-a pornit și a funcționat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Speriați peste măsură, ne-am dus la tata unui prieten, des­pre care știam că are o lanternă foarte puternică, mare ca un proiector, i-am sunat pe toți din grup să le spunem ce am pățit, și ne-am adunat să urcăm din nou. Am urcat de această dată vreo 15 persoane, pe la 00.10. Când am ajuns în locul res­pectiv, am stins toți lanternele și ne-am uitat spre pădure. De vreo două sau trei ori au apărut iar acei ochi luminoși, dar luminile se mutau dintr-un loc în altul, ca și cum era agitat. Toți am văzut, doar că unii mai sceptici susțineau în continuare că poate a fost ceva câine. Așa că am plecat de acolo fără să elucidăm „marele mister”.

Zilele următoare am vorbit cu unii-alții despre acest subiect și din vorbă-n vorbă am ajuns să vorbim cu un bătrân din Șurdești, care mai demult a fost cioban la oi. Acesta ne-a povestit că avea un saivan în pădure unde își ținea oile și vacile. Spunea că noaptea animalele începeau să fie agitate, iar când mergea să vadă dacă e vreun pericol, când dădea cu lanterna vedea două lumini, ca doi ochi luminoși. El era convins că îl pândea ceva om care voia să fure laptele de la animale. I s-a întâmplat în mai multe nopți la rând, tot la miezul nopții, așa că într-o seară i-a chemat pe mai mulți localnici și au stat ascunși într-o colibă. Când au început să se agite animalele, au înconjurat locul unde ciobanul văzuse „ochii luminoși”. Bătrânul a spus că în acel moment au început să se audă niște urlete și răgnete inimaginabile. Oamenii au început să spună rugăciuni, și dintr-o dată arătarea a dispărut, iar animalele din jur s-au liniștit. Dar nu a dispărut ca și cum ar fi fugit, ci pur și simplu a dispărut brusc. Bătrânul a spus că acela era un strigoi. Ne-a explicat că și ce am văzut noi la Cavnic era, de fapt, un strigoi, și
ne-a recomandat să nu mai mergem în acel loc și să ne vedem de treabă, „că puterea diavolului e mare, iar ăsta-i un lucru necurat”. El ne-a explicat că e posibil și ca în acel loc să fi fost cineva omorât, iar sufletul i-a rămas în locul respectiv și este neliniștit. A spus că asemenea arătări apar și dispar în locurile lor și că nu le place să fie deranjate. Și într-adevăr, atunci am realizat că am fost acolo ziua și cu câini, iar în poienița respectivă nu le place să stea. După ce am vorbit cu acel bătrân nu ne-am mai dus în locul res­pectiv”, ne-au povestit tinerii din Cavnic.

Căvnicarii ezită să dea un verdict clar cu privire la luminile misterioase din pădure, dar sunt convinși că „nu e lucru curat”: „Nu știu dacă este strigoi sau altceva, dar clar este ceva paranormal și inexplicabil.
N-ai cum să nu te apuce frica dacă vezi așa ceva, mai ales că în acel loc izolat este o liniște deplină, doar cu un susur de apă. Este ca și cum ar aprinde cineva două leduri și imediat să le pornească la 5 – 6 metri distanță, iar apoi apar în alt loc. Dar nu se aude foșnet sau sunet de pași când se mută dintr-un loc în altul. Lumina acelor ochi este de culoare galben-verzui. Este diferită de lumina reflectată din ochii unui animal, pentru că aceea reflectă doar când dai cu lanterna și are altă culoare. Plus că dacă este animal, se mișcă dacă arunci cu o piatră. Dar aceasta nici nu clipește. E înfri­coșător să privești în ochi o arătare dintr-o altă lume!”.

„Când am orientat lanterna spre pădure, am văzut cu toții doi ochi într-o tufă. Erau mai apropiați ca la un om, așa că primul gând a fost că este ceva pisică sau vulpe. Am căutat cu toții pietre să aruncăm în acea tufă și am aruncat cu toții deodată. Dar spre surprinderea noastră, ochii respectivi nu s-au clintit din loc. Unul ținea lanterna iar noi, 5 persoane am aruncat cu pietre mai mari decât pumnul, toți în același loc. Și nu s-au mișcat «ochii»”.