Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„Uniți în sunet de fanfară”
Între 25 și 28 octombrie, Primăria orașului Tăuții Măgherăuș împreună cu Asociația „Comunicați cu noi” au organizat prima ediție a festivalului „Uniți în sunet de fanfară”, un eveniment impresionat care sperăm că va deveni tradiție. La festival au participat fanfarele din Cugir, județul Alba, din Rodna, județul Bistrița Năsăud, din Târnăveni, județul Sibiu, fanfarele reunite din Satu Mare, precum și Fanfara „Stibina” a orașului Tăuții Măgherăuș. Programul evenimentului a fost unul amplu și nu a oferit doar posibilitatea formațiilor de a-și etala talentul, interpretarea și compozițiile, ci a cuprins și un moment de cinstire a eroilor noștri. Astfel, primarul Anton Ardelean a depus o coroană de flori la monumentul eroului Ion Șugariu din Băița. Duminică, formațiile au participat la un marș al fanfarelor pe străzile din Tăuții Măgherăuș. În aceeași zi a urmat un „duel” al fanfarelor la Casa de Cultură din Tăuții Măgherăuș.
Primarul Anton Ardelean a declarat că: „Sunt fericit și bucuros și am așteptat acest eveniment de mulți ani. Am pornit fanfara de la Tăuții Măgherăuș, fanfara noastră Stibina, dar niciodată până acum nu am reușit să facem un spectacol cu mai multe fanfare, cu prietenii și partenerii noștri, la ale căror evenimente suntem și noi invitați să participăm. Acum avem bucuria de a-i primi la noi, fiind gazdele lor”. Fanfarele participante au fost recompensate pentru prestație cu cupe, diplome și diverse premii.