• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 12 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 29 Iunie , 2018

Un nou proiect cultural: „Biserici din Țara Lăpușului. Tururi virtuale”

Prin utilizarea unor mijloace de informare virtuale interactive, cu un impact puternic asupra utilizatorilor de internet, proiectul propune adoptarea unor metode moderne de punere în valoare a patrimoniului național din zonă, reprezentat de cele 30 de monumente istorice.

Astfel, pentru fiecare monument se vor realiza tururi virtuale, având diferite „puncte de stație” – puncte de rotire 360 de grade. În acest fel, având cel puțin 4 puncte de stație pentru fiecare monument, vor putea fi oferite vizitatorilor aspecte din exterior dar și din interior (pronaos, naos, altar), concretizate în peste 120 de panorame. Prin intermediul acestor tururi virtuale, utilizatorii se vor simți ca și cum ar fi prezenți în spațiile respective. De asemenea, se va crea o interfață prin care utilizatorul se va putea „deplasa” în diferite puncte de stație ale unui monument, având acces la vizualizarea detaliilor de exterior și interior.

În cadrul proiectului au fost selectate 30 de biserici de lemn din Țara Lăpușului (monumente incluse în Lista Monu­mentelor Istorice din România, 2015), reprezentative pentru zona vizată, din următoarele localități: Vima Mică, Boiereni, Cupșeni, Costeni, Cufoaia, Dobricu Lăpușului, Drăghia, Dumbrava, Fântânele, Groape, Inău, Izvoarele, Jugăstreni, Larga, Lăpuș, Libotin, Peteritea, Poiana Botizii, Răzoare, Rogoz, Stoiceni, Ungureni și Vălenii Lăpușului.
Proiectul cultural presupune și cer­cetarea informațiilor existente în surse bibliografice, să sintetizeze informațiile existente în arhivele de specialitate ale instituțiilor partenere și să le completeze cu informații din teren, ilustrând toate aceste date cu tururi virtuale realizate în anul 2018. Prezentarea acestor date în mod coerent și modern prin implicarea mai multor specialiști este un demers care nu a fost inițiat până în prezent în zona etnofolclorică vizată, Țara Lăpu­șului.
Crearea unei arhive digitale cuprin­zând informații preluate din arhivele de specialitate (însă disparate) ale instituțiilor de profil, fotografii, hărți, documente, cadastrale etc., dar și actualizate cu informațiile de teren, va constitui pentru cei interesați un important instrument de lucru pentru cei interesați de domeniul patrimoniului cultural, reprezentând, în fapt, un „stop-cadru 2018” al bisericilor de lemn din Țara Lăpușului, județul Maramureș.
Proiectul cultural „Biserici din Țara Lăpu­șului. Tururi virtuale” se adre­sează atât specialiștilor din domeniul patrimoniului cultural, cât și publicului larg, adulți, tineri și vârstnici, interesați de acest segment de moștenire cultu­rală. În cadrul proiectului inițiat de Centrul Ju­de­țean pentru Conser­varea și Promo­varea Culturii Tradiționale Ma­ra­mureș, parteneri și asociați sunt Mu­zeul Jude­țean de Istorie și Arheo­logie Mara­mureș, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Facultatea de Litere din Baia Mare și SC AEDILIS PROIECT SRL.

 

 

Facilitarea accesului la valori culturale
 

„În contextul anului 2018 – «Anul european al patrimoniului cultural», considerăm că este necesar să facilităm accesul la aceste valori culturale, să încurajăm cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural al României și al Europei. Inițiativa noastră se poate înscrie și sub sloganul Anului european al patrimoniului cultural: «la confluența dintre trecut și viitor» – prin metode inovative, moderne, pe care dorim să le folosim spre a promova moștenirea culturală comună mai ales în rândul tinerilor.
Am ales să promovăm această regiune deoarece, alături de celelalte trei regiuni etnofolclorice ale actualului județ Maramureș (Țara Maramureșului, Țara Chioarului și Țara Codrului) Țara Lăpușului este o zonă ce deține un bogat patrimoniu cultural (atât sub aspectul patrimoniului material, cât și în privința patrimoniului cultural imaterial), însă, din păcate, insuficient cercetat și pus în valoare.” – Florin Pop, șef birou Conservare – Promovare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.