Turul Rezistenței Anticomuniste, o ediție specială

În urmă cu 10 ani, GAZETA de Maramureș a inițiat un proiect intitulat generic „Turul rezistenței anticomuniste”, menit să aducă în fața tinerilor valori, locuri și mai ales oameni ai generației care a spălat cu lacrimi și sânge demnitatea și onoarea acestui neam. Până acum, peste 1.000 de tineri au participat prin acest proiect la o lecție vie de istorie, în cele mai importante locuri ale memoriei și istoriei noastre recente. Ediția din acest an a fost una specială, nu doar pentru că a fost cea de-a zecea ediție și pentru că a avut loc într-un an special, în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, ci și pentru a avut loc într-o perioadă încărcată de semnificații istorice și a încercat să sintetizeze cele mai importante evenimente din istoria ultimului secol. „Turul rezistenței anticomuniste” a avut loc în 10 noiembrie, cu o zi înainte de Centenarul Armistițiului care a pus capăt primului război mondial și cu câteva zile înainte de Centenarul Marii Uniri și a momentului în care delegații Maramureșului au pornit spre Alba Iulia pentru a decide Unirea pe veci cu patria mamă. Atunci, în urmă cu 100 de ani, maramureșenii au avut cel mai înalt stegar, cel mai mare steag, au deschis defilarea delegaților și au depus primii credenţionalul.

Acum, după 100 de ani, maramureșenii au ajuns din nou primii la Alba Iulia, cu sprijinul UAC Europe, și au avut cea mai frumoasă delegație formată din 100 de elevi și profesori din Dumbrăvița și Tăuții Măgherăuș, precum și preotul Vasile Tarța din Rus.

Primul punct al evenimentului a fost vizitarea cetății de suflet a Ardealului, Alba Iulia. Tinerii au vizitat Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan, Catedrala Reîntregirii Neamului și Catedrala romano-catolică ,,Sfântul Mihail”, au făcut un scurt tur al Cetăţii Alba Carolina, au purtat cu mândrie trico­lorul și s-au prins într-o horă a unirii împreună cu un alt grup de elevi din țară. Elevii au aflat că Marea Unire nu a însemnat o plimbare la Alba Iulia și că, deși a fost unul dintre cele mai fericite momente din istoria poporului român, în fața și în spatele acestui moment sublim stă foarte multă jertfă. La baza Marii Uniri stă jertfa a aproape 800.000 de soldați și, la fel cum unitatea noastră națională a fost clădită prin sânge, toate drepturile de care noi ne bucurăm astăzi au fost plătite scump, prin viața și moartea celor mai buni fii ai acestui neam. Din păcate, în vreme de pace, comunismul a făcut mai multe victime decât primul război mondial. Iar prin elitele exterminate în închisorile comuniste se numără și generația Unirii.
De aceea, ultimul și cel mai important punct al evenimentului a fost vizitarea Schitului „Înălţarea Sfintei Cruci” din Aiud, ridicat în locul numit sugestiv „Râpa Robilor”, locul în care în perioada comunistă peste 500 de deținuți politici din Închisoarea Aiud, preoți, oameni cu cultură, oameni politici, ță­rani, au fost îngropați noaptea, fără cruce, fără lumânare, fără înmormântare. Acest loc, sfințit cu jertfa atâtor eroi și sfinți este unul dintre locurile demnității noastre naționale, în care, dacă ar fi să urmăm pilda vechilor duhovnici ar trebui să umblăm în vârful picioarelor, cu sfială și recunoștință. Numai că, deși încărcat de suferință, acest loc nu este unul al înfrângerii, ci dimpotrivă al biruinței, pentru că încarcerați, în lanțuri, izolați, flămânzi, bolnavi și batjocoriți, foștii deținuți politici au găsit totuși libertatea, tăria, demnitatea și, mai ales, fericirea, în singurul loc în care caraliii nu aveau acces: în sufletul lor. Și, după zeci de ani de teroare, unii au fost uciși prin torturi, alți prin foame și boală, alții au reușit să iasă întregi la trup, dar niciunul nu a fost înfrânt, pentru că întreaga lor conștiință, viață și tărie au fost clădite pe doi piloni care nu pot fi dărâmați de nimic: pe dragostea de Dumnezeu și de Neam.

Pentru cei 100 de tineri, povestea de viață a foștilor deținuți politici repre­zintă mai ales o lecție despre valori și morală, din care au înțeles că, deși există multe drumuri pe care le putem alege în viață și că cele ocolite par mai mereu cele mai ușoare, doar la capătul drumului drept putem găsi libertatea, demnitatea și fericirea.
Fratele Grigore de la Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” a prezentat simbolistica mănăstirii. Apoi, Mircea Crișan a vorbit despre modul în care foștii deținuți politici au reușit să transforme celula în chilie și despre puterea extraordinară a rugăciunii și, mai ales, ajutorul pe care acești martiri ai neamului, încă necano­nizați, ni-l dau tuturor. Așa cum îi place să spună părintelui Gavriil, starețul acestei mănăstiri, cei 100 de tineri au devenit „apostoli” ai neamului și ai bi­sericii, care au onoarea și responsabilitatea de a transmite mai departe istoria adevărată și însemnătatea acestor locuri speciale.
Invitatul special al evenimentului a fost Rodica Dragomir, fost cadru didactic, scriitoare și soția preşedintelui Aso­ciației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Baia Mare, Silviu Dragomir, care a vorbit despre suferința provocată de regimul comunist familiei sale. Soțul și socrul ei au trecut prin închisorile comuniste, dar au reușit să supraviețuiască datorită faptului că
și-au păstrat credința și demnitatea. La final, Rodica Dragomir a citit și una din poeziile sale, numită sugestiv „Istorie”.
Magdalena Tomșa, directorul Școlii Profesionale Dumbrăvița și Adriana Cirț, directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Mă­ghe­răuș au mulțumit organizatorilor și vorbitorilor pentru frumoasa lecție de istorie. Preotul Vasile Tarța din Rus a vorbit despre importanța cinstirii acestor eroi și martiri ai neamului și a încheiat evenimentului cu o rugăciune.
Apoi elevii au urcat la Monumentul marilor eroi ai neamului românesc, numit „Calvarul Aiudului”, care îi înfăţişează pe martiri în chip de cruci, ducând în spate crucea neamului românesc, răstignit de comuniști. Paraclisul din interiorul acestuia a fost sfințit în anul 2000, de către ÎnaltPreasfințitul Bartolomeu, fost deținut al închisorii Aiud. Iar la intrarea în paraclis, găsim scris: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor” (Matei 5, 10).
Plăcile inscripționate cu nume, așezate pe pereții interiori ai mausoleului, dezvăluie doar o mică parte din cei care au murit în temnițele comuniste. Iar în Osuar, se află o icoană unicat cu Maica Domnului, care este reprezentată cu mâinile înălţate în rugăciune, mângâind pe toți cei care l-au mărturisit pe Hris­tos în temnițele comuniste. Osemintele desco­­perite până acum în „Râpa Ro­bilor” se păstrează cu mare evlavie în in­teriorul monumentului, sub Sfântul Altar al Paraclisului și înfăptuiesc multe minuni pentru cei care le cer ajutorul.
„Delegația maramureșeană” a plecat de la Aiud cu ochii în lacrimi, dar totodată convinși că nimic nu este fără putință celor care au credință în Dumnezeu și dragoste pentru țara lor. Elevii au înțeles că așa cum toate lucrurile materiale de care ei se bucură sunt dobândite prin jertfa cuiva: a părinților, bunicilor, profesorilor, tot așa, România de astăzi este rodul efortului și jertfei înaintașilor noștri și că, blamând România, de fapt, blamăm moștenirea pe care ei ne-au lăsat-o. Așa cum nu-ți iubești fami­lia și neamul pentru că sunt perfecte, ci pentru că sunt ale tale, România nu trebuie iubită pentru că e perfectă, ci pentru că este țara noastră. Iar dacă n-o considerăm suficient de bună, de prestigioasă, de demnă, de dezvoltată, nu avem dreptul s-o defăimăm, ci avem obligația să o facem noi, generația de azi și de mâine, mai bună.
Pentru că cea mai importantă obli­gație pe care istoria ne-o impune nouă astăzi este aceea de a fi re­cunoscători înaintașilor noștri, de a arăta că cunoaștem lupta, jertfa și valorile lor și, mai ales, de a ne asuma menirea de a le duce mai departe.

În primăvara anului 1948, odată cu instalarea la putere a comuniştilor, se va instaura un regim crunt de exterminare. Valurile imense de arestări vor umple închisorile din întreaga ţară. Deţinutul intrat pe poarta Aiudului începând cu 1948 era supus unui ritual umilitor al numărării, identificării, percheziţiei, confiscărilor. Nou-sosiţii erau cazaţi temporar pe secţii, apoi repartizaţi, după situaţie, condamnare sau antecedente, pe Celular, în Zarca sau la izolare. Mărturiile foştilor deţinuţi politici amintesc cum zilnic, în perioada 1949-1951, 6-7 trupuri neînsufleţite ieşeau pe poarta închisorii pentru a fi îngropate pe „Râpa Robilor”. În închisoarea de la Aiud au fost găzduiţi legionari, criminali de război, intelectuali (avocaţi, arhitecţi, comercianţi, farmacişti, medici, ingineri, profesori, preoţi, scriitori, subofiţeri, ziarişti), precum şi toţi cei care fuseseră bancheri, chiaburi, moşieri, industriaşi şi diverşi patroni.

Conform cercetărilor, în registrul special al morţilor de la penitenciar şi al registrelor de stare civilă de la Primăria Aiud, numărul morţilor ajunge la un minim de 782, în perioada 1945-1989.

„Așa cum nu-ți iubești fami­lia și neamul pentru că sunt perfecte, ci pentru că sunt ale tale, România nu trebuie iubită pentru că e perfectă, ci pentru că este țara noastră. Iar dacă n-o considerăm suficient de bună, de prestigioasă, de demnă, de dezvoltată, nu avem dreptul s-o defăimăm, ci avem obligația să o facem noi, generația de azi și de mâine, mai bună”.