Turul Rezistenței Anticomuniste, ediția a XI-a

Pentru al 11-lea an consecutiv, GAZETA de Maramureș a organizat un evenimentul intitulat generic „Turul rezistenței anticomuniste”, o excursie itinerantă în principalele locuri de represiune și rezistență din timpul regimului comunist I Evenimentul s-a desfășurat la Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” Aiud, un loc sfințit cu sângele și jertfa elitei intelectuale și spirituale ale acestei țări, numit, pe bună dreptate, „Ierusalimul Neamului românesc” I 60 elevi din Dumbrăvița și Tăuții Măgherăuș, însoțiți de preoți și profesori, au avut șansa de a participa la o lecție vie de istorie și de a întâlni un erou adevărat: Constantin Rodas, singurul supraviețuitor al tuturor celor 4 reeducări comuniste.

Ioana LUCĂCEL
Mircea CRIȘAN

De 11 ani, GAZETA de Maramureș organizează o altfel de lecție despre istorie, valori și eroi, pentru tânăra generație, pe care am intitulat-o sugestiv „Turul rezisten­ței anticomuniste”. Prin intermediul acestui proiect, până acum, peste 1.000 de tineri au putut cunoaște pe viu ororile regimului comunist și eroii rezistenței anticomuniste, participând la o excursie itinerantă în principalele nuclee de represiune și rezistență anticomunistă. În primii ani, proiectul s-a desfășurat în Maramureș, iar „Turul rezistenței anticomuniste” a inclus vizite la Memorialul Sighet, Dragomirești, Ieud, Giulești, Baia Sprie și Cavnic, adică în localitățile în care au existat închisori sau lagăre de muncă, precum și nuclee puternice de rezistență anticomunistă. De trei ani, ne-am propus însă să le arătăm tinerilor și alte locuri ale ororilor comuniste, astfel că proiectul s-a desfășurat într-un loc special, o adevărată „cetate a demnității noastre naționale” - Aiud.

Aici, comuniştii au îngropat o bună parte din elitele intelectuale și spirituale ale acestei țări, din estimările neoficiale, circa 700 de foști deținuți politici au fost uciși de foame, frig, bătăi și boli în închisoarea comunistă din Aiud și „aruncați” noaptea, în gropi comune, în Râpa Robilor, fără cruce și fără lumânare. În memoria lor, în 1992, foștii deținuți politici au gândit un monument care să le vegheze somnul: șapte cruci îngemănate care sprijină o cruce mare, simbolizând calvarul neamului românesc în timpul regimului comunist. Osemintele găsite odată cu săpăturile realizate pentru construcția monumentului au fost expuse în osuar. Iar în prezent, în acest loc se află Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci”, aflat în construcție, prin grija părintelui stareț Gavriil, ucenic al părintelui Iustin Pârvu.
Despre acest loc, marele duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă, și el închis în perioada comunistă la Aiud, spunea că ar trebui să călcăm desculți și în vârful picioarelor, deoarece e un loc sfânt, plin de ose­mintele eroilor, sfinților și marti­rilor acestui neam.
Cei 60 de elevi însoțiți de preoții Bogdan Ciocotișan din Dumbrăvița și Vasile Tarța din Rus, precum și de cadre didactice de la Școala Profesională Dumbrăvița și Liceul Tehnologic „Traian Vuia” din Tăuți Măgherăuș, au avut ocazia nu doar de a vizita acest loc sfânt și de a afla povestea istoriei sale de la părintele stareț Gavriil, ci și de a cunoaște un erou adevărat: Constantin (Tache) Rodas.
Pentru cei mai mulți dintre noi, sfinții pot fi găsiți doar în cărțile religioase, iar eroii doar cărțile de istorie sau eventual în filmele holly­woo­diene. Numai că, nici sfinții, nici eroi nu sunt, așa cum credem noi, niște supraoameni, și nici măcar niște oameni perfecți, ci de cele mai multe ori nişte oameni obișnuiți care ar fi dus o existență probabil banală, dacă vremurile, istoria sau destinul nu
i-ar fi pus în situații excepționale care să-i determine să-și poarte crucea cu demnitate.
Tache Rodas este, probabil, singurul supravieţuitor a patru reeducări comuniste. A trecut neînvins prin „malaxorul” de suflete din Târgşor, Piteşti, Gherla şi Aiud. A stat, mereu, în preajma morţii, dar niciodată nu s-a temut de ea, pentru că avea o armă imbatabilă: rugă­ciunea. Viaţa lui ar putea fi, de la cap la coadă, un film de acţiune sau un roman istoric. Dar e altceva, mult mai înalt: un miracol. Minunea unui biet om simplu care numai prin credinţă şi crezuri învinge timpul, regimul, vremea, răul. Sau normalitatea Omului veritabil.
A fost arestat la 17 ani, pentru crezurile sale, și a ieșit din temniţă la aproape 40 de ani, fără niciun dinte, surd din cauza bătăilor și cu coastele rupte, dar cu zâmbetul omului împăcat cu sine și cu ceilalți, care a iertat totul. Acest zâmbet nu l-a părăsit nici astăzi, la 95 de ani. Pentru toate, însă, aduce slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului, cea pe care a chemat-o permanent în rugăciuni și despre care spune că l-a ajutat în permanență. În timpul detenție, Tache Rodas a suportat torturi fizice și psihice de neimaginat, fiind chinuit în cel mai cumplit mod de celebrul torționar Țurcanu, tocmai datorită rezistenței sale extraordinare. Bădia Tache spune că nu simțea loviturile, iar torturile pe care le suporta i se păreau a fi aplicate altcuiva. Dumnezeu i-a ridicat frica și de aceea, în acele momente cumplite, a reușit să rămână om și să nu se transforme din victimă în călău. Ba mai mult, după ce trecuse prin reeducarea de la Pitești, a avut curajul să-și prevină colegii de la Gherla, despre ce se întâmplase acolo și ce urmăresc studenții reeducați. Pentru asta a suferit o bătaie din care colegii de detenție nu credeau că scăpase viu. De fapt, cazurile în care moartea fizică i-a zâmbit au fost nenumărate, atât în timpul detenției, cât și după elibe­rare. A fost în permanență vânat de securitate, care a încercat să-l ucidă, călcându-l cu o mașină, chiar și în libertate. De altfel, regimul roșu i-a ucis mama. Dar nu l-a putut îngenunchea. Bădia Tache nu a făcut niciun compromis. Și, mai mult, i-a iertat pe toți cei care l-au chinuit,
și-a îmbrățișat călăul, care l-a bătut cu funii ude peste cap, spunându-i: „Te iert, pentru ca și Dumnezeu să te ierte”.
În prezent, bădia Tache și soția sa Matil­da locuiesc la Schitul „Înăl­țarea Sfintei Cruci” din Aiud, fiind îngrijiți cu mare dragoste de părin­tele Gavriil și de obștea mănăstirii.
Pentru Bădia, vizita copiilor, preoților și profesorilor a fost un eveniment deosebit, care i-a provocat lacrimi de bucurie. Cum nu mai aude aproape deloc, s-a rugat în permanență pentru tinerii care au venit să-l vadă, i-a binecuvântat, așa cum un bunic își binecuvântează nepoții, a colindat împreună cu ei „O, ce veste minunată!” și, la final, le-a dăruit tuturor bomboane.
Jurnalistul GAZETEI, Mircea Cri­șan le-a povestit apoi copiilor despre „Sfinții închisorilor” care, deși nu sunt încă canonizați, fac multe minuni, ajutându-i pe cei care îi cheamă în rugăciune.
Preotul Bogdan Ciocotișan din Dumbrăvița le-a vorbit copiilor des­pre importanța acestui eveniment al recunoștinței, care are loc într-un an special în care România marchează trei decenii de libertate și demo­crație, și i-a dărui părintelui Gavriil un album despre comuna Dumbră­viţa și unul dedicat parohiei pe care o păstorește. Apoi au luat cuvântul câte un profesor din cadrul celor două școli participante, care au explicat importanța evenimentului la care sunt prezenți.
Apoi, copiii au vizitat monumentul și osuarul, citind pe pereți numele celor care au fost uciși și arestați aici în perioada comunistă.
La final, cu toții au plecat cu convingerea că nici eroii, nici sfinții nu sunt nişte supra-oameni. Dar, spre deosebire de oamenii obișnuiţi știu că, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate sunt cu putință. Iar cea mai bună dovadă în acest sens o reprezintă Bădia Tache Rodas.
Un erou adevă­rat, nu din cărți sau filme, ci din viața și istoria recentă a acestei țări.

Tinerii au mai aflat că nu trebuie neapărat să faci lucruri excepționale pentru a fi erou.
Că și ei pot fi eroi de câte ori vor cinsti memoria celor care și-au jertfit viața pentru libe­rtatea lor, de câte ori vor alege adevărul în locul minciunii, de câte ori vor alege calea cea dreaptă în locul celor ocolite, și de câte ori vor avea curajul să-și măr­turisească identitatea de români și creștini.

„Cazurile în care moartea fizică i-a zâmbit au fost nenumărate, atât în timpul detenției, cât și după elibe­rare. A fost în permanență vânat de securitate, care a încercat să-l ucidă, călcându-l cu o mașină, chiar și în libertate. De altfel, regimul roșu
i-a ucis mama. Dar nu l-a putut îngenunchea. Bădia Tache nu a făcut niciun compromis. Și, mai mult, i-a iertat pe toți cei care l-au chinuit, și-a îmbrățișat călăul, care l-a bătut cu funii ude peste cap, spunându-i: «Te iert, pentru ca și Dumnezeu să te ierte»”.