Turul rezistenţei anticomuniste - ediţia a V-a

Sâmbăta trecută a avut loc cea de-a V-a ediţie a „Turului Rezistenţei Anticomuniste”, o acţiune devenită deja tradiţie. O lecţie vie de istorie şi viaţă, pe care GAZETA de Maramureş, în colaborare cu AFDPR filiala Maramureş, subfiliala Sighet, o oferă tinerilor. 

În acest an se împlinesc 24 de ani de la căderea comunismului, de la momentul care ar fi trebuit să însemne pentru România întoarcerea la valorile sale reale şi naţionale: dragostea de Dumnezeu, de ţară, de libertate şi onoare.

Puţini dintre noi asociem însă libertatea de care ne bucurăm astăzi cu jertfa unei generaţii. Peste un milion de români au suferit şi au murit pentru ca noi, astăzi, să putem sta cu spatele drept şi să spunem că nu am fost un popor de laşi şi trădători. Că nu ne-am plecat în faţa regimului roşu fără luptă, fără rezistenţă şi fără jertfă. Circa 250.000 de oameni au murit în perioada 1948-1964 în munţi, în lagăre şi închisori, zăcând, undeva, în gropi comune, fără mormânt şi fără cruce.

Singurul mod în care le putem cinsti memoria este să nu-i uităm. De aceea, pentru al cincilea an consecutiv, GAZETA de Maramureş, în parteneriat cu AFDPR filiala Maramureş, subfiliala Sighetu Marmaţiei au organizat «Turul rezistenţei anticomuniste», care cuprinde vizite la cele mai importante locuri de detenţie sau nuclee de rezistenţă din judeţ.

Circa 50 de elevi din Dumbrăviţa, Fărcaşa şi Baia Mare au putut afla, chiar de la foştii deţinuţi politici, povestea unei generaţii care şi-a făcut din «Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc», motto, crez şi ideal.

Vizita a început cu un tur al Memorialului din Sighet. Apoi, Ion Ilban, preşedintele AFDPR Maramureş, subfiliala Sighet, le-a vorbit tinerilor despre Lotul Vişovan, primul lot de deţinuţi politici din Maramureş, din care făceau parte 18 tineri, elevi şi studenţi, dintre care astăzi mai trăiesc doar 5.

Apoi, Gheorghe Todincă, directorul Muzeului Maramureşului le-a vorbit tinerilor despre Casa Dunca Pâţu din Ieud, un alt punct al vizitei noastre şi despre viaţa lui Ilie Lazăr, a cărui casă memorială din Giuleşti a fost de asemenea vizită de participanţii la eveniment. După pauza de masă a urmat plecarea spre Ieud, la Casa Dunca Pâţu, locul în care a fost ucisă prima victimă a securităţii din Maramureş - Vasile Popşa este ucis în schimbul de focuri care are loc aici şi, pentru vina de a fi adăpostit «duşmanii poporului», întreaga familie Dunca e arestată şi chinuită ani buni.

A urmat vizita la Casa Ilie Lazăr, unde tinerii au fost întâmpinaţi de o bătrânică din familia patriotului. La întoarcerea spre Baia Mare a fost vizitată vechea colonie de muncă de la Baia Sprie, unde părintele Justin Pârvu a amplasat în 2010 o troiţă în amintirea camarazilor care au suferit şi au murit aici.

În 29 august 1948, închisoarea Sighet a devenit politică prin încarcerarea unui prim lot de elevi şi studenţi din Sighetu Marmaţiei. Iniţial, în timpul derulării anchetelor au fost repartizaţi câte doi în celulă, iar din toamnă, ca să nu moară de frig, au fost încarceraţi în aceeaşi celulă 74. Liderul grupului, profesorul Aurel Vişovan a luat toată vina asupra lui, dar acest lucru nu i-a scăpat de pedeapsă pe niciunul dintre tineri. Toţi au fost condamnaţi la închisoare, iar, o parte dintre ei au fost arestaţi din nou în 1958.

Doi dintre cei 18 au murit în închisoare. Astăzi mai sunt în viaţă cinci: Petru Codrea, Ioan Dunca, Grigore Hotico, Ioan Ilban şi Nistor Man.

Grupul Popşa şi rezistenţa anticomunistă din Ieud

În 1947 s-a format primul grup de rezistenţă anticomunistă organizat de fraţii Ioan şi Vasile Popşa, care s-a retras în pădurile din jurul Ieudului. Ioan Popşa fugise pentru a scăpa de o iminentă arestare, iar în 1948 i se alătură şi alţi tineri care riscau să fie aruncaţi după gratii pentru că şi-au exprimat opiniile politice. Un an mai tarziu, fraţii Popşa iau legătura cu preotul greco-catolic Ioan Dunca Joltea din Ieud, membru al PNŢ, urmărit şi el de securitate. Dunca a devenit liderul spiritual al „Grupului Popşa” şi a adus în grupare alţi doi preoţi şi trei călugăriţe. Scopul grupului era schimbarea regimului comunist. Retraşi în munţi, aşteptau venirea americanilor şi declanşarea unui nou război între URSS şi statele democratice din Occident. În 1949, a fost arestat un prim lot de membri ai grupului, în timp ce se aflau în casa unui ieudean. Vasile Popşa este ucis în schimbul de focuri, dar Ioan Popşa, Vasile Hotea şi Ioan Rusu scapă. Popşa încearcă refacerea grupului, dar este şi el arestat în scurt timp. Ceilalţi doi s-au alăturat însă unui alt grup de fugari în munţi.

Descendent al vechilor familii nobiliare maramureşene a fost unul dintre cei mai carismatici şi populari fruntaşi ai Partidului Naţional Ţărănesc. A suferit ani grei de închisoare pentru convingerile sale democratice. Datorită alurii sale romantice şi mobilizatoare, a fost comparat de jurnalistul Reuben Markham cu părinţii revoluţiei americane.

În noiembrie 1947, în procesul conducătorilor Partidului Naţional Ţărănesc, este condamnat la 12 ani temniţă grea, învinuit de “complot în scop de trădare”.

Încarcerat întâi la Galaţi, este transferat la 15 august 1951, împreună cu ceilalţi membri ai „lotului Maniu”, la închisoarea din Sighet. Această detenţie chiar în oraşul de care era aşa de legat, îl va face pe Ilie Lazăr să spună: „De-ar şti maramureşenii mei că sunt aici, ar îmburda (răsturna) închisoarea asta cu totul!”. În iulie 1955 este transferat la închisoarea din Râmnicu Sărat. Datorită activităţii sale, considerată ca “deosebit de periculoasă pentru securitatea statului”, după expirarea celor 12 ani de temniţă este dus în lagărul de muncă Periprava, din Delta Dunării. După expirarea şi a acestei pedepse este recondamnat la alte 72 de luni de muncă forţată, fiind eliberat abia la 9 mai 1964, prin graţierea generală.

După eliberare a trăit la Cluj, într-un bloc din cartierul Grigorescu, până în 1976.