Toader Bârsan, meşterul porţilor sculptate

Dacă te afli în Bârsana, trebuie să mergi şi la casa în care stă şi lucrează meşterul Toader Bârsan. Stă pe strada principală şi are o casă muzeu, după cum spune chiar el, o casă transformată în atelier şi magazin de expoziţie. În toate părţile vezi lemn lucrat frumos, lemn ce înmagazinează în el toată puterea meşterului ce şi-a închinat toată viaţa pentru a lăsa în urmă lucruri deosebite, din lemn de Maramureş.

Într-o zi de vară, aproape caniculară, meşterul stă în uşa casei şi ciopleşte o bucată de lemn. Se vede că este un truc de marketing. Îşi dozează forţa şi lucrează cu un ochi la strada pe care trec maşini după maşini. Am intrat în curtea destul de mare şi am văzut că peste tot este lemn pus la uscat sau aflat în diverse stadii de lucru.

Casa lui Bârsan este căutată şi vizitată în permanenţă. Mai ales de străini ce vin în grupuri. Cât am stat noi acolo au fost grupuri de turişti din SUA şi Ungaria. Lumea vine şi vede cum lucrează unul dintre cei mai renumiţi meşteri maramureşeni. Unii cumpără câte ceva, alţii fac poze şi pleacă mulţumiţi. Lucrările lui Bârsan se află pe toate continentele. În colecţii private sau publice.

Înainte de a intra în casa-atelier a lui Toader Bârsan, a plecat din curtea încăpătoare un grup de americani, de turişti veniţi să vadă Maramureşul Istoric, dar mai ales să vadă meşterul popular din Bârsana şi renumitele lui lucrări.

„Nu îi ţară pe glob să nu am lucrare. Australia, Canada, SUA… Nu mă refer la Europa… Le place aici în Bârsana şi au şi de ce, este o comună frumoasă, iar oamenii sunt buni, prietenoşi, sufletişti… conducerea asta este, nici nu ştiu cum să spun. Fiecare vede interesul pentru el! Nu numai noi, aici în comună, sus în Parlament nu e tot aşa? Fiecare pentru el!”, a spus Bârsan.

Meşterul spune cu multă energie că lucrează de când se vede până se întunecă. Toader Bărsan spune, cu mândrie, că lucrează de 53 de ani, atunci când a inventat porţile maramureşene.

„Or fost şi înainte porţi, dar eu le-am realizat aşa cum se fac acum. La mănăstirea Rohia am lucrat mult, atunci, la început… Când am început cu porţile, aveam ajutoare cu mine şi am lucrat pe toate satele. Erau porţi minunate, porţi maramureşene… Tineretul ce-o făcut, după revoluţie, o ieşit afară şi o venit cu o altă gândire.

O vândut porţile frumoase, casele de lemn, ani de zile a fost groaznic! Şi-apoi tineretul o făcut garduri de beton şi din inox. Vin din toată lumea să vadă obiceiurile noastre, tradiţia. Iar noi…

Or venit mulţi oameni de cultură, de curând a fost un grup din Australia, printre ei un român, medic şi îmi spunea că ţara noastră este văzută bine peste tot…Dacă Dumnezeu ţine lumea asta câţiva ani de-acum, Maramureşul nostru a fi cel mai râvnit în toată lumea”, a spus Bârsan.

„Am fost în SUA şi am participat la mai multe manifestări. A fost şi Nadia şi Ghiţă Mureşan, „micuţul” ăla care joacă baschet. În fiecare zi mergeam şi câte 500-600 de kilometri şi umblam tot în straie ţărăneşti. La bilanţ, erau acolo parlamentari, Nadia, Ghiţă, ne întrebau ce am văzut bun şi ce o fost rău. Tot eu vorbeam. Eu îs un om fără pregătire, dar Dumnezeu mi-a dat talentul ăsta şi l-am înmulţit! Ne priveau americanii destul de rău, imediat după ţigani, păcat! Ce ţară avem noi nu sunt multe în lumea asta. Dacă am fi avut o conducere ca în Germania, înainte de război, am fi ajuns prima ţară lume. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem! Îl urâm pe Ceauşescu, dar datorită lui mai avem, ce avem în ţară. O făcut locuri de muncă, dacă doi tineri se alăturau primeau o casă… înainte a muri nu am mai avut nici o datorie ca ţară.

Şi acum să privim în urmă să vedem că avem o ţară îngropată în datorii, noi şi copiii noştri. Păcat de ţărişoara asta!”, a spus Bârsan.

Meşterul maramureşean a terminat momentul de amintire americană, povestind cum vin acum mulţi din SUA să vadă casele de lemn făcut în nord şi chiar să cumpere, deşi sunt greu de transportat.

De la vizitele pe alte continente, Bârsan ne-a vorbit despre momentul de început.

„Am avut o ambiţie să inventez ceva. Sigur, erau porţi de lemn, dar erau simple, ca în bătrâni. Eu am avut ambiţia şi Dumnezeu mi-a dat un gând şi am reuşit să fac porţile aşa cum am dorit. Tot aşa a fost şi cu lanţul dintr-o bucată. Mi-am tot bătut capul să inventez acest lanţ şi o fost greu, dar am reuşit. Se face greu, acum e uşor după atâta timp, dar la început o fost greu.

Eu când am fost începător nu am avut de unde copia, o trebuit să creez. Acum! Tinerii ăştia se uită la o cruce, la o poartă şi fac… Dar pentru mine o fost greu!

Prima dată am lucrat case, grajduri, porţi simple, apoi am început cu porţi sculptate şi am lucrat mult. În America mi-au oferit să lucrez acolo, la un muzeu pe lângă Parlamentul lor. Nu aş fi rămas nici dacă mi-ar fi dat nu ştiu cât! Le-am spus! Nu-i ca ţara noastră!

Mircea Geoană o fost ambasador când am lucrat eu acolo. Stătea în fiecare zi pe poarta pe care au dus-o acolo. Aveam o poartă dusă şi una pe care am lucrat-o acolo şi venea Geoană şi parlamentari americani. Veneau soţiile lor să îşi facă poze cu mine, că eram îmbrăcat în straie populare.

După perioada cu porţile sculptate, am început să lucrez troiţe şi cruci. Şi cu astea mi-am bătut capul că am vrut să fac ceva ce să rămână. Şi am făcut şi au fost apreciate. Acum fac, nu am treabă, că am nişte copii ce lucrează bine şi putem face ce ni se cere. Acum vreo patru ani am avut un accident la spate şi a fost mai greu. Dar am ucenici, copiii mei care lucrează, şi mai am prin Sălaj cu Biserica…

În ceea ce priveşte concurenţa, sunt mulţi care lucrează bine. Este tineretul acesta care merge bine, dar altul este baiul!

Lumea s-o cam lăsat de treburile astea: porţi, case de lemn. Cei tineri nu mai apreciază aceste lucruri, după cum v-am mai spus, acum fac gard de beton şi porţi de inox. Şi nu înţeleg de ce refuză acum să mai facă case din lemn. Îs mai sănătoase, aer curat, fără praf, iarna ţin căldură, vara răcoare…”, a spus Bârsan.

Dacă intri în casa cu porţi larg deschise, dai de un hol îngust ce duce în camera mare, un fel de expoziţie cu vânzare. Tot ce face Toader Bârsan se află expus acolo. Meşterul este mândru de lucrările lui executate dintr-o bucată, de la lanţ, la tavă, la linguri sau alte piese ce par greu de executat dintr-o bucată. Se simte miros de lemn proaspăt, de lucru manual şi meşteşug adevărat. În holul dinaintea camerei se află un pat din lemn sculptat, din lemn masiv, frumos, solid, şi cu o poveste interesantă.

Meşterul l-a numit „patul fermecat”. „Aşa i-am spus deoarece are ceva fermecat în el. Cine se culcă în el are gemeni, numai gemeni!”, a povestit meşterul maramureşean.

În timp ce vorbeam, au venit în vizită două familii de maghiari, din Budapesta, care auziseră de Bârsana şi de Bârsan.

Meşterul i-a invitat în curte şi, prin limbajul semnelor, au vorbit puţin, după care turiştii maghiari au fost în casă, au făcut fotografii, au fost încântaţi de toate lucrurile făurite de mâinile dibace ale meşterului Bârsan. Undeva în curte au văzut un car ce avea partea din faţă, acolo unde se înhamă boii sau caii pentru a trage căruţa. Cei doi turişti maghiari bărbaţi au fost încântaţi de atelaj şi s-au pus în hamurile ce erau acolo, iar soţiile lor îi fotografiau. Li s-a părut o chestiune amuzantă, iar Bârsan a venit în spatele lor şi cu o bâtă îi lovea în glumă, ca pe animalele de tracţiune. Poveşti de vacanţă!

„Or fost şi înainte porţi, dar eu le-am realizat aşa cum se fac acum. La mânăstirea Rohia am lucrat mult, atunci la început… Când am început cu porţile, aveam ajutoare cu mine şi am lucrat pe toate satele. Erau porţi minunate, porţi maramureşene… Tineretul ce-o făcut, după revoluţie, o ieşit afară şi o venit cu o altă gândire.

O vândut porţile frumoase, casele de lemn…”

Toader Bârsan