„Tinerii să caute istoria adevărată a țării”

„Noi mereu te plângem frate, iar tu dormi mereu...”  - Grigore Hotico

În 18 noiembrie a trecut la cele veșnice, la vârsta de 88 de ani, Grigore Hotico, unul dintre ultimii supraviețuitori ai „lotului Vișovan” - primii deținuți politici anticomuniști din Maramureșul istoric.
Pentru ilustrarea biografiei sale, publicăm un interviu oferit de domnia sa în urmă cu câțiva ani preotului Marius Vişovan, fiul fostului deţinut politic Aurel Vişovan.

Marius Vişovan: Stimate domnule Gri­gore Hotico, sunteți unul dintre ultimii supraviețuitori ai „Frăției de Cruce” din Sighetu Marmației, organizație cu activitate intensă în perioada 1946-1948. Care era atmosfera în Maramureș la ora aceea și ce v-a determinat să vă angajați în lupta anticomunistă?
Grigore Hotico: În evenimentele din 1945, când s-a încercat anexarea Mara­mureșului la URSS, eu nu m-am implicat personal fiind încă foarte tânăr, dar țin minte că la noi în sat, la Ieud, s-au dat lupte armate și primarul Roibu i-a dezarmat pe activiștii ucraineni. Satul nostru a fost atunci centrul rezistenței românești și asta am plătit-o scump în anii următori când prigoana comunistă s-a dezlănțuit la noi mai mult decât în alte părți. După 1948, tot satul nostru Ieud va deveni și focarul principal al rezistenței greco-catolice din Mara­mu­reș, plătind cu ani grei de temniță mai mulți preoți, călugărițe și credincioși.
Ca elev la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet am văzut cum treptat se instala atmosfera comunistă. Ca să nu putem merge duminica la biserică ni se programau de multe ori activități culturale sau sportive. Eu nu realizam încă gra­vitatea situației, dar vedeam că noul regim punea în funcții oameni de nimic, majoritatea de origine străină. Pătrăș­ca­nu, a cărui vizită la Sighet mi-o amin­tesc, avea un discurs mai naționalist, dar va plăti pentru asta mai târziu.
Împreună cu colegii mei Vasile Dunca și Ștefan Deac am intrat în „mănunchiul de prieteni”, o ramură a Grupului Le­gionar Maramureș, condus de profesorul nostru Aurel Vișovan. Am partici­pat la întâlniri pe grupuri mai mici, dar n-am apucat să devin „frate de cruce” fiind mai puțin avansat în pregătire.

Marius Vişovan: Când și în ce condiții ați fost arestat?
Grigore Hotico: Am fost arestat pe 22 august 1948. Eram cu Ulici Petru
într-un magazin din centrul Sighetului. Am fost luat și dus la Securitate. N-am fost bătut atunci. Am primit numai o palmă, dar ce palmă grea! De ce? Fiindcă mi s-a găsit în buzunar o foto­grafie a unei mătuși din București. Securiștii credeau că era vreo colaboratoare secretă de-a noastră.
Un securist pe nume Toth a observat că aveam curea și șireturi la pantofi. Pur și simplu nu mi se ceruse să le predau. Pentru el era însă un pretext foarte bun. M-a pus să fac 100 de flotări în praful gros ce era pe jos, m-a înjurat… După ce am terminat m-a pus să fac iarăși până am picat grămadă. M-a lovit pu­ternic cu cizma în șale. Și azi, după mai mult de 60 de ani, mai simt durerea în șale… La închisoarea din Sighet am stat o săptămână singur în celulă, apoi câte doi și din noiembrie ne-au pus împreună pe toți 18.
Eu am primit o condamnare de 2 ani și 6 luni. Cu ceilalți împreună am trecut pe la Jilava și am ajuns la Târgșor. Acolo eu am fost repartizat la bucătărie așa că timpul a trecut destul de ușor. Având o pedeapsa mai mică de executat, pe mine nu m-au dus la Canal ci la Gherla, în decembrie 1950. În aceeași situație cu mine erau Ionică Ilban și Petrică Ulici. N-am știut noi ce ne așteaptă la Gherla. Doar câteva luni, dar ce experiență groaznică… Am primit o bătaie sora cu moartea. Un alt ieudean închis la Gherla, Ioan Bizău, a declarat sub tortură că eu aș fi povestit la Târgșor că tatăl meu a știut despre acti­vitatea mea anticomunistă și nu m-a denunțat. Pretextul era foarte bun ca să fiu bătut și să mi se ceară să recunosc. Nu puteam însă să recunosc această minciună fiindcă ar fi însemnat să-l bag și pe tata în pușcărie…
Am fost eliberat în aprilie 1951, dar viața mea va fi permanent marcată de consecințele anilor de închisoare…

Marius Vişovan: După eliberarea din închisoare, ați mai fost urmărit?
Grigore Hotico: Am făcut 3 ani de armată la muncă, apoi în 1956 m-am stabilit în Baia Mare. Securitatea mă urmarea la serviciu și pe stradă.
În 1959, am fost luat noaptea și dus la Securitate. Mi-au pus reflectorul puternic în ochi. Îmi lăsasem soția acasă singură. Era însărcinată și mă gândeam că n-o să mai apuc să-mi văd copilul. După câteva ore, care mi s-au părut o veșnicie, a venit un securist, mi-a tras câteva palme… am început să lăcri­mez… Ofițerul Bob m-a întrebat : „Ce faci dacă te contactează cineva ca să aruncați în aer Combinatul Chimic?”. Am calculat rapid că o asemenea persoană nu putea fi decât trimisă de ei așa că am răspuns prompt: „Vin și vă spun”. Ceea ce s-a întâmplat în acea noapte de groază n-am spus nimănui. Soției i-am spus o minciună. De-abia după Revoluție a aflat adevărul…

Marius Vişovan: Veți împlini anul acesta frumoasa vârstă de 85 de ani. Ce îndemn dați tinerilor de azi?
Grigore Hotico: Să caute istoria adevărată a țării. Altfel nu se poate pune o bază solidă pentru viitor.
Vă mulțumesc.

A consemnat preot prof. Marius Vișovan

Luni, 20 noiembrie 2017, a avut loc la Baia Mare înmormântarea lui Grigore Hotico (1929-2017), deţinut politic în temnițele comuniste, unul dintre ultimii membri ai „lotului Vișovan”, primul lot de condamnați politici din Maramureșul istoric. Ceremonia a fost oficiată de preoții greco-catolici Simion Ilieş și Marius Vișovan în prezența familiei, a numeroși prieteni și cunoscuți, de față fiind și seniorii camarazi Nistor Man, Petru Codrea, Vasile Măgurean și Silviu Dragomir.
Au luat cuvântul cei doi preoți celebranți și prof. Nistor Man din partea AFDPR, toate cuvântările omagiind personalitatea lui Grigore Hotico și calvarul său prin închisorile comuniste. Un mesaj special a fost transmis de la Blaj, din partea Cardinalului Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, cunoscut personal al domnului Hotico, care a celebrat o Sfântă Liturghie pentru veșnica lui odihnă.