Tainele umbrei Sfântului Apostol Petru

În toată perioada Penticostarului, Biserica Ortodoxă pune la sufletul nostru pericope scripturistice din Sfânta Evanghelie după Ioan (cu excep­ția duminicii Mironosițelor) și pericope scripturistice din Faptele Apostolilor. Aceasta, pentru a ne întări în iubirea față de Dumnezeu, Biruitorul morții și al iadului, urmând calea vieții Sfinților Apostoli, în care lucra harul lui Dumnezeu.

Pr. dr. Nicolae Lauruc

A fost aleasă, provi­den­țial, de către Biserica Ortodoxă cartea Fap­tele Apostolilor și pentru faptul că, la începutul ei, sunt descrise întâlnirile Sfinților Apostoli cu Mântuitorul, timp de 40 de zile, după Înviere. În acest răstimp, întâlnindu-se Mântuitorul cu Uce­ni­cii Săi a vorbit cu ei despre „Îm­părăția lui Dumnezeu” (F.A.1,3). Tot din acest sfânt răstimp ne-au rămas de la Mântuitorul două învățături foarte importante și anume că: 1) nu toți oamenii pot să se numească „martorii Domnului”, ci numai Sfinții Apostoli (Lc. 24, 48; F.A.1,8) și 2), nu este dat oamenilor să cunoască viitorul (F.A.1,7). De aici rezultă că practica ocultismului, sub toate formele ei (vrăjitoria, ghicitul în cărți, horoscopul, etc.) nu este îngăduită de către Dumnezeu.
Întrucât cartea Faptele Apostolilor vorbește despre lucrarea de răspân­dire a Creștinismului în toată lumea, lucrare ce a fost  însoțită de „...multe minuni și semne...” (F.A.2,43) ale Sfinților Apostoli.
Aș dori să mă opresc asupra uneia dintre minuni, legată de numele Sfântului Apostol Petru, ce are înțelesuri foarte tainice. Și iată cum este descrisă această minune:
„Și din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulțime de bărbați și femei, încât scoteau pe cei bolnavi în ulițe și-i puneau pe paturi și pe tărgi, ca, venind Petru măcar, u m b r a  lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Și se aduna și mulțimea din cetățile dimprejurul Ierusalimului, adu­când bolnavi și bântuiți de duhuri necurate, și toți se vindecau” (F.A. 5,14 -16). Extraordinare întâmplări!
Aproape majoritatea teologilor au văzut în cinstirea umbrei, făcătoare de minuni, a Sfântului Apostol Petru o trimitere tainică la cinstirea icoanelor. Cât de mare era credința primilor creștini, încât cinsteau chiar umbra Sfinților Apostoli, crezând în puterea ei, pe când noi astăzi – în multe cazuri- avem reținere în a cinsti icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale sfinților și, cu atât mai mult, a crede în puterea lor harică. Această minune ne învață că omul este  „ființă cuvântătoare și iconică”. Creștinul ortodox este chemat să cinstească sfintele icoane și, în același timp, să conlucreze cu harul lui Dumnezeu pentru  reali­zarea în ființa sa a acelei „icoane vii”, după cum spune Paul Evdokimov.
Că în această minune se ascunde tainic „chemarea iconică” a ființei creștinului se vede și din tâlcuirile ce se fac acestei minuni atât de către sfinții părinți, cât și de către marii teologi ai Bisericii Ortodoxe.
Sfântul Vasile cel Mare spune: „Și Petru avea un trup plin de slăbi­ciune, dar, prin harul Duhului care sălășluia în el, umbra făcută de trupul lui alunga bolile celor sufe­rinzi”.  
Vrednicul de pomenire, mitropolitul Bartolomeu Anania, tâlcuind această minune spune: „În limbajul nou testamentar, verbul «a umbri» semnifică acțiunea prin care Dumnezeu Își exercită puterea sau Își revarsă harul asupra uneia sau mai multor persoane umane. În cazul de față, prin Petru, în cazul Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt (Lc.1,35), în cazul schimbării la față, printr-un nor luminos (Mt.17,5)”.
Alt mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, sfântul Justin Popovici, ne-a lăsat și el o tâlcuire frumoasă. „Dacă prin Sfântul Apostol Petru nu lucra puterea dumnezeiască a lui Iisus, oare umbra sa ar fi vindecat tot felul de bolnavi? Dumnezeirea lui Hristos este măr­tu­risită - zice el în continuare - de umbra Sfântului Apostol Petru, care, prin puterea lui Hristos, îi vindeca pe bolnavi”.
Asemănătoare tâlcuire ne dă și Teo­filact al Bulgariei, care spune că aceste neînchipuit de mari minuni făcute de către Sfinții Apostoli, adică: „...aceste vindecări ale bolnavilor, au fost lucrul Aceluia care a zis: «Cel ce crede în Mine va face și el lucrurile pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face» (In.14,12)”. Leonid Uspenski, acest mare teolog și apologet al cinstirii icoanelor, tâlcuind cuvântul avei Dorotei: „să postim cu ochii!”, spune: „..scopul icoanei este de a ne orienta către transfigu­rarea  tuturor sentimentelor, dar și a inteligenței și a celorlalte aspecte ale naturii noastre, care se tâl­cuiește prin îndumnezeire”.

Sfântul Grigorie Teologul,  vor­bind despre viața duhovnicească, spune următoarele: „La noi, toate sunt duhovnicești: lucrarea, miș­carea, dorința, cuvintele, chiar și mersul, sau hainele, până și gestul”.
Meditând la frumusețea „ființei iconice” a creștinului, Leonid Uspenski spune: „Frumusețea este puritatea spirituală, frumusețea interioară, după cum spune Sfântul Apostol Petru: «Podoaba voas­tră să fie...omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu»” (1 P.3,14).
Este frumusețea comuniunii dintre pământ și cer...frumusețea sfântă, izvorâtă din Duhul Sfânt, asemănare divină dobândită de om, conform expresiei sfântului Grigorie Palama că: „Duhul Sfânt pictează în noi asemănarea lui Dumnezeu, peste chipul dumnezeiesc din noi... astfel încât să ne prefacem întru asemănarea Sa”.

Marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloaie, tâlcuind expresia „chemarea iconică a omului” ne-a lăsat acest minunat cu­vânt: „Termenul de asemănare, de care este legat termenul ikon, în sensul de «icoană», sau «chip» al lui Dumnezeu desem­nează sta­rea de desăvârșire la care este chemat să ajungă omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Iată, care  este scopul vie­ții creș­tine!
Practica lumii secularizate de a-l desfigura pe om prin: droguri, ta­tuaje, haine rupte vrea să ridiculizeze chemarea omului de a fi asemenea Creatorului său. Toate cele spuse până acum se regăsesc în cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii până ce Hristos nu va lua c h i p  deplin în voi!” (Gal. 4,19). Cu alte cuvinte, se poate spune: „până ce veți deveni icoane  vii   a  lui Hristos”.

Unii dintre teologii greci, tâlcuind cuvintele Mântuitorului, spuse celor cinci fecioare neînțelepte: „Adevărat vă spun vouă: Nu vă cunosc pe voi” (Mt.5,12) spun că le va rosti: „Nu mă recunosc în voi”.  Această tâlcuire își are temei și în cuvintele de mare profunzime ale lui Nicolae Cabasila. El zice, că: „...firea umană a fost creată din veci pentru omul cel nou; mintea și dorința omului sunt făcute pentru Hristos; am primit rațiunea pentru a-L cunoaște, dorința pentru a fi atrași spre El și memoria pentru a-L purta în noi. Și acestea sunt cu atât mai adevărate cu cât El este și modelul după care am fost creați. În fapt, nu vechiul om a fost modelul pentru omul cel nou, ci noul Adam este modelul celui vechi... Adam cel vechi a fost creat spre asemănarea și după chipul celui din urmă”.