• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 20 Iulie , 2018

Tabără de vară UACE

De 7 ani, UAC Europe face vacanța copiilor angajaților UAC Europe mai frumoasă, prin taberele de vară organizate în Dumbrăvița. Datorită numărului mare de doritori, în acest an, condu­cerea companiei a decis să organizeze două serii de tabere: prima, în săptă­mâna 2-6 iulie și cea de-a doua, în săptămâna 30 iulie – 3 august.
Prima tabără s-a încheiat deja, iar zâmbetul copiilor demonstrează că a fost una de succes. În această serie au participat aproape 100 de copii, care, pe durata a 5 zile s-au bucurat de activități variate și distractive. În plus, UAC Europe a asigurat zilnic transportul elevilor, apă, sandvișuri și toate cele necesare bunei desfășurări a taberei. Locația a fost și în acest an Centrul Afterschool „Sf. Apostol Andrei”, iar supravegherea copiilor a fost asigurată de psihologul școlar Monica Puha.
Prima zi de tabără a fost dedicată limbii engleze și jocurilor interactive învățate de la voluntarii internaționali și echipa AIST. Evenimentul a făcut parte din calendarul de activități desfăşurate de către echipa AIST şi colegii lor internaţionali în cadrul proiectului „Let’s Celebrate the European Heritage!”, un Serviciu European de Voluntariat, implementat de către Asociaţia American International School of Transylvania, finanțat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, cu sprijinul companiei UAC Europe.
Tot luni, copiii au vizitat comuna și au fost întâmpinați de primarul Felician Ciceu, doamna director Magdalena Tomșa și preotul Bogdan Ciocotișan, care le-a prezentat biserica „Nașterea Maicii Domnului” Dumbrăvița.
Cea de-a doua zi din tabără a fost dedicată creației. Alături de Nadia Ghiț, copiii au pictat, au modelat și au rea­lizat jocuri frumoase. Mai mult, au învățat cântece alături de doamna Monica Puha.
Cea de-a treia zi din tabără a fost una deosebită. Pentru o zi, locația taberei a fost mutată la Căminul Cultural din Rus, unde scriitorul Nicoară Mihali
le-a prezentat copiilor câteva filme edu­cative despre viața și hobbyurile copii­lor din alte țări. A urmat apoi un scurt curs de dans popular și dans modern, susținut de Andy Puha. În jurul orei prânzului a urmat mult-așteptata vizită la sediul UAC Europe, unde copiii au fost întâmpinați de părinți și de întreaga conducere a companiei UAC Europe: Kevin Loebbaka - Președinte UAC Europe; Brian Weed - Directorul General al UAC Europe; Daniel Vărzaru - Chief Financial Officer UAC Europe; Corina Mulea - PR&Office Manager/Director HR înlocuitor. Copiii au susținut un scurt recital cu cântece și dansuri, iar la final au lansat baloane tricolore, pentru a marca Anul Centenarului. Conducerea UAC Europe i-a răsplătit cu dulciuri și câte o fotografie cu toți copiii din tabără, ca să poarte în amintire aceste momente frumoase.
Ziua de joi a fost de asemenea una deosebită, deoarece a cuprins, pe lângă dezvoltare personală, susținută de psihologul Liana Covaciu, și două vizite surpriză. Primii care i-au vizitat au fost poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Pentru că este o perioadă în care copiii stau mai mult timp singuri, petrec mai mult timp în mediul online, sfaturile poliţiştilor s-au axat pe eventualele pericole la care se pot expune, fără a conştientiza consecinţele. Povestea zilei de azi i-a avut ca personaje principale şi pe ofiţerii patrupezi. Alături de conductorii în grija cărora se află, câinii poliţişti au demonstrat în faţa micilor spectatori cum reuşesc să vină în ajutorul poliţiştilor în misiunile pe care aceştia le desfăşoară. Apoi, a venit rândul Salvamontiștilor să facă o demonstrație în fața celor mici. Eliza Pop și Mihai Mulea, membri ai Asociației Salvatorilor Montani Baia Mare le-au arătat copiilor ce înseamnă o salvare, care este echipamentul salvatorilor și care sunt regulile care trebuie respectate în natură.
Ultima zi a taberei a cuprins o excursie la Mănăstirea Habra din comuna Groși, împreună cu Monica Puha și preotul Ciocotișan Bogdan. Aici, copiii au fost întâmpinați de primarul Florin Bolte și de maica stareță Justiniana Calini. După ce au vizitat Mănăstirea, a urmat un picnic în aer liber și apoi întoarcerea la Centrul Afterschool. Tabăra s-a încheiat cu o petrecere!

 

 

PĂRERILE COPIILOR

 

A fost frumos, ne-am distrat și am învățat să ne respectăm - Daniel.
Mi-a plăcut această tabără deoarece am întâlnit persoane minunate,
mi-am făcut noi prieteni și ne-am jucat jocuri minunate. Suntem foarte recunoscători celor de la UACE - Raluca Roșian.
Cel mai mult mi-a plăcut în tabără faptul că mi-am făcut noi prieteni – Anamaria Pop.
În această tabără am învățat, în primul rând, să ne respectăm unii pe alții și să fim prieteni. Voluntarii, dar mai ales Monica, au avut grijă de noi să ne simțim bine. Sunt foarte recunoscătoare pentru această tabără - Ioana Grozavu.
Tabăra din acest an a fost cea mai frumoasă dintre toate. Activitățile au fost foarte frumoase și distractive. Sper să vin și la tabăra viitoare - Nichita Daniel.
Cel mai mult mi-a plăcut faptul că ne-am împrietenit, am avut multe activități frumoase, cu oameni minunați - Cristina Daubner.
În această tabără mi-au plăcut plimbările, activitățile și mai ales domnii de la Salvamont care ne-au arătat niște lucruri nemaipomenite. Tabăra a fost organizată foarte bine - Marc Stenczel.
Am învățat foarte multe lucruri, sper că această tabără se va ține și anul viitor - Ardelean Tudor.
În tabără mi-au plăcut: respectul, prietenia, activitățile și sandvișurile.
Mi-au plăcut activitățile, prezentările de la poliție și salvamont și sandvișurile. Voluntarii au fost de treabă – Vanessa.
În urma acestei tabere mi-am făcut noi prieteni, am învățat cântece și am învățat cum să acordăm primul ajutor unei persoane rănite. Mi-a plăcut când ne-am jucat cu voluntarii în aer liber - Alexandra Burian.
Mi-au plăcut activitățile și faptul că mi-am făcut noi prieteni. Aș vrea să mai vin în această tabără -  Theodora Finteușan.
Mie mi-a plăcut în tabără să mă joc cu voluntarii – Adelin.
Mie mi-a plăcut la fabrică și la biserică – Anastasia.
În această tabără mi-a plăcut cum s-au desfășurat activitățile și mi-au plăcut copiii. A fost foarte frumos când au venit polițiștii și salvamontiștii. Sper că o să ne revedem foarte curând - Alesia.
Mi-au plăcut toate activitățile, mai ales prezentările polițiștilor și salvamontiștilor - Cristina Țura.
Mi-a plăcut în această tabără. Am dobândit experiență, prieteni și am învățat să fiu mai creativă. Mi-au plăcut jocurile și a fost foarte interesat că am putut comunica cu voluntarii. Mă bucur că am venit în tabăra UACE - Luana Puț.
Mi-au plăcut foarte mult activitățile – Anastasia Berinde.
Îmi doresc din toată inima să vin și anul viitor -  Mihai T.
Mi-a plăcut în această tabără pentru că am făcut activități minunate - Molnar Petrar Mihai.

 

Mi-a plăcut că am făcut multe activități și că au fost voluntari din alte țări care vorbeau diferite limbi. A fost super! – Alexia.
Mulţumim UACE pentru această posibilitate de a ne distra în vacanţă - Vlad Silaghi.
Cel mai mult mi-a plăcut când au venit salvamontiștii și când am pictat pe apă - Alessia Sabou.
Mi-ar plăcea să mai vin în tabără - Andrei Sabou.

Mie mi-a plăcut în tabăra UACE pentru că am învățat lucruri noi, am învățat să respect și să fiu ascultătoare – Laura.
Această tabără a fost minunată.
Mi-am revăzut prietenii din anii trecuți, activitățile cu doamna Monica și domnișoara Liana au fost distractive. #good_people, #perfect_summer – Melisa Cetățean.
Mie mi-a plăcut în această tabără pentru că doamna Monica a avut multă grijă de noi - Ioana Dobrican.
Mi-a plăcut totul în această tabără. M-am simțit minunat – David.
Mi-a plăcut că m-am împrietenit cu mulți copii -  Alec.
În această tabără am reușit să învăț ce înseamnă respectul și să îmi fac prieteni. Această tabără este minunată - Tiecar Dorian.
Mi-a plăcut în tabără deoarece
mi-am făcut prieteni. Ne vedem anul viitor - Ioana Tura.
În această tabără am învățat să fiu bun la suflet și prietenos. Cea mai bună tabără! - Alesia Lazăr.
Mi-am făcut prieteni și am învățat limba engleză -  Danciu Giulia.
În această tabără mi-a plăcut că
mi-am făcut mulți prieteni – Lauran Luca.
Tabăra de vară mi-a plăcut foarte mult și mi-am făcut mulți prieteni - Andrei Ciceu.
Mi-a plăcut în tabără pentru că am făcut multe activități. Activitatea mea preferată a fost cea cu câinii de poliție - Matei Pârcălab.
A fost super în tabără! - Teodora Dobrican.
Mi-au plăcut jocurile și activitățile / Mihai
Mi-a plăcut activitatea cu poliţia și câinii. Am învățat că trebuie să ne respectăm – Oana.
Tabăra a fost bine organizată și ne-a plăcut -  Emanuel Pop.
Mi-a plăcut să-mi întâlnesc vechii prieteni - Szabo Patricia.
Mă bucur că m-am reîntâlnit cu prietenii vechi și mi-am făcut noi
prieteni.
Mi-au plăcut activitățile - Rareș.
Mi-a plăcut activitatea cu Salvamontul – Tudor.
Cel mai mult mi-a plăcut că mi-am făcut noi prieteni - Alin Rad.
Această tabără a fost unul dintre cele mai minunate locuri în care am pus piciorul. Prietenii au făcut tabăra să se umple de râsete și distracție, dar au făcut și despărțirea mai grea - Alesia Gligan.
Cel mai mult mi-a plăcut reprezentația cu câinii de poliție și momentul cu salvamontiștii - Larisa Berindan.
Tabăra a fost foarte distractivă și frumoasă - Mădălina Pitiritean.
A fost superb! – Antonia.
Lucrurile care mi-au plăcut în această tabără sunt salvamontiștii, cântecele și demonstrațiile polițiștilor - Lucian Morar.
Mi-a plăcut atmosfera și jocurile - Andrei Zehan. 
Au fost activități distractive și educative – Mara.
Activitățile au fost foarte distractive - Tomas Surduc.
Tabăra UACE m-a învățat să fiu bună, prietenoasă, încrezătoare. Este o tabără foarte frumoasă - Mara Gherman.
În această tabără am învățat să respect natura, dar și pe ceilalți - Diana Cozma.
Mi-a plăcut că am învățat cum
să ne comportăm și am legat noi prietenii - Alexandra Belin.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.