Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„Sunt mândră că am reuşit să creăm o echipă unită şi puternică la spital. Pacienţii trebuie să fie convinşi că acţionăm în interesul lor”
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare face parte din elita naţională a spitalelor şi demonstrează acest lucru din plin, în fiecare zi. După spectaculosul rezultat obţinut în cadrul procesului de acreditare de anul trecut în urma căruia s-a clasat pe primul loc la nivel naţional, au venit şi alte confirmări ale profesionalismului de înaltă ţinută de la Spitalul Judeţean băimărean. Managerul Sorina Pintea spune că secretul succesului este modul în care angajaţii au înţeles să conlucreze, uniţi, responsabili, în echipă.
Reporter: Aţi încheiat la sfârşitul anului trecut proiectul de reabilitare a Spitalului, ce urmează să mai faceţi pe partea de servicii hoteliere?
Sorina Pintea: Proiectul pe fonduri europene şi proiectul complementar al Consiliului Judeţean a fost încheiat, spunem noi, după o lungă perioadă de stres atât pentru pacienţi, cât şi pentru personal. Dar finalizarea lucrărilor de infrastructură per totalul spitalului nu este încheiată pentru că, aşa cum am spus de nenumărate ori, acest proiect a rezolvat doar o parte din problemele existente. Prin urmare, în planul de achiziţii şi prin planul de investiţii conform planului strategic al spitalului vor mai fi în următorii 5 ani investiţii în infrastructură care vor finaliza ce s-a început în 2010. Acestea sunt chestiuni aparent minore, avem în holul mare al spitalului acel proiect despre care am mai vorbit şi va fi amenajat un fişier, vor fi făcute lucrări la scările interioare, vor fi făcute lucrări de amenajare a saloanelor VIP, îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere va merge în continuare prin schimbare paturi, schimbare mobilier, lucruri pe care noi le-am început, dar pe care le vom continua şi anul acesta.
Preconizez ca toate aceste lucrări să mai dureze încă, dar nu vor fi de aşa mare anvergură. Încă o lucrare mare de infrastructură pe care trebuie să o facem este reabilitarea buncărului pentru radioterapie având în vedere că suntem cuprinşi în programul Băncii Mondiale, dar buncărul existent nu acoperă necesităţile liniei de radioterapie care ne va fi livrată şi prin urmare vom mai face aceste lucrări. A fost o chestiune neprevăzută, vom renunţa la celelalte lucrări şi vom face buncărul. În acest proiect mai sunt cuprinse trei spitale: Institutul oncologic Bucureşti, Institutul oncologic Cluj, Spitalul Elias şi Baia Mare.
Reporter: Cum aţi ajuns în elita spitalelor naţionale?
Sorina Pintea: Nu ştiu nici eu exact, dar faptul că indicatorii statistici au fost de aşa natură încât s-a considerat că este o necesitate şi după aceea au fost insistenţele noastre şi tot ceea ce am făcut noi premergător acestor sume. A fost o surpriză extraordinar de plăcută şi pentru noi, semn că lucrurile funcţionează corect.
Reporter: În ce perioadă se derulează acest proiect şi ce valoare are?
Sorina Pintea: Varianta optimistă, noiembrie 2016, varianta pesimistă, primul trimestru al anului viitor, va fi implementată, va fi funcţională o linie completă de radioterapie, urmând ca în etapa a doua a implementării banilor de la Banca Mondială să mai fim cuprinşi cu o parte de branhiterapie, ceva ce judeţul n-a mai avut, dar în prima fază va fi această linie de radioterapie care va deservi pacienţi şi din judeţele limitrofe Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa. Valoarea totală a finanţării Băncii Mondiale este de 6 milioane de euro. Un lucru pe care l-am aşteptat şi pentru care poate ne-am atras şi nemulţumirea unora, a fost faptul că am dorit ca această zonă de radioterapie să fie a spitalului, nu am dorit să facem investiţii private în interior tocmai pentru ca toţi pacienţii să beneficieze de acest serviciu.
Reporter: Aţi trasat ca şi prioritate modernizarea aparaturii medicale şi diversificarea serviciilor medicale ce aţi reuşit în acest sens şi ce urmează?
Sorina Pintea: Apar tehnici noi, mijloace de diagnosticare noi, pe care încercăm să le achiziţionăm în limita posibilităţilor bugetare şi să dezvoltăm servicii medicale noi. Am început cu achiziţionarea unor ecografe de înaltă performanţă, a unor aparaturi de radiologie de înaltă performanţă, continuând cu acest litotriptor care în sfârşit are toate autorizaţiile necesare. Menţionez că sunt spitale care au primit autorizaţia după un an şi ceva, noi am reuşit să obţinem aceste autorizaţii şi începând cu luna mai vor veni specialiştii care vor instrui cadrele şi în sfârşit vom putea da drumul.
Apoi, din 2008, Unităţile de Primire Urgenţă au în structură cabinete stomatologice, noi avem un singur medic stomatolog angajat, am încercat să luăm legătura cu mai mulţi, să formăm acest serviciu, n-am reuşit o lungă perioadă de timp până când am găsit nişte medici dispuşi să facă gărzi şi prin urmare de la 1 aprilie a devenit funcţional acest serviciu unic în ţară, care cunoaşte o creştere de la o săptămână la alta.
Suntem singurul spital care are gardă stomatologică 24 de ore din 24 şi, repet, este o creştere impresionantă a numărului de pacienţi care accesează acest serviciu, în mare parte vin în zilele de sâmbătă şi duminică, adică exact acele zile neacoperite de zona privată. Apoi, niciodată în cadrul spitalului, nu a fost o gardă completă de ortopedie, 24 de ore din 24, avem sâmbăta şi duminica şi de sărbătorile legale, dar pe parcursul săptămânii aveam gardă scurtă. Am reuşit cu ajutorul medicului şef de secţie să facem şi această gardă completă, un serviciu care era absolut necesar, mai ales în perioadele în care traumatismele sunt foarte prezente.
Dezvoltarea serviciilor medicale va continua cu secţiile chirurgicale, cu achiziţionarea de noi aparaturi, destinate acestei zone, blocului operator, terapiei intensive care beneficiază şi de un program naţional de 2 ani, avem aceeaşi sumă, 1,5 milioane de lei, adică 15 miliarde de lei vechi, sume care sunt absolut necesare pentru pacientul aflat în fază critică. Coroborat cu acest program este Programul naţional de transplant unde Maramureşul ocupă un binemeritat loc 1, împreună cu spitalul din Oradea.
Reporter: Cum aţi reuşit acest lucru?
Sorina Pintea: Este meritul şi implicarea acelor medici din program, doctorul Andrei Mureşan şi doctoriţa Adriana Stoicovici, şi acest lucru a fost posibil datorită schimbării mentalităţii şi ajutorului bisericii. Un pacient transplantat poate salva 5-6 pacienţi. Contează foarte mult implicarea medicilor pentru că este un moment greu, aparţinătorii iau o decizie dificilă şi este nevoie de explicaţii, de implicare, lucru pe care în care alte judeţe medicii se pare că nu l-au făcut. Şi o spun cu toată tăria că datorită medicilor din terapie intensivă am reuşit să ne situăm pe un loc de frunte şi în această zonă.
Este un program care aduce şi el bani pentru spital pentru că medicină nu se poate face fără bani. Este nevoie de medicamente, de materiale sanitare şi nu în ultimul rând, de forţă de muncă.
În ultimii trei ani au fost angajaţi 51 de medici în cadrul spitalului, sunt puţine specialităţi care ar mai avea nevoie de personal şi pot să spun că am ajuns în situaţia de a selecta foarte bine medicii. Suntem printre puţinele spitale din ţară la care medicii vin. Personalul mediu este de asemenea suficient, facem în continuare angajări.
A apărut, însă, o problemă care pe noi ne îngrijorează. În luna martie am avut 159 de angajaţi în concedii medicale. Se pune o presiune foarte mare asupra personalului mediu şi chiar am încercat să găsim la nivelul conducerii o explicaţie şi o soluţie pentru ce se întâmplă pentru că sunt multe accidente vasculare, infarcturi miocardice. Repet, presiunea este foarte mare şi acest lucru se răsfrânge asupra stării lor de sănătate. Nu sunt foarte bine plătiţi, salariile sunt aceleaşi la nivel de ţară şi avem probleme din acest punct de vedere. N-aş putea să vă spun dacă s-a făcut o statistică la nivel de ţară, dar cred că ar fi nevoie, deoarece pe lângă cerinţele care sunt din ce în ce mai mari, presiunea este tot mai mare, responsabilităţile lor sunt din ce în ce mai mari, iar nivelul salarizării a rămas undeva acolo jos şi din păcate la ei ca oameni nu se gândeşte nimeni. Ar trebui ca această majorare salarială la personal medical şi personal mediu să se facă în paralel, pentru că nu e corect.
Trebuie să avem grijă de oameni, în primul rând, pentru că altfel nu o să mai avem cu cine să facem actul medical. Este o echipă foarte bună aici, suntem peste 1800 de angajaţi, dar cu aparţinătorii şi pacienţii aici intră 5000 de persoane pe zi, ceea ce nu e puţin lucru. Dar e o echipă foarte bună care s-a mobilizat, care a demonstrat că se poate.
Reporter: Dar o echipă are nevoie şi de un lider.
Sorina Pintea: Da, acesta este rolul meu şi eu cred că rolul unui lider este acela de a scoate în evidenţă calităţile oamenilor, nu defectelor lor. Şi trebuie conştientizaţi că tot ceea ce facem este spre binele oamenilor şi că facem ceea ce trebuie. Munca s-a birocratizat excesiv, dar asta este şi trebuie să ne adaptăm şi încercăm să găsim soluţii de adaptare. Am mai spus şi cu alte ocazii, eu ştiu foarte bine ce probleme sunt, unele sunt legislative şi nu le putem rezolva, altele care sunt de organizare şi putem să le rezolvăm, astfel încât pacientul să fie mulţumit pentru că de asta suntem în fond aici, să tratăm oameni bolnavi.
Oamenii nu vin de plăcere aici şi atunci când vin trebuie să găsească ceea ce au nevoie sau măcar o alinare. Ştim exact ce avem de făcut, dar trebuie puţină răbdare şi conlucrare. Repet faptul că suntem o echipă, altfel n-am fi putut realiza nimic şi aduc ca exemplu perioada de acreditare care a fost un examen major pentru noi. Oamenii poate n-au perceput ce înseamnă acest lucru, dar s-a lucrat în echipă şi asta a însemnat foarte mult.
După ce s-a făcut acreditarea la Baia Mare, indicatorii s-au redus de la 2458 la 700 pentru că s-a constatat că nu se pot realiza. Uite că la Baia Mare s-a putut şi a ridicat multe semne de întrebare acest lucru la Bucureşti: să reducem sau nu indicatorii, se pot realiza sau nu, uite că la Baia Mare s-a putut. Dar repet, a fost muncă în echipă. De la muncitor până la şeful de secţie au conştientizat ce înseamnă acest lucru, pentru că altfel nu puteam realiza nimic. Şi cred că şi acest lucru a contat în finanţarea Băncii Mondiale şi în toate lucrurile pe care le-am realizat, pentru că nimeni nu se aştepta ca la Baia Mare să găsească aşa ceva. Chiar directorul programelor implementate de la Banca Mondială a fost foarte sceptic înainte de a veni şi când a plecat m-a rugat să primesc 22 de manageri de spitale aleşi de dânsul să vină să vadă ce se întâmplă la Baia Mare şi cum conlucrează oamenii şi ce înseamnă o echipă.
Eu sunt mândră că am reuşit să creăm o echipă unită şi puternică la spital şi pacienţii trebuie să fie convinşi că acţionăm în interesul lor. Mai sunt probleme şi nemulţumiri, dar lucrăm la rezolvarea lor, în mare parte acestea sunt legate de timpii de aşteptare, dar nu putem rezolva 500 de pacienţi în urgenţă deodată, pentru că locurile sunt limitate. Fiecare om se consideră o urgenţă, deşi din punct de vedere medical poate nu, dar e problema lui, e foarte portantă şi trebuie tratată cu maximum de atenţie. De multe ori oamenii vin montaţi, sunt multe poveşti şi legende, dar aş vrea să se convingă că lucrurile merg spre normal.
„Trebuie să avem grijă de oameni, în primul rând, pentru că altfel nu o să mai avem cu cine să facem actul medical. Este o echipă foarte bună aici, suntem peste 1800 de angajaţi, dar cu aparţinătorii şi pacienţii aici intră 5000 de persoane pe zi, ceea ce nu e puţin lucru. Dar e o echipă foarte bună care s-a mobilizat, care a demonstrat că se poate”.
Sorina Pintea