Spectacol inedit de teatru la Rozavlea. Maramureșul renaște și prin teatru

Mircea CRIȘAN

Regizorul Marcel Țop va împlini, în 25 septembrie, 40 de ani. A reușit să pună în scenă, în acești 40 de ani, 40 de spectacole. Marcel Țop este regizorul născut la Șimleul Silvaniei, bunica lui a fost din Băița de sub Codru (Ma­­ramureș), iar anii de școală pri­mară, adolescență și liceu i-a petrecut în Baia Mare. Lucrează în București, cu Teatrul Nottara, are contract la Teatrul Bulandra, la Teatrul de Comedie și a colaborat și cu Opera Română și cu Teatrul Național. A absolvit Institutul de Teatru de la București și imediat după ce a terminat regia, Marcel Iureș
i-a dat pe mână, pentru o jumătate de an, Teatrul ACT și i-a zis că dacă în 6 luni nu pune în scenă un spectacol care să-i aducă spectatori în sală, să nu rămână în teatru ci să se întoarcă în Nord unde să lucreze ori în minerit, ori la pădure, la lemne. Iar Marcel Țop a reușit.
Acum a venit invitat pentru a treia oară în Maramureș, pentru un spectacol pe care l-a pus în scenă cu Teatrul Muni­cipal Baia Mare.
„Vorbim despre o trilogie a lui Marcel Țop în Maramureș, iar în această pe­rioadă chiar lucrez la o carte despre acest subiect, carte pe care îmi doresc să i-o putem oferi cadou la vârsta de 40 de ani. Cartea se va numi «Trilogia Nor­­dului», deoarece a pus în scenă «Butoiul cu praf şi pulbere», «Casa de pe gra­niță» și «Woyzeck Transil­va­nia»”, spune scriitorul dr. Nicoară Mihali.

Piesele lui Marcel Țop sunt jucate și de actorii Teatrului Municipal Baia Mare. „Este regizorul care a făcut ca, în sfâr­șit, numele teatrului băimărean și spiritul Maramureșului să fie duse, prin teatru, și la festivaluri de profil din țară. În iarnă a fost la un festival la Reșița cu «Casa de pe graniță» și a cules extrem de multe laude, în vara acestui an a fost la un festival la Constanța cu «Zorba’s Diony­sos», va participa la un festival la Galați, a fost de curând la un festival la Turda unde sala a fost neîncăpătoare etc.”, explică scriitorul dr. Nicoară Mihali.
La propunerea lui Nicoară Mihali, regizorul Marcel Țop a fost de acord să se implice într-un experiment cultural, și anume să se joace teatru și în zone unde oamenii nu au văzut niciodată o piesă de teatru: „După ce am văzut spectacolul «Casa de pe graniță», în urmă cu vreo doi ani, i-am făcut propunerea să se meargă pe ideea lui Flavius Lucăcel, cea de teatru la șură, și să-și prezinte piesele în mai multe locații și spații ale Maramureșului. Avem în plan să ajun­gem și în cetatea Ardud. Iar acum, dato­rită unui intelectual, care este și primar al comunei Rozavlea, Vasile Mârza, s-a reușit să ajungă trupa de teatru din Baia Mare și în inima Mara­mureșului. Rozavlea este amplasată geografic în locul unde bate inima Mara­mureșului și de unde se trage și legenda care vorbește despre nașterea maramure­șenilor. Aici s-a reușit să se pună în scenă un spectacol inedit de teatru. 
Frumusețea acestui spectacol este de neegalat. Experiența pe care au avut-o actorii a fost unică. Actori care joacă de 40 de ani au mărturisit că niciodată n-au simțit acest efect extraordinar de terapie a teatrului pentru oamenii simpli, oameni care n-au văzut în viața lor o piesă de teatru. La Rozavlea, localnicii au avut ocazia să vadă personaje din lumea lor. Cu replicile date de spectatori în timpul spectacolului s-ar mai putea naște o piesă de teatru. Au fost prezenți circa 150 de spectatori iar piesa s-a jucat în curtea unui gospodar din centrul localității Rozavlea. Au fost prezenți și intelectuali, printre care și preotul localității, dar în general au fost oameni simpli, oameni pentru care experiența aceasta a fost unică.
S-a jucat piesa «Casa de pe graniță», piesă care se încheie cu nașterea unui copil. La finalul piesei, două femei din public vorbeau: «- Hai să mergem acasă că uite au ieșit actorii», iar replica celeilalte a fost: «Nu merg, că uite că a născut și precis continuă să prindem și botezul»”, a detaliat dr. Nicoară Mihali.

Pe scurt, subiectul piesei jucate la Rozavlea este destinul unei familii din Maramureș care trăiește fericită într-o casă de pe marginea graniței. Acolo trăiesc și socrii, acolo trăiesc și copiii, o familie tradițională care se ghidează după legea bunului simț și după tradițiile de sute de ani. La un moment dat, vin comisarii europeni și trasează o graniță între state, iar gardul de sârmă ghimpată trece prin mijlocul casei, astfel încât tinerii rămân deoparte, iar bătrânii de partea cealaltă a graniței. Ideea pornește din realitate, că într-adevăr au rămas familii despărțite când s-a stabilit granița.

„De fapt, Marcel Țop are în codul genetic spațiul acesta al țării de nord, iar piesele lui încep să fie un brand pentru Maramureș și să fie din ce în ce mai căutate. El are în sânge această lume a maramureșenilor și oșenilor, persona­jele lui beau un pahar de horincă, personajele vorbesc despre dragoste, despre moarte, este nelipsit Cimitirul Vesel etc.
Publicul din Rozavlea a simțit că face parte din subiectul piesei care s-a jucat în Maramureșul Istoric. Când actorul principal învârtea la cazanul cu țuică iar femeia lui îl certa «Iar bei pălincă. O
să-ți ardă mațele», o femeie din public s-a ridicat în picioare și a strigat: «Am și eu acasă pe unul care face exact ca și ăsta!». Actorii și publicul au rezonat și au râs împreună, și parcă nu se mai juca teatru ci oamenii își vedeau propria viață.
Teatrul lui trezește trăiri intense, vor­bește de o lume nedreaptă și meschină, lipsită de bun simț și sensibilitate pentru artă, dar piesele lui te vindecă. Piesele lui Marcel Țop sunt o terapie, sunt ca o lumină care scapă prin găurile de ozon ce vin dinspre soare. Noi avem nevoie nu numai de regizori ca și el ci și de niște oameni politici care să fie iubitori de cultură. Pentru că atunci lucrurile s-ar simplifica extraordinar de mult. Ar fi bine să avem asemenea experimente culturale mult mai des și chiar la nivel național. Marcel Țop vrea să ducă aceste piese cu spiritul Mara­mureșului în țară, pentru că sunt spectacole despre oamenii cinstiți, despre oamenii care-și respectă bătrâ­nii, despre oamenii cărora nu le este frică de moarte ci chiar râd de ea, care știu să bea un pahar de țuică și care știu să-și ia rămas bun de la un prieten drag. Toate lucrurile acestea jucate pe muchie de cuțit îl fac să fie valoros și să facă cunoscut Maramureșul în spațiul cultural românesc. De aceea eu mă lupt și încă nu știu cum mă voi descurca financiar să-i scot această carte cu cronicile de teatru, cu interviurile lui și în mod special despre această trilogie a nordului care a făcut să renască Maramureșul și prin teatru”, a concluzionat dr. Nicoară Mihali.

„Teatrul lui Marcel Țop rezistă pentru că el își pune în piese propria viață, are în spectacole foarte multe lucruri autobiografice. La 40 de ani poate fi asemănat cu Andrei Șerban, cu Purcărete, cu Pintilie și cu Ciulei. Face spectacole grandioase. De exemplu, la 50 de ani de la înființare, Teatrul de Nord din Satu Mare l-a invitat să pună în scenă un spectacol de gală unde au venit actorii tuturor timpurilor. Și a pus în scenă o piesă despre destinul oșenilor, o piesă adaptată lumii militarizate Imperiului Austro-Ungar și justiției oșenilor. În piesă, un oșan își ucide nevasta cu cuțitul pentru că l-a înșelat cu autoritățile austro-ungare. Piesa lui de teatru de la Satu Mare, «Woyzeck Transilvania» a trezit multă revoltă mai ales pentru că a vorbit în spectacol despre vendeta oșenilor și a râs în față de soldatul ungur. Acolo există o prietenie strânsă între soldatul român și cel ungur, dar el i-a luat peste picior pe ofițerii și medicii care erau mereu beți. Tocmai de aceea, piesa nu s-a mai jucat acolo, i-a fost interzisă pentru că primarul de atunci era medic și s-a simțit jignit.  Deci, Marcel Țop este un tip extrem de curajos, un fel de samurai al zilelor noastre. O altă dovadă este că a pus în scenă o piesă de teatru în apropierea Casei Poporului iar piesa vorbea despre porci și despre cei care au făcut din Casa Poporului o crescătorie de porci”.
Dr. Nicoară Mihali

 

„De fapt, Marcel Țop are în codul genetic spațiul acesta al țării de nord, iar piesele lui încep să fie un brand pentru Maramureș și să fie din ce în ce mai căutate. El are în sânge această lume a maramureșenilor și oșenilor, persona­jele lui beau un pahar de horincă, personajele vorbesc despre dragoste, despre moarte, este nelipsit Cimitirul Vesel etc.”
Dr. Nicoară Mihali