Sorin Victor Copăcescu – un nume de referință în domeniul cactușilor din România și Europa

Sorin Victor Copăcescu este unul dintre „deschizătorii de drumuri” în domeniul cactușilor din România, fiind autorul celui mai complet volum apărut în țara noastră despre plantele cu țepi. Este unul dintre cei mai apreciați colecționari de cactuși din România, iar aportul pe care și l-a adus în acest domeniu i-a adus recunoaștere și prestigiu în numeroase țări din Europa și nu numai. Gazeta de Maramureș a obținut un interviu în exclusivitate cu unul dintre „părinții cactușilor din România”.

Mircea CRIȘAN

Sorin Victor Copăcescu este un nume de refe­rință în domeniul cactu­șilor, autorul celui mai complex volum publicat vreodată în România. Este considerat unul dintre „părinții cactușilor” din țara noastră, mai ales că infor­mațiile oferite de el cu privire la îngrijirea și creșterea cactușilor au stat la temelia multor colecții din România și nu numai. După o muncă de peste 20 de ani, pe vremea când nu exista internet, iar literatura de specialitate era foarte săracă, Sorin Victor ­Copăcescu a fost cel care le-a întins mâna de ajutor mult visată celor care erau atrași de specta­culozitatea și misterul cactușilor.
Am ajuns până în celălalt colț de țară, tocmai în Craiova, pentru a-l întâlni, iar întrevederea cu Sorin Victor Copăcescu ne-a depășit așteptările. Cultul prieteniei, modestia și ospitalitatea sunt atributele oamenilor de va­loare, iar Sorin Victor Copăcescu ni le-a demonstrat din plin. Urmează o poveste de zile mari, care merită împărtășită.
„Sunt de profesie inginer chi­mist, din Târgu Jiu, născut în 2 iulie 1941 (împlinesc 80 de ani), iar din 1952 sunt stabilit în Craiova. Primul cactus pe care l-am avut a fost un Echinopsis, obținut din vitrina unei farmacii, unde era un ghiveci cu mai mulți lăstari, dintre care am primit și eu unul. Apoi, mi-am făcut rost și de celebrul Aporocactus. Aveam 25-26 de ani. Nu știam foarte multe lucruri despre ei, așa că
i-am plantat în pământ normal.
Ne mutasem la bloc și am văzut, după un timp, că echinopsisul are boboc.
Am tot așteptat să înflo­rească, dar de unde să știu că el înflorește doar noaptea? Totuși, într-o seară, am văzut că «mișcă» și am stat cu soția până la unu noaptea să vedem ce floare se deschide. Habar nu aveam atunci. Și, când a înflorit, Doamne, o floare albă impresio­nantă! Am fost uluit pur și simplu. Nu îmi venea să cred că din planta aceea cu țepi poate să iasă o asemenea floare. Pe urmă, maică-mea, fiind plecată în Ungaria la o familie care avea cactuși în curte, mi-a adus o Coryphanta. Parcă și acum o văd: o Mammillaria și încă trei plante. Vă dați seama, o minunăție! Mi-am zis că așa ceva nu poate să existe pe lume. Și uite că m-am îndrăgostit de cactuși. În anii 60 – 70, nu erau reviste cu informații sau poze despre așa ceva, iar aceste plante erau o ade­vărată curiozitate.
Apoi, mi-am găsit un prieten, pe Valeriu Gri­goraș, de la Timișoara, care m-a invitat pe la el. Timișoara era atunci centrul cel mai puternic de cactuși din țară. Asta era prin ’70. El avea pe cineva care îi aducea cactuși din Austria. Și de la el am primit și eu mulți cactuși. Noto­cactușii mi se păreau ceva uluitor pe atunci. La Valeriu Gri­goraș am văzut prima dată plante cristate și nu îmi venea să cred că e posibil așa ceva. Uluitor! Avea niște plante superbe! O parte dintre ele au ajuns la mine, pentru că, în 1991, când a murit, ce a rămas din colecția lui am luat eu”, spune Sorin Victor Copăcescu.

La Revoluție, colecția lui ajunsese la peste 2.000 de exemplare, dar, cu toate acestea, prima seră a amenajat-o doar în 1993. Inițial, a început să caute informații despre cactuși și îngrijirea lor din curio­zitate și din nevoie, iar, după mai bine de 20 de ani, a strâns cele mai importante lucruri pe care le-a găsit într-o primă carte.
„Pe atunci nu era niciun fel de ma­nual, de informație despre cactuși. Prima ediție a cărții «Cactușii» am scos-o în 1984 și avea 360 de pagini. Iar pe structura ei am mai lucrat și am completat-o, astfel încât, în 2001, am tipărit volumul  «Monografie – Cactușii», care are 700 de pagini. Este o ediție completă,  cu toate speciile cunoscute la nivelul anului 2001. Prima ediție are poze mai mult din colecția dr. Lungu. Documentarea am făcut-o din descrierile aduse de mine din Bam­berg - Germania, unde există o întreagă bibliotecă numai despre cactuși”.
Sorin Victor Copăcescu s-a specializat în meseria de tipograf și, timp de 40 de ani, a fost directorul Tipografiei din Craiova. L-am întrebat de ce-i plac cactușii: „Sunt deosebiți! Îmi plac toate plantele! Dar când vezi că din țepii ăia iese un boboc și apoi o floare, nu-ți vine să crezi! E de necrezut! Iar culorile sunt curate, pure, nu sunt amestecate și contrafăcute.
Am lucrat peste 20 de ani pentru prima ediție a cărții. Cel mai greu mi-a fost să găsesc ilustrații, pentru că, dacă nu pui ilustrații, nu are niciun farmec. Am vizitat toate colecțiile posibile. Prima dată am fost la o seră în Germania. Când am intrat și am văzut ce e acolo, niște Grussonii la un metru și ceva diametrul, Mammillaria theresae și alte plan­te, am rămas cu gura căscată, pentru că la noi nici nu se știa pe timpul ăla de așa ceva. Am cum­părat atunci plante de vreo 400 de mărci. Nu te puteai opri. Am luat de acolo Ferocactuși și Thelo­cactuși superbi.
Nu știu cât am cheltuit de-a lungul anilor cu cactușii, însă, în mod sigur, de ordinul zecilor de mii de euro. Cel mai mult am cumpărat de la Panarotto, din Italia. Acolo sera era uluitoare, de vreo 24 de metri pe 12, înaltă de vreo 8-10 metri și complet automatizată”.
I-am cerut specialistului în cactuși să ne împărtășească unele dintre principalele aspecte ce țin de îngrijirea corectă a acestor plante: „În primul rând, solul trebuie să conțină elementele de care are nevoie cactusul. Trebuie să fii atent cu amestecul, că dacă nu-i dai ce îi trebuie, s-a dus. Moare rapid. De asta mi-am dat seama din experiență. Amestecul trebuie să conțină mult mineral (argilă, nisip, piatră, grohotiș), dar și pământ de frunze de pădure. Cam 30-40% pământ de frunze, 20% nisip, 20% argilă și 10% piatră, cărămidă pisată, ipsos. Dar depinde de plante, că unele au nevoie de compoziții speciale. Să aibă drenaj este obligatoriu, să nu rețină apa! Cel mai bun e nisipul de cuarț, în granulație mare. Îi ud când îmi aduc aminte! Însă, din octombrie-noiembrie, când îi bag în seră, și până în februarie, nu văd strop de apă, nimic. Și încep cu udarea în martie, câte puțin, la două săptămâni sau o dată pe lună, în funcție de cât este de cald. Vara îi ud  la două săptămâni, cu furtunul că nu mai pot altfel. Am un butoi cu apă de ploaie și celor mai deosebiți le dau doar apă de ploaie. Pe restul îi ud cu furtunul. Cel mai bătrân cactus mi-a murit anul trecut, ajunsese la 78 de ani și îl aveam de la Vișinescu. Am un Echinocactus grussonii de 50 de ani, de-o seamă cu fiul meu. Nu știu dacă avea doi centimetri
diametru când l-am luat. Dar nu mi-a înflorit până acum. Foarte mulți dintre cactușii mei sunt din semințe procurate din Germania. În momentul de față, am mai rămas cu vreo două mii de plante, dar am avut peste patru mii. Din 249 de genuri, am avut vreo 150-160 de genuri, cu specii și subspecii. Acum s-au mai dus și natural, dar am și dat mulți. Mi-a intrat în colecție o ciupercă maronie, la care nu i-am dat de cap sub nicio formă, deși am folosit toate fungicidele posibile. Pentru a-i proteja de paraziți, în fiecare toamnă, înainte de a-i băga înăuntru, îi stropesc cu insecticide și fungicide.
Nu am fost în Mexic, dar în Cuba am fost. De acolo mi-am adus Melocactus matanzanus. Mi l-a vândut de la grădina botanică. Pe 10 bucăți am dat 100 de dolari. În colecție am păstrat Ferocactus, Echinocereus (care sunt preferații și iubiții mei), Oreocereus, mulți columnarii, Espostoa, Pseudoespostoa, Gymnocalycium. M-am concentrat mai mult pe  Echino­cereus, Mammillaria, Gymnocalycium și  pe câteva rarități”, spune Sorin Victor Copăcescu.
Ca orice colecționar adevărat, Sorin Victor Copăcescu încearcă să fie mereu la curent cu tot ce este nou în domeniu, iar în acest sens primește și acum revistele de specialitate publicate în Germania, fiind și acolo membru al Asocia­ției colecționarilor de cactuși.
Ne-a spus, zâmbind, că a reușit să le transmită dragostea pentru cactuși și copiilor lui, care au, la rândul lor, colecții de cactuși, însă, din cauză că ei nu prea au timp, tot tatăl se implică în îngrijirea lor.
„Nu sfătuiesc pe nimeni să cum­pere plante mari, pentru că, de multe ori, nu le poți aclimatiza. Tinerilor cactusiști le recomand să pornească cu plante mai răspân­dite, mai comune, să nu se aventureze la plantele foarte rare care se cresc greu. Dacă nu au infor­mații, mai bine să nu le ia. Trebuie să aibă informații corecte și complete asupra plantelor respective, să știe exact ce sol le trebuie, ce temperatură, câtă apă, când și cum, că altfel pierd plantele și e păcat de Dumnezeu! Așa am pățit și eu și am pierdut multe. Și vă spun sincer că, de multe ori, am plâns pentru unele plante care
mi-au murit. Totuși, celor care consideră că aceste plante extrem de interesante pot să le trezească atenția, le recomand să încerce! Cel mult pierde planta, dacă nu are grijă de ea. Altfel, nu se întâmplă nimic”, povestește Sorin Victor Copăcescu.
Când i-am spus că este considerat de colecționari unul dintre „pă­rinții cactușilor din România”, Sorin Victor Copăcescu ne-a măr­turisit, cu modestie, că nu i se pare corect să fie catalogat așa, pentru că înaintea lui au fost colecționari excepționali precum dr. Lungu de la Lugoj, dr. Vișinescu de la București, Dobrotă de la Brăila și, bineînțeles, Vida Gheza. Sorin Victor Copăcescu este și va rămâne, fără doar și poate, unul dintre numele de referință în materie de cactuși din România și din Europa.