• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 23 Martie , 2015

SIGHET: Pregătirile pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului „Paşte în Maramureş” sunt în toi

Şi anul acesta sighetenii vor avea parte de evenimentul „Paşte în Maramureş”, după ce prima ediţie a fost un real succes atât din punct de vedere al organizării, cât şi al numărului de participanţi, care a depăşit câteva mii. Evenimentul are ca scop principal evidenţierea tradiţiilor şi a folclorului maramureşean.

 

Este cea de-a doua ediţie a acestui eveniment şi, la fel ca anul trecut, spectacolele vor avea loc la Muzeul Satului Maramureşean. 

„Într-o zi sfântă, în data de 13 aprilie, respectiv a doua zi de Paşte, la Muzeul Satului, acolo unde toate satele din Maramureşul Istoric vor avea un spaţiu unde să îşi reafirme şi redefinească într-o aşezare firească a sărbătorilor pascale, tradiţiile. Este un eveniment la a doua ediţie, cel de anul trecut a avut un succes care ne-a încurajat să mergem mai departe cu acest proiect pe care îl avem în parteneriat cu toate primăriile din Maramureşul Istoric, iar pe această cale fac un apel la primari, la directorii de şcoli, la cei care se implică în viaţa activă a comunităţilor lor să se poată mobiliza pentru data de 13 aprilie şi să fie prezenţi în Muzeul Maramureşului”, a spus Ovidiu Nemeş, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei.

 

Şi la această ediţie a evenimentului sunt aşteptaţi câţiva invitaţi de seamă. 

Vor fi şi invitaţi deosebiţi, de altfel deja au confirmat câţiva ambasadori că vor fi prezenţi în Maramureş în acea perioadă. Ca şi autoritate locală am lansat invitaţii şi oraşelor cu care suntem înfrăţiţi, vor fi prezente delegaţii străine şi sigur vor mai fi şi alţi oaspeţi de seamă, a căror identitate o vom dezvălui cu o perioadă de timp înaintea acestui eveniment”, a adăugat primarul Ovidiu Nemeş.

Anul trecut publicul aflat la eveniment a fost încântat de reprezentaţiile unor artişti şi formaţii îndrăgite, precum Cornelia şi Lupu Rednic, Gheorghe Turda şi ansamblurile Mugurelul, Mara şi Casa Iurca de Călineşti.

 

Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Gheorghe Nemeş, are deosebita bucurie de a vă invita să luaţi parte la ,,Paşti în Maramureş”, eveniment organizat cu ocazia sărbătorilor Pascale. Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului, este prilejul pentru maramureşeni, de a trăi clipe de bucurie sfântă, dar şi de a sărbători în cadrul comunităţii.

,,Paşti în Maramureş” îşi doreşte să promoveze satul tradiţional Maramureşean în care să se regăsească elementele identitare ale locului: muzica, portul, meşteşugurile şi bucatele, într-un moment central al vieţii - sărbătoarea.

Aprinderea focului viu la stâne, credinţe şi obiceiuri de primăvară, basme şi legende ale munţilor, descântece sau practici ezoterice ale locului, sunt reînviate şi puse în scenă în mijlocul comunităţii într-o locaţie cu adevărat autentică - Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei.

 

Evenimentul cuprinde următorul program:

Ora 16.00 - Moment religios

Ora 17.00 - Satele Maramureşului îşi prezintă tradiţiile, obiceiurile şi bucatele în gospodăriile din Muzeul Satului

Ora 19.00 - ,,Cântecul şi jocul viu”, moment special ce va antrena publicul în atmosfera de sărbătoare a satului de odinioară

Ora 21.00 -,,Obiceiuri străvechi din Maramureş’’, vor fi reînviate într-o atmosferă arhaică şi puse în scenă cu ajutorul publicului.

 

Vă aşteptăm luni, 13 aprilie 2015, ora 16.00 la Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei să ne bucurăm împreună de frumuseţea Paştelui în Maramureş, locul unde oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.