Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia şi pomenirea Părintelui Arhiepiscop Justinian

Andrei FĂRCAŞ,
redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Miercuri, 30 octombrie 2019, la trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhiepiscop Justinian, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care a asistat, a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, în biserica Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, înconjurat de un mare sobor de preoţi şi diaconi.

Sfânta Liturghie Arhierească
 

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Pr. Dr. Iustin Tira, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, nepot al Părintelui de veşnică pomenire Justinian Arhiepiscopul, Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar eparhial al Episcopiei Maramu­reşului şi Sătmarului, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural şi comuni­caţii media, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Daniel Tirean, inspector financiar intern, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretarul protopopesc al Lăpuşului, Pr. Mihai Tira, pre­şedintele Fundaţiei „Justinian Arhie­piscopul”, Pr. Ioan Pop, proin-consilier administrativ şi proin-secretar epar­hial, Pr. Vasile Bota din Oradea, Pr. Dumitru Iuga din Săcel, Pr. Teodor Regoş, din Atlanta, Georgia, SUA, alţi preoţi invitaţi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theolo­gos” al Episcopiei Maramu­reşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

La Sfânta Liturghie Arhierească s-au rugat împreună cu soborul, ală­turi de un foarte mare număr de cre­dincioşi, care au evlavie la Înalt­preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, zeci de preoţi, monahi şi monahii, stareţi şi stareţe, cre­dincioşi din satele lăpuşene, precum şi din judeţele vecine Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj.
Pe toţi, Înaltpreasfinţitul Justinian „i-a întâmpinat” la sosire în poarta mănăstirii, aşa cum a promis de atâtea ori în cuvintele de învăţătură pe care le-a rostit aici, din amvonul Rohiei, iar cei ce ajungeau la poartă se opreau pentru mai multe minute la mormântul Înaltpreasfinţiei Sale pentru a aprinde o lumânare, pentru a-i mul­ţumi pentru rugăciunile pe care le-a făcut pentru ei şi pentru a-l ruga să se roage în continuare pentru nevoile lor.    
În timpul Sfintei Liturghii, la momentul ecteniei pentru morţi, a fost po­menit Înaltpreasfinţitul Părinte Arhie­piscop Justinian şi au fost binecuvântat colacul, coliva şi vinul pentru paos.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, a fost lansat volumul „Pastorale” de Înalt­preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, care cuprinde pastoralele la Învierea Domnului şi la Naşterea Domnului, redactate în cei 26 de ani cât a fost Întâistătător al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Viaţa pilduitoare a Arhiepiscopului Justinian
 

La Chinonic, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit monahilor şi monahiilor, preoţilor şi credincio­şilor prezenţi despre viaţa pildui­toare pe care a dus-o Înalt­prea­sfin­ţitul Părinte Arhiepiscop Justinian încă de la intrarea în Mănăstirea Rohia, la 12 martie 1941, realizând doar peste ani care era planul lui Dumnezeu cu el. Din panegiricul rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin am reţinut doar o parte:
„S-au scurs trei ani de la plecare la Domnul a Înaltpreasfinţitului Pă­rinte Arhiepiscop Justinian, când, cu lacrimi multe şi cu frângere de inimă, cu zdrobire de inimă, ne-am despărţit de cel ce a fost Părintele nostru du­hovni­cesc, al monahilor, al preoţilor şi al credincioşilor, şi care a slujit Bi­serica noastră Orto­doxă, Biserica lui Hristos din România, timp de 75 de ani, din cei 96 de viaţă. Este o viaţă de om şi nu speră oricine să atingă perfor­manţa şi vârsta de 96 de ani...
Să privim cu atenţie, cu luare aminte cum şi-a trăit viaţa, cum a slujit pe Dumnezeu, cum a stat de strajă în această vatră duhovnicească, care atunci era un modest schit, dar loc ales de Dumnezeu pentru mântuirea po­porului Său, cum a slujit Biserica 30 de ani ca stareţ aici, 17 ani ca Episcop Vicar la Cluj şi 26 de ani ca Arhipăstor al Maramureşului şi Sătmarului, din care 22 i-am parcurs împreună, trăgând la fel, niciunul mai tare şi altul mai încet, nici concu­rându-ne, ci completându-ne, pre­ţuin­du-ne, iubindu-ne şi îm­bo­gă­­ţindu-ne şi bucurându-ne reciproc de ceea ce Dumnezeu a hotărât să împlinim şi de ceea ce putem să facem pentru poporul lui Dumnezeu şi preoţimea binecuvântată.”
Spicuind câteva lucruri din biografia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Eparhiei Mara­mu­reşului şi Sătmarului a precizat:
„A trecut pragul mănăstirii lăsându-şi mama înlăcrimată şi bolnavă, într-o zi de 12 martie 1941, în vremuri foarte grele pentru Ardealul de Nord. Avea 20 de ani. A simţit în inimă chemarea să vină aici, la Rohia. Dumnezeu a ştiut de ce-l cheamă. Dânsul n-a ştiut pe atunci. A desluşit după aceea. În timp, noi, oamenii, desluşim ce planuri a avut Dumnezeu cu fiecare dintre noi! Stareţ era un călugăr moţ, de o blândeţe patericală. Părintele Nifon Matei. Avea doar 27 de ani. Era puţin bolnav. Erau vremuri grele, ’40-’44. Cele mai cumplite vremuri pentru românii din Ardealul de Nord. Datorită Dictatului de Viena, această parte din Transilvania a fost ruptă în mod nedrept din trupul ţării şi a fost cotropită, am putea să spunem, în aceşti patru ani, de un regim ostil... În acele vremuri cumplite, Înaltpreasfinţitul Justinian a venit la Mănăstirea Rohia şi a trăit acea perioadă în chip dramatic, alături de câţiva vieţuitori şi de stareţul care era mai mult la chilie decât în gospodărie. Foarte repede a şi propus hirotonia din necesitate, ca Sfântul Altar să fie servit. Altarul modestei şi vechii bisericuţe, mama noastră cea bătrână, pe care o avem toţi în memorie şi în inimă. Bise­ricuţa în care ne-am născut duhovni­ceşte mulţi dintre noi. Stareţul în ’43 a plecat la Domnul şi obştea aceea tânără nu avea un lider, un con­ducător. Şi atunci Episcopia, era şi ea prigonită, împreună cu Episcopul Nicolae Colan, marele Episcop şi Academician, l-a delegat ca stareţ. Înaltprea­sfinţitul, ca un fiu de ţăran, şi-a luat în serios sarcina de a gospodări mănăstirea.
A traversat această perioadă până în ’48 şi a prins regimul comunist, regimul cel mai detestabil şi cel mai cumplit. A fost perioada stalinistă, când au fost prigoniţi monahii. Apoi darea afară din mănăstiri. Decretul 410 din 1959 a pustiit aproape toate mănăstirile. Toţi cei ce erau buni de muncă în societate trebuiau să părăsească mă­năs­tirile. Rohia avea în jurul Înaltpreasfinţiei Sale aproximativ 20 de ucenici. A trăit drama când aceştia au trebuit să plece. Pe jos. Noaptea. A rămas târziu, în noapte, în curtea mănăstirii, singur, plân­gând. Şi i-a auzit pe fraţi cum se de­părtau în toate direcţiile, povestind între ei.
Dânsul a rămas singur în noapte. Vrednicia mare, meritul şi preţuirea, şi recunoştinţa pe care trebuie să i le arătăm sunt tocmai pentru acest lucru: că a rezistat. Pentru că, după plecarea fraţilor, a fost un asalt asupra dânsului.

Ca Înaltprea­sfin­ţitul Părinte Justinian au fost mulţi părinţi şi ierarhi care au rezistat prigoanei. Unii au ajuns în puşcării, elitele bisericeşti, culturale, nu mai vorbim de cele politice, care au fost eliminate, au fost suprimate, au murit în închisori. 2.000 de preoţi ortodocşi şi călugări au fost închişi. Fiecare pentru „vinovăţii” diferite. Ca să nu-i facă martiri, nu spuneau că-i închid pentru credinţă. Spuneau că-i închid pentru alte motive. Că aşa era sloganul lui Lenin: nu-i închideţi pentru credinţă, că-i transformaţi în martiri şi reacţia este inversă. Găsiţi-le alte motive pentru care îi închideţi.
Aşa s-a rezistat şi faptul că Înalt­preasfinţitul Justinian, deşi, de multe ori veneau trimişii regimului, fără documente, să-i spu­nă să părăsească mănăstirea, s-a încăpăţânat să nu plece. A zis: eu aştept o dispoziţie de la autorităţile bisericeşti. Episcopul să-mi trimită hârtie că trebuie să părăsesc mănăs­tirea şi atunci mă supun. Câtă vreme nu vine o hârtie de la autorităţile bisericeşti, eu nu pot să părăsesc mănăstirea, că ar însemna că dezertez de la datorie. Aşa l-a inspirat Dumnezeu să zică şi i-a dat putere să reziste. Şi a rezistat. Cum a rezistat? Nu era încrâncenat. Nu era fanatic. Nu făcea pe martirul, gen eu stau aici şi peste mine nu puteţi trece. Că zice Mântuitorul: nu vă împotriviţi celui rău. Lăsaţi-l să-şi facă el treaba, că-şi frânge el singur gâtul. Deşi unii dintre noi acum şi-n vremurile acestea îs foarte porniţi să apere Ortodoxia, Ortodoxia o apără Hristos şi credinţa noastră, şi faptul că participăm la sluj­be şi-L mărtu­risim pe Hristos. Înal­tul îi primea cu blândeţe şi cu zâmbetul pe buze întotdeauna. Aşa cum îl ştim noi. Cu un zâmbet discret pe buze, cu blândeţe şi seninătate. Niciodată încrâncenat sau speriat. Şi cu asta-i dezarma pe cei ce veneau să-i spună să plece. Toate sunt lucruri pe care mi le-a povestit. Eu le ştiu din gura Înaltpreasfinţitului.
Aşa a rezistat. Mănăstirea, datorită rezistenţei Înaltpreasfinţitului şi pu­terii pe care i-a dat-o Dumnezeu, a supravieţuit. Dacă ar fi plecat, ar fi pus oameni ca să distrugă biserica şi ar fi trebuit să o luăm, în 1990, de la zero. Aşa că Mănăstirea Rohia, datorită dânsului, a supravieţuit şi
s-a dezvoltat şi a început să se transforme într-un aşezământ cultural. A ctitorit biblioteca. O bibliotecă de zeci de mii de volume. Mai târziu, lumea s-a mai deschis, s-a dezgheţat. Biserica îşi urma drumul ei. A văzut comunismul că nu-i po­sibil să în­frângă Biserica. S-a vă­zut că Biserica ţine unitatea naţională şi preoţii sunt patrioţi, îşi iubesc ţara şi neamul şi contribuie la unitatea ţării. De ce s-o suprime? Atunci a început dezgheţul şi Înaltpreasfinţitul Justinian a fost luat în considerare... Sunt sfinte zidurile acestea.”

Am fost un suflet în două trupuri. Rohia a fost pentru dânsul Rai. Să-i arătăm recunoştinţă şi preţuire. Lu­mea monahală a avut în dânsul un părinte.

Monahi din toată ţara veneau la dânsul. De ce veneau? Pentru că, uneori, duhovnicii şi preoţii folosesc puterea de a lega şi dezlega juridic. Şi mai mult leagă decât dezleagă. Nu ne-a dat Hristos puterea să legăm, ci să dezlegăm. Sigur că în cuvinte zice „câte veţi lega... şi câte veţi dezlega....”, dar nu-i bine să-i legăm, că-i leagă diavolul pe oameni şi noi trebuie mereu să-i dezlegăm. Noi, slujitorii lui Dumnezeu, ne-a dat pu­tere să-i dezlegăm pe oameni de lanţurile cu care i-a legat diavolul. Dânsul era un părinte care dezlega. De aceea, mulţi monahi din Moldova, călugări şi călugăriţe, şi de la noi, şi preoţi veneau la dânsul că era un părinte blând şi bun. Şi-i dezlega pe toţi. Şi-i liniştea. Îi scotea din starea lor de tulburare, pentru că tulburarea te duce la depresie. Depresia este o mare tulburare, o mare nelinişte. Nu te mai regăseşti, nu-ţi mai găseşti echilibrul. Dânsul îi elibera pe toţi şi-i trimitea acasă liniştiţi. În ultimii 5-6 ani, când n-a mai putut să iasă frecvent, ci din când în când, tot timpul era la dânsul la chilie un pelerinaj, venind credincioşi, credincioase cu necazuri, şi călugări, şi preoţi, şi pe toţi îi primea şi-i sfătuia, şi-i mângâia, şi-i elibera şi îi trimitea acasă eliberaţi de mute traume, fapte şi păcate. Acesta este Înaltprea­sfinţitul şi de aceea ne adunăm în fiecare an pentru că aşa este tradiţia Bisericii ca anual să ne adunăm la ziua plecării din lumea aceasta a celor pe care i-am iubit, aşa cum se adunau creştinii la mormintele martirilor.
Câteva din virtuţile Înaltpreasfin­ţitului Părinte Arhiepiscop Justinian: nu putea să adoarmă fiind supărat pe cineva. Se împăca. Îşi cerea iertare. De la cel mai mic. Nu de la oamenii mari. Pe oamenii mari îi mai înfrunta şi-i mai punea la punct. A fost părinte al monahilor. A iubit monahismul din tot sufletul şi monahii ştiu. Un păstor bun a fost, după modelul Sfântului Iosif, dar şi dârz. Şi mare apărător al dreptei credinţe. Dânsul ne-a lăsat moştenirea aceasta (Mănăstirea Ro­hia n.n.) şi împreună am păzit-o şi am preluat-o de la dânsul. Am primit-o ca pe un tezaur sfânt şi o ducem mai departe. Această moştenire pe care am pri­mit-o o ducem mai departe. Suntem datori să păstrăm, să măr­turisim şi să apărăm dreapta credinţă. Să-i împlinim dorinţele.
Ne-am făcut datoria, din mila lui Dumnezeu. Cele 5 lucruri pe care le-am promis le-am îndeplinit, adică: înfiinţarea Fundaţiei „Justinian Ar­hie­­piscopul”, care moşteneşte toată opera culturală şi spirituală a dânsului, preşedinte executiv părin­tele Mihai Tira, nepotul dânsului, care, în ultimii ani ai vieţii sale, a fost lângă dânsul în permanenţă, ca să-i perpetueze opera. Vom publica opera integrală, în timp. Am dat numele Departamentului de Teologie Orto­doxă „Justinian Arhiepiscopul”. Am dat numele bibliotecii mănăstirii „Justinian Arhiepiscopul”, care este ctitoria dânsului. Sala bizantină din Catedrala Episcopală „Sfânta Trei­me” se numeşte „Justinian Arhiepiscopul”. Sala de consiliu, unde primea colindători şi oaspeţi, se numeşte „Justinian Arhiepiscopul”.
Anul acesta, care este al satului românesc, am confecţionat două distincţii care îi poartă numele: Ordinul „Crucea Justinian Arhiepisco­pul” şi Medalia Omagială „Jus­ti­nian Arhie­piscopul”, pentru că dânsul zicea „sunt fiu de ţăran”. Urmează Muzeul „Justinian Arhiepiscopul”, care va fi amenajat în turnul-tezaur (al Mănăs­tirii Rohia n.n.), pe două-trei nivele.
Să-i păstrăm în suflet şi-n memorie, şi-n inimă imaginea şi chipul blând şi să avem încredinţarea că rugă­ciunile dânsului ne însoţesc, ne ocrotesc şi ne inspiră”, a spus în încheiere Preasfin­ţitul Părinte Episcop Iustin.

Parastas la mormântul Părintelui Justinian Arhiepiscopul
 

Miercuri, 30 octombrie 2019, la trei ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, după oficierea Sfintei Liturghii Arhiereşti în biserica mănăstirii, la mormântul Înaltpreasfinţiei Sale, care se află lângă poarta Mănăstirii Rohia, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, şi un mare sobor de preoţi au oficiat o slujbă de pomenire, în prezenţa Permanenţei Eparhiale, a unei mari mulţimi de credincioşi, protoierei, stareţi şi stareţe,
monahi şi monahii din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, precum şi din alte eparhii, care au venit să se roage împreună cu
ierarhii pentru odihna sufletului marelui rugător la Domnul care a fost Justinian Arhiepiscopul.

Despre Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian a rostit, la Sfânta Liturghie Arhierească, un panegiric de suflet Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în care a subliniat meritele Arhiepiscopului Justinian în păstrarea, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, a Mănăstirii Rohia în condiţiile grele ale ocupării Ardealului de Nord de către horthyşti, în timpul comunismului, când a fost obligat de regim să părăsească mănăstirea, în care rămăsese singurul vieţuitor, dar s-a încăpăţânat să nu plece, precum şi în condiţiile grele de început ale reînfiinţării Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, când a fost obligat să stea în gazdă un an de zile, pentru că oficialităţile neocomuniste de la începutul anilor ’90 nu i-au oferit un sediu unde să-şi culce capul şi să-şi desfăşoare activitatea.
Glasul tuturor participanţilor la parastas a răsunat peste pădurile din jurul mănăstirii în această zi de toamnă târzie, aducând regretul că marele Ierarh nu mai este printre noi cu sfaturile sale înţelepte, cu rugăciunile, dar se roagă sus în cer pentru binecre­dinciosul popor român, cum îi plăcea să spună şi pe care îl avea la inimă, cu care a plecat în gând pe calea veşniciei.

Aici a fost dorinţa Preasfinţiei Sale să fie îngropat, lângă poarta mănăstirii, ca să fie lângă pelerinii pe care i-a iubit atât de mult şi cu care să poată sta de vorbă când aceştia vin să se roage la mănăstire. A iubit atât de mult pe credincioşi, încât tot ce a făcut o viaţă întreagă a fost în sprijinul lor, al tuturor, pentru a-i ajuta să scape de păcate. Spun şi acum multe glasuri, la unison, că Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian a ţinut cu rugăciunile sale şi ţine şi acum acest nord minunat de ţară, ferindu-l de atâtea rele şi pe care l-a păstorit ca Întâistătător.
Dumnezeu să-l aşeze în rând cu Sfinţii Săi, care se roagă pentru noi.