Se redeschide mineritul neferos? Posibil. Dar ce facem cu iazurile de decantare?

 Problema mineritului a revenit pe masa discuțiilor celor care ne conduc. Situația economică, resursele minerale sunt în atenția politicienilor, deoarece contextul militar impune găsirea unor soluții pentru dezvoltare.Am căutat referințe despre acest subiect. Printre altele, am găsit informații și date interesante furnizate de profesorul băimărean Ioan Bud. Profesor de mediu, acesta cunoaște situația mineritului maramureșean, cu bune și rele. În acest material, cu rele.

Cel mai dens populată suprafață a județului Maramureș se află în zona metropolitană Baia Mare, unde se regăsesc cele mai mari depozite de deșeuri miniere neecologizate. Aceste depozite ar trebui denumite „produse reziduale miniere” dacă ar fi ecologizate, însă, cum conținutul de minerale reactive este mare (denumite tehnic „iazuri de decantare”), devin deșeuri toxice. Reactivitatea sulfurilor este mare în prezența apei și oxigenului, iar praful este toxic din cauza conținutului mineralogic (silicea cristalină). Conținuturile de metale și alte minerale (cuarț, argile etc.) le încadrează în produse reziduale miniere care pot fi valorificate. Acest paradox (toxic vs. resursă) este specific României, inclusiv în acest caz. Autoritatea maramureșeană  a decis să construiască spații de utilitate publică tocmai lângă două iazuri de decantare. Destinația acestor clădiri este educația și dezvoltarea de afaceri. Iazul Central are licență de exploatare pentru produs rezidual minier. Iazul Tăuții de Sus este nereabilitat și nu se cunoaște situația viitoare a acestuia – va fi ecologizat sau va fi valorificat/ relocat (deși există minerale și elemente chimice valorificabile). Pentru a construi un depozit de deșeuri, trebuie respectată o anumită distanță față de zona de locuit (mai mult de 1000 m), însă pentru a construi la câțiva zeci de metri de două depozite toxice, se pare că regulile nu se aplică.  Inițierea și aprobarea dată de autoritățile competente a unui astfel de proiect este neașteptată, sfidând toate regulile dezvoltării durabile. Aceste construcții pot bloca exploatarea acestor două iazuri, relocarea lor sau chiar ecologizarea. Aceeași modalitate lipsită de analiză și viziune prin care s-a închis activitatea minieră și metalurgică se continuă prin „noi proiecte”.

În „epoca de aur” (denumire dată de Ceaușescu pentru ultima perioadă din comunism) au fost construite depozitele de deșeuri miniere pe care nu le-am putut gestiona durabil în epoca modernă, tocmai când am avut finanțare externă, norme și reguli de mediu stricte, idei ecologiste extreme etc. În noua epocă, am adăugat pe centura metropolitană depozitele de deșeuri menajere care se înalță măreț, pentru a completa peisajul stațiunii de interes național. Printr-un alt mare proiect (SMID), trebuia să închidem fostul depozit de deșeuri menajere (în realitate erau și alte deșeuri: industriale, medicale, animale moarte, baterii etc.) de la Satu Nou de Jos (pe centura metropolitană), peste care s-au adăugat cele de la Târgu Lăpuș și Seini. Această închidere trebuia să respecte regulile unui normativ tehnic. O regulă fundamentală prevede impermeabilizarea, adică să nu mai intre apă în corpul depozitului și să nu mai iasă levigat. Realitatea este fix pe dos, cu scurgeri de levigat până în râul Lăpuș.

Se pare că suntem condamnați să construim și să trăim în toxicitatea propriilor deșeuri, în loc să le transformăm în resurse.

Cum un singur proiect nu este de ajuns, trebuie să se adauge în palmares și cel cu închiderea perimetrului minier Băiuț, care în cea mai mare parte a fost introdus în arie protejată, fără prea mult discernământ. Conținuturile din zăcămintele Băiuț – Țibleș au fost dovedite și au valori mari, care ar putea constitui obiectul exploatării și valorificării, mai ales în contextul actual al crizei metalelor. Iazurile Bloaja Vechi și Leurda au conținuturi de aur, argint și metale rare, ceea ce le face exploatabile în condiții de rentabilitate. Închiderea acestora, având „experiența” acumulată la celelalte iazuri din județ, arată că demersurile și știința noastră despre ecologie și valorificarea resurselor au mari lacune.

Dincolo de aceste aspecte a apărut informații despre situația minelor de neferoase închise cu heirup în 2007. Minele cu resurse minerale neenergetice (altele decât cele de cărbune și uraniu) închise definitiv prin hotărâri de guvern vor putea fi redeschise, inclusiv de către companii de profil deținătoare de licențe miniere aflate în insolvență, a decis recent Executivul, printr-o ordonanță de urgență de modificare și completare a Legii minelor.

Principalul beneficiar al modificării legislative este societatea de stat Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin Baia Mare SA, aflată în insolvență de nu mai puțin de 15 ani. Activitatea Remin, controlată integral de Ministerul Economiei, constă de mulți ani în lucrări de conservare-închidere la 16 perimetre istorice de minereuri neferoase pentru care Guvernul a aprobat sistarea activității, printre care Aurum, Baia Sprie, Baia Sprie Vest, Herja, Șuior, Ilba, Nistru, Băiuț, Cavnic, Borșa Iaz Novăț, Penigher, Turț Răzoare sau Rodna.

La finalul lunii trecute, a avut loc o ședință la sediul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), principalul creditor al Remin, la care au mai participat reprezentanți ai Ministerului Economiei, șefii Remin și administratorul judiciar al companiei de stat.

La ședință s-a discutat situația licențelor de exploatare ale Remin, stadiul modificării Legii minelor, în sensul eliminării prevederii privind suspendarea licențelor miniere ale companiilor insolvente, precum și oportunitatea unor măsuri/ inițierea unor demersuri menite să contribuie la stabilirea unei colaborări în procedura de atragere a unui potențial partener pentru Remin, în vederea redeschiderii perimetrelor miniere. Din informațiile noastre, în ultima perioadă o firmă puternică din China ar fi interesată de perimetrele Remin.