• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 August , 2016

Sărbătoarea UAC Europe, ediţia 2016

Cea mai mare şi mai unită familie din Maramureş, marea familie UAC Europe, s-a reunit la tradiţionalul picnic care are loc anual în 15 august. Şi în acest an, evenimentul a avut loc la Complexul Secret Garden Dăneşti şi a reunit peste 2500 de persoane. Sărbătoarea companiei este un mod prin care, echipa de conducere îşi arată aprecierea şi mulţumirea pentru munca şi devotamentul fiecărui angajat în parte şi pentru ce reuşeşte împreună să realizeze echipa UACE, devenită o mare familie.

 

Familia înseamnă unitate, sprijin reciproc, dăruire, implicare, generozitate, loialitate. Toate aceste atribute caracterizează marea familie UAC Europe, cea mai mare familie din Maramureş şi reprezintă, totodată, reţeta unui succes care are an de an are o traiectorie ascendentă.

 

UAC Europe este compania cu cea mai rapidă creştere, nu doar din judeţul nostru, ci din întreaga zonă, iar acest lucru se datorează cu certitudine echipei sale, celor peste 1000 de angajaţi care au devenit o mare familie. Conducerea companiei şi-a arătat cu toate ocaziile aprecierea faţă de devotamentul şi dedicarea angajaţilor. Iar grija constantă pentru cei din jur, angajaţi şi comunitatea locală, reprezintă un angajament al companiei aplicat prin numeroase proiecte şi acţiuni.

UAC Europe are programe unice de stimulare, motivare şi recompensare a angajaţilor, dar şi de „sudare” a echipei: mese cu ocazia sărbătorilor religioase, meciuri de fotbal etc.  Una dintre recompensele oferite  pentru munca depusă de fiecare angajat este şi Ziua UAC Europe, care are loc anual în 15 august şi care a devenit, prin tradiţie, o zi în care munca şi profesionalismul sunt sărbătorite. Şi în acest an evenimentul a avut loc la Secret Garden din Dăneşti şi a reunit circa 2500 de persoane: fiecare angajat putând să vină cu familia şi să se bucure de o zi petrecută în aer liber, la un grătar delicios şi cu un program variat şi distractiv.

Complexul Secret Garden Dăneşti a fost gazda unei super petreceri cu invitaţi de toate vârstele. Multitudinea de echipamente gonflabile, printre care cursa cu obstacole, tobogane sau bouncere, taurul mecanic sau peretele Velcro, a captat atenţia tuturor.

Atelierele creaţionale şi concursurile pe echipe au contribuit la crearea unei atmosfere destinse  şi relaxante.

Câştigătorilor li s-au acordat premii şi diplome, iar şedinţele foto au fost foarte solicitate de către micuţi. S-au pozat cu Winnie, cu Mikey Mouse, şi cu o mulţime de supereroi.

O petrecere reuşită, plină de distracţie şi bună dispoziţie.

 

Ca în fiecare an, a fost prezentă echipa de conducere a companiei: Kevin Loebbaka- preşedinte UAC Europe, Daniel Vărzaru - Chief Financial Officer UAC Europe, Brian Weed- Director General, Kinga Rădulescu Szabo – Director Resurse Umane, Corina Mulea- PR&Office Manager, Dan Parascineti - Director Operaţiuni Prelucrări, ST şi Asamblare, Şerban Chisacof - Director operaţiuni extrudare şi turnare. De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai echipei de management din SUA: Ciph Poth- CEO şi preşedinte UAC şi Melissa Lindh, CFO UAC.

 

 

Preşedintele UACE Kevin Loebbaka a fost primul care a luat cuvântul, mulţumindu-le tuturor angajaţilor pentru munca depusă: „Sperăm că vă simţiţi bine şi vreau să mulţumesc fiecărui angajat şi familiilor voastre pentru că aţi ajutat UAC să aibă un an foarte bun. Vă mulţumesc fiecăruia în parte şi meritaţi aplauze pentru contribuţia voastră, a fiecăruia”.

Daniel Vărzaru, Chief Financial Officer a spus: „Aş vrea să urez la mulţi ani celor care îşi serbează ziua de nume. Astăzi este o zi specială pentru noi toţi. Vreau să mulţumesc tuturor participanţilor la acest eveniment şi familiilor voastre şi să vă doresc distracţie plăcută”. 

Directorul general al UAC Europe, Brian Weed a spus că: „Vreau să mulţumesc fiecăruia dintre voi pentru munca depusă în acest an şi pentru faptul că veniţi în fiecare zi la serviciu cu o atitudine pozitivă,  acest lucru mă face şi pe mine să vin cu plăcere la muncă. Petrecere frumoasă vouă şi familiilor voastre”.

 

 

„De câte ori venim aici ne uimeşte şi ne surprinde în mod plăcut câte ceva. Cel mai mult apreciez devotamentul fiecărui angajat faţă de ceea ce construim aici, împreună. Devotamentul este cel care ne-a ajutat să construim atât de mult, să ajungem atât de departe şi nu ne oprim aici. Vă iubim, vă iubim familiile şi ne bucurăm că ne-aţi invitat să sărbătorim alături de voi”. 

Chip Poth, CEO şi Preşedinte UAC

 

A urmat acordarea premiilor pentru „Good ideas”, apoi, Corina Mulea, Kinga Răsulescu Szabo şi Kevin Loebakka au tras la sorţi câştigătorii tombolei cu premii deosebite şi extrem de variate, oferite de furnizorii companiei: televizoare LCD, combine frigorifice, telefoane smartphone, tablete, cafetiere, maşini de spălat, electrocasnice, electronice, produse utile în gospodărie etc.  În timp ce cei mari s-au putut bucura de programul divers pus la dispoziţie de organizatori, cei mici s-au delectat la rândul lor în parcul gonflabil.

 

Corina Mulea, PR &Office Manager, cea care a fost şi în acest an organizatorul şi sufletul acestui eveniment a transmis un mesaj de mulţumire:

 

„Mulţumim celor de la Secret Garden care au fost şi în acest an gazde excelente şi le dorim să crească şi să se dezvolte în acelaşi ritm cu UAC Europe, ca să ne poată găzdui picnicul şi în anii următori, când numărul angajaţilor şi implicit a participanţilor va fi tot mai mare.  Mulţumim de asemenea colaboratorilor noştri de la Loftrek, cei care au asigurat distracţia copiilor prin parcul gonflabil, mulţumim Lourdes Trans pentru transport, mulţumiri speciale lui Ioan Chiorean pentru tot sprijinul, efortul şi implicarea şi mulţumiri calde tuturor furnizorilor, colaboratorilor, partenerilor contractuali care ne-au furnizat premii extraordinare pentru tombolă, nu vreau să-i enumăr de teamă să nu uit pe cineva, dar îi asigur pe toţi de toată aprecierea şi recunoştinţa noastră”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.