Să preamărim ÎNVIEREA

„Cristos a înviat din morți (...) cu moartea pre moarte călcând.” - Mihai Eminescu din ÎNVIEREA.

„S-a deslușit Iisus Nazarineanul, cu brațu-ntins spre binecuvântare.” - Lucian Blaga

„Iisus, supremă bunătate! Batjocorit de-o lume-ntreagă...” - Ion Periețeanu – Giurgiu (7 aprilie 1919)

„Eli, Eli, Lama Sabactani?” (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?) - Traducere din limba Aramaică.

„În trupul Său strânse lacrimile planetei neplânse.” - Ioan Alexandru.


ÎNVIEREA
Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezălii
Al morții rece spirit se strecoară-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tartajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse, norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu veșnica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe. Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte,organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială,
Și negrul întuneric se sperie de șoapte
Douăsprăzece ceasuri răsună... Miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm Noi, Ție, Unuia,
Primindu-l cu psalmi și ramuri;
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!”
Cristos a înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând,
Lumina aducând-o
Celor din morminte.

*Notă: Am respectat scrierea originală (P.A)


CHRISTOS A ÎNVIAT!
Vasile Militaru

Cristos a înviat! Ce vorbă sfîntă...
Îți simți de lacrimi calde ochii uzi
Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă
De câte ori, creștine, o auzi.
 Cristos a înviat în firul ierbii,
 A înviat Cristos în adevăr
 În poenița unde zburdă cerbii
 În florile de piersic și de măr ;
 În stupii de albine fără greș;
 În vântul care-adie mângâios
 În ramura-nflorită de cireș
Dar, vai, în suflet a-nviat Cristos?
Ai cântărit cu mintea ta, creștine
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Ești tu, măcar acum, pornit spre bine?,
Măcar acum te simți mai bun, mai blând?
 Simți tu, topită-n suflet, vechea ură?
 Mai vrei pierzarea celor plini de har?
 Ți-ai pus zăvor pe clevetitoarea gură?
 Iubirea pentru semeni o simți jar?
O, dac-aceste legi, de-apururi sfinte
 În aur, măcar azi, te-au îmbrăcat
Cu serafimi în suflet - imn fierbinte
 Ai drept să cânți: „Cristos a înviat!”


ÎMPĂRTĂȘIRE
Ioan Alexandru

Și-a dat viața pentru noi;
Jertfă pentru păcate...
Și a treia zi a dobândit învierea
în aceleași mădulare transfigurate.
Datu-i-s-au pe mâini toate splendorile dumnezeirii
din care n-a păstrat nimic pentru sine.
Cum să nu ne dăruie mult când totul îi aparține.
Fii gata să-l primești, fiul meu...
Pregătește ogorul
să poată pătrunde, în holdele de aur, Secerătorul.


ÎNGERUL A STRIGAT
Ștefan I. Nenițescu

Îngerul a strigat:
„A-nviat!”
Veniți! Vă-nchinați!
Vă bucurați!
Lăudați, căci îngerul acum a strigat:
„A-nviat!”
Aliluia!
Fecioară Te bucură: a înviat
Fiul pe care Tu l-ai născut!
Zadarnic îl cați și l-a cătat!
Nu l-ai aflat în rece mormânt!
S-a desfăcut învingător
din lupta în care a intrat -
Aliluia
 Voi, ucenici,
 voi stați aici
 închiși în odaie, cu teamă.
 Îngerul însă, iat-a strigat:
 „A-nviat!” Aliluia! Saltă Sioane. Trâmbiţa sună:
„Mesia aci-i pe pămînt!”
 Și cerul tună
Ca de furtună
și valea răsună.
Frântă e moartea, și iadul e frânt!
Deschis este acum întâiul mormânt:
Suflete vin, mereu s-adună
Iadul cenușe-i și scrum!
Aliluia!
Pământul s-a cutremurat
Și diavolul s-a-nfiorat văzând
Ieșind deodată din mormânt
și lespedea trântind deoparte,
Acel ce viața a legat de moarte,
prin ea trecând,
Înseninând -
Aliluia!
 Îngerul a strigat
și-n mine totul s-a înseninat...
Eu parcă am simțit
Că-n mine o floare-a răsărit;
O floare ce chemat-am și am dorit:
Era Iisus!
Și-atunci întregu-mi suflet i-a adus
Prinosul mare de-nchinare:
A înviat Cristos! Cristos a înviat!
Aliluia!!!
Îngerul a strigat!


POEM PASCAL
Constantin Pavel

Când simți că la tine-n suflet Duhul Sfânt blând se pogoară,
Când tu știi că-ncepe ziua și-ntuneric e afară,
Pe Dumnezeu căutându-L, când poți spune tu că este,
Dă și altora lumină, dă și altora de veste.
 Cel care în Duh se naște, este Duh pentru vecie!
 Cel ce se naște din carne, doar legea cărnii o știe!
 În Duh este Învierea și iubirea de aproape!
 Cel ce are veșnicia, și pe alții să îi scape!
Tu iubește-l pe aproape, căci Dumnezeu e iubire!
A-l iubi, aceasta-nseamnă: să îi dai și lui de știre!
Să îi spui că peste toate este Tatăl, şi Fiul este!
Că moartea călcând pe moarte, veșnic Duhul ne trăiește!
 Dacă rău nu va mai face, iertat e cel ce greșește.
 Duh primește cine-L cere; Cine-L caută, găsește.
 Lumina ce-ți este dată numai prin alții sporește.
 Dă și altora lumină, dă și altora de veste!
 

ÎNVIEREA LA PORȚILE RĂSĂRITULUI
Dan Verona (Piatra Neamț - 1947)

 Hristos a înviat din morți
Uimit să vadă câtă rană pe rană
Are de vindecat la ruginitele porți
 Din Europa Răsăriteană.
 Și câte sfinte și luminoase veșmânturi
 Are de țesut pentru cei
 Înzăpeziți în răsăritene mormânturi
 Neștiind de-s creștini sau atei.
Doamne, Mântuitorule, în fiecare an așteptam
Prunc să te naști din Fecioara curată -
Magii sufletelor noastre la un geam
Cu privirea tăiau sârma ghimpată,
 Urmărind steaua Ta de prunc împărat
 Îndreptându-se în fiecare an spre Bethleem.
 Oare Te nășteai cu adevărat?
 Ne bucuram pentru Tine și plângeam fără să vrem
 Căci mai adevărat decât Tine, părea să fie Irod.
Veștile vorbeau mai ales despre moarte.
Învățat-am, Doamne, să facem lacrimilor nod;
Învierea Ta avea loc prea departe.
 Mântuitorule, oare păstrat-ai iadul și pentru noi?
 Deschis-ai oare porțile, împărăteștile porți,
 Și pentru bătuții noștri de ploi,
 Amărâții Răsăritului morți?
Mirul maicilor noastre fost-a puțin și sărac
Dar tânguitu-s-au la fiecare răscruce
Lângă biserica trupului Tău veac de veac
Spânzurată, Doamne, pe cruce;
 Paștile Domnului cele mari, cele sfinte
 Paștile întru care ne-ai fost botezat -
 Învață-ne bucuria Învierii Tale,
 Deși ne va fi greu, deși izvorul ei pare secat.
Ai grijă când ne treci de la moarte la viață
Că ni-i sufletul tot numai rană
Și încă mai simțim răsuflarea ieslei de gheață
Din soarta noastră răsăriteană.
 Rugămu-ne ție, Maică Fecioară
 Pune cuvânt la Mielușelul iubit
 Să nu rămânem la ușa împărătească, afară,
 Căci ai Lui sunt și degerații din Răsărit.
 Și iată strigăm: Toarnă, Doamne, peste morți Învierea
Omorând moartea din trupul nostru vânăt
Și lăudată fie pururi ca mierea
Maica lui Emanuel. Hristos a-nviat!
 

RUGĂ PENTRU ULTIMA RUGĂ
Nichifor Crainic

 Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
 Să pot intra-n Ierusalim și eu, cândva
Ca și Cristos călare pe un asin
Înflorindu-mi astfel al meu destin
 Dă-mi învierea morților din mine
 Să-mi pot lega viața prin ei, numai de Tine
 Să nu-mi reneg stăpânul ca Petre-n sărbători
 Când va cânta-n ogradă cocoșul de trei ori.
Și dacă o fi să mor și eu ucis,
Așa cum poate-mi este scris,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot muri ca și Cristos pe Golgota.
 (Strofe pentru Cel de Sus - Autorul)

E SĂRBĂTOARE
Octavian Goga

E sărbătoare pe câmpie și-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paștile cele frumoase și-n fire zvonul lor străbate,
Clopotnița-și îndoaie trudnic încheieturile uscate...
 Arama strigă cînd se zbate măiastra clopotului limbă,
 Eu simt strigarea ei aprinsă, și-n vorbe sufletul o schimbă:
 Voi toți ce suferiți și plângeți sub larga-ntindere albastră,
 Veniți, veniți, căci va să vie curând împărăția voastră!
Veniți voi obidiții lumii cu buzele înfrigurate.
Voi, chinuiții de arsura unei tăceri îndelungate...
Voi, osteniți fără nădejde, voi, slujitorii fără plată,
Voi, căror vremea v-a dat veşnic numai porunca blăstămată;
 Voi ce muncirăți pentru alții, trudind cu mâinile amândouă,
 Veniți căci zvonul meu acuma vestește învierea, vouă!
 Voi cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,
 Eu cerului vă strig durerea și Dumnezeu din cer aude!
Aduc lumina care sparge și sfarmă capiști de păcate,
Zăvoarele mucegăite din temnițe întunecate!
Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoșată de-a vedea,
Și prăznuiesc, că-n a lor suflet învie învierea mea!
Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet
Și-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.
 
POTIRUL
Nichifor Crainic

Când holda tăiată, de seceri, fu gata,
Bunicul și tata
Lăsară un snop de spice-n picioare
Legându-l cucernic cu fir de cicoare;
Și spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnul Hristos.
 Când pâinea-n cuptor seamănă cu arama
 bunica și mama
 Scoțând-o sfielnic cu semnul crucii
 Purtau parcă moaște cinstite și lucii;
 Și pâinea dând abur cu dulce miros
 Parcă e fața lui Domnul Hristos.
Și iată potirul la gură te-aduce
Iisuse Hristoase,Tu, jertfă pe cruce!
Hrănescu-mă cu trup de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în holde și mustu-n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin Tine,
Tu pâinea de-a pururi a neamului meu.
 Din curpenul vieții ce-nfășoară crama
 Bunica și mama
 Mi-au rupt un ciorchine spunându-mi povestea:
 „Copile, grăiră, broboanele-acestea sunt lacrimi de mamă vărsate prinos La cazanele Domnului nostru Hristos”
Ș-apoi când culesul fu gata
Bunicul și tata
În joc de călcâie zdrobind nestemate
Ce varsă din răni șiroaie spumate,
„Copile, grăiră, e must sângeros Din inima Domnului nostru Hristos”.


IISUS
Șt. O. Iosif

Veghează-n colț a candelei lumină
Învăluind icoana-n raze pale:
Isus, copil, la sânul maicii sale;
Păstori se miră, magii i se închină.
Un zâmbet liniștit, blând, fără vină;
Și totuși nu știu ce ascunsă jale,
Ce presimțiri de chinuri ideale
Umbresc în taină fața Lui divină.
Știa-i de-atunci, Iisuse, Tu, c-odată,
Iubind prea mult pe oameni, drept răsplată,
Vei îndura batjocura și-amarul,
Și-ncununat cu spini, urcând Calcarul,
Pe umăr crucea singur ți-o vei duce,
Și vei muri, strigând la cer, pe cruce...
 

CHEMARE
Ion Periețeanu

Iisus! Supremă bunătate! Batjocorit de-o lume-ntreagă
Și visător pe care nimeni nu a putut să-L înțeleagă
Tu, care ai lăsat nebunii râzând ca să Te scuipe-n față
Și-n schimb ai dat la orbi vedere și morților din groapă viață
Tu, care ca un om atâtea ai îndurat ca să-mparți lumina
Și ca un Dumnezeu pe cruce, murind, la toți iertat-ai vina.
Iisus! Supremă bunătate! Izvor de mângâieri ne-ai dat
Și-n noaptea asta sfântă, Doamne, din morți zâmbind ai înviat.
Veniți cu toții la-nviere, toți, care știți ce-nseamnă plânsul
Voi care-L purtați în suflet și gândul zboară către Dânsul
Când buzele înfrigurate sărută rana Lui adâncă
Și-n ruga ce-o-nălțați, cucernici, nădejdea dăinuiește încă
Și voi ce-ați suferit în taină și-ați cunoscut destul amarul
Și-ntocmai ca și EL, prin lume, smeriți vă îndurați Calvarul
Voi, care n-aveți mângâiere și pătimiți fără de vină
În noaptea asta sfântă, oameni, veniți cu toții de luați lumină!
Când clopotele de aramă vibrează în tăcerea sfântă
Și-adoarme-n tine toată ura, iar sufletul spre EL se-avântă
În noaptea asta sfântă, oameni, veniți cu toți de luați lumină!
Peste mormintele la care nu-s flori și nimenea nu plânge
Pe-acolo unde dorm eroii care-au știut, zâmbind, să moară
Din sfere-nalte, în tăcere, un suflu magic se coboară
Și lăcrimând, Isus întinde deasupra mâinile-amândouă
 Pe când, tremurător, rostește Dumnezeiescul: Pace Vouă!


LA PAȘTI
George Coșbuc

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare
Și salciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
 Și cât e de frumos în sat!
 Creștinii vin tăcuți din vale
 Și doi de se-ntâlnesc în cale
 Își zic: Hristos a înviat!
 Și râde-atâta sărbătoare
 Din chipul lor cel ars de soare.
Și-un vânt de-abia clătinitor
Șoptește prin văzduh cuvinte;
Iar glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară
Că duhul sfînt prin aer zboară.
 E liniște. Și din altar
 Cântarea-n stihuri repetate
 Departe până-n văi străbate
 Și clopotele cântă rar;
 Ah, Doamne, să le-auzi din vale
 Cum rîd a drag și plâng a jale!
Biserica pe deal mai sus.
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaș gând din cer adus:
În fapta noastră ne e soarta
Și viața este tot, nu moartea.
 Pe deal se suie-ncetișor
 Neveste tinere și fete,
 Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
 Și-ncet, în urma tuturor,
 Vezi șovăind câte-o bătrână
 Cu micul ei nepot de mână...
Ah, iară-n minte ne-ai venit,
Tu mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu-l plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă:
Sunt Paștile! Nu plânge mamă!

ACATISTUL SFINTEI ÎNVIERI

„Iisuse, Cel ce ai înviat și ai dat tuturor, în dar, viață, întraripează mintea noastră, că să-Ți urmeze Ție pururea. Iisuse, cel ce ai sfințit pământul cu picioarele Tale, sfințește și gândurile noastre, cele care se închină la tine. Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugrăvi prea cinstitul tău chip, dă-ne și nouă a avea pururea în sufletele noastre chipul Învierii Tale. Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai văduvei, primește și de la noi cântarea aceasta. Iisuse Cel ce n-ai osândit pe femeia desfrânată ci, prin puterea Ta, ai îndreptat-o pe calea cea bună, nu osândi nici buzele noastre cele întinate care Te sărută pe Tine, prin cântări de laudă. Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!”
(Din Acatistul Sfintei Învieri)