S-a stins voievodul taragotului, Dumitru Fărcaș

Se nasc atît de rar oameni înzestraţi cu nobleţea artistică a dumitale încît consider o datorie de artist să-ţi ofer aripile mele ca să te feresc să dai piept cu zidul gros al nechemaţilor care au ajuns să fie mari cîştigători de poziţii în artă, numai şi numai fiindcă artiştii nu se mai ajută între ei…”, îi scria Maria Tănase într-o scrisoare emoţionantă. Iar Florin Piersic arăta că Dumitru Fărcaș cuprinde în cântecele lui „fantasmele, iubirile, pacea, spaimele, speranţele ardelenilor”. Marele taragotist a devenit demult legendă, dar din 8 august, a intrat și în istorie. S-a stins, la vârsta de 80 de ani, lăsând în urmă o carieră impresionantă în care a ridicat pasiunea pentru muzică la rang de perfecțiune.

Dumitru Fărcaş spunea despre el că a fost crescut pe altarul artei.
Născut pe 12 mai 1938 în Maramureş, într-o familie care iubea muzica, s-a îndrăgostit și el iremediabil, de ea. După cum povestea într-un interviu: „La mine în familie se cînta la fluier, fraţii mai mari cîntau la clarinet. Am fost descoperit de directorul liceului de muzică. În 1960, cînd s-au pus bazele Ansamblului Maramureşului, am făcut parte din acest ansamblu. În 1962 am intrat la Conservator, între timp am participat la diferite festivaluri naţionale şi internaţionale, printre care cel de la Helsinki. Tot în 1962 am preluat «Ansamblul Mărţişorul», un mic nu­cleu de cîţiva studenţaşi, şi l-am transformat într-un ansamblu prestigios, care a participat la diferite concursuri şi festivaluri naţionale, interna­ţio­nale. Am cîştigat tot ce se putea cîştiga... Discul de aur, Ciorchinele de aur, Medalia de aur, cel mai bun şef de orchestră – Dumitru Fărcaş. Am fost decorat de Guvernul României cu Crucea Serviciului Credincios în grad de Cavaler şi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de mare Ofiţer. Am fost declarat Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. Am muncit foarte mult şi cu multă dragoste pentru această profesie. Cariera mea mi-a adus mari satisfacţii şi m-am simţit extraordinar de apreciat. Dovadă sînt marile documente şi apre­cieri pe care le am din ziare, reviste, spectacole de radio şi televiziune, CD-uri şi de tot ceea ce am făcut pînă acum. Sînt mîndru, pentru că oameni de mare prestigiu din lumea culturii mi-au adus elogii şi aprecieri. Începînd cu Fănuş Neagu, D.R. Popescu, Marin Cons­tan­tin, Constantin Arvinte pînă la marea interpretă Maria Tănase. Am crescut pe altarul artei şi al culturii 47 de ani. Şi mă simt încă foarte bine. Nu am de ce să-mi fac mustrări. Am o familie frumoasă, am un copil de care sînt mîndru. Din păcate, nu îi mai am pe ai mei lîngă mine, nici părinţii şi nici fraţii, dar am foarte mulţi prieteni, am satul întreg care m-a făcut Cetăţean de Onoare atît comuna mea, cît şi Bucureştiul, Baia-Mare, Clujul şi Reşiţa.
Visele mele au fost întotdeauna legate de cîntec, mai ales de cînd am început să cunosc cîte ceva din ale cîntecului românesc. De aici încolo... am reconstituit casa părintească în satul meu natal, într-o livadă cu cireşi, cu meri, cu peri şi cu tot ce este mai frumos. Vreau să poposesc mai mult printre sătenii mei, în frumosul Maramureş, unde m-am născut.”

Acolo, între sătenii lui din Groși își va dormi și somnul de veci. Taragotistul a fost  înmormântat joi, cu onoruri mi­litare, în comuna natală Groşi. Iar trupul neînsufleţit al artistului a fost depus într-un cavou construit în spatele casei părinteşti.

Numit pe bună dreptate „Voievod al taragotului”, Dumitru Fărcaş va uimi lumea prin repertoriul bogat alcătuit din doine, balade, cântece şi dansuri, culese din Maramureş, dar şi de pe alte meleaguri ale Transilvaniei şi ale Banatului.

„În mâinile lui Dumitru Fărcaş, taragotul exersează o putere magică şi o forţă sugestivă ce trece de la magie la mister” – definea prezenţa sa muzicală elveţianul Marcel Cellier.
Impresionat de sunetele venite parcă din Înalt ale taragotului lui Dumitru Fărcaş, Fănuş Neagu îi creiona profilul muzical: „Dumitru Fărcaş multiplică la nesfârşit mândria Ardealului, împărţind-o, plin de dragoste, întregii ţări”.

Cel mai sugestiv însă se caracterizează însuşi maestrul Dumitru Fărcaş: „Înainte de a cunoaşte instrumentul,
i-am receptat timbrul, care îmi exprimă sufletul. Îmbinările sale de sunet sunt ale tulnicului, trâmbiţei şi buciumului. Nu e nici corn, nici clarinet, nici oboi etc., ci din toate câte ceva pe deasupra. Poetul Nichita Stănescu a inventat, în ce mă priveşte, cuvântul «a taragota» şi spunea că «Dacă Bach a fost un got, Fărcaş este un taragot»”. (în interviul acordat lui Augustin Cosmuţa, 1988).

„Noi suntem singura ţară în lume unde muzica populară se cântă cu taragotul”.

*

„Taragotul exprimă toate stările sufleteşti: de la melancolie la extaz; are blândeţe, dar şi stridenţe. Este un instrument pastoral, cu timbru adânc, apropiat de vocea umană, ce slujeşte bine repertoriului Maramureşului şi al Ţării Moţilor”.

*

„Vreau să las cât mai multe glasuri acestui instrument, pentru veşnicie”.
Dumitru Fărcaş