ROST. 12 Hotare

Despre albumul ROST. 12 Hotare şi despre fotografia de artă a vorbit artistul plastic Ioan Marchiş, care a ţinut să sublinieze diferenţele dintre imaginal şi imaginar în reconstruirea unei memorii ancestrale. Răzvan Voiculescu, autorul fotografiilor de artă reunite în album a vorbit despre marea bogăţie pe care o reprezintă satul tradiţional românesc, despre meşte­şu­gurile tradiţionale, obiceiurile ancestrale, casele tradiţionale din mediul rural, bisericile de lemn vechi de secole şi despre modul de viaţă tradiţional, pe cale de dispariţie.

Ligia Boz (din Iaz, judeţul Sălaj), Patricia Tăut (din Drăghia, judeţul Maramureş) şi Răzvan Roşu (din Mar­na, judeţul Sălaj), trei tineri deosebiţi, au vorbit despre dragostea pentru cele ce sunt, dar şi pentru cele ce au fost şi trebuie bine păstrate. Patricia Tăut are o cheie. Cheia cu care cei din familia ei deschid de 300 de ani bisericuţa de lemn din Drăghia, Ţara Lă­puşului. Acum e rândul ei să o des­chidă. „Prin mine, strămoşii se cer spre viitor”, spune Patricia. Răzvan Roşu cântă din tulnic, purtându-te adânc în tine, până la rădăcini. În Baia Mare, Răzvan Roşu a cântat din fluier şi din gură câteva cântece de-ale moţilor: unul de jale, două de cătănie, din primul, respectiv cel de-al doilea război mondial, şi o suită de cântece de joc.
Fotografiile din album prezintă imagini cu biserici de lemn, detalii arhitectonice ale acestora, obiecte de uz casnic din lemn, ceramică tradiţională, roţi de car, ţesături din lână, împletituri, conace, cule, castele, piese de fierărie, imagini de la sărbători religioase desfăşurate în mediul rural, în apropierea bisericilor, peisaje deose­bite, picturi din bisericile de lemn, piese de mobilier vechi, coşuri din nuiele, rogojini din papură, costume populare, bijuterii, cuiere, pecetare, maiuri, opinci etc.
Având o deosebită valoare etno­gra­fică, fotografiile lui Răzvan Voicu­lescu conservă elemente de cultură tradiţio­nală pe cale de dispariţie. Pentru că, oricât de pesimist sună, satul tradiţional românesc dispare şi, împreună cu el, încet dar sigur, vor dispărea portul, casele vechi, obiceiurile şi tradiţiile. Dacă este adevărat că satul înseamnă matricea neamului românesc iar reînnoirea sufletului nostru ancestral ră­mâne singura cale de regenerare a vieţii satului, atunci satul este condamnat la moarte sigură. Pentru că reînnoirea sufletului ancestral nu poate fi făcută prin Facebook, Instagram, Meetup, Twitter şi Whatsapp, iar mai noile generaţii preferă aceste instrumente ale îndobitocirii lente, dar nedu­re­roase, ce-i drept. 

Revenind la album, remarcăm că numeroase fotografii îi prezintă pe păstrătorii de rost, curator muzeu, restaurator, făuritoare de ţesturi, meşteşugari în lemn, împletitoare de papură, făuritor de mături, şiţari, ţesători de rogojini, morari, rotar, olar, ciurdar, dogari, tulnicer, făuritor de acoperişuri de paie, fierari, ţesătoare, aurar de rit nou şi mulţi alţi „păstrători de rost”.

Lansarea volumului de fotografii a fost însoţită şi de proiectarea scurtmetrajului ce poartă acelaşi titlu: ROST. 12 Hotare (regie Ana Maria Pîrvan, director imagine Carmen Tofeni, colorizare Carmen Tofeni şi Papillon Film, sunet Flora Pop, compozitor Flora Pop, Montaj Alexandru Radu, producători Ana Maria Pârvan şi Răzvan Voiculescu). Albumul este însoţit de o hartă a păstrătorilor de rost care apar în volum şi de un DVD cu scurtmetrajul ROST. 12 Hotare.    
 

Despre rost şi cheile rânduielii

„Vieţuim într-o lume orânduită pe clanuri cu orientări îndreptate spre câştig durabil fără efort deosebit. Avem nevoie de rânduială şi rost. Am pierdut contactul cu lumea simplă. Trebuie să cunoaştem alfabetul dându-i un înţeles misterios. Cu cheile rânduielii trebuie să deschidem alte inimi.
Fotografiile lui Răzvan Voiculescu contribuie la statornicia unor valori, la structurarea unui tip de civilizaţie. Prin albumul ROST. 12 hotare Răzvan Voiculescu este în icoana lui.”
Grigore Leşe

Cel mai personal lucru cu putinţă

„Albumul pe care îl deschideţi acum e partea finală a unei trilogii. Sunt aproape 7 ani de când am început această căutare a rostului românesc şi de atunci am traversat ţara de mai multe ori, descoperind oameni ale căror poveşti m-au făcut să înţeleg, puţin câte puţin, chipurile rostului. Şi privindu-le împreună, „modelul din urzeală a devenit mai limpede”.
Rostul e, la fel ca frumuseţea, în ochii celui ce priveşte. E cel mai personal lucru cu putinţă, nu ţi-l poate da nimeni şi tot ce poţi face, de fapt, în timpul pe care îl ai, e să îl găseşti pe al tău. Şi apoi să îl urmezi.”
Răzvan Voiculescu