Revoltător Au ucis eroii Revoluţiei a doua oară!

În 14 octombrie 2015, eroii Revoluţiei au fost ucişi a doua oară. La fel şi principiile democratice pentru care au luptat şi au murit atunci. La câteva zile după ce a început urmărirea penală pentru „crime împotriva umanităţii” împotriva grupului de putere condus de Ion Iliescu, aceiaşi procurori, pe baza aceloraşi legi, într-un dosar similar cu aceiaşi vinovaţi şi aceeaşi încadrare decide exact pe dos. Dosarul Revoluţiei a fost casat, în ciuda legilor, a deciziilor CEDO şi a instituţiilor europene care îl monitorizează. Memoria victimelor a fost „împuşcată” de această dată cu nesimţire şi dispreţ, „gloanţe” care dor mult mai tare şi nu ucid doar oameni, ci şi Statul de drept. Şi democraţia.

Florian Antoniu Tiberiu din Sighetu Marmaţiei, student la Timişoara, împuşcat în 17 decembrie; Horia Daniel, din Baia Sprie, soldat în termen, ucis pe 23 decembrie 1989, în Aeroportul Otopeni; Miţiţi Dan, elev la Şcoala de Ofiţeri Infanterie, mort la Sibiu, în faţa sediului Miliţiei; Motica Victor, mort în Alba, între localitatea Blandiana şi UM 01033-Depozit, cauza: Calcinare, elicopterul IAR 330 pe care-l pilota, în care se aflau gen. Nuţa şi Mihale s-a prăbuşit, Pricop Pavel, împuşcat în faţa sediului MApN Bucureşti.

Sunt doar cinci nume dintr-un pomelnic de 1142. O statistică rece, pe care, după 25 de ani, o privim fără emoţie. În spatele fiecărui nume stă însă o tragedie, un destin frânt, un sacrificiu pentru ţară şi libertate. Sacrificiul suprem. Mamele îmbătrânite de lacrimi care plâng pe cruci reci, taţii albiţi de durere, soţiile şi copiii rămaşi în urmă aşteaptă, de 25 de ani, dreptate. De atunci, câţiva oameni care s-au încăpăţânat să creadă în adevăr şi să-l caute cu orice riscuri se întreabă în fiecare decembrie rece: „Cine a tras în noi?”.

Acum, întrebarea nu mai e retorică. Statul democrat pentru care ei au murit atunci are un răspuns: NIMENI. După 25 de ani, cei 1142 de martiri au fost ucişi a doua oară. De această dată, de pârghiile instituţionale ale unui stat liber şi democrat pentru care au murit. Procurorii militari au casat dosarul Revoluţiei, argumentând tâmpesc: s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, există autoritate de lucru judecat, faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, a intervenit amnistia. Culmea, libertatea pentru care martirii Revoluţiei au murit a fost cadoul oferit de justiţia română criminalilor de atunci. Potrivit procurorilor, martirii au murit din cauza stresului şi oboselii.

La doar câteva zile după ce a început urmărirea penală pentru crime împotriva umanităţii, faţă de membri ai grupului de putere condus de Ion Iliescu - grup care a premeditat represiunea armată a manifestaţiei desfăşurate în 13-15 iunie 1990, în Piaţa Universităţii, Parchetul General a anunţat o decizie fix în sens invers, dispusă de procurorii militari în cazul Revoluţiei din decembrie 1989. Acest dosar a fost clasat din mai multe motive, în funcţie de infracţiunile la care s-au referit procurorii Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General. Clasarea s-a dat fie pentru că a intervenit prescripţia răspunderii penale, fie pe motiv de autoritate, de lucru judecat, fie pentru că fapta nu există, ori că faptele „nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare” - cum s-a reţinut în cazul infracţiunilor contra umanităţii.

Generalul Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul, a arătat că decizia este ilegală: „Soluţia de clasare este complet nelegală, pentru că infracţiunile contra umanităţii se regăsesc şi în noul Cod Penal şi sunt imprescriptibile, deci nu se poate invoca prescripţia! Acelaşi grup de putere care este anchetat acum în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie îl regăsim ca răspunzător de victimele Revoluţiei. Şi, atunci, cum într-un dosar începi urmărirea penală pentru crime împotriva umanităţii şi în celălalt, în care ai tot crime împotriva umanităţii, dai clasare?”. Mai mult, soluţia încalcă deciziile CEDO. Dar asta nu contează în „statul democratic şi de drept” numit România.

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 spune că: „La nivelul Parchetului General procurorii gândesc în două cazuri similare, cu unităţi de măsură diametral opuse: au fost două plângeri identice pentru oprirea prescrierii şi în dosarul Revoluţiei şi al Mineriadei, efectele au fost iniţial aceleaşi. S-a oprit prescripţia. Apoi, am mers la CEDO cu două dosare: dosarul Revoluţiei şi dosarul Mineriadei şi am obţinut judecarea cu prioritate pe ambele. Ajungem în faza de judecare a celor două dosare, în 2011 se dă prima soluţie în dosarul Revoluţiei şi decizia este absolut favorabilă Asociaţiei 21 Decembrie şi părţilor care au fost alături de noi. În 2012, soluţia în dosarul Mineriadei la fel, este favorabilă, pe aceleaşi principii, Statul Român nu are voie să invoce nici prescrierea, nici amnistia, trebuie să nu mai tergiverseze dosarele, ci să le lucreze, să dea satisfacţie victimelor şi să liniştească cumva naţiunea. Vedeţi ce limbaj frumos au cei de la CEDO: trebuie dată satisfacţie şi celor care au suferit, dar şi naţiunii române, nu numai victimelor!

Naţiunea îşi doreşte adevărul şi e normal să-l primească după un eveniment istoric cum a fost Revoluţia. Dosarul Revoluţiei n-au curajul să-l închidă, dosarul Mineriadei în schimb îl închid în 2009 şi rămâne închis până în acest an, când în urma deciziei CEDO, Procurorul general al României cere redeschiderea dosarului.

Curtea Supremă confirmă redeschiderea dosarului, şi săptămâna trecută, în şir indian, au mers toţi la Parchet. După 2 sau 3 zile, în celălalt dosar, al Revoluţiei, aceiaşi procurori, aceeaşi secţie, produc această nebunie, o încălcare a legii române şi a unei dispoziţii CEDO, care e aplicabilă în România, care e semnatară a Convenţiei Europene din 1994 şi conform căreia toate deciziile CEDO trebuie să fie aplicate în ţară de îndată. Noi am supus acest dosar unei instanţe internaţionale care confirmă că au existat asemenea fapte şi le-au încadrat la infracţiuni contra păcii şi omenirii şi-n dosarul mineriadei şi al Revoluţiei.

Procurorii din România au probe, pentru că din moment ce noi am luat probe din acel dosar şi le-am dus la CEDO, şi au stat în picioare în faţa marii Camere şi a judecătorilor de la Camera 3 a Curţii Europene, e clar că probele sunt beton. Sunt aceiaşi acuzaţi şi la mineriadă şi la Revoluţie, sigur, mult mai mulţi. Această dublă măsură aplicată la secţia parchetelor militare şi la parchetul general al României este halucinantă”.

Teodor Mărieş spune că explicaţiile acestei decizii revoltătoare sunt în fapt simple: „Eu explic simplu: 1. Niţă Tiberiu îşi încheie mandatul şi vroia să-şi închidă şi dosarul pentru că el cu certitudine este unul dintre trăgători. Pe de o parte, în rândul celor trei procurori care au clasat dosarul se află un alt procuror care a fost militar în termen la Timişoara. Pe de altă parte, Niţă Tiberiu Flaviu şi-a depus în această toamnă documentele pentru preschimbarea certificatului de revoluţionar şi a cerut conform Ordonanţei 25 preschimbarea în „revoluţionar cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989”, iar dosarul i-a fost respins. Sunt două motive care par mici, dar reţineţi că întotdeauna maioul sau cămaşa sunt mai aproape de pielea omului decât geaca. Este exclus că ei nu cunosc legea, cu certitudine e rea intenţie. Efectele internaţionale le vom vedea. Ştiţi că există memoria apei, ei au băut apă după Ion Iliescu, de-a lungul timpul au fost colegi în facultate. Dacă o să vedeţi ai cui colegi au fost cei trei procurori care au dat decizia o să înţelegeţi tot mecanismul”.

Revoluţionarii sunt decişi să lupte în continuare pentru adevăr:

„Vom transmite preşedintelui doleanţele noastre, vom anunţa Curtea Europeană despre decizie, vom anunţa Comisia de miniştri care are în monitorizare acest dosar. Imaginaţi-vă că acest dosar este în monitorizare la o instituţie europeană şi ei i-au închis. Acum se vede cu adevărat cine a vrut să facă dosar şi cine nu. Singurul om pe care l-am întâlnit pe acest traseu a fost generalul Dan Voinea. Restul, toţi, într-un fel sau altul, au încercat să strice ce a fost bun”.

Cât despre reacţia familiilor martirilor, Mărieş spune că: „o am în faţa mea pe doamna Ionescu, care de două ore, de când a venit, e transformată la faţă. Copilul ei a fost împuşcat la sala Dales, la 17 ani. Am dat doar un exemplu pentru că pe dânsa o am în faţă. Durerea este fără margini. Practic, acum, ei au ucis eroii Revoluţiei pentru a doua oară”.

Comunicatul Parchetului

„În acest sens s-a reţinut că perioada cuprinsă între 16.12.1989-22.12.1989, până la plecarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu din clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR), a fost caracterizată de acţiuni violente de reprimare a manifestaţiilor anticomuniste şi antidictatoriale din mun. Timişoara, Cluj şi Bucureşti, respectiv de măsuri de împiedicare a extinderii acţiunilor de protest în celelalte localităţi ale ţării.

Folosindu-se de pârghiile puterii absolute pe care o deţinea în partid şi în stat, Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, a acţionat, încă de la început, pentru reprimarea brutală a manifestaţiilor, dispunând implicarea unor forţe supranumerice şi eterogene, aparţinând miliţiei, securităţii şi armatei.

În baza deciziilor şi ordinelor primite de la nivel central, conducerea politică şi militară locală, sub directa coordonare a unor factori de conducere politică şi militară de la nivel central, a luat măsuri pentru punerea în executare a acţiunii de reprimare şi a ordonat intervenţia forţelor de ordine, care a avut ca rezultat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea corporală şi reţinerea unui număr mare de persoane.

S-a constatat însă că persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, implicate, în perioada 16-22.12.1989, în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost judecate şi condamnate definitiv, existând în cauză autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 22.12.1989 şi sfârşitul anului 1989 s-a reţinut că aceasta a fost caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos.Dacă până la momentul în care fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul C.C. al P.C.R., forţele de ordine au acţionat, în baza ordinelor şi măsurilor dispuse de factorii politici şi militari, împotriva manifestanţilor care demonstrau pentru înlăturarea regimului comunist, libertate şi democraţie, după acest moment, în condiţiile în care euforia generală privind victoria revoluţiei a fost urmată în scurt timp de o stare de teamă privind posibilitatea revenirii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea ţării, cu ajutorul unor forţe fidele, nu a mai existat o acţiune a organelor statului împotriva manifestanţilor, ci o acţiune comună îndreptată, conform percepţiei create, împotriva unor elemente contrarevoluţionare, care acţionau împotriva voinţei întregii populaţii.În acest context, pe fondul lipsei de cooperare şi coordonare, iniţiativele unor militari şi civili de a pătrunde în anumite imobile ori de a verifica acoperişurile unor clădiri, fără înştiinţarea celorlalte forţe aflate în zonă, au creat derută şi reprezentări greşite, cu consecinţa deschiderii focului concentrat şi producerii a numeroase victime. De asemenea, starea de oboseală şi stres acumulată a afectat aprecierea lucidă şi obiectivă a realităţii înconjurătoare, existând situaţii în care dispozitive militare, mixte, ori civile au deschis, cu uşurinţă, focul asupra unor imobile, inclusiv asupra unor autoturisme aflate în deplasare, care nu au oprit la filtrele organizate, în condiţiile existenţei doar a unor bănuieli neverificate că s-ar fi efectuat focuri de armă din direcţia imobilelor sau autoturismelor respective. Pe fondul aceleaşi stări de oboseală şi stres, au existat şi situaţii în care s-au executat focuri de armă între militari din incinta aceleiaşi unităţi sau între unităţi militare.

Materialul de cercetare efectuat în dosarul 11/P/2014 se referă la 709 persoane decedate, 1855 persoane rănite prin împuşcare, 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane reţinute.

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În unele situaţii, decesul s-a datorat manevrării imprudente a armamentului, victimele fiind din rândul celor care s-au aflat în imediata apropiere a făptuitorilor. De asemenea, nu în toate cazurile, decesul s-a produs prin împuşcare, existând situaţii în care decesul s-a datorat altor cauze (ex. agresiune, incendiere, accident rutier, accident aviatic etc.). În unele situaţii, există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii infracţiunilor de omor au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii, cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu în toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală, existând situaţii în care decesul a fost urmare unui act suicidal (împuşcare, precipitare etc.), manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice.

Din cele 1855 persoane rănite prin împuşcare, 420 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Ca şi în cazul persoanelor decedate, există situaţii în care rănirea s-a datorat manevrării imprudente a armamentului. În unele situaţii există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Există şi situaţii în care, deşi susţin că au fost rănite în diferite împrejurări, persoanele în cauză nu au prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor leziuni sau s-a stabilit că leziunile nu au fost produse prin împuşcare.

Din cele 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen.

În principal leziunile produse se datorează unor agresiuni, dar există şi situaţii în care leziunile se datorează unor accidente (ex. ruperea unor elemente din structura de rezistenţă a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităţilor militare etc.) sau autoaccidentări, precum şi situaţii în care unele persoane au suferit afecţiuni neuropsihice.