Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Revolta din Berbeşti, ecou la Bucureşti
Revolta sătenilor din Berbeşti pentru parcarea CNADNR de pe DN 18 continuă! Săptămâna trecută, prefectul Anton Rohian a avut o întâlnire cu oamenii. Aceştia s-au trezit peste noapte expropriaţi de terenuri pentru construcţia unei parcări, fără să fie înştiinţaţi şi fără să primească despăgubiri. Acum cer imperativ relocarea parcării.
Săptămâna trecută v-am prezentat situaţia din localitatea Berbeşti, comuna Giuleşti, care, de câteva zile stă pe un butoi cu pulbere. Cetăţenii sunt extrem de nemulţumiţi din cauză că terenurile pe care le deţin la marginea Drumului naţional DN 18 care traversează comuna, au fost expropriate în vederea construcţiei de către CNADNR a unei parcări. Şi asta fără să fie anunţaţi sau despăgubiţi. Pe lângă faptul că terenul este extrem de valoros, pretându-se pentru construcţii, acum oamenii nu mai au acces la terenurile lor din drumul naţional, ci trebuie să facă un ocol important. Întreaga comună s-a solidarizat cu familiile care au rămas fără terenurile moştenite din moşi strămoşi şi au cerut săptămâna trecută o întâlnire cu autorităţile. A ieşit, evident, una cu scântei.
La întrunire a participat tot satul. Au fost, de asemenea, prezenţi: prefectul Anton Rohian, Eugen Cecan, directorul CNADNR Cluj, firma de consultanţă şi reprezentantul constructorului – Aktor. S-a dezbătut problema imposibilităţii accesului oamenilor la terenurile din spatele parcării. Localnicii se opun categoric ca parcarea să fie amplasată pe teritoriul lor, din motive care nu ţin neapărat de proiect, ci pentru că astfel nu vor mai avea posibilitatea să îşi folosească terenurile în scopurile gândite de ei.
A fost o adunare destul de vehementă, la care s-au ridicat probleme pertinente, dar şi probleme fără legătură cu DN18. Localnicii consideră că exproprierile nu le-au fost aduse la cunoştinţă în timp util, ci au fost puşi în faţa faptului împlinit. „Pe cine a întrebat pentru expropriere? A întrebat pe cineva ceva? Ori e pământul părinţilor dumitale? Dacă e pământul părinţilor dumitale, atunci expropriaţi-l şi daţi-l la CNADNR. Dacă nu e al dumitale, du-te tu unde ai făcut facultatea să-ţi dea de lucru, nu veni în sat la noi. Au venit toţi derbedeii de la Bucureşti şi au împânzit toată ţara, fură poporul şi statul român şi tot”, a spus revoltat un localnic. Un alt cetăţean, care deţine o hală în zona respectivă, se întreabă şi el de ce nu au fost anunţaţi despre intenţia de a construi parcarea pe locul respectiv şi de ce în actele lor figurează doar 9 proprietari care trebuie despăgubiţi.
„Nu sunt nouă proprietari, sunt mult mai mulţi, sunt 32 şi am lista cu proprietarii, cu despăgubirile care sunt în bătaie de joc. Cine a pus proiectul acolo nu trebuia să-i înştiinţeze şi pe oameni? Eu am 138 de angajaţi la firmă, care reprezintă locuri de muncă pentru comună”, spune un alt localnic. „Această lucrare faţă de care dumneavoastră tot bateţi apa în piuă... spuneaţi că se face acolo o parcare. Această parcare nu are legătură cu interesul naţional al României, ci interesul naţional e drumul public. Parcarea are legătură cu desfăşurarea unor activităţi comerciale. Se vor face hoteluri, restaurante, iar dumneavoastră, firma Aktor, într-un mod abuziv, nu aţi înştiinţat prin notificări scrise cetăţenii, să ne spuneţi că pe terenurile noastre se vor construi cutare lucruri”, susţine un alt localnic.
Concluzia întâlnirii a fost ca marţi, 24 februarie, să aibă loc o altă întâlnire la Instituţia Prefectului cu reprezentanţii firmelor responsabile de finalizarea lucrărilor pe DN18, pentru a întocmi un material pe baza căruia CNADNR să dea o soluţie convenabilă ambelor părţi. Marţi, într-adevăr a avut loc o altă întâlnire la care au participat: Laurenţiu Iacoban şi Boroica Adrian, din partea SC Aktor, Bahat Mihai, din partea proiectantului – SC Halcrow România, Constantinescu Dan, din partea CNADNR şi Mateaş Loghin, director Drumuri Naţionale – Secţia Baia Mare. Într-un comunicat al Instituţiei Prefectului se arată că: „Participanţii au creionat principalele faze ale realizării acestui proiect, până în momentul de faţă.
Etapele parcurse au fost următoarele:
- În anul 2008 a fost elaborat studiul de fezabilitate, de către firma Search Corporation din Bucureşti. Parcările au fost cuprinse în acest studiu.
- Primăriile aflate de-a lungul DN18 au avizat favorabil realizarea lucrărilor.
- În anul 2014, s-a făcut o înştiinţare pentru exproprieri. La fiecare UAT s-a deplasat o comisie din care au făcut parte şi reprezentanţi ai primăriilor, în numele CNADNR.
- Comisia a identificat proprietarii după documentele puse la dispoziţie de către primării.
- În 3 iunie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 409 Hotărârea de Guvern nr. 447 prin care s-a decis exproprierea proprietarilor care deţineau terenuri în zona unde se efectuează lucrări pe DN18. În HG au fost publicate numele tuturor celor expropriaţi, cu suprafaţa de teren aferentă şi suma care li se cuvine.
- Banii alocaţi pentru aceste exproprieri se află depuşi într-un cont la CEC, astfel că proprietarii se pot adresa băncii, cu documente care să ateste dreptul de proprietate.
Toţi cei prezenţi vor întocmi o documentaţie şi vor propune soluţii care să satisfacă interesele atât ale cetăţenilor, cât şi ale beneficiarului. S-a stabilit de comun acord ca, în primele zile ale lunii martie, o delegaţie condusă de prefectul ing. Anton Rohian să se deplaseze la Bucureşti, pentru o întâlnire cu conducerea CNADNR, în vederea luării unei decizii finale”.
Numai că, având în vedere că terenul este deja în proprietatea CNADNR, şansele de reuşită sunt destul de slabe.
Primarul Gheorghe Bedeoan spune că: „S-au reluat discuţiile exact ca şi anul trecut, numai că diferenţa era că atunci nu erau trecute terenurile în proprietatea CNADNR, acum sunt trecute. Ce le-a promis oamenilor domnul prefect? Că va merge la Bucureşti în 1-2 martie şi va încerca o soluţie prin care să fie schimbată locaţia. Oamenii nu au nevoie de bani, nu vor despăgubiri. E bine că nu au început lucrările, nu au cheltuit nimic, dar vom vedea ce se va întâmpla. E foarte mare revolta în Berbeşti. Au sărit toţi oamenii în ajutorul celor 14-15 care sunt direct afectaţi, dar sunt afectaţi mai mulţi, că nu mai au intrare la teren, se pune gard la parcare. Acum, având PUG-ul acolo, e intravilan. În Berbeşti avem teren puţin, avem nevoie de el.” Oamenii sunt decişi să continue protestele şi spun că sunt capabili de orice pentru a nu se construi acea parcare în localitatea lor.