Revista arhivei maramureşene, Anul VII, nr.7.

Revista arhivei maramureşene, publicaţie cu apariţie anuală editată de Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Maramureş şi Asociaţia Arhiviştilor „David Prodan” Maramureş a ajuns la cea de a şaptea apariţie. Prima parte cuprinde „Studii şi articole de istorie. Documente”, cea de a doua, „Istoria arhivelor. Prezentări de fonduri. Arhivistică”, partea finală a revistei fiind rezervată unor Note bibliografice.

Teofil Ivanciuc prezintă două documente anterioare anului 1541, având emitenţi români şi date în Sighet; primul, din anul anul 1349, este redactat în latină, iar cel de-al doilea, din anul 1404, este în medio-sârbă. Gabriel-Virgil Rusu îşi propune, în studiul intitulat „Contribuţii la istoria poliţiei în Transilvania. Cercetarea generală a infractorilor în comitatul Maramureş în secolul al XVIII-lea” să aducă în atenţia comunităţii ştiinţifice şi a mentalului colectiv transilvan instituţiile de menţinere a ordinii şi liniştii publice demult apuse.

Anton Dörner, în Informaţii privind istoria Maramureşului în arhive străine, prezintă un act inedit aflat în posesia secţiei de manuscrise a Academiei Maghiare de Ştiinţe din Budapesta, act privitor la activitatea domeniilor fiscale din Rona, Sighet şi Bocicoi din anul 1684. Livia Ardelean şi Marius Voinaghi semnează articolul Noi date despre Pintea, primul mare atac asupra cetăţii Kossow, aducând lămuriri suplimentare în legătură cu atacul haiducilor asupra cetăţii din Galiţia estică, cunoscută astăzi sub numele de Kossiw. Livia Ardelean şi Orosz Kristofer explică, în articolul Familia Szaplonczai şi testarea bunurilor în favoarea Liceului Piarist din Sighet, modul în care o mare avere a acelor vremuri a intrat în posesia călugărilor piarişti, constituind un uriaş suport pentru construcţiile realizate de aceştia, dar tratează şi problemele legate de contestarea testamentului de către văduva Szaplonczai, procesele care au urmat şi înţelegerile la care s-a ajuns.

Balogh  Adalbert prezintă „Cel mai vechi regulament al comunităţii nobiliare din Dragomireşti”. Redactat în anul 1741, acesta este cel mai vechi regulament de acest gen din Maramureş. În „Câteva documente româneşti din veacul al XVIII-lea” provenind de pe teritoriul actual al judeţului Maramureş, aflate în Arhiva de Stat de la Beregovo, Ucraina, Viorel Ciubotă analizează trei documente care demonstrează că, în secolul al XVIII-lea, parohiile româneşti foloseau limba română atât în relaţiile cu episcopia, cât şi în viaţa lor de zi cu zi.

În „Dispunerea şi acţiunile militare ale Legiunilor poloneze în Maramureş. Bătălia de la Berbeşti”, Batin Laurenţiu descrie luptele care s-au dat la începutul primului război mondial între polonezii din armata austro-ungară şi cazacii ruşi, care au recurs la jafuri, violenţe, violuri şi distrugerea completă a unor sate maramureşene prin incendierea acestora.

Robert C. Tökölyi este autorul a două studii: „Primarii oraşului Baia Mare în perioada 1919-1950. Cronologia şi câteva date personale” şi „Restitutio: Reprezentanţi ai învăţământului băimărean: Marta Iepure Fabian, Ioan Iepure, Dr.Gheorghe Hetcon, Emile Rousselot, Iosif Levandovschi, Aurel Coza”.

Primul studiu vine pentru a corecta o serie de erori ale autorilor care s-au mai aplecat asupra acestui subiect, accentul fiind pus mai puţin pe activitatea primarilor băimăreni în perioada cât au fost în funcţie şi mai mult pe date personale, familiare, în vreme ce al doilea studiu  prezintă câteva personalităţi ale învăţământului băimărean interbelic.

O analiză a stării religios-morale a parohiilor ce făceau parte din Protopopiatul Iza în perioada 15 octombrie 1 942 – 6 aprilie 1943 este realizată de Lavinia Buda, iar Sergiu Stoica, în articolul „Securitatea din Maramureş şi Episcopia Română Unită din Baia Mare”, explică modul în care Securitatea i-a urmărit pe preoţii care au trecut după 1948 la ortodoxie, pe clericii care au stat în rezistenţă şi chiar pe cântăreţii bisericeşti.

Ultimul studiu de istorie este semnat de Ana-Felicia Diaconu şi evidenţiază momentul de cotitură fundamentală în istoria arhivelor din România, în urma căreia atribuţiile Arhivelor Statului au fost lărgite, respectiv au impus controlul şi dirijarea constituirii întregului material arhivistic de pe teritoriul ţării, ceea ce a implicat un efort instituţional major.