Reverență Ioan Alexandru şi Paul Antoniu la: ZIUA PAPEI CEL BUN (I)

Argument

Suntem în preajma împlinirii unui veac (18 mai 1920 - 18 mai 2020) de la preafericitul eveniment al venirii pe lume a celui pe care, aproape întreaga lume creștină, zeci și zeci de ani, până la intrarea Sa, pentru vecie, în Casa Tatălui Ceresc (2 aprilie 2005), l-a consi­derat a fi Papa pentru secolul al III-lea: Sanctitatea Sa IOAN PAUL al II-lea (Titlul unui volum al Ambasadorului Nicolae Mareș). Și a mai fost numit și considerat, pe parcursul luminatei Sale Vieți, dar mai ales a Pontificatului, ca fiind (în rezumat) printre multe altele: Ioan Sfântul; atlet a lui Dumnezeu; Papa drepturilor omului; Papa polonez; Papa om de teatru și poet; Papa apostol al păcii mondiale etc. Și încă, tot așa, în peste 35 de astfel de nobile considerații, mai ales în perioada Pontificatului (Extrase din volumul „IOAN PAUL al II-lea, Profet al Timpurilor Noi”, Autor Dan Bodea). Cu un anumit binecuvântat prilej, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan făcea următoarea remarcă înălță­toare: „Sanctitatea Sa este un dar a lui Dumnezeu, un dar ceresc, nu numai pentru Biserica Catolică, ci pentru întreaga creștinătate.” (Idem). Revenind la doar câteva date biografice (motivele se pot bănui cu ușurință), la data men­ționată mai sus, printre Luceferi, pe o rază de lumină lină a pogorât pruncul-înger în casa familiei lui Karol Wojtyla şi a Emiliei
Kaczorowska, părinții locuitori în orășelul Wadowice în care, pentru 24 de ore am poposit și eu fiind cazat, împreună cu colegii de la Teatrul băimărean, la întoarcerea acasă după un turneu prin câteva orașe din Polonia. Era în vara
anului 1979, an în care Sanctitatea SA urma să dea și pe-acasă pentru prima dată după înscăunarea Sa la Vatican. Orașul era plin de schele pe lângă zidurile caselor (blocu­rilor???), mari pregătiri pentru o primire binecuvenită a marelui concitadin. Am dorit să-i văd casa părintească, dar nimeni nu mi-a priceput dorința. Regret și azi! Câteva momente din istorica vizită de la București ce s-au dat la televizor le-am văzut și eu cu mare emoție. Am în videotecă și câteva ore cu documentare despre Sanctitatea Sa, pe diverse teme, nelipsite fiindu-mi scene memorabile cu prilejul celor mai importante vizite prin diversele țări ale lumii acesteia, desigur şi de la București, când, la coborârea din avion, a sărutat pământul nostru, sigur fiind că stră- strămoșii săi își au rădăcinile înfipte printre viețile ciobanilor de-un neam cu noi care, mai în urmă cu niște veacuri, au ajuns, în transhumanță, cu oile la păscut, până prin poienile și pe sub munții lor. „Ce se mai aude prin România noastră?” l-a întrebat, Sanctitatea Sa, pe domnul Nicolae Mareș, Ambasador al României la Vatican, când acesta i-a oferit volumul „POEZII ALESE” al Poetului Karol Wojtyla, în traducerea domnului Ambasador. Din acest volum am făcut o selecție pentru C.D.-ul „V-AM DĂRUIT IUBIREA” (Ilustrația muzicală, cu capodopere din Muzica Grego­riană), pe care l-am lansat în mai multe lăcașuri de cult, și nu doar catolice. Câteva poeme de pe C.D.-ul respectiv pot fi lecturate la Addenda de mai jos.
Pe parcursul anilor, nu de puține ori (fără vreun prilej anume)
mi-am adus (și îmi aduc) aminte de câteva momente memorabile despre care am citit sau le-am văzut în documentare (câteva zeci de ore copiate de la TV), momente precum ar fi: Recitarea, în Limba Română, a celebrei poezii „RUGĂCIUNE” de Mihai Eminescu; binecuvântarea înlăcrimată, de la București, a Preafericitului Cardinal Alexandru Todea prezent în cărucior cu rotile, înainte să înceapă concelebrarea Sfintei Li­turghii Catolice dimpreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, prilej cu care s-au și cuminecat din acelaşi potir, semn al unui
ecumenism desăvârșit; vizita iertătoare (1983) în celula teroristului turc, Ali Agca, care a vrut să-i ia viața (13 mai 1981, ora 17), pentru a-l asigura, pe netrebnic, de iertarea creștinească;
rostirea de către Sanctitatea Sa, îngenunchiat, a rugăciunii Sfântului Rozar, în fața altarului din Bazilica Sfântului Petru; poeziile de mare frumusețe sufletească (nu chiar toate pe teme religioase), de dragoste, filozofice pentru cititorul de rând, mai ales cele din volumul „POEZII ALESE” (subintitulat „Imn înălțat bucuriei”) de la Editura Ginta Latină, București, 1999, (Autor Karol Wojtyla, în tradu­cerea Ambasadorului la Vatican, Nicolae Mareș); despre Omul de Teatru - autor dramatic, actor şi regizor etc.; Perioada Pontificatului: 20 octombrie 1978 - 2 aprilie 2005: Canonizarea: iulie 2013 (Papa Francisc).
Și lista cu preocupările și evenimentele memorabile din viața Omului și a Sanctității Sale, Papa IOAN PAUL al II-lea, ar putea continua pe zeci de pagini, poate. Din motive binecuvântate, însă, mă văd nevoit să mă rezum doar la cele amintite până aici, cei mai interesați având la dispoziţie o întreagă literatură inspirată din viața Sanctității Sale, de la a cărui naștere se împlineşte un veac, prilej cu care îi închinăm, după posibilități și inspirație, această modestă reverență.

Pentru detalii, celor interesați le mai recomand și următoarele surse:
1.Vintilă Horea, „Dicționarul Papilor” (Ed. SAECULUM I.O. - București, 1999)
2.Domenico Del Rio, „KAROL cel MARE” (Ed. PAULINE - București, 2005)
3.Dan Bodea, „IOAN PAUL al II-lea - Profet al timpurilor noi” (Ed. Erc Press, 2005)
4.N. Mareș, „IOAN PAUL al II-lea - Papă pentru mileniul al III-lea” (Ed. Hiparion, Cluj-Napoca, 2005; Colecția DOCUMENT)
5.Ion Coja, „Papa IOAN PAUL al II-lea și România” (Ed. Z 2000, București, 1999)
6.Karol Wojtyla, „POEZII ALE­SE” (Ed. Ginta Latină, București, 1999, Trad.: N. Mareș)
7.Avram Ioan, „Omagiu Papei IOAN PAUL al II-lea” (Ed. Surorilor Lauretane, 2013)
8.Paul Poupard, „CONCILIUL VATICAN II” (Ed. Galaxia Gutemberg, 2008)
9.Filme și documentare pe suport DVD.

* * *
 

Discursul Sfântului Părinte, Papa IOAN PAUL al II-lea, la ceremonia de rămas bun:

În momentul părăsirii acestui pământ iubit al României adresez, înainte de toate, Dumneavoastră, Domnule Președinte, salutul și mulțumirea mea pentru primirea ce mi-ați rezervat-o! Extind aceste sentimente, prin Dumneavoastră, la întregul și iubitul popor Român pe care, în aceste zile, l-am simțit mereu în jurul meu cu căldură și entuziasm.
Aduc un salut deosebit Beatitudinii Sale, Patriarhul Teoctist, Mitropoliților, Episcopilor și întregului popor al Venerabilei Bi­serici Ortodoxe din România.
Îmbrățișez fratern Episcopii și comunitățile catolice, de rit bizantin și latin, toate prezente în inima mea. Aduc totodată un salut celorlalte Confesiunii creștine și membrilor altor religii prezente în țară.
Au fost zile de profunde emoții pe care le-am trăit cu intensitate și care vor rămâne întipărite pentru totdeauna în inima mea. Primim ca un dar din mâna lui Dumnezeu evenimentele la care am participat împreună, având încredere că ele vor aduce roade de har atât pentru creștini cât și pentru întregul popor al României. Țara voastră are ca înscrisă în rădăcinile ei o singulară vocație ecumenică. Prin poziția geografică și prin lunga ei istorie, prin cultură și tradiție, România este o casă unde Orientul și Occidentul se regăsesc într-un dialog natural.
Aici, Biserica respiră deosebit de evident prin cei doi plămâni ai săi. Și în aceste zile am putut trăi această experiență alături unii de alții, cum erau Petru, Andrei și ceilalți apostoli adunați în rugă­ciune cu Maica Domnului, în pri­mul cenacol am trăit noi Rusalii spirituale. Vântul Duhului Sfânt a suflat cu putere peste acest pământ și ne-a făcut să fim tari în comuniune și mai cutezători în vestirea Evangheliei. Noua limbă care
ne-a fost dăruită, limbă a comuniunii fraterne, am folosit-o și i-am simțit dulceața și frumusețea, forța și eficiența.
În timp ce aproape se deschide poarta celui de-al treilea mileniu, ni se cere că ieșim din limitele noastre obișnuite pentru a face să se simtă cu mai multă rigoare vântul Rusaliilor în țările bătrânului continent și până la marginile pământului. Din nefericire, vuietul amenințător al armelor pare să prevaleze asupra glasului con­vingător al iubirii, iar dezlănțuirea violenței redeschide rănile pe care cu trudă și răbdare se încerca a le vindeca. Reînnoiesc urarea să se ajungă, în sfârșit, la depunerea armelor pentru a se întâlni din nou și a întreprinde noi și mai eficiente dialoguri de comuniune și pace. Un rol important în această privință, revine creştinilor indife­rent de confesiunea de care apar­țin. Ei sunt chemați azi să trăiască și să se demonstreze cu mai mare îndrăzneală fraternitatea lor, pentru ca popoarele să fie încurajate, mai mult, determinate să se regăsească și să consolideze ceea ce au în comun. Evenimentul spiritual pe care l-am trăit, binecuvântat de Sfântul Dimitrie și de sfinții martiri ai ultimelor decenii, este o experiență de păstrat și de transmis în speranța ca noul mileniu ce se deschide în fața noastră să fie un timp de mai mare comuniune între Bisericile creștine și de descoperire a fraternității între popoare. Acesta este visul pe care-l port în mine în timp ce las acest iubit pământ.
Aș vrea să încredințez acest vis vouă tuturor, în special tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România. Aș fi vrut să vă întâlnesc personal, din nefericire nu a fost posibil. În seara aceasta îmi însușesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârșite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu: „Voi turna din Duhul Meu peste tot trupul și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci și cei mai tineri ai voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vise vor visa” (Fapt. 2, 17). În aceste zile, spiritul vă încredin­țează, vouă, tinerilor, visul lui Dumnezeu ca toți oamenii să facă parte din familia sa, și toți creștinii să fie una. Intrați cu acest vis în noul mileniu. Voi, care v-ați eliberat de coșmarul dictaturii totalitare, nu vă lăsați amăgiți de visurile înșelătoare, periculoase ale consumerismului, căci și acestea ucid viitorul. Isus Vă face să visați o Românie nouă, un pământ pe care Orientul și Occidentul să se poată întâlni în fraternitate.
Această Românie este încre­din­țată mâinilor voastre. Construiți-o împreună, cu în­drăz­neală. Domnul v-o încredințează.
Voi încredințați-vă Lui, știind că „de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”.
Domnul să binecuvânteze România, să binecuvânteze Poporul Său, să binecuvânteze Europa!

Papa Ioan Paul al II-lea
București,
9 mai 1999

* * *

„Am venit să aduc omagiu Poporului Român, care în istorie este semn al iradierii civilizației romane în această parte a Europei”
(Papa Ioan Paul al II-lea)

„Românie, vin la tine în numele lui Isus Cristos”
(Sanctitatea Sa Papa Paul al II-lea, la sosirea pe aeroportul Otopeni)

„Nu poate exista conviețuire decât prin bunăvoință și deschidere din partea tuturor creștinilor”
(Din Cuvântarea PreaFericitului Părinte Patriarh Teoctist rostită la concelebrarea Liturghiei catolice împreună cu Sanctitatea Sa Papa Paul al II-lea - București la 9 mai 1999).

„Mă rog pentru fratele care m-a rănit și pe care sincer îl iert” .
(Papa Ioan Paul al II-lea).

„Eu sunt Petru și numele meu este Ioan Paul al II-lea”.