Remember după două decenii: Vizita Regelui Mihai în Maramureş

În tradiția regală românească, 8 noiembrie este ziua în care Majestatea Sa Regele își serba public atât ziua de naștere, cât și ziua onomastică. La Palatul Elisabeta, după anul 2001, Regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie evenimentul „Porți deschise”, la care toți românii care doreau să-i ureze „La mulți ani!” erau bineveniți.

Ultimele două ocazii în care Regele a apărut la balconul Palatului Elisabeta de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2014. În acest an, Casa Regală a României a anunţat că poate fi organizat un eveniment similar din cauza stării de sănătate a Regelui. Ziua de 8 noiembrie 2017
l-a găsit pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Re­gale Principesa Moștenitoare Marga­reta și Principele Radu, de angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mânăstirile din Ro­mânia care îl asistă pe Rege neîn­cetat. Ştirile anunţau că regele este tot mai slăbit, iar faptul că un comunicat oficial al Casei Regale anunţa linia de succesiune, arată că ar putea fi ultimele clipe din viaţa fostului suveran al României, ajuns la venerabila vârstă de 96 de ani. În bisericile din ţară se înalţă rugăciuni pentru sănătatea regelui, iar bătrânii care îi păstrau fotografia lângă icoane îşi amintesc de vremurile care vor apune odată cu moartea Majestăţii Sale.

GAZETA de Maramureş vă propune un remember inedit al celor două vizite pe care Regele Mihai le-a făcut în Mara­mureş. Prima vizită a avut loc în iunie 1939. Atunci, Regele Mihai ajunge la Borşa, însoţit de profesorul Dimitrie Gusti. Primarul de atunci al borşenilor era celebrul Gavrilă Mihali Ştrifundă, care l-a primit conform tradiţiei, cu pâine şi sare. Femeile şi coconii din Borşa au aşternut un covor de flori, pe care Regele păşeşte până la biserica veche, din lemn, care datează de la 1700. Primarul Borşei îi vorbeşte Re­gelui despre curajul şi vitejia borşe­nilor, inclusiv despre ultima invazie a tătarilor în Maramureş. Se spune că, atunci, pe uliţa ce ducea la biserică, o fetiţă i-a întins un buchet de flori. După 1990, fetiţa de atunci, devenită femeie în toată firea, a repetat gestul...

Tinuţa Grec, bibliotecar în Borşa, au­toarea mai multor lucrări despre istoria Borşei povestea o altă întâmplare: „În primăvara anului 1940, Regele Mihai I al României face o vizită pe frontul din Basarabia, unde îi îmbărbătează pe soldaţi şi le împarte mici daruri. Era noaptea de Înviere. Războiul încă nu începuse, iar soldaţii făceau pregătiri. Ardealul încă era al României, la fel şi Basarabia. Pe malul drept al Nistrului, soldaţii săpau tranşee şi le consolidau cu beton. Grec Gheorghe Belei, soldat în garda regală, primeşte din mâna Regelui un calendar şi o icoană pe care, la sfârşitul războiului, le aduce acasă la Borşa, punându-le la loc de cinste în casa părintească”.

După tăvălugul războiului, urmează abdicarea şi instaurarea cumplitului regim comunist. Numele Regelui nici măcar nu putea fi rostit. Iar în primii ani postdecembrişti, situaţia nu se schimbă prea mult. O primă vizită eşuată s-a consumat în ziua de Crăciun, în 1990. Intrat în ţară, fără acordul autorităţilor, fostul suveran este întors din drum pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Apoi, tentativele sale de a veni în România sunt blocate în repetate rânduri. Abia la 2 martie 1997, pe când preşedintele ţării era Emil Constantinescu, Regele Mihai a primit un nou paşaport românesc, pe care scria „Mihai I – cetăţean român”. În acel an, împreună cu Regina Ana, la bordul maşinii personale pe care, spre uimirea tuturor o conducea chiar Regele, Majestatea Sa a ajuns şi în Ma­r­a­mureş, vizitând Sighetu Marmaţiei, Valea Izei, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Baia Mare, Rohia.  

Gheorghe Mihai Bârlea s-a ocupat de vizita Reginei Ana, în 1996, dar şi de vizita Familiei regale din 1997. Un an mai târziu, în 1998, ca o recunoaşterea a eforturilor sale a avut o întrevedere de peste o oră cu Majestatea Sa, la Versoix. Deşi au trecut două decenii, amintirile şi impresiile de atunci i-au rămas vii în minte fostului senator: „În 1996 m-am ocupat de vizita Reginei Ana, în 1997 m-am ocupat de vizita Regelui şi a Reginei, iar în 1998 am avut onoarea să fiu primit la Versoix şi să am o întrevedere cu Regele, asistat de Regină şi de fostul secretar al Casei Regale, şi am stat aproape o oră şi jumătate. Vizita din 1997 a fost o vizită agreată de guvernarea CDR, după cum bine se ştie, Regele a fost alungat din ţară la începutul anilor ’90. Eu am fost contactat atunci din partea Fundaţiei Academia Civică şi din partea Asocia­ţiei monarhiste să mă ocup de organizarea vizitei îndeosebi în Maramureşul istoric, şi implicit în organizarea recepţiei, vizitarea Memorialului de la Sighet. Apoi, în 1997 am însoţit familia regală la Săpânţa, Giuleşti, am luat masa la o casă din această localitatea, Regele a condus maşina, apoi au mers la Rozavlea şi apoi spre Baia Mare, unde au fost întâmpinaţi de un grup de reprezentanţi locali, în frunte cu fostul senator Glodeanu. Eu m-am bucurat oarecum de recunoştinţa eforturilor mele, pentru că mi s-a facilitat această întrevedere la Versoix în aprilie 1998. Avea o doamnă care se ocupa de biblio­teca Regelui, din Vişeu, o maramu­re­­şeancă. Am cunoscut-o şi pe ea. Regele m-a dus în bibliotecă şi mi-a făcut cunoştinţă cu maramureşeanca noastră care era în preajma regelui. Am rămas cu o impresie extraordinară despre Rege, mai ales pentru grija pe care Majestatea Sa o dovedea pentru oa­menii simpli, asta era pentru el cea mai importantă preocupare: cum o duc oamenii simpli ieşiţi dintr-un regim dezorientat şi sărac, cum vor putea guvernanţii tranziţiei să le rezolve pro­blemele şi în ceea ce priveşte problema restituirii şi reparării nedreptăţilor. Mi s-a părut că tocmai această trăsătură era dovada nobleţei sale excepţionale, este un om profund ataşat de oameni. Şi-a adus aminte şi că în 1939 a făcut o vizită în Maramureş, a regăsit peisaje ase­mănătoare cu cele din Elveţia, a apre­ciat că România este o ţară cu potenţial. De fapt, Regele n-a fost niciodată rupt de popor. Am observat în timpul vizitei că Regele nu era foarte dezinvolt în discurs, dar observaţiile lui au fost de mare fineţe, ştia lucruri despre identitatea, despre obiceiurile, istoria Maramureşului, iar la recepţie şi eu şi cei care au fost invitaţi am avut posibilitatea să conversăm cu Majesta­tea Sa”.
Gheorghe Mihai Bârlea spune că nu
s-au formulat pretenţii exagerate legate de protocol şi nici nu s-a simţit „filat” de autorităţi. Deşi din motive de securitate, cu siguranţă Regele era suprave­gheat, faptul că avea deja paşaport românesc a normalizat oarecum lucru­rile. Fostul senator spune că, deşi cu­rentul antimonarhist nu era stins încă în 1997, maramureşenii l-au primit cu multă căldură: „Regele a vorbit cu oamenii la Rozavlea, la Călineşti. Eu am citit în ochii oamenilor foarte multă emoţie şi bucurie deşi nu era stins încă curentul antimonarhist, lumea nu ştia încă ce rol a avut monarhia şi regele în timpul celui de-al doilea război mondial. Regele a fost surprins de primirea simplă, dar autentică a oamenilor, de sentimentele pe care le-a putut citi în ochii lor.

Am organizat noaptea de cazare la hotelul de la Cămara, a lui Duţi, ţinea de fostul OJT, a fost o seară plăcută de confesiune într-un cerc mai restrâns şi a doua zi Regele a plecat pe Valea Izei, apoi a trecut pe Cavnic şi a venit la Baia Mare. În 1996 s-au mai implicat Tudor Dunca, Vasile Berci, prefect al judeţului şi la iniţiativa lui s-a făcut deplasarea la Călineşti. Ţin să subliniez momentul vizitei la Memorial când a văzut numele foştilor lui colaboratori din perioada interbelică, a fost extrem de emoţionat şi fără să spună vorbe multe a spus doar cât de nedrept a putut să fie cu ei regimul comunist. A fost un momentul de emoţie extraordinară”.

Ulterior, când Regele a împlinit 90 de ani, senatorul Bârlea i-a trimis o feli­citare plină de respect: „La împlinirea vârstei de 90 de ani, eram senator, i-am trimis o felicitare, o scrisoare plină de respect pentru că Majestatea Sa, prin statura sa de monarh şi prin ceea ce a dovedit faţă de ţara lui merită tot respectul. Am fost recent la Geneva şi acolo m-am reîntâlnit cu prietenul meu Dan Bădic care, vreme de 8 ani, a fost secretarul casei Regale, am vorbit mult despre situaţia regelui, el mi-a spus că nu se mai află la Versoix, i s-a găsit o locaţie lângă Geneva, de el se ocupă nişte măicuţe, într-o casă nu foarte arătoasă, dar ştiu că situaţia era oarecum îngrijorătoare pentru cei din apropierea lui şi iată că se confirmă, din păcate. Eu cred că foarte mulţi oameni şi-au revizuit opiniile şi apreciază aşa cum ar trebui rolul pe care l-a jucat instituţia monarhică de la înfiinţarea ei, din 1883, până la abdicarea Majestăţii Sale şi se corectează şi în mentalul co­lec­tiv intoxicările administrate româ­nilor în perioada comunistă şi după. Practic, acea abdicare a fost neconstitu­ţională, oricând o instanţă ar putea confirma neconstituţionalitatea ei. Dar Regele nu era capabil să urască nici măcar pe cei care i-au făcut rău, a regretat şi a considerat gestul ca fiind unul abuziv şi nedrept, dar cât am putut citi în ochii lui şi în modul în care s-a exprimat nu era capabil de ură şi nu voia revanşă. Odată cu Regele pierdem o mare personalitate, este ultimul şef de stat din perioada celui de-al doilea război mondial cu un rol important în finalul acestui conflict şi rolul lui trebuie reevaluat pe măsura consecinţelor. El a dovedit curaj, deşi era tânăr, a făcut ceea ce trebuia pentru România chiar dacă din păcate a intrat în orbita Moscovei şi s-a impus un regim contrar voinţei poporului”.
În 22.08.1997, Regele Mihai semna pe Evanghelia de la Rohia. PreaSfinţitul Justin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, pe atunci episcop vicar l-a primit pe Rege alături de ÎPS Justinian şi spune că Majestatea Sa s-a purtat „foarte uman, normal și natural. Nu lasă impresia că este «Regele». Mai ales că era de faţă și ÎPS Justinian, născut în același an cu Majestatea Sa. În ceea ce priveşte locul: era pe deplin conștient că se găsește într-un loc sacru, deși i-am deschis sfintele uși și a intrat în Sfântul Altar, după tradiția bizantină și ortodoxă, pe ușile împărătești ca uns al Domnului. În cartea de Aur a mănăstirii există semnăturile Majestăților Lor”.

Discursul rostit de Aurel Vişovan la vizita Regelui Mihai la Sighet

Cuvântul de întâmpinare a Majestății Sale la Sighet a fost rostit de către prof. Aurel Vișovan, președinte de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric:

„Majestate, în numele foştilor deţinuţi politici din Maramureşul Istoric, a celor care au murit în oribila închisoare din Sighet, a celor asasinaţi în munţi, în văi şi în satele maramureşene şi al nostru, al celor care mai suntem încă în viaţă pentru a mărturisi despre prigoana din închisorile comuniste vă urăm «Bun venit» şi vă mulţumim pentru faptul că aţi poposit pe acest pământ, că aţi revenit pe acest pământ al Maramureşului devenit legendar pentru lupta de rezistenţă împotriva comunismului. Totodată, Maiestate, vă urăm din suflet ani mulţi, fericiţi, sănătate, cu putere de dăruire pentru acest popor pe care l-aţi iubit şi îl iubiţi şi pentru care trăiţi. La mulţi ani, Majestate! Întru mulţi ani! Trăiască Regele!”.
 

Nici în 2011 invitarea Regelui Mihai în Parlament nu a fost lipsită de momente tensionate. Parlamentul
a aprobat, în 20 septembrie, propunerea liberalilor de a-l invita, pe 25 octombrie, pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată cu 203 voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” şi 46 de abţineri. Regele Mihai, fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947 a rostit atunci un discurs emoţionant: 
 

„Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului. (...) Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

(A.D. 2011, 25 Octombrie, Bucureşti)