REGIONALIZAREA II. Privirea de jos în sus…

Vineri, 22 martie 2013, în cadrul şedinţei săptămânale a Biroului Politic Teritorial a PNL Maramureş, un punct distinct al ordinii de zi l-a constituit problema regionalizării, având în vedere discuţiile din şedinţa precedentă precum şi activitatea Guvernului în acest sens, dar şi continuarea mediatizării acestui subiect – devenit de interes general.

Din discuţiile purtate, pornind de la caracterul peren al existenţei Maramureşului pe harta Transilvaniei şi apoi a României, colegii liberali au hotărât să facă cunoscut opiniei publice o rezoluţie politică ce sintetizează primele argumente aduse în favoarea acestei idei.

Iată conţinutul documentului dat publicităţii de către liberalii maramureşeni:

«Analizând Principiile procesului de regionalizare-descentralizare, obiectivele strategice şi constituirea Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG) enunţate în cadrul memorandumului Guvernului României privind „Adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare-descentralizare în România”, BPT al PNL Maramureş, prin vot unanim, susţine ideea conform căreia una dintre viitoarele regiuni astfel definite în urma procesului de reformă administrativă să fie “REGIUNEA MARAMUREŞ”, idee susţinută de următoarele argumente:

- Maramureşul reprezintă una din zonele cu tradiţie seculară românească, definită ca atare în toate tipurile de administraţie, din Evul Mediu până în modernitate şi contemporaneitate. Maramureşul rămâne şi astăzi un rezervor viu de cultură tradiţională, fapt ce a intrat adânc în conştiinţa colectivă a românilor;

- Regiunea Maramureş corespunde criteriului teritorialităţii bazat pe conştiinţa comună de apartenenţă colectivă, similar celor aparţinătoare regiunilor Banat, Crişana, Bucovina, Oltenia etc;

- Regiunea Maramureş (în formula jud. Maramureş plus jud. Satu Mare) corespunde criteriului administrativ-demografic, conform căruia în Uniunea Europeană se recunoaşte nivelul NUTS II la dimensiunea unei populaţii cuprinse între 800.000 şi 3.000.000 locuitori.

- Regiunea Maramureş cuprinde zone geografice diversificate, cu resurse ale solului şi subsolului bogate, resurse hidrografice şi forestiere însemnate, având toate condiţiile a pune în valoare potenţialul de exploatare a resurselor naturale.

- Regiunea Maramureş, prin oraşul Baia Mare, conţine unul dintre oraşele considerate de către specialişti «pol de creştere economică» dintre cele 12 recunoscute ca atare;

- Regiunea Maramureş dispune de o aşezare geografică în apropierea unor coridoare de transport europene (autostrada M3 din Ungaria) precum şi de preconizata construcţie a Autostrăzii Transilvania din România, dispune de 2 aeroporturi ce pot oricând să asigure transportul aerian de persoane şi mărfuri;

- Regiunea Maramureş dispune de un potenţial turistic însemnat (turism cultural, sportiv, de agrement, balnear, agroturism) fapt ce poate avea o contribuţie însemnată în viitor la raportul PIB/locuitor.

Având în vedere aceste argumente enunţate sumar, precum şi faptul că liberalii maramureşeni îşi manifestă temerile legate de argumentele negative conform cărora, prin alipirea judeţului Maramureş, împreună cu alte judeţe, la o regiune mult mai mare, Maramureşul ar deveni marginal, lipsit de atractivitate investiţională, prin reducerea semnificativă a valorii capitalului şi a bunurilor, creşterea numărului de şomeri, creşterea migraţiei populaţiei, pauperizarea locuitorilor din localităţile cu accesabilitate redusă, considerăm că orice mutare a capitalei judeţului Maramureş din Baia Mare ar reprezenta generarea unor puternice dezechilibre legate de locuire, accesibilitate pe piaţa muncii, dezvoltare.»

Prin această rezoluţie, liberalii cheamă factorii decizionali – politici şi administrativi – precum şi societatea civilă să se alăture acestui demers, considerând că numai prin efort solidar o încercare de lobby va putea avea câştig de cauză. Este în interesul tuturor şi este momentul ca fiecare să se exprime în acest sens, nu după apariţia legii, când totul devine tardiv şi ineficient.

Spre a argumenta criteriul identităţii colective şi istorice, iată o hartă a regiunilor istorice din România anului 1938 (deci care nu are legătură cu comunismul instaurat după război):

Privirea de sus în jos...

S-au născut multe întrebări legate de regionalizare: de ce se face regionalizarea? Cum se face? Care sunt principiile şi scopurile ei exacte? Şi pentru cine? - aceasta este poate cea mai importantă dintre cele trei întrebări. Încercând să răspundem serios la aceste întrebări, putem evita riscurile reale pe care un proiect de o asemenea importanţă le prezintă, dar în acelaşi timp ne putem încrede că răspunsul corect la aceste întrebări ne poate, într-adevăr, da şansa de a-i folosi din plin oportunităţile.

Privim şi citim diferite modele sau metode de regionalizare – vechiul model francez sau mai noile modele din Polonia şi Danemarca. Însă, pentru noi apare un risc, acela prin care se poate reactiva vechiului blestem al formelor fără fond. Dacă procesul regionalizării se va face pentru că trebuie (cum ca ar fi un dictat de necesitatea integrării în UE) sau pentru că este un subiect la modă, că aşa se face astăzi în Europa, riscăm să participăm cu toţii la un spectacol caragielesc (media va contribui din plin la regie şi scenografie), în care va domina iraţionalul sau cel mult judecata fragmentată în jurul unor interese particulare sau de moment. Dacă se ajunge la multiplicarea birocraţiei, pierdem de fapt dezideratul descentralizării reale, autentice, eficiente, chiar unitatea statală a României.

Pentru că politica de coeziune sau politica regională presupune capacitatea instituţională de a proiecta, implementa, monitoriza la nivelul regiunii de dezvoltare, ca şi coordonarea acestor politici la scară naţională pe cicluri lungi, de preferat egale cu ciclurile de finanţare europeană;

Pentru că, în contrast cu filozofia politicii regionale europene, în România, Regiunile de dezvoltare şi Agenţiile de dezvoltare regională au o funcţie exclusiv administrativă. Capacitatea acestor entităţi de a influenţa propunerile guvernului naţional este simbolică. Prin legea de funcţionare, conducerea lor se bazează pe un sistem rotativ, ceea ce presupune schimbarea preşedintelui la 6 luni sau la 1 an, cu toate consecinţele asupra managementului;

Pentru că, datorită discontinuităţii de decizie şi a competiţiei interne între judeţele care o compun, Agenţia de dezvoltare regională nu este capabilă să proiecteze strategic, să implementeze proiecte de anvergură şi nici să se coordoneze cu celelalte regiuni de dezvoltare atunci când în discuţie ar fi proiecte de mare amploare.

Constituite pe criterii exclusiv administrative, fără dimensiune politică, Regiunile de Dezvoltare nu realizează un obiectiv important al politicii europene de coeziune - parteneriatul cu actorii locali implicaţi. Mai mult decât atât, în cazul în care s-ar trece la aplicarea unei reforme regionale, s-ar evita discuţiile legate de reforma administraţiei publice locale, discuţii cu un cost politic foarte mare.

Mai mult, România nu are tradiţii de tip autonomist, precum Spania sau Italia. Orice astfel de discuţie stârneşte pasiuni legate de Transilvania. Aşadar, modelul francez este cel mai viabil din acest punct de vedere. Nu trebuie să uităm că, atât România, cât şi Franţa, sunt state unitare, cu o tradiţie administrativă şi constituţională asemănătoare, dar nu trebuie să uităm nici existenţa euroregiunilor de dezvoltare, care vin în sprijinul acestei teze.

Regiunile trebuie să producă proiecte de dezvoltare la scara întregii regiuni, de o manieră coerentă şi predictibilă. Regiunile trebuie să se coordoneze şi între ele, pentru a asigura coerenţa proiectelor la scară naţională între regiunile de dezvoltare. Nu în ultimul rând, regiunile trebuie să participe alături de guvern la elaborarea şi implementarea politicilor de coeziune.