Recunoştinţă pentru deţinuţii politici băimăreni

Şedinţa a început în tonuri vesele, căldura fiind cea care le-a oferit energie şi bună dispo­ziţie. La punctul cinci de pe ordinea de zi s-a aflat proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare” pentru dr. Dragomir Silviu, Filip Ioan, Gligor Eva şi Florean Victor, foşti deţinuţi politici în timpul regimului comunist. O recunoaş­tere pentru cei care au suferit în închisorile co­muniste, un proiect iniţiat de consi­lierul liberal Cristian Niculescu Ţâgârlaş.

La dezbaterile pe acest proiect, prima­rul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a vorbit despre eforturile administraţiei de a obţine autorizaţiile definitive pentru monumentul dedicat foştilor deţi­nuţi politici şi amplasat lângă Biblio­teca Judeţeană „Petre Dulfu”.
Cătălin Cherecheş a spus că Ministerul Culturii şi Direcţia pentru Cultură Maramureş nu au dat nici acum avizul necesar din cauza unor orgolii între artiştii care au realizat sau nu au realizat monumentul. Primarul de Baia Mare a spus că îi respectă pe cei trei deţinuţi politici care sunt pe această listă, respectiv pe Dragomir, Filip şi Gligor, dar nu înţelege ce caută pe această listă Victor Florean. El a povestit că la momentul arestării acestuia, la vârsta de 18 ani, Florean şi încă un tânăr de aceeaşi vârstă (din familia actualului primar, de aceea cunoaşte foarte bine episodul)  au plănuit să fure un avion de pe aeroportul de lângă Baia Mare pentru a fugi în vest. „Un teribilism! S-au lăudat la alţii şi au fost duşi la organele de cercetare de atunci. Cei mai în vârstă ştiu că pe aeroport nu era nici un avion. Asta este fapta pentru care nu cred că… În fine, este părerea mea. Şi mai cred că această listă ar trebui votat nume cu nume, nu toată lista odată”, a spus Cătălin Cherecheş. Iniţiatorul pro­iectului, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, a explicat raţiunile pentru propunerile făcute. Până la urmă, proiectul a fost lăsat pentru finalul şedinţei. După o expunere a iniţiativei, el a fost votat aşa cu a fost trecut în borderoul de şedinţă, cu unanimitate de voturi.
După şedinţă consilierul liberal ne-a declarat motivele pentru care a iniţiat şi susţinut acest proiect.
„Proiectul a fost iniţiat de către mine, nu de altcineva şi vizează oferirea „Titlului de Cetăţean de Onoare al Băii Mari” pentru domnii Dragomir, Filip, Florean şi doamna Gligor Eva. Toţi au fost consideraţi deţinuţi politici în timpul regimului comunist. Mi se pare un gest normal, având în vedere ce se întâmplă acum. Trăim o vreme în care democraţia este atacată şi este pusă în pericol, iar aceşti oameni au avut curajul să lupte împotriva unui stat totalitar. Sancţiunile date au fost drastice. Să faci puşcărie în regimul comunist înseamnă o traumă permanentă a oricărui om care trece prin astfel de experienţe”, a spus consilierul liberal Cristian Niculescu Ţâgârlaş.

GAZETA de Maramureş vă prezintă profilului unui fost deţinut politic de legendă, Silviu Dragomir, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Baia Mare.
Silviu Dragomir, o lecție de demnitate și curaj
Într-un vechi manual de artă a războiu­lui din China medievală stă scris negru pe alb: „Dacă vrei să cucereşti un popor, nu trebuie să vii cu armata peste el. Este suficient să-i tai rădăcinile şi privirea spre cer”. Comuniştii, pentru a fi siguri că su­pun poporul român, au venit şi cu armata roşie peste el, dar, mai ales, au încercat
să-i frângă ră­dăcinile, falsificând istoria şi, omorându-i elitele, şi să-l determine să nu mai privească spre cer şi să nu mai creadă în Dumnezeu. Ei, comuniştii, aveau, logic, matematic şi contabil toate datele şi toate atuurile pentru a reuşi. Iar mi­lioanele de deţinuţi politici care au umplut temniţele comuniste aveau toate condiţiile pentru a muri. Numai că Dumnezeu nu e contabil şi El a hotărât altfel. Urmează povestea impresionantă a unui erou: Silviu Dragomir, preşe­dintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Baia Mare.
S-a născut în 16 decembrie 1936, într-o familie de intelectuali din Copalnic, tatăl său era preot ortodox şi mama sa fiică de preot ortodox. Aşa că istoria şi vremurile nu le-au fost deloc favorabile: „Sub stăpânirea hortystă, tata, Augustin Dra­gomir, a fost mereu persecutat, fiind preot ortodox. În cele din urmă, în ’41 a fost arestat doi ani de stăpânirea maghiară şi închis la Satu Mare. Apoi a venit războiul şi tata a fost preot militar în război şi, după ce s-a terminat războiul, a venit acasă. În 1948 a fost arestat din nou şi a stat la Canal 9 luni, pe motiv că era preot român şi că avea influenţă foarte mare asupra comunităţii. Pe urmă, în august ’52 a fost arestat din nou şi ţinut până în ianuarie ’55, iar apoi a mai avut arestări, dar de scurtă durată. Dar s-a îmbolnăvit şi în decembrie ’58 a murit, la vârsta de 55 de ani. Când a fost ares­tat, în ’52, pe mine şi pe sora mea ne-au dat afară de la şcoală”. Având această situaţie agitată în familie, erau cons­i­deraţi „antisociali”. A reuşit să termine şcoala medie tehnică minieră şi liceul, dar a încercat să se înscrie la facultate şi nu i s-a dat dreptul. Apoi, în 6 august, a venit momentul iminent al arestării. În toamna lui 1958, în urma unui simulacru de proces care avut loc la Satu Mare şi în care procurorul a cerut „pedepsirea exemplară” pentru că Silviu Dragomir era „fecior de popă” a fost condamnat la 20 de ani pentru crimă-uneltire contra ordinii sociale. Apoi a ajuns în „Iadul de la Gherla”: „Acolo, la 5 dimineaţă era deşteptarea, se dădea raportul şi pe urmă «regimul tăcerii». Nu aveai voie să vorbeşti în celulă şi până la 10 seara trebuia să stăm în picioare. Era doar o băncuţă de 3 persoane unde puteam sta pe rând, dar erau bătrâni care nu puteau sta în picioare. În celulă eram 18 oameni într-o cameră de 3 pe 4 m”.
De la Gherla, drumul calvarului a conti­nuat spre Balta Brăilei, la Salcia: „Când am ajuns acolo, a apărut un călăreţ pe cal alb, ca un voievod, era maiorul Gaftea, comandantul de la Piatra Frecăţei, care ne-a spus scurt: «Aţi fost aduşi aici ca să pieriţi. Avem nevoie de mâinile şi picioarele voastre să faceţi digul, dar trebuie să plătiţi aerul pe care-l respiraţi. Oricât vă veţi chinui, aici veţi pieri». Asta a fost pri­mirea şi a avut dreptate, pentru că din octombrie ’59 până în aprilie ’60 au fost 800 de morţi”.

De aici, a plecat, în 1963, la Jilava. A fost eliberat abia în 1964, având 40 de kg la înălțimea sa de 1,80 metri. În li­bertate, coşmarul a continuat. Dar azi, Silviu Dragomir e împăcat cu toate. Are zâmbetul omului care ştie că viaţa nu e contabi­litate, că în orice război nu învinge neapărat cel mai puternic şi că minunile fac parte din normalul celor care cred.

„Sub stăpânirea hortystă, tata, Augustin Dragomir, a fost mereu persecutat, fiind preot ortodox. În cele din urmă, în ’41 a fost arestat doi ani de stăpânirea maghiară şi închis la Satu Mare. Apoi a venit războiul şi tata a fost preot militar în război şi, după ce s-a terminat războiul,
a venit acasă. În 1948 a fost arestat din nou şi a stat la Canal 9 luni, pe motiv că era preot român şi că avea influenţă foarte mare asupra comunităţii”.

Silviu Dragomir