Raport cutremurător despre violenţa în şcoli: 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia

În timp ce autorităţile statului şi statisticile oficiale par roz, primul studiu naţional despre violenţa în şcoli, realizat de organizaţia „Salvaţi copiii” scoate la iveală un adevăr crunt şi dureros: şcoala românească a devenit un fel de ring de box. Agresiunile fizice şi verbale, umilinţele, ameninţările nu mai sunt excepţii, ci cazuri obişnuite. 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi, 1 din 4 copii a fost umilit în faţa colegilor şi 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi. Studiul a fost realizat în şapte judeţe, printre care şi Maramureş.

Şcoala românească a devenit, din spaţiu de formare a minţii şi caracterului, spaţiu de deformare a personalităţii copiilor. În ciuda numeroaselor proiecte şi programe europene prin care s-au tocat miliarde de lei pentru combaterea violenţei în şcoli, agresiunile de orice tip sunt alarmante. Recent, organizaţia „Salvaţi Copiii” a realizat primul studiu naţional despre acest fenomen, iar rezultatele sunt şocante şi contrazic întru totul statisticile liniştitoare ale autorităţilor statului. 

În România anului 2016, şcoala a devenit pentru unii dintre copii un chin: 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi, 1 din 4 copii a fost umilit în faţa colegilor şi 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi. Acestea sunt, pe scurt, concluziile primului studiu sociologic naţional, lansat de „Salvaţi Copiii”, care urmăreşte fenomenul de bullying. Studiul a fost realizat prin intermediul unui chestionar adresat unui număr de 1.120 de elevi sub 18 ani, din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, din şcoli şi licee din Bucureşti, Braşov, Dolj, Iaşi, Maramureş, Suceava şi Timiş. De asemenea, au fost chestionaţi şi 1.262 de părinţi.

Fenomenul de bullying a devenit o realitate tot mai frecventă în şcolile din întreaga lume şi implică excluderea din grup, izolarea socială, ameninţarea cu violenţa fizică, umilirea, distrugerea bunurilor personale, interdicţia de a vorbi cu un alt coleg sau denigrarea. Copiii ajung să fie agresori sau victime, iar una dintre principalele cauze ale apariţiei acestor comportamente în mediul şcolar este abuzul în interiorul familiei. Astfel, copiii care afirmă că au fost loviţi cu palma sau urecheaţi de părinţi spun că, la rândul lor, au exclus din grup, au umilit sau agresat fizic un alt copil.

Separând contextele specifice de apariţie a comportamentelor de bullying, 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unor situaţii de bullying în şcoala în care învaţă, 58% au asistat la situaţii de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online.

Întrebaţi cum se simt la şcoală, ce lucruri le plac şi dacă există ceva care nu le place, răspunsurile copiilor români sunt variate. Dacă unii dintre ei spun că şcoala le este dragă pentru că aici reuşesc să se întâlnească cu prietenii sau că unii dintre profesorii lor sunt cool, de partea cealaltă se situează nemulţumirea lor legată de programul şcolar prea lung şi prea multă materie teoretică, fără pic de practică. De asemenea, ei se plâng de faptul că şcoala românească a rămas în urma tehnologiilor moderne.

Dincolo de aceste probleme bine cunoscute din sistemul de învăţământ, sunt tot mai des întâlnite situaţiile în care unii elevi sunt victimele izolării în interiorul clasei, le este interzis să vorbească cu alţi colegi sau, şi mai grav, sunt victimele agresiunii fizice venite din partea celorlalţi colegi. Aceste comportamente agresive sunt cuprinse în ceea ce a devenit un fenomen la nivelul şcolilor şi liceelor, bullying.

Există însă şi situaţii grave, care duc până la violenţă fizică şi umilire. Aceste cazuri nu sunt deloc puţine: cifrele arată că 19% dintre copii au umilit în mod repetat un alt coleg la şcoală şi 22 de procente au ameninţat un alt copil cu bătaia sau lovirea.

O altă formă de bullying este violenţa fizică sau distrugerea bunurilor. 32% dintre copiii intervievaţi au recunoscut că au fost împinşi sau îmbrânciţi de alţi copii, iar 39% dintre ei spun că au fost chiar răniţi uşor. Doar 16 procente recunosc că au fost bătuţi în repetate rânduri la şcoală.

În ceea ce priveşte situaţia agresorilor, 13% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat să distrugă lucrurile unui alt copil, în timp ce 16% dintre ei au spus că au bătut în mod repetat un alt copil. 3 din 10 copii recunosc că şi-au lovit uşor un coleg.

Aceste situaţii sunt însă recunoscute în mare parte doar de elevi. 73% dintre elevii chestionaţi sau afirmat că au fost martorii unei situaţii de bullying la ei în şcoală şi că 58 de procente recunosc că aceste comportamente există chiar în clasa lor. Astfel, cea mai frecventă reacţie a lor este aceea de a rămâne un simplu spectator, nu de a interveni. Agresiunea este tratată ca un spectacol care „poate fi uneori chiar distractiv”, după cum o spun chiar copiii. În situaţiile în care intervin, de cele mai multe ori, martorii susţin agresorul.

În schimb, răspunsurile copiilor arată că adulţii sunt foarte toleranţi cu astfel de comportamente şi că, atunci când aleg să intervină, rar, o fac prea târziu. Consecinţele pot fi desprinse din declaraţia unui băiat de 15 ani: „Rănile fizice se vindecă, dar cuvintele lasă urme grele, chiar după trecerea anilor”.

Mai mult, răspunsurile copiilor arată ineficienţa organismelor din interiorul şcolilor care sunt menite să combată acest tip de comportamente, având în vedere că nici unul dintre copiii care au participat la studiu nu a ştiut despre existenţa unei comisii de combatere a violenţei în şcoala lui.

De asemenea, ei afirmă că măsurile disciplinare sunt luate doar în situaţii extrem de grave, cum ar fi violenţa fizică repetată extremă sau umilirea severă. Se pare că nici şcolile nu au o abordare comună în ceea ce priveşte cazurile de bullying.

Unii profesori sunt descrişi ca fiind mai implicaţi în acţiuni de stopare a acestui fenomen, în timp ce alţii rămân pasivi. Copiii spun că „ceea ce contează este dacă profesorului îi pasă”. Unii copii consideră chiar că o parte dintre profesori sunt, cu sau fără voinţă, cei care încurajează situaţiile de bullying prin umilirea constantă a unui copil.

O altă problemă care se ridică la nivelul şcolii este intervenţia ineficientă sau, şi mai grav, inexistentă a consilierilor şcolari, ale căror responsabilităţi nu au fost identificate de majoritatea copiilor, ceea ce denotă slaba implicare a acestor cadre în procesul educaţional.

Nici părinţii nu sunt de mare ajutor în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiilor de bullying, având în vedere că mare parte dintre ei nu fac altceva decât să agraveze conflictele între copii, venind la şcoală ca să-şi apere fiul sau fiica, cerând explicaţii şi chiar încercând să îl disciplineze pe colegul cu care copilul lor se află în conflict.

Fenomenul de bullying în şcoală

Nu există un cuvânt românesc pentru bullying, pentru că „umilire”, „hărţuire”, chiar dacă sunt utilizate uneori, nu pot acoperi în întregime sensul acestui cuvânt. Acest lucru poate explica faptul că acest fenomen nu este cunoscut şi conştientizat îndeajuns nici chiar în rândul profesioniştilor de protecţie socială sau din domeniul educaţional. Nu mai vorbim despre copii. Întrebaţi dacă ştiu ce înseamnă acest lucru, cea mai mare parte dintre ei au spus că nu cunosc sensul acestui cuvânt, iar cei care au auzit despre bullying au avut ca sursă programele TV sau prin intermediul internetului ori la ora de engleză şi nu de la consilierul şcolar sau de la un cadru didactic în cadrul unei ore de dirigenţie. Doar 13% dintre copiii chestionaţi au afirmat că au auzit despre bullying la ora de dirigenţie.

Cercetarea calitativă a pus, de asemenea, în evidenţă, o serie de caracteristici nuanţate ale fenomenului de bullying în şcoală, cele mai importante fiind:

Copiii diferiţi devin ţinte predilecte ale comportamentelor de bullying. Fie că vorbim despre un aspect fizic diferit, comportamente/nevoi diferite de ale majorităţii (comportament timid, performanţă academică, prezenţa unei dizabilităţi, a unui diagnostic psihiatric sau a cerinţelor educaţionale speciale), statutul de nou venit în grup, apartenenţa la un mediu socio-economic dezavantajat sau etnia, fiecare dintre aceste atribute creşte riscurile ca un copil să devină victimă a bullying-ului.

Cea mai frecventă reacţie a copiilor martori ai bullying-ului nu este să intervină, ci să se uite. Agresiunea este considerată un spectacol menit să distreze; atunci când intervin, copiii susţin în cea mai mare măsură agresorul.

Există situaţii în care comportamentele de bullying sunt evaluate şi sancţionate discriminatoriu.

Bullying-ul provenind de la copiii cu rezultate bune la învăţătură este uneori puţin vizibil pentru adulţi sau se sancţionează într-o manieră mai blândă, în timp ce copiii cu rezultate şcolare slabe sunt percepuţi apriori ca fiind vinovaţi şi responsabili de comportamentul violent. Sancţiunile şcolare de tipul „scăderea notei la purtare”, „suspendarea” sau „mutarea la o altă clasă, în cadrul aceleiaşi şcoli sau la o altă şcoală” sunt considerate de elevii de gimnaziu măsuri eficiente pentru reducerea comportamentelor de bullying, în timp ce adolescenţii sunt mai degrabă pesimişti în legătură cu eficienţa lor în raport cu reducerea fenomenului.

Nici unul dintre copiii care a participat la interviurile de grup nu a ştiut despre existenţa unei comisii de combatere a violenţei în şcoala lor. Atunci când sunt luate, măsurile de combatere a violenţei sunt legate de evenimente singulare deosebit de severe. Adulţii sunt descrişi de către copii, în general, ca fiind toleranţi faţă de formele psihologice şi emoţionale ale bullying-ului. Intervenţia clasică în bullying vine de obicei foarte târziu, atunci când conflictul escaladează şi violenţă a avut loc deja. Şcolile nu au o abordare comună în cazurile de

bullying. Unii profesori sunt mai implicaţi în stoparea comportamentului violent, în timp ce alţii rămân pasivi. Unii copii au menţionat că există situaţii în care profesorii încurajează bullying-ul sau pe agresori, umilind în mod constant unii copii. Intervenţiile se concentrează de obicei pe agresor şi victimă, dând puţină importanţă reacţiei grupului de martori.

În ceea ce priveşte intervenţiile care provin de la părinţi, impactul acestora poate varia: există părinţi care agravează relaţia dintre copii (de exemplu, atunci când părinţii vin la şcoală să-şi „apere” fiul/fiica cerând explicaţii sau „disciplinând” copilul cu care fiul lor/fiica este în conflict), dar şi părinţi care, prin implicare, contribuie la reducerea violenţei.

Din perspectiva copiilor, însă, părinţii au mai degrabă un nivel scăzut de conştientizare cu privire la prezenţa / dimensiunile/ implicaţiile bullying-ului în viaţa şcolară a copiilor.

Abuzul fizic asupra copilului, în familia de provenienţă, este asociat semnificativ cu comportamente de tip bullying.

„Salvaţi Copiii” atrage atenţia că, într-o situaţie de bullying, toţi copiii sunt victime - şi cel care suferă consecinţa directă a agresiunii; şi cel care este autorul comportamentului violent, pe care l-a învăţat cu siguranţă, fiind, la rândul său, martor sau victimă într-un alt context de viaţă; şi cel care asistă neputincios şi învaţă că şcoala sau cartierul sunt câmpuri de luptă în care doar cei puternici supravieţuiesc.

Acest demers de investigaţie devine cu atât mai important, cu cât, oferindu-ne dimensiunea şi caracteristicile fenomenului de bullying în şcoala românească, ne permite accesul la cele mai importante date pentru a dezvolta strategii şi programe de prevenţie şi intervenţie care să permită încă o dată protecţia copiilor împotriva oricărei forme de violenţă şi să garanteze siguranţa şcolii şi a comunităţii pentru copiii noştri”, afirmă Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

2 din 10 copii au recunoscut că au exclus în mod repetat colegi din grupul de egali, iar 3 din 10 au interzis altor copii să se joace cu anumiţi elevi din clasă. Procentul celor care spun că au fost excluşi din grupul de egali este şi mai ridicat.

Astfel, 23% dintre copii au menţionat că s-a întâmplat să fie ameninţaţi cu excluderea din grup, 31% că au fost excluşi şi 39% că un alt copil a cerut cuiva să nu se joace sau să nu vorbească cu ei. 37% dintre copiii participanţi la chestionar au mărturisit că s-au răspândit zvonuri umilitoare şi denigratoare în spaţiul şcolii despre ei.