Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Raport bombă al Curţii de Conturi
Factura indolenţei şi incompetenţei echivalează pensiile minime pentru aproape 50.000 de maramureşeni! În urma controalelor efectuate anul trecut de Curtea de Conturi la instituţiile publice din judeţul nostru s-a constatat un prejudiciu de circa 17 milioane de lei şi abateri de alte 87,6 milioane de lei.
Necunoaşterea prevederilor legale dăunează grav bugetelor locale. Axioma e perfect valabilă şi a fost demonstrată de primăriile din Bogdan Vodă şi Giuleşti, care, dintr-un „foc” şi-au ciuntit veniturile cu peste un milion de lei din cauza necunoaşterii legii: „În acest sens menţionăm U.A.T.C. Bogdan Vodă unde s-a constatat că la fundamentarea veniturilor bugetului local nu au fost estimate veniturile la nivelul lor real din cauza neluării în calcul a redevenţei rezultate din contractul de administrare a terenurilor forestiere din domeniul public al comunei încheiat cu Regia autonomă ,,Ocolul Silvic Alpina Borşa”, în sumă de 891 mii lei. De asemenea, la U.A.T.C. Giuleşti s-a constatat că, la elaborarea bugetului pe anul 2013 nu au fost avute în vedere veniturile ce urmau a fi realizate din închirierea păşunilor aparţinând domeniului public în sumă de 280 mii lei. Cauza abaterii constă în necunoaşterea prevederilor legale în domeniu”, se arată în raportul Curţii de Conturi.
Statul e un proprietar cu mână largă care „uită” că deţine terenuri, clădiri etc. De exemplu, la Cavnic, au fost lăsate pe din afară în evidenţele contabile terenurile şi clădirile Spitalului de Psihiatrie, de altfel, cel mai mare angajator din oraş: „cu ocazia verificării efectuate la ordonatorul terţiar de credite Spitalul de Psihiatrie Cavnic, s-a constatat neînregistrarea în evidenţa tehnico-operativă şi cea contabilă a terenurilor şi clădirilor, în valoare de 7.892 mii lei. Cauza deficienţei constă în nerespectarea prevederilor care reglementează administrarea patrimoniului, neînregistrarea acestuia în evidenţele contabile şi nefuncţionarea corespunzătoare a controlului intern. Prin decizie s-a dispus inventarierea şi evaluarea tuturor terenurilor şi clădirilor date în administrarea Spitalului de Psihiatrie Cavnic, stabilirea situaţiei juridice şi înregistrarea acestora în evidenţa contabilă”, arată Curtea de Conturi.
Dar situaţia din Cavnic nu e o excepţie. Deficienţa s-a identificat la 5 entităţi şi se referă la neînregistrarea în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă a unităţilor şcolare, a bunurilor (clădiri şi terenuri) în valoare totală de 29.728 mii lei, cedate spre administrare de către unităţile administrativ-teritoriale.
Valori semnificative au fost constatate la U.A.T.O. Ulmeni (12.063 mii lei), U.A.T.C Cupşeni (5.094 mii lei), U.A.T.C. Recea (4.792 mii lei) şi U.A.T.C. Rona de Sus (4.167 mii lei).
Teoretic, astfel de probleme ar putea fi îndreptate cu ajutorul auditul intern, dar şi asta e o problemă gravă a administraţiilor locale maramureşene: „Urmare misiunilor de audit desfăşurate la cele 24 unităţi administrativ-teritoriale, s-a constatat la o entitate că sistemul de control intern a fost proiectat corespunzător şi funcţionează în general bine, la nouă entităţi s-a constatat că sistemul de control intern a fost proiectat corespunzător, însă nu a fost implementat şi nu funcţionează conform standardelor legale. În cazul a 14 unităţi administrativ-teritoriale s-a constatat că acesta nu a fost proiectat sau a fost proiectat doar parţial, echipele de audit neputându-se baza pe sistemul de control din cadrul entităţii”.
Deşi se plâng că n-au bani, primăriile nu se chinuie să-şi încaseze veniturile ce li se cuvin: ca urmare a acţiunilor de audit au fost constatate deficienţe, care au determinat nestabilirea, neevidenţierea şi neîncasarea veniturilor bugetare estimate la suma de 2.085 mii lei precum şi prejudicii în sumă totală de 1.862 mii lei: „Nominalizăm U.A.T.O. Borşa, unde s-a constatat neluarea măsurilor de executare silită la termenul legal, având drept consecinţă prescrierea obligaţiilor fiscale în sumă de 1.849 mii lei. Abaterea a fost posibilă ca urmare a neurmăririi creanţelor bugetare în cadrul termenului de prescripţie în materie fiscală (5 ani). Acţiunea este în curs de valorificare”.
La aceeaşi primărie, Curtea de Conturi a constatat că funcţionarii au uitat să ceară o taxă: „De asemenea, la U.A.T.O. Borşa s-a constatat nestabilirea şi neîncasarea tarifului de gestionare pentru fondul cinegetic cuvenit bugetului local estimat la suma de 79 mii lei. Din verificările efectuate s-a constatat că gestionarii faunei cinegetice au achitat tariful de gestionare doar pentru anii 2013 şi 2014, cu toate că Legea nr.407/2006 era în vigoare din anul 2006. În timpul misiunii de audit s-au estimat veniturile suplimentare cuvenite bugetului local pentru perioada 2009-2012, acestea fiind de 79 mii lei. Cauza deficienţei este necunoaşterea prevederilor legale, legate de protecţia faunei de interes cinegetic şi în domeniul vânătorii. Acţiunea este în curs de valorificare”.
Pe lista neagră a încălcărilor de lege care au produs găuri în bugetul statutului se află şi utilizarea nelegală, de către operatorii economici, a alocaţiilor bugetare primite, prejudiciul estimat fiind de 6.345 mii lei:
„Cu ocazia misiunii de audit efectuate la U.A.T.O. Borşa, au fost solicitate SC Turism Schi Borşa „Perla Maramureşului”, acte, documente şi informaţii necesare, pentru justificarea modului de fundamentare şi utilizare a fondurilor publice alocate. Din verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate pentru realizarea contractului nr. 8636/27.05.2008 „Telegondola debraiabilă cu vehicule de 8 locuri” şi execuţia de lucrări „Dezvoltarea zonei turistice Borşa – pârtie olimpică Borşa”, s-a constatat plata nejustificată a sumei de 5.483 mii lei, reprezentând lucrări şi echipamente electromecanice achitate de SC Turism Schi Borşa „Perla Maramureşului”, către SC Dunărea SA Bucureşti, dar nelivrate, la care se adaugă penalităţi în sumă de 862 mii lei, total 6.345 mii lei, sume fără TVA”. În total, stabilirea eronată a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, premiilor şi a altor drepturi acordate funcţionarilor publici, personalului contractual, persoanelor cu funcţii de conducere şi personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, au generat un prejudiciu estimat fiind de 3.864 mii lei.
Altă „bubă” e faptul că nu s-a încasat impozitul pe clădiri. Deficienţa s-a identificat la 12 primării şi se referă în principal la nedeclararea în vederea impunerii a unor clădiri nou construite, a căror autorizaţie de construire a expirat sau pentru care s-au finalizat lucrările în anul auditat. Cele mai semnificative venituri suplimentare s-au constatat la Borşa (23 mii lei), Baia Mare (21 mii lei), Băseşti (18 mii lei), Cavnic (14 mii lei). Cauza deficienţei constă în neîntocmirea operativă a proceselor verbale la terminarea lucrărilor, respectiv la expirarea valabilităţii autorizaţiilor de construire de către compartimentele de specialitate, documente necesare în vederea stabilirii valorii impozabile a construcţiilor realizate şi a impozitului pe clădiri datorat bugetului local.
Curtea de Conturi a descoperit şi situaţii demne de comediile negre: Primăria Borşa, de exemplu, a plătit pentru un obiectiv care nu-i aparţinea: „Misiunea de audit efectuată la U.A.T.O. Borşa a relevat efectuarea de plăţi cu nerespectarea prevederilor legale în sumă totală de 171 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 15 mii lei, total 186 mii lei. Astfel, urmare verificării efectuate la Serviciul Utilităţi Publice Borşa, s-a constatat plata nelegală a sumei de 109 mii lei, reprezentând lucrări de „Apărare de mal din gabioane şi anrocamente, râu Vişeu mal stâng, CSA52-52, localitatea Borşa”, efectuate la calea ferată, care nu face parte din patrimoniul U.A.T.O. Borşa, fiind în proprietatea Căilor Ferate Române”.
Misiunile de audit/acţiuni de control efectuate în anul 2014 au reliefat o serie de abateri, deficienţe şi nereguli, care se referă în principal la:
- Nestabilirea, neevidenţierea şi neurmărirea în vederea încasării a veniturilor cuvenite bugetelor locale, în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege de către organele fiscale din cadrul unităţilor administrativ - teritoriale;
- Necalcularea, neevidenţierea, necomunicarea şi neîncasarea majorărilor de întârziere conform reglementărilor legale, datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor bugetare stabilite prin decizii de impunere;
- Nerespectarea modului de aplicare a facilităţilor fiscale;
- Neurmărirea încasării veniturilor în termenele legale de plată, în unele cazuri având drept consecinţă prescrierea obligaţiilor fiscale;
- Efectuarea de plăţi nedatorate prin acceptarea la plată a situaţiilor de lucrări conţinând bunuri nelivrate, lucrări neexecutate sau servicii neprestate;
- Efectuarea de cheltuieli de personal neprevăzute de legislaţia în vigoare sau stabilirea eronată a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, premiilor şi a altor drepturi acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual;
- Nerespectarea condiţiilor legale de acordare a ajutorului social;
- Efectuarea de cheltuieli cu bunuri şi servicii fără contraprestaţie;
- Utilizarea nelegală, de către operatorii economici, a subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare primite;
- Nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea, evidenţierea şi plata obligaţiilor către bugetele publice;
- Neurmărirea corespunzătoare a modului de derulare a contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică şi privată;
- Nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea de achiziţii publice;
- Neîntocmirea programului anual al achiziţiilor publice în structura legal aprobată;
- Nereevaluarea tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege sau înregistrarea eronată în evidenţa contabilă a rezultatelor reevaluării;
- Nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea inventarierii generale a patrimoniului la finele anului 2013;
- Neînregistrarea în evidenţa contabilă şi tehnico-operativă a unor bunuri care constituie domeniul public şi privat al statului sau al unităţilor administrative teritoriale sau înregistrarea eronată a acestora;
- Neconcordanţe între datele existente în evidenţa contabilă şi cea fiscală;
- Nerespectarea prevederilor legale în elaborarea Programelor de dezvoltare a sistemelor de control managerial;
- Neorganizarea corespunzătoare a controlului financiar preventiv propriu.
Comentariile celorlalți
Si in Maramures, ca si aiurea, aceasta e situatia!