„Rându-i bun! Femeile ticăzăsc, bărbații taie porcii şi coconii colindă”

Mircea CRIȘAN

„De fiecare dată când vin sărbătorile de iarnă mă gândesc la povestea unui ge­neral în rezervă, Macovei Breban, care după Revoluția din 1989 s-a retras în Baia Sprie la o căsuță pe un deal unde se bucură de fiecare dată de sărbătorile de iarnă și de colinde. Omul acesta îmi amintește de întoarcerile lui acasă de pe vremea de când era militar de carieră, iar la un moment dat întâlnește un fecior de țăran în zona Turda, îl ia cu Dacia lui și îl întreabă «cum e rândul pe la voi?», iar băiatul foarte calm zice: «Cum să fie? Rându-i bun! Femeile ticăzăsc, bărbații taie porcii şi coconii colindă»”, așa începe scriitorul dr. Nicoară Mihali povestea fascinantă a simbolurilor de Crăciun.
„În mare parte, aceasta este una dintre cele mai frumoase imagini poetice văzută prin ochii unui ofițer superior care se întorcea acasă de sărbători: femeile ticăzăsc, adică fac curat, își aranjează casa, iar bărbații taie porcii. Perioada aceasta de sărbătoare ne aduce o tihnă extraordinară care este în codul genetic al acestui popor. În permanență trecerea dinspre o lume veche, dinspre un an vechi, spre o lume nouă din anul pe care-l întâmpinăm, se realizează cu un fel de spectacol, cu o tihnă existențială. Femeile înfrumusețează casele iar bărbații asigură cele necesare existenței. Acest popor legat de munți, cum zice Herodot despre daci, a trăit acest gen de sărbători care, pe măsură ce se performează, sărbătorile acestea de trecere cresc în fastuozitate și de la colindul repetat în casă adună tot mai mulți actanți și intră în centrul comunităților”, continuă dr. Nicoară Mihali.
Sărbătoarea Crăciunului are originii extrem de vechi, iar simbolistica ei se suprapune peste sărbătorile precreștine: „Toate popoarele vechi au acest cult al sărbătorii. La greci, la romani, la egipteni îl întâlnim, mai ales că erau niște sărbători religioase organizate de către preoți. Să ne amintim de spectacolul grandios de începutul de an nou al bacantelor, al coborârii Zeului Dionisos, zeul plăcerilor, al vinului, al energiilor pozitive, care coboară din munții Greciei și cuprinde toată Elada. Și la daci exista sărbătoarea coborârii Zeului Zamolxis de pe munte, fie în preajma perioadei când oile coborau de pe munți, fie era în preajma sărbătorii de Sânziene din mijlocul verii, când soarele începea să scadă în intensitate. Și dacii aveau sărbători de alternanță a frigului și a focului. Sărbătoarea de trecere dinspre un an vechi spre un an nou se regăsește la foarte multe popoare. Încă din perioada dacilor erau cetele de feciori, care azi se mai întâlnesc în Sibiu, Brașov și în Țara Oașului. Deci și în partea de nord a țării avem cetele de feciori care umblau să danseze de la o casă la alta și să vestească nașterea unui nou an, a unui nou ciclu natural. În esență și la începuturile lui, colindul
n-a fost versificat, nu a fost o melodie, ci a fost un dans. Am descoperit rămășițe de cete de feciori prin Țara Oașului, care își plătesc muzicanți și au acest rol de a merge în preajma sărbătorilor să danseze cu toate ființele feminine, începând cu fetițele de la 3 – 4 anișori până la bunicuțele în vârstă, toate fiind luate la dans de acești feciori. Bineîn­țeles că ei își pun ochii pe câte o fată și indirect în aceste sărbători se pro­iectează și viitoare căsătorii. La fel, tot un dans este și mișcarea brondoșilor, a mascaților cu clopote care cutreieră de sărbători uliţele unor localități din Maramureș”, spune dr. Nicoară Mihali.
În România și mai ales în nordul țării, în Maramureș, sărbătorile de iarnă sunt, înainte de toate, un adevărat spectacol la care participă toată suflarea satului și care este pus în scenă în cele mai mici detalii: „Totul este un spectacol. Aș înclina să cred că sărbătorile de iarnă din partea noastră de țară sunt un adevărat spectacol. Acest spectacol este unul extraordinar de bine organizat. La început este organizat în casă, după care el începe să se extindă pe ramură de neam, pentru că există o obligație de a-și colinda tot neamul și apoi, încet-încet, de a intra în axa centrală a satului și în cele din urmă de a merge cu spectacolul în biserică sau în fața bisericii”.
În istorie, Crăciunul nu a însemnat însă mereu liniște și voie bună. Dar, spiritul Crăciunului a pătruns și pe frontul primului război mondial: „În 7 decembrie 1914, Papa Benedict XV a cerut părților beligerante să oprească osti­litățile, să nu mai fie vărsări de sânge în preajma sărbătorilor de Crăciun, «să nu se murdărească cu sânge nașterea lui Iisus». Acest lucru se și înfăptuiește. Soldații germani ies din tranșee și se apropie de gardul de sârmă ghimpată și se întâlnesc cu soldații englezi. Aici fac schimburi de brazi, de pachețele și de țigări, și mai mult decât atât, inițiază concursuri de cântece de dragoste. A fost singurul an în care s-a respectat Crăciunul și s-a făcut un armistițiu pe timpul Războiului. Acest fapt însă îi umanizează pe soldați și le întărește forțele. Dacă în zona Verdun s-a întâmplat acest armistițiu și această coabitare între soldați, trebuie știut că și pe Frontul de Est a fost o asemenea situație. Mai precis, pe Valea Vase­rului, în 1916, în locul Măcârlău, a avut loc o bătălie puternică între armata rusă și cea germană, iar în ziua de 25 decembrie, ofițerii le dau dreptul soldaților să creeze un cimitir și să-și îngroape morții. Este o situație unică în istoria războiului când atât rușii cât și nemții își îngroapă morții în același cimitir. Este vorba de Cimitirul «Miraj». Poate nu s-ar fi aflat niciodată despre acest cimitir dacă un participant la Primul Război Mondial nu s-ar fi întors în perioada interbelică să fotografieze și să scoată un foto album cu acest cimitir și să spună povestea. Acolo sunt undeva la circa 3 mii de morți, iar sus este chiar mormântul unui general. Totul
s-a întâmplat sub mirajul sărbătorii de Crăciun și de asta îi și zice «Miraj» acelui cimitir. Deci, iată ce poate să însemne un Crăciun fericit în anii de război: să poți să ieși din tranșee, să co­linzi și să-ți îngropi morții”, a spus dr. Nicoară Mihali.
Numai că, deși a reușit să oprească tunurile și mitralierele, Crăciunul nu a reușit să oprească ura comuniștilor: „Un alt episod, dar de alt calibru putem aminti și din perioada regimului comunist ateu. Deși comuniștii nu respectau Crăciunul, de sărbători erau cazuri în care le dădeau mâncare extrem de gustoasă și multă deținuților politici. Doar că acest gest era un act de bunătate parșiv pentru că deținuții fiind extrem de înfometați și slăbiți, dacă mâncau brusc din abundență se îmbolnăveau și chiar mureau. Un alt simbol puternic, tot legat de Crăciun, este legat și de căderea comunismului, că fix de această sărbătoare a fost împușcat Ceaușescu. Subiectul a primit numeroase interpretări spunându-se că acest gest atrage și un blestem asupra poporului român că și-a ucis condu­cătorul exact de Crăciun”.

Totuşi, chiar și în plin regim comunist ateu, au fost posibile și miracole de Crăciun care dăinuie până astăzi. Unul dintre ele este „Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă de la Sighetu Marmației”: „Spuneam că de sărbători, spectacolul se mută spre centrul comunității. Sighetul este cel mai bun exemplu că de 40 de ani oferă un spectacol grandios, Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă. Inițial s-a spus că este o făcătură comunistă pornită sub semnătura lui Nicoară Timiș, dar acest festival a scăpat în permanență de sub control și s-a manifestat ca un adevărat spectacol, ca o întrecere între cetele de colindători pentru a rezista și a-și salva tradițiile sărbătorilor de iarnă. Co­muniștii au acceptat acest festival pentru că atunci când se dădeau audiții nu se cântau colinzi religioase, ci colinzi arhaice. Aceasta a fost și motivația Festivalului: că prin el se cultivă obiceiurile precreștine care nu au nimic cu sărbătoarea religioasă a Nașterii lui Iisus, ci este legat de trecerea de la un an la altul. Dar cu toate acestea, colindele religioase continuau să se colinde în stradă și să se manifeste pe căruțe în drumul spre Sighet. Și iată că acest Festival a contribuit să nu se piardă obiceiurile de sărbători din Maramureș”.

Dar Crăciunul este în primul rând despre bunătate și generozitate: „Aș vrea să amintesc în final de un obicei extraordinar de frumos pe care l-am găsit în satele din Oaș. Aici, comu­nitățile, biserica și oamenii înstăriți aveau obligația ca timp de 3 sau 5 zile să facă clacă și să aducă lemne văduvelor și oamenilor nevoiași din sat pentru a putea trece și ei mai ușor și mai frumos sărbătorile de iarnă. Acest obicei l-am întâlnit ca și obligație, însemnat în documentele Bisericii. În mod sigur acest obicei exista și în satele din Maramureș, însă aici nu am găsit deocamdată documente în acest sens”, a conchis dr. Nicoară Mihali.

„Ar mai fi de spus că unul dintre cei care a înțeles ce înseamnă spectacolul de trecere dintre ani a fost și Vasile Lucaciu. El era un mare iubitor de spectacol. În 1890, la sfințirea catedralei din Șișești, a adus 15 mii de oameni. El a fost cu un an înainte la Lourdes, și având o icoană făcătoare de minuni, cum era și cea de la Bixad, Lucaciu a marșat pe această idee că ar putea obține de la Roma un statut aparte pentru Catedrală. Dorea să transforme izvorul din apropierea bisericii într-un izvor cu apă tămăduitoare ca și la Lourdes. Nu s-a confirmat niciodată că izvorul de la Șișești a vindecat pe cineva, dar ca să atragă cât mai multă lume ca să poată vorbi de unitate și de drepturile românilor, s-a folosit de aceste ingrediente ale religiei”
Dr. Nicoară Mihali