• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 28 Noiembrie , 2012

Proiectele GAZETEI DE MARAMUREŞ

Burse sociale, acţiuni caritabile, educative, instructive, de promovare a valorilor, patriotismului şi, mai ales, a Iubirii de Dumnezeu, de Ţară şi de Oameni. În primul deceniu de activitate, GAZETA de Maramureş nu s-a mulţumit să fie o oglindă care reflectă realitatea. Şi-a asumat responsabilitatea de a fi un vector care încearcă s-o îndrepte.

 

Pentru unii, presa înseamnă doar o oglindă care reflectă realitatea. Numai că, o oglindă, oricât ar fi de bună sau frumoasă, nu poate îndrepta realitatea hâdă, cruntă, nedreaptă care se reflectă în ea. De aceea, am considerat că, aceleaşi valori care ne obligă să prezentăm realitatea „fără fard”, aşa cum e, ne obligă şi să încercăm cel puţin să o facem mai bună.

 
Bursele Gazetei
 

A fost probabil primul proiect de amploare, care a selectat, promovat şi premiat elevii de geniu de la liceele maramureşene. Copii care prea des sunt uitaţi, ignoraţi şi catalogaţi nedrept, sub marea etichetă a „generaţiei ratate de azi”. Sunt olimpicii care vor schimba viitorul acestui judeţ. Sunt exemplele că „se poate”.

 

Acţiunile caritabile

 

Au fost multe şi au devenit într-un fel tradiţie. Nu ne-am mulţumit să vă prezentăm drama din casele de copii, umilinţa unor bătrâni care trăiesc din pensii de 2 lei, la propriu, sau tragedia unor maramureşeni bolnavi. Cu ajutorul unor oameni de bine, am reuşit, la rândul nostru, să ajutăm.

 
Patriotismul
 

…şi românii din afara graniţelor. Nu facem parte dintre cei care ironizează Ţara. Ne putem ironiza pe noi înşine, pe noi ca şi popor, dar trupul martirizat al Ţării, niciodată. Apărarea şi promovarea drepturilor românilor din afara graniţelor, din Ungaria, Ucraina, Basarabia, a devenit pentru noi o profesiune de credinţă. De la ei am învăţat ce înseamnă cu adevărat patriotismul şi am încercat să-i răsplătim, ajutându-i material şi spiritual. Prea des uitaţi, românii din jurul României merită mai mult. Prin proiectele noastre, prin publicaţia „Buletin-Românii din Ucraina” am încercat să facem câte puţin pentru ei.

 

Promovarea valorilor

 

Credem că Maramureşul înseamnă în primul rând oamenii lui. Prea puţin cunoscuţi, prea modeşti, ca să iasă în faţă, prea harnici ca să aibă vreme de poveşti. Oameni simpli şi, totuşi, excepţionali. Profesori, meşteri populari, medici, artişti, preoţi, eroi, tineri, locuri. Un Maramureş prea puţin cunoscut, care respiră onoare, curaj, patriotism, hărnicie, sacrificiu.

De acest Maramureş suntem mândri şi pe acest Maramureş vi-l prezentăm în fiecare lună, într-un proiect intitulat sugestiv: „Mândru de Maramureş”.

Un supliment de 16 pagini, color, în condiţiile editoriale şi grafice excelente cu care v-am obişnuit.

 

Istoria recentă, Ţara, Neamul. Eroii.

 

Mai exact, „Eroii rezistenţei anticomuniste”. Din 2009, GAZETA de Maramureş realizează o serie de acţiuni care au ca scop cunoaşterea istoriei recente şi luptei anticomuniste din Maramureş, intitulate generic „Eroii rezistenţei anticomuniste”. Pe lângă realizarea publicaţiei „Eroii rezistenţei anticomuniste”, anual, după începerea anului şcolar, GAZETA de Maramureş, în parteneriat cu AF.D.P.R. Maramureş, subfiliala Sighet, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Baia Mare, organizează Turului Rezistenţei Anticomuniste din Maramureş, eveniment ajuns la cea de-a patra ediţie.

Programul evenimentului „Turul rezistenţei anticomuniste” cuprinde vizite în localităţile şi zonele în care s-au organizat cele mai importante nuclee de rezistenţă anticomunistă sau în care au fost amplasate locuri de detenţie şi lagăre de muncă.

În fiecare punct, participanţii vor fi întâmpinaţi de foştii deţinuţi politici care au luptat sau au fost închişi în astfel de locuri sau de familiile lor.

Alături de reprezentanţii mass-media, la eveniment participă un grup de 90 de elevi pasionaţi de istorie, din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Fărcaşa, Moisei, Dumbrăviţa, care, la finalul manifestărilor, vor realiza diferite lucrări (eseuri, jurnale de călătorie). Cele mai bune lucrări sunt premiate.

 
Educaţie
 

De doi ani, în parteneriat cu Asociaţia Filantropică „Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul” şi Inspectoratul Şcolar derulăm proiectul „Pregătit să fiu părinte?”. Proiectul îşi propune, pe de o parte, realizarea unei campanii de informare, cu toate instrumentele necesare acesteia: realizarea a patru nume dintr-un instrument informativ, cognitiv şi educaţional, intitulat „Copiii copiilor”, distribuit gratuit împreună cu întreg tirajul GAZETEI de Maramureş, precum şi în toate şcolile şi liceele din Baia Mare, precum şi a unor seminarii de informare în 6 licee din Baia Mare. Proiectul are ca scop creşterea gradului de informare, de educaţie, conştientizare a adolescentelor cu privire la sănătatea reproducerii şi consecinţele pe care le au avortul şi naşterea, atât din punct de vedere fizic, psihic, cât şi emoţional, şi consilierea adolescentelor care au copii, însărcinate sau care au făcut avort.

 

Promovarea obiectivelor turistice

 

Promovarea obiectivelor turistice, a tradiţiilor, obiceiurilor, monumentelor, ariilor protejate a devenit din 2009 o altă constantă a GAZETEI, prin realizarea publicaţiei „GAZETA Turistică”.

 

Ecologie şi protecţia mediului

 

Am promovat constant grija şi responsabilitatea pentru mediu şi dezvoltare durabilă prin suplimente tematice ca şi „GAZETA Verde”, „Ziua Apei”, „Luna Pădurii”.

 
Credinţa
 

În ultimii perioadă se discută tot mai mult despre o criză morală a românilor şi despre îndepărtarea tinerelor generaţii de valorile tradiţionale ale neamului: iubirea faţă de Dumnezeu, de aproapele nostru şi de Ţară. De aceea, realizarea unor mijloace de educare, îndrumare, culturalizare şi răspândire a cuvântului şi învăţăturii creştine a devenit un obiectiv necesar şi obligatoriu, mai ales într-un vechi tărâm de religie şi spiritualitate, cum este Maramureşul. 

Din aceste motive, din luna iulie a anului 2009, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului realizează, în cadrul unui parteneriat cu GAZETA de Maramureş, publicaţia lunară « GAZETA de religie şi spiritualitate ortodoxă », cu un format A4, 16 pagini, 8 color, 8 alb-negru, distribuită gratuit, pe de o parte, cu întreg tirajul GAZETEI de Maramureş, dar şi în biserici şi în toate şcolile din judeţ.

«GAZETA de religie şi spiritualitate ortodoxă » promovează educaţia creştină, istoria bisericii, personalităţi creştine, lăcaşuri de cult, dar şi informaţii utile slujitorilor bisericii. Publicaţia este completată de o serie de acţiuni tematice, ca şi concursul de eseuri „Credinţă pentru copilărie”.

 

La aceste suplimente se adaugă şirul publicaţiilor care au drept scop promovarea unor localităţi, administraţii locale, strategii de dezvoltare, soluţii, proiecte şi perspective: „GAZETA de Sighetu Marmaţiei”, „GAZETA de Baia Sprie”, „GAZETA de Fărcaşa”, „GAZETA de Târgu Lăpuş” etc.

 

În total, suplimentele GAZETEI au ajuns până acum la peste 30 de titluri şi peste 200 de numere.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.