PROCESELE REVOLUȚIEI. „Dreptate, ochii plânși vor să te vadă!”

Pentru noi, decembrie 1989 a însemnat un sfârşit: al comunismului, al tiraniei. Pentru 1.104 români şi tot atâtea familii, decembrie 1989 a însemnat nu un sfârşit, ci Sfârşitul. De 30 de ani însă, ochii plânși ai familiilor martirilor de atunci așteaptă încă, dreptatea. Dosarul Revoluției, prins în hățișul birocrației, neputinței și indolenței, s-a tot tergiversat. Unul din sloganurile din acea vreme – „Cine a tras în noi, în 16-22?” - s-a transformat în întrebarea ce a marcat ca un fir roşu cele trei decenii scurse de la căderea comunismului. Urmează o cronologie a proceselor Revoluției și o sinteză a neputinței de a ne onora, eroii, prin dreptate.

16 decembrie 1989. Era ziua în care curajul avea să învingă teroa­rea. Câteva sute de timişoreni porneau o revoltă împotriva dictatorului Nicolae Ceauşescu, care s-a transformat într-o Revoluţie anticomunistă şi avea să schimbe soarta României. Scânteia putea fi oricare alta, dar s-a numit solida­ritatea timişorenilor în jurul unui pastor maghiar reprimat de Securitate. Protestul paşnic a degenerat în confruntări violente cu forţele de Miliţie şi toată noaptea au fost arestaţi oamenii găsiţi pe stradă. Însă cursul istoriei fusese decis şi nimic nu mai putea opri CĂ­DEREA COMUNISMULUI. În zilele următoare au avut loc de­monstrații masive în multe orașe: București, Reșița, Buzău, Cons­tanța, Craiova, Brăila, Oradea, Cluj, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu, Lugoj și altele.
La 21 decembrie, zeci de mii de oameni s-au adunat în stradă, la București, și în aceeași zi au început episoadele violente și primele victime.
Și în ziua de 22 decembrie, mii de oameni din capitală au participat la demonstrații. Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) a preluat puterea, avându-l în frunte, ca președinte provizoriu, pe Ion Iliescu, un membru de partid marginalizat de către Ceaușescu. Tot în acele zile a apărut mitul terori­ș­tilor. Dar gloanțele au continuat să secere protestatarii și după 22 decembrie, dată la care Ceaușescu a pierdut puterea (acesta și soția sa fiind condamnați de un tribunal militar excepțional și executați la 25 decembrie).
Ca urmare a represiunii violente a demonstrațiilor, potrivit datelor oficiale, în întreaga țară, „peste o mie două sute de persoane au decedat, mai mult de cinci mii au fost rănite şi mai multe mii au fost private ilegal de libertate şi supuse la rele tratamente”.

În 1990, procurorii militari din București, Oradea, Constanța, Cra­iova, Bacău, Târgu Mureș și Cluj au deschis anchete referitoare la uzul de forță și la lipsirea ilegală de libertate a participanților la demonstrațiile care au avut loc în ultimele zile ale lui decembrie 1989. Dar drumul până la finalizare a fost extrem de anevoios. Ancheta privind reprimarea vio­lentă a demonstrațiilor de la Cluj s-a finalizat abia în mai 2005, când „Curtea de Casație l-a achitat pe unul dintre inculpați și i-a găsit vinovați pe alții cinci de omor, ins­tigare la omor și tentativă de omor și i-a condamnat la pedepse cu
închisoarea cuprinse între opt și cincisprezece ani”.
Iar investigațiile legate de reprimarea violentă a demonstrațiilor de la Timișoara s-au încheiat doar în octombrie 2008 „prin condamnarea definitivă a celor vino­vați de organizarea represiunii de­mons­traţiilor anti-comuniste”.
Principala anchetă penală legată de folosirea violenței, în special împotriva protestatarilor civili, atât înainte, cât și după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, a făcut obiectul Dosarului nr. 97 / P / 199079 de pe rolul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ulterior Dosarul nr. 11/P/2014 și apoi Dosarul nr. 1843/1/2016), cunoscut și ca „dosarul Revoluției”. Această an­chetă a avut o evoluție sinuoasă și un obiect schimbător, transformându-se în timp într-un dosar-mamut și ajungând în instanță abia în anul 2019.

Inițial, investigaţiile din principalul dosar penal au vizat faptele comise în intervalul de timp scurs de la dispersarea adunării ordonată de Ceauşescu la 21 decembrie 1989, în Piaţa Palatului (din București), şi fuga dictatorului din cursul zilei de 22 decembrie 1989.
La 20 septembrie 1995, Secția Militară din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ a decis încetarea anchetei în principalul dosar penal. Ordonanța respectivă nu cuprindea o listă completă a victimelor, nu­mărul acestora fiind indicat drept „130 de morți și răniți” și indicându-se faptul că „după căderea regimului totalitar, s-a instalat o adevărată pa­ralizie a instituţiilor de stat, într-o situaţie generală de haos şi confuzie”, astfel încât nu s-au efectuat anchete la faţa locului, nici prelevări de probe, expertize balistice sau chiar autopsii ale cadavrelor victimelor. De asemenea, s-a notat faptul că „anumite instituţii ai căror agenţi au fost implicaţi în dispersarea manifestanţilor nu au cooperat şi nu au ajutat deloc la stabilirea faptelor”. Se menționa, de asemenea, faptul că răspunderea penală pentru morțile și rănirile provocate de funcționarii din instituțiile Statului le revine exclusiv persoanelor care au ordonat deschiderea focului, adică șefului Statului de atunci, Mi­nis­trului Apărării și Ministrului de Interne, precum şi şefului Securităţii şi „altor membri ai Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist”, ale căror nume nu erau men­ţionate în ordonanţă și despre care se preciza că fuseseră deja condamnaţi pentru aceleaşi fapte, fără indicarea dosarelor sau a deciziilor de condamnare. De asemenea, în privința militarilor care se presupunea că au tras fără să fi primit vreun ordin se menționa că urmă­rirea penală împotriva acestora se desfășura separat, făcând obiectul altor dosare.

La 7 decembrie 2004, în urma plângerii depuse de Asociație, parchetul militar de pe lângă ÎCCJ a anulat ordonanța din data de 20 septembrie 1995 pronunțată în principalul dosar penal, ca nelegală și nefondată.
La aceeași dată, Secţia Parchetelor militare a dispus punerea sub acuzare a 102 persoane, în principal ofiţeri, inclusiv înalţi responsabili ai armatei şi poliţiei, precum şi ai fostelor forţe de Securitate, pentru omor, genocid, tratamente inumane, tentativă, complicitate, instigare la comiterea acestor infracţiuni şi participaţie lato sensu (improprie) la acestea, fapte comise „în perioada 21 - 30 decembrie 1989”. Prin aceeași rezoluție au fost conexate la principalul dosar penal un număr de 136 de cauze penale.
După 2004 au fost conexate și alte cazuri penale referitoare la Re­voluție, la principalul dosar penal, în care urmărirea penală a fost astfel extinsă atât în privința perioadei investigate (incluzând acum și evenimentele de după 22 decembrie, când a fost înlăturat de la putere Ceau­șescu) și în privința localităților în care au avut loc evenimentele (cazurile a mii de victime din alte localități decât București, care fu­seseră anchetate separat, apoi cla­sate, apoi redeschise, au fost co­ne­xate la principalul dosar penal).
În ianuarie 2008, ca urmare a mo­dificării Codului de procedură penală cu privire la competență și a deciziei Curţii Constituţionale din 16 iulie 2007, procurorii militari din cadrul Secţiei Parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ au disjuns cauza privind șaisprezece civili (printre care și fostul Președinte al României Ion Iliescu, și fostul șef al Serviciului Român de Informații) de cea privind cadrele militare și și-au declinat competenţa în favoarea procurorilor civili de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la persoanele civile puse sub învinuire.
În scrisoarea adresată la 5 iunie 2008 Asociaţiei 21 Decembrie 1989, condusă de maramureșeanul Teodor Mărieș, Procurorul şef adjunct al Secţiei Parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ a descris evoluția anchetei din principalul dosar penal în perioada 2005 – 2007, precizând că „printre cau­zele întârzierii (anchetei) trebuie menţionate şi măsurile repetitive (...) care vizează transferul dosarului de la un procuror la altul (...), faptul că procurorii nu au comunicat cu promptitudine părţilor vătămate deciziile de neîncepere a urmăririi penale (...) şi că ancheta a fost re­des­chisă la doar câţiva ani după depunerea plângerilor persoanelor în cauză (...); absenţa cooperării instituţiilor implicate în represiunea din decembrie 1989 (...), complexitatea extremă a anchetei (...) din cauză că măsurile de investigaţie necesare nu au fost realizate imediat după omorurile şi relele tratamente denunţate (...)”. Transferul principalului dosar penal de la procurorii militari la procurorii civili au provocat, de asemenea, întârzieri din cauza volumului și a complexității cazului.

La 9 aprilie 2009 a fost sistată ancheta în privința lui Ion Iliescu și a altor învinuiți civili prin anularea ordonanței din 7 decembrie 2004 în privința acestora, ca fiind nelegală. Ulterior, Secția miliară a Parchetului de pe lângă ÎCCJ a decis să nu continue urmărirea penală nici cu privire la cadrele militare, consta­tând că plângerile reclamanților erau în parte prescrise și în parte nefondate. Ancheta cu privire la faptele comise de civili, membrii gărzilor patriotice, ai miliției și de personalul din închisori a fost disjunsă de principalul dosar penal. Această decizie a fost anulată în 2011, „pe motiv că ancheta nu fusese încă finalizată și că nu fuseseră identificate toate victimele și toți făptuitorii”.

După declasificarea din 2010 a anumitor informaţii secrete de stat legate de investigația penală și după constatarea de către Curtea Eu­ropeană, în 2011, a încălcării articolului 2 din Convenție, sub aspect procedural, principalul dosar penal a fost redeschis la 9 martie 2012 spre a fi analizat din perspectiva noilor informații disponibile.
În februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală și, drept urmare, competența în principalul dosar penal a fost declinată în favoarea Parchetului militar, iar dosarul a primit un nou număr (11/P/2014).
La 14 octombrie 2015, Parchetul a dispus încetarea urmăririi penale, constatând că „pentru o parte din capetele de cerere ale reclamanților intervenise prescripția, o parte din ele făceau obiectul unei amnistii și o parte din ele erau nefondate. De asemenea, acesta a constatat că unele fapte care fuseseră investigate nu au putut fi calificate drept infrac­țiuni și că unele dintre ele dobân­diseră autoritate de lucru judecat”. Procurorii au constatat că până la 22 decembrie ordinele de represiune violentă a demonstrațiilor din întreaga țară au fost date de Ceaușescu și de oamenii lui și că aceștia au fost deja condamnați. În ceea ce privește evenimentele de după 22 decembrie, dată la care puterea a fost preluată de noul guvern, procurorii au considerat că a existat o stare de derută generală și de teamă că Ceaușescu ar fi putut reveni la putere, astfel încât nu a existat o acțiune coor­donată a agenților Statului, ci oamenii au folosit violența în mod haotic mânați fiind de percepția care le-a fost indusă că anumite elemente antirevoluționare (așa-zișii „tero­riști”) acționau împotriva voinței întregii populații.

La 5 aprilie 2016, prim‐adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus infirmarea ordo­nanţei din 14 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Secţia Parchetelor Militare, ca fiind ne­temei­nică şi nelegală, redeschiderea urmăririi penale în cauză fiind confirmată de Înalta Curte de Casație la data de 13 iunie 2016. S-a constatat că cer­cetarea în principalul dosar penal a fost incompletă și că nu s-a putut stabili situația de fapt pe baza dovezilor adunate până la data respectivă. Înalta Curte de Casație și Justiție a remarcat că, în privința părții referitoare la infrac­țiunile împotriva umanității, care nu sunt prescriptibile, nu s-a efectuat nicio măsură procedurală, ceea ce nu se justifica. Noul dosar a primit numărul 1843/1/2016.

„La 1 noiembrie 2016, procurorul militar a dispus începerea in rem a urmăririi penale pentru fapta de infracțiuni contra umanității cu privire la situația de fapt din principalul dosar penal”. În decembrie 2017, procurorii militari au constatat că protestele din 1989 au fost provocate de o mișcare dirijată condusă de ofițeri militari și anumiți civili, mișcare care a inclus o campanie intenționată de dezinformare prin intermediul mij­loacelor de comunicare în masă. Se consideră că aceste persoane au preluat puterea imediat după fuga lui Ceaușescu din data de 22 decembrie.

În decembrie 2018, Secția militară a parchetului de pe lângă ÎCCJ, în cadrul dosarului denumit generic „Revoluția română din decembrie 1989”, a dispus începerea urmă­ririi penale împotriva lui Ion Iliescu (fostul Președinte al CFSN) și a altor foști membri ai CFSN, pentru in­frac­țiuni împotriva uma­nității. Din probele de la dosar a rezultat că „întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia”. „Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmă­rind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român”, potrivit declarației Parchetului General.

În aprilie 2019, procurorii militari au înaintat instanței rechizitoriul pri­vind principalul dosar penal trimițându-se în judecată numai persoane „ale căror conduite s-au plasat ulterior datei de 22 decembrie 1989”, și anume trei foști înalți demnitari (Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus), care sunt judecați în prezent sub aspectul săvârșirii faptei de in­fracțiuni contra umanităţii. La 21 octombrie 2019, procurorul ge­neral al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, infirmând soluţiile de cla­sare dispuse prin rechizitoriul sus menționat, din 5 aprilie 2019, al PÎCCJ - SPM, a dispus redeschi­derea urmăririi penale față de Petre Roman (fost membru al CFSN și prim-ministru) și Teodor Brateș (fost redactor-șef la Televiziunea Română) cu privire la infracțiuni contra umanității. De asemenea,
s-a dispus redeschiderea urmăririi penale cu privire cu privire la infracţiunile de: omor, omor calificat, genocid, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, precum și cu privire la plângerile formulate de un număr de 672 de persoane având ca obiect săvâr­şirea infracţiunilor contra uma­nităţii.