• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 22 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Februarie , 2022

Primarul de Baia Mare, consultări cu reprezentanții mediului de afaceri din Baia Mare

Asociația Întreprinzătorilor Maramureș este o organizație constituită exclusiv din societăți comerciale cu capital privat care reprezintă regiunea Maramureș și a fost înființată pentru a susține dezvoltarea economico-socială a județului, în plan local, zonal, regional, național și internațional. Membrii Asociației sunt și pot fi doar societăți comerciale cu sediul social în județul Maramureș și cu o bună reputație comercială. În decursul timpului, Asociația a avut mai multe întâlniri cu administratorii județului și a municipiului Baia Mare.


Recent, a avut loc o întâlnire consultativă  a primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, conduși de președintele Florentin Tuș, respectiv o delegație de oameni de afaceri băimăreni, membri ai Asociației Întreprinzătorilor din Maramureș, condusă de Flaviu Leșe. În cadrul întrunirii, au fost prezentate proiectele majore derulate în municipiul de pe Săsar, respectiv cele care urmează să fie implementate.

În cadrul întâlnirii, Cătălin Che­recheș a prezentat mai multe probleme cu care se confruntă în derularea proiectelor. Primarul a decis să aibă astfel de întâlniri periodice cu mediul de afaceri maramureșean pentru a dezbate, analiza și pentru a găsi soluții în anumite situații sau probleme punctuale și strategice.

„Vom constitui un consiliu consultativ care va avea, printre altele, rolul de a analiza toate proiectele de hotărâre care intră în dezbaterea actualilor consilieri locali ai orașului. Îmi doresc, astfel, să instau­răm o transparență totală, dar și să evităm situații absurde, în care multe proiecte vitale sunt sabotate din interese meschine, politice sau financiare, chiar dacă aces­tea sunt benefice pentru cetă­țeni, doar pentru că unii au făcut o obsesie în legătură cu Cătălin Cherecheș. Din nefericire, există consilieri care se inundă de frustrare și răutate când văd semnătura mea pe majoritatea absolută a inițiativelor. Din acest consiliu vor face parte și reprezentanți ai orga­nizațiilor profesionale, sociale, culturale, educaționale și, bineîn­țeles, cei ai mediului de afaceri. Revenind la întrunirea de astăzi, am prezentat investițiile pe care le avem în zona de învăță­mânt, cu accent pe reabilitarea Colegiului Transilvania. Vorbim aici de aproximativ 7 milioane de euro. Și, dacă tot am vorbit despre învă­țământ, am împărtășit bucuria de a putea implementa, în sfârșit, proiectul prin care asigurăm table inteligente la toate unitățile de învățământ, respectiv tablete pentru elevi. De aproape doi ani suntem nevoiți să batem pasul le loc la acest proiect, a fost un chin administrativ această investiție. În România se poate ca unii să aibă pensii speciale, se inventează diverse forme de recompensă a politicienilor și a grupului de interese, însă, când un primar vrea să investească în educație și în dotarea copiilor...apar piedici peste piedici din toate direcțiile!
Legat de investiția de la Colegiul Transilvania, dezvoltarea economică a orașului nostru trebuie să meargă mână în mână cu educația, cu asigurarea unui mediu propice pentru formarea forței de muncă în domeniile unde există în acest moment lipsă de personal, respectiv domeniile care se dezvoltă și unde este necesar să existe pe viitor personal competent. Vrem să asigurăm toate condițiile pentru tinerii care doresc să se specializeze în diverse domenii, asigurând astfel și specialiști și mână de lucru în domeniile unde există cerere.
Am prezentat proiectele de reabilitare și reconfigurare a bulevardelor, în paralel cu realizarea pri­melor parcări supra și subterane, 12 la număr. Dacă tot vorbim de optimizarea traficului rutier, pietonal, ne gândim și la estetică. Avem pe lista de priorități reabilitarea termică a altor 27 de blocuri, aici cu o etapă următoare de refațadare a celor care sunt situate pe bulevarde, din dorința de a îmbunătăți estetica zonei centrale, unde avem cel mai puternic impact vizual. Avem apoi o serie de investiții în reabilitarea malurilor râului Săsar, unde am reușit să finalizăm lici­tația și vom putea începe efectiv lucrul.
Am prezentat astăzi și strategia și proiectele pe care le derulăm pentru reabilitarea și modernizarea piețelor, în special ce facem la Piața Izvoare. Am semnat contractul de telegestiune pentru iluminatul stradal, și aici avem optimizări de făcut, să fim în pas cu lumea modernă, în beneficiul cetățenilor. Am dezbătut și situația salubrizării, am prezentat încă o dată, punctual, contractul - cine ce a făcut și cine și ce a greșit. De aici mai departe noi mergem pe drumul nostru, iar cei care au impresia că pot să facă bani de pe spinarea comu­nității băimărene și să nu își respecte ce și-au asumat prin contract, greșesc și vor plăti scump! Am consultat reprezentanții mediului de afaceri și cu privire la finanțarea din bugetul local a culturii și a sportului.
Am stabilit că vom avea discuții viitoare cu reprezentanții mediului de afaceri din Baia Mare cu privire la proiectul pe care îl avem pentru Parcul Industrial Cuprom. Aici, momentan, suntem la stadiul în care, la următoarea ședință a Consiliului Local, se intră cu proiectul de expropriere pentru utilitate publică. Va fi interesant de văzut cum vor gestiona aleșii locali acest punct, să vedem cine își dorește cu adevărat să evoluăm sau să batem pasul pe loc.
De principiu, am agreat cu cei prezenți astăzi la întâlnire că ne vom vedea lunar, înaintea ședin­țelor de consiliu, pentru a discuta și a ne consulta pe marginea proiectelor importante, dar și despre rezolvarea problemelor punctuale care au legătură cu mediul de afaceri și cu dezvoltarea economică a orașului nostru. Tuturor celor care au fost prezenți astăzi le mulțu­mesc pentru susținere și pentru deschiderea de a colabora cu autoritatea locală pentru mai binele întregii comunități”, a spus primarul de Baia Mare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.