Prima medalie olimpică pentru înotul românesc

Anii ‘80 au reprezentat apogeul sportului băimărean, iar înotul se afla la loc de frunte. Acum, când oraşul nostru îşi dezvăluie clar intenţia de a redeveni un centru important al sportului, este momentul să ne aducem aminte de timpul în care nataţia era încă unul din motivele de mândrie ale băimărenilor. GAZETA de Maramureş a realizat un interviu cu aceea care, în 1984, aducea, din Los Angeles la Baia Mare, prima medalie olimpică a României la nataţie: Maestru Emerit al Sportului, Anca Pătrăşcoiu.

Reporter: Vă amintiţi ce aţi simţit când, la 17 ani, zburaţi deasupra Atlanticului, aleasă fiind să reprezentaţi România la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984?

Anca Pătrăşcoiu: Îmi amintesc bine, mă gândesc de multe ori cu drag la acele momente din viaţa mea de adolescentă. Am simţit multe lucruri în timpul zborului spre Los Angeles, de la emoţii teribile, când mă gândeam la concurs, la o atmosferă extraordinară alături de cei mai buni sportivi ai ţării la momentul acela. Zborul fiind lung, am auzit multe poveşti frumoase de la olimpiadele anterioare, spuse chiar de protagoniştii lor.

Rep.: Dar acum, ce amintiri păstraţi despre acel moment deosebit?

A.P.: Mi-a rămas în minte senzaţia nemaipomenită, atunci când mi-am aruncat privirea pe tabela cu rezultate şi am văzut cifra 3 în dreptul numelui meu, emoţia de la festivitatea de premiere, când m-am ridicat cu medalia în jurul gâtului.

Rep.: După Olimpiada de la Los Angeles aţi plecat la Bucureşti. Cum s-a întâmplat şi cum v-aţi acomodat cu foştii rivali, deveniţi colegi?

A.P.: Am plecat la Dinamo. Nu e niciun secret că nu mă înţelegeam deloc cu antrenorul meu de atunci, dl. Demeca, aşa că, atunci când am primit oferta din partea clubului bucureştean, am acceptat-o. Am devenit colegă cu Carmen Bunaciu, adversara mea din bazin la probele de spate, dar în afara bazinului relaţiile erau de prietenie, aşa cum sunt şi acum, după treizeci de ani de când ne cunoaştem.

Rep.: Erau diferenţe între şcoala băimăreană de înot şi clubul bucureştean?

A.P.: Bineînţeles că existau diferenţe, în antrenamente şi în afara lor. La Dinamo m-a întâmpinat o atmosferă de familie, iar doamna Cristina Sopterian, cea care mi-a devenit antrenor, a fost ca o mamă pentru toţi sportivii ei.

Rep.: Este înotul un sport greu? Din acest punct de vedere cu ce sport l-aţi compara?

A.P.: Înotul este un sport frumos, iar înotul de performanţă este un sport greu, pentru că motorul progresului, în nataţie, înseamnă foarte multă muncă. Mă gândesc că, poate, cei de la canotaj muncesc mai greu decât noi, poate şi cicliştii, dar pot fi subiectivă, bineînţeles.

Rep.: Ce beneficii aduce înotul copiilor care-l practică?

A.P.: Pe lângă sănătate şi o dezvoltare fizică armonioasă, înotul îţi organizează şi mintea, înveţi să îţi stabileşti priorităţi, iar combativitatea, paradoxal, merge mână în mână cu spiritul de echipă.

Rep.: Ce sfaturi are Anca Pătrăşcoiu pentru copiii băimăreni care practică acum acest sport la nivel de performanţă?

A.P.: Tinerilor practicanţi ai înotului de azi le doresc să înoate cu plăcere, să înveţe bine, să nu înceteze să viseze şi, de ce nu, să-şi împlinească visele! Pentru marea performanţă: înotaţi, înotaţi, înotaţi!

Rep.: Când şi cu ce ocazie aţi primit titlul de maestru emerit al sportului?

A.P.: Titlul de maestru emerit al sportului a venit după medalia la olimpiadă, deci în 1984.

Rep.: Prin prisma faptului că simţiţi nataţia atât ca fost sportiv de înaltă performanţă, cât şi ca antrenor, de ce credeţi că are nevoie înotul băimărean pentru a-şi câştiga din nou renumele avut cândva?

A.P.: Înotul are nevoie de bază de selecţie mare, de dascăli inimoşi, de părinţi care, în aceste timpuri, trebuie să ştie să-şi impulsioneze copiii spre sport, dar, nu în ultimul rând, de condiţii foarte bune de antrenament.

Rep.: Primăria doreşte să aducă Bazinul Olimpic de Înot „Gheorghe Demeca” la standarde adecvate de pregătire şi competiţie. Dacă în Baia Mare s-ar crea condiţiile optime pentru înalta performanţă, aţi fi tentată să veniţi ca antrenor aici?

A.P.: Eu sunt stabilită în Bucureşti din 1985 şi viaţa mea este acum aici, dar un schimb de experienţă cu colegii mei din Baia Mare ar fi benefic, cred, pentru ambele părţi.

Rep.: Ce voci credeţi că ar trebui ascultate în România pentru ca înotul românesc să urce din nou pe podiumul olimpic?

A.P.: Ar trebui ascultaţi, în primul rând, cei care acum antrenează sportivii de performanţă în România şi ar trebui găsite soluţii la problemele cu care aceşti antrenori se confruntă, apoi ar trebui să avem răbdare, pentru că rezultatele bune, la nivel mondial, nu apar din întâmplare, ci după o muncă asiduă.

Rep.: Ce vă atrage mai mult la campionatele de masters, competiţia sau atmosfera şi întâlnirile cu vechii prieteni?

A.P.: Campionatele de masters sunt un capitol nou în înotul românesc, un fel de 2 în 1, o îmbinare de util (sănătate), cu plăcut, iar atmosfera care se creează acolo e nemaipomenită. Ne încărcăm mereu bateriile, la un astfel de concurs. Concursurile de masters îi aşteaptă pe toţi iubitorii înotului care au împlinit douăzeci şi cinci de ani.

Rep.: Dacă ar fi să ne luăm după importanţa medaliilor, s-ar părea că, în România, fetele înoată mai bine decât băieţii. Vă tachinaţi colegii cu acest aspect?

A.P.: Nu putem să-i tachinăm pe băieţi, sunt colegii noştri drăguţi de la masters, dar îi aşteptăm şi pe ei cu performanţe care să le egaleze pe cele ale fetelor.

S-a născut la 17 octombrie 1967, în Baia Mare. Legitimată la clubul sportiv al oraşului, câştigă, începând cu 1977, numeroase titluri naţionale, conform categoriilor de vârstă. În 1981 obţine, la doar 14 ani, primul titlu naţional de senioare la 400m liber. Anul următor se clasează pe locul II la campionatele europene de juniori, la probele de 100m şi 200m spate. Urmează balcaniadele de seniori şi alte concursuri internaţionale cu clasări pe diverse trepte ale podiumului. La primul campionat european de seniori, în 1983, se clasează pe locul IV la 200m spate. Anul 1984, anul Olimpiadei de la Los Angeles, va aduce, după multe emoţii şi pregătiri intense, prima medalie olimpică a României la nataţie (bronz la 200m spate). Din ianuarie 1985, este legitimată la clubul Dinamo Bucureşti. Participă în continuare la campionatele europene şi mondiale, clasându-se în primele opt poziţii. Urmează două medalii de aur la prima ediţie de la Moscova a concursului Goodwill Games, obţinând ulterior trei medalii de aur la Universiada şi medalia de argint la europenele de seniori cu ştafeta, la 4x200m liber. În 1988 participă la Olimpiada de la Seul, calificându-se în finală.