Prăjitura tristă

Prajitura trista. Aşa se mai numeşte coliva care este o agapă ce se foloseşte în ritualuri religioase (se dă de pomană la parastase şi înmormântări) şi se pregăteşte din arpacaş cu mirodenii.

Coliva este o ofrandă adusă de credincioşi la biserică spre sfinţire în cinstea sfântului zilei, în ziua onomastică a cuiva sau pentru uşurarea sufletelor celor răposaţi.

Coliva simbolizează Biserica adică toţi creştinii uniţi de aceeaşi credinţă în Dumnezeu, pe de altă parte, coliva închipuie însuşi trupul mortului. Arpacaşul (grâul) simbolizează trupul Domnului nostru Iisus Hristos, iar dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei simbolizează virtuţile sfinţilor, ale răposaţilor pomeniţi sau dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul. Mai concret, nuca reprezintă tăria credinţei, mierea - virtuţile sfinţilor, stafidele (fiind struguri uscaţi) - sângele Mântuitorului sau lacrimi de sânge.

În prepararea colivei trebuie să se ţină cont de anumite detalii, pentru că a face colivă e ca şi cum ai picta o icoană, ea trebuie făcută cu rugăciune şi smerenie. Unele credincioase aprind o lumânare în tot timpul preparării colivei.

Până să consumăm coliva trebuie să parcurgem anumiţi paşi (etape). În primul rând ea se pregăteşte cu o zi înainte de a fi consumată, iar pentru prepararea ei este nevoie de următoarele ingrediente:

-arpacaş (grâu), 500g

-Miere, 3-4 linguri

-Nucă măcinată, 500g

-esenţe de vanilii, portocale, rom etc. (după gust)

-coajă de lămaie răzălită

-biscuiţi sfărâmaţi sau pesmet (în post)

-opţional - nucă de cocos, ornamente, bombonele de ciocolată, floricele de zahăr, sâmburi de nucă, după preferinţă.

Arpacaşul se spală în nouă ape care simbolizează cele nouă cete îngereşti, apoi se pune la fiert într-o oală pregătită special numai când facem coliva. În această etapă e bine să avem grijă ca boabele de grâu bune să nu iasă pe alături de oală atunci când le spălăm, ci doar cele stricate, de fapt boabele sau hoaspele care nu sunt bune ies la suprafaţa apei şi se văd care sunt acestea, prin urmare le aruncăm. După ce am spălat grâul, îl punem la fiert în 3-4 l de apă timp de 2-3 ore „până înfloreşte”. Dacă vrem să amestecăm din când în când, şi lingura de lemn, ca şi oala, e bine să fie folosite numai pentru colivă.

Dacă nu amestecăm, clătim oala la diferite intervale de timp, ca să nu se lipească grâul.

În apa cu arpacaş se mai pune o linguriţă de sare şi 2 linguri de zahăr pentru ca să nu se aleagă o pojghiţă albă pe deasupra. Grâul este lăsat câteva ore în apa lui, apoi se amestecă cu ingredientele amintite mai sus. Se omogenizează bine şi se aşează compoziţia pe o tavă pregătită în prealabil, ornându-se după preferinţă.

Coliva se poate orna cu: sâmburi de nucă, ciocolată răzălită sau topită, floricele de zahăr, cu şablon peste care presărăm zahăr pudră sau cacao etc.

Unele credincioase ornează coliva chiar înainte de a o duce la biserică pentru a nu se îmbiba zahărul în colivă.

La biserică se pune o lumânare cu hârtie în ea, iar după parastas se împarte credincioşilor.

Coliva nu se taie cu cuţitul, deşi arată ca un tort, având şi aceasta o simbolistică de vreme ce coliva închipuie trupul celui adormit în Domnul, ci se ia cu lingura pe un biscuite sau în pahare de unică folosinţă cu linguriţe şi se împarte celor de faţă.

Prima dată am mâncat colivă la mănăstirea din Techirghiol, când am fost la mare cu familia, fiind plăcut surprinsă cum împărţeau măicuţele tuturor credincioşilor ceva ce nu mai văzusem până atunci . Şi am întrebat o măicuţă: „Ce este aceasta? Ce împărţiţi?”, şi mi-au răspuns: „Cum, nu ştiţi? Este colivă, se împarte credincioşilor ca pomană spre odihna celor răposaţi”. Şi atunci mi-am pus în minte: „şi eu vreau să ştiu cum se face coliva”.

E bine să faci colivă nu doar pentru sufletul celui adormit în Domnul, dar şi pentru cel ce o prepară şi pentru cei care o consumă, pe de altă parte copiii adoră şi ţin minte dacă primesc ceva dulce de la biserică.

Pe lângă faptul că încerc să mărturisesc credinţa după puteri, fetiţei mele îi plac lucrurile practice, iar băiatul adoră lucruri, obiecte, obiceiuri vechi, aşa încât combin aceste caracteristici ale noastre şi câteodată mă mai ajută şi ei sau privesc doar şi-mi pun tot felul de întrebări.

Chiar dacă nu este un obicei local, prepararea colivei face parte din tradiţia creştină şi am nădejde că vor mai face şi alte femei din comuna noastră colivă spre bucuria credincioşilor, dar şi a celor adormiţi în Hristos.

Cu toate că se mai numeşte prăjitura tristă, paradoxal, coliva aduce bucurie, căci să fii trist şi fericit în acelaşi timp e o taină de la Dumnezeu. Trişti suntem pentru că săvârşim păcate, iar fericiţi pentru că nădăjduim în Înviere.