Povești de dragoste celebre în istorie

Antoniu şi Cleopatra

Regina Cleopatra a Egiptului a devenit sinonimă cu frumusețea și seducția. Se spune că avea un șarm aparte, care vrăjea orice bărbat din jurul său. Un exemplu ilustru este Iulius Cezar, cu care s-a iubit până la moartea acestuia, din anul 44 î.Hr.
După moartea lui Cezar, trei bărbați şi-au reunit forțele la conducerea Romei: Gaius Octavius (strănepotul lui Cezar, cunoscut apoi drept Augustus Octavian Cezar), Marcus Lepidus, un general de armată şi Marc Antoniu, un general şi un politician roman. Antoniu dorea să realizeze o alianță cu Egiptul condus de Cleopatra, dar, în final, a găsit aici mai mult decât o relație politică, a descoperit o dragoste pasională care avea să-l distrugă şi pe el, şi pacea Imperiului Roman.
Povestea lor s-a încheiat tragic, în 31 î.Hr. în bătălia de la Actium, în vestul Greciei. Flota lui Octavian a înfrânt forțele reunite ale lui Antoniu şi ale Cleopatrei. Cei doi au fugit în Egipt. Aici, într-o ultimă luptă împotriva lui Octavian, Antoniu a primit o știre falsă cum că iubita sa s-ar fi sinucis. Copleșit de durere, generalul roman s-a înjunghiat cu o sabie în abdomen. Cleopatra încă era în viață, dar fusese întemnițată. La auzul veștilor despre moartea lui Antoniu, legenda spune că a primit un șarpe veninos în celulă şi l-ar fi lăsat să o muște de piept. Detaliile privind moartea sa sunt încă neclare, deși se fac cercetări de secole.
Povestea de dragoste dintre Cleopatra şi Antoniu a inspirat numeroase filme, cărți şi spec­tacole de teatru. Au murit luptând pentru dragostea lor şi au fost îngropați unul lângă celălalt, într-un mormânt din Egipt.

Napoleon și Josephine

La o cină în Parisul unui octombrie 1795, o văduvă de 32 de ani pe nume Josephine de Beauharnais stătea lângă Napoleon Bonaparte, un ofițer corsican cu șase ani mai mic decât ea. El era scund, gras, neîngrijit și răutăcios, dar, de cum a zărit-o pe Josephine, a fost cucerit de ea.  „A fost dragoste la prima vedere, prima pasiune adevărată pe care o simțea până în măduva oaselor”, spune prietenul său August de Marmont.
Josephine, mamă a doi copii, trăia în Paris de opt ani descurcându-se singură. Nu era deloc atrasă de Napoleon, deoarece acesta era sărac și urât. Prietenii ei îl considerau o glumă proastă. Fiica, Hortense, o ruga să nu se mărite cu el. „Sunt asemenea unei mâncări neîncălzite corespunzător”, scria referitor la relația ei cu pețitorul. În același timp, nu avea foarte mulți bărbați care să îi facă avansuri astfel încât nunta, destul de urâtă, a avut loc. În ziua următoare, Napoleon a plecat singur în Italia, stabilind niște „cutume casnice” de despărțiri dureroase și reuniuni furtunoase care vor face celebră relația dintre Josephine și Napoleon. Nimic din viața de până atunci nu îi sugera Josephinei că era destinată să fie împărăteasă. Dar a devenit prima împărăteasă a Franței. Totuși, mariajul lor nu a rezistat.
Infidelitatea ei l-a înnebunit pe Napoleon, iar în final faptul că ea nu a putut să-i dea un moștenitor a dus la divorț. Însă, după des­părțire, atașamentul lor pare că a crescut. Josephine a murit cu gândul la Napoleon, iar Napoleon, în ciuda tuturor vicisitudinilor, aflat pe patul de moarte, a rostit ultimele cuvinte: „Franţa, armata, con­ducătorul armatei, Josephine”.

Henry al VIII-lea şi Anne Boleyn

Henry al VIII-lea Tudor este unul dintre cei mai strălucitori regi ai Angliei. În acțiunile sale, el a fost ghidat de inteligență, voință politică și, în același timp, de dragoste.

Pentru a-i face pe plac reginei adorate, Anne Boleyn, el a neglijat o alianță politică cu Spania, s-a certat cu Papa însuși și a schimbat religia țării sale. Dar, pentru dragostea nebună a suveranului, Anne a trebuit să plătească cu viața ei. După ce a fost acuzată de adulter, incest şi vrăjitorie, a fost ucisă în Turnul Londrei. Totuși, unii istorici afirmă că, dintre toate soțiile lui Henry, Anne a fost singura de care regele s-a îndrăgostit cu adevărat.

Shah Jahan şi Mumtaz Mahal

Iubirea celor doi este datată în 1612-1631, în Imperiul Mogul. Dragostea lor este cea care a dus la construirea unuia dintre faimoasele monumente ale lumii: Taj Mahal.
Shah Jahan avea două soții, dar una singură a fost cea care i-a furat cu adevărat inima, Arjuman Banu Begum, căreia i-a dat numele de Mumtaz Mahal, adică „Bijuteria Palatului”.
I-a dăruit 14 copii și îi era sfetnică și consilier. La nașterea ultimului dintre copii, ea a murit. Shah Jahan a ordonat să fie ținută o perioadă de doliu de doi ani pentru iubita sa.
El însuși a decis să se retragă din viața publică pentru un an, iar când s-a întors, a început construirea unui templu la Taj Mahal, în onoarea soției sale. Lucrările au durat 23 de ani, iar ambii iubiți au fost îngropați aici.

Ines de Castro şi Regele Pedro

Ines de Castro şi Regele Pedro s-au iubit între 1340-1355, în Portugalia. Soția lui era alta, dar cea pe care o iubea era Ines, lucru care l-a făcut pe tatăl acestuia, prinț la acea vreme, să o exileze.
După moartea soției, a luat-o înapoi pe Ines, deși tatăl lui tot nu era de acord cu relația. Astfel, regele a decis ca ea să fie ucisă.
Ines de Castro a fost decapitată chiar în fața copiilor, iar după moartea sa, Pedro a ucis pe toată lumea implicată – le-a scos inimile din piept cu propriile mâini.
Apoi, a pus cadavrul soției sale pe tron, la doi ani de la moartea ei, și a numit-o regină.

Sissi și Franz Joseph

Cine nu a auzit de împărăteasa Sissi? Numele ei întreg este Prințesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach. Franz Joseph avea de ales între două pretendente. Întâlnirea dintre împărat și Sissi s-a numit logodna de la Ischl.
De fapt, Helene, sora lui Sissi, o fată foarte rafinată, frumoasă și inteligentă, trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar Franz a ales-o pe Sissi, care era o iubitoa­re a naturii, neconformându-se etichetei, toate acestea datorită educației din familie, care nu ocupa vreun post la curte, așa că erau liberi să-și ducă viața așa cum doreau. Sissi, ca și tatăl ei, iubea circul și călărea foarte bine și, de asemenea, era poetă. Din punctul de vedere al rangului, Sissi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneză a judecat-o mult timp. Însă, Sissi și cu Franz erau veri, așa că le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. S-au căsătorit în 1854. Dar viața lui Sissi, ca soție și împărăteasă, s-a dovedit un lung șir de depresii. S-a acomodat cu greu regulilor de la palat și a trecut printr-o serie de tragedii, cum ar fi moartea fiicei sale. Și sfârșitul ei a fost unul tragic.
Pe 10 septembrie 1898, în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva, a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineața zilei de 10 septembrie, într-un ziar local, a apărut un articol despre prezența împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce împreună cu doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux.
Căderea i-a fost ușurată de părul său bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost: „Ce mi s-a întâmplat?”

Ecaterina cea Mare și Grigori Potemkin

Iubirea de la Curtea Imperială a Rusiei, aceea dintre Ecaterina cea Mare și tânărul ofițer de gardă, Grigori Potemkin, este una dintre celebrele povești de dragoste din istorie.
După lovitura de stat care avea să o aducă pe Ecaterina la tron, în cei treizeci de ani care au urmat, Potemkin devine iubitul ei, partener la domnie şi soț într-o căsătorie secretă, care lăsa libertate amândurora. Geniul politic și diplomatic al lui Potemkin, alături de orientarea Ecaterinei spre cultură, știință și artă, au făcut ca această perioadă să fie numită Epoca Iluminată.