Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Poveste în sunet de Fanfară
Printre elementele de identitate ale orașului Baia Mare se numără în mod sigur și Fanfara Municipală, care a împlinit anul acesta 20 de ani de activitate. Instrumentiștii, coordonați de dirijorul Florian Mătăsaru, au reușit de-a lungul anilor să le aducă băimărenilor, și nu numai, momente de fericire prin concertele de promenadă, concertele de colinde, dar și să se simtă mândri că sunt români, prin cântecele patriotice intonate la ceremonialurile militare. La împlinirea acestei cifre rotunde de la înființare, Fanfara Municipală Baia Mare a primit recunoașteri și aprecieri din partea celor mai importante instituții din județ.
Baia Mare este printre puținele localități din România care se mândrește cu o Fanfară care aduce solemnitate, bucurie și atmosferă festivă tuturor evenimentelor importante de peste an. Se poate spune că Fanfara Municipală duce mai departe tradiția Muzicii Militare a Garnizoanei Baia Mare, care s-a desființat complet în 2002. Fanfara Municipală Baia Mare s-a înființat în 2004 datorită ambiției dirijorului Florian Mătăsaru, care a reușit să aducă alături de el 20 de instrumentiști de diferite profesii, pe care i-a unit dragostea pentru muzică.
De-a lungul celor 20 de ani, Fanfara Municipală a avut în permanență între 20 și 25 de instrumentiști, toți muzicieni cu experiență, cu studii de specialitate, printre care mulți profesori de muzică. Din 2010 s-a alăturat grupului și soprana Cristina Ioan, care aduce un plus de „culoare sonoră”. Trebuie știut că treaba este cât se poate de serioasă la Fanfara Municipală, iar asta se vede cel mai bine la ceremonialurile militare, unde totu-i ca la carte, de la ținută și poziție, până la precizia sunetului. Dar, pe cât de „milităros” e totul atunci când momentul îl impune, pe atât de delicat se transformă povestea la concertele de promenadă, când Fanfara cântă în mijlocul oamenilor, în parcurile orașului, în fiecare duminică, din primăvară până în toamnă.
Altfel spus, povestea Fanfarei Municipale este legată de toate momentele importante ale orașului și credem că nu este nimeni din oraș care să nu fi simțit bucuria din cântecele de fanfară. Iar autenticitatea momentelor trăite de public este trădată cel mai bine de reacția copiilor, care nu-și înfrânează instinctele, și care, nu de puține ori, simt nevoia să vină în timpul concertelor în apropierea celor care cântă, să danseze lângă ei sau să se îmbrățișeze cu dirijorul. Asemenea momente sunt cea mai clară dovadă de dragoste și apreciere din partea comunității. Publicul simte pasiunea pentru muzică a membrilor Fanfarei și a dirijorului Florian Mătăsaru, iar profesionalismul și dăruirea se văd cel mai bine din faptul că repertoriul acestei instituții însumează peste 300 de melodii din toate genurile muzicale, iar asta nu-i puțin lucru.
Anul 2024, anul în care Fanfara Municipală a împlinit 20 de ani de activitate, a fost unul plin de concerte, în special în Baia Mare, dar și în alte localități unde organizatorii de evenimente artistice au invitat Fanfara pentru un plus de prestanță activităților pe care le-au pregătit. Aproape în fiecare weekend, Fanfara Municipală a avut concerte de promenadă în parcurile din Baia Mare, iar acum, în apropierea Crăciunului, are aproape 20 de concerte de colinde. Pe lângă acestea, Fanfara Municipală Baia Mare a fost prezentă la toate evenimentele cu ceremonial militar de peste an.
În cele două decenii de activitate, Fanfara Municipală Baia Mare condusă de dirijorul Florian Mătăsaru a primit numeroase diplome, distincții și aprecieri de la cele mai importante instituții din Maramureș și nu numai, dintre care le amintim pe cele mai importante: Primăria și Consiliul Local Baia Mare, Instituția Prefectului Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Garnizoana Baia Mare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș, Jandarmeria Maramureș și numeroase primării din județ și din țară.
În numele tuturor maramureșenilor care apreciază activitatea Fanfarei Municipale Baia Mare, acum, la ceas aniversar, îi transmitem dirijorului Florian Mătăsaru și întregii echipe un călduros LA MULȚI ANI! și le dorim și pe mai departe multă putere de muncă și să-și păstreze dăruirea, ambiția, profesionalismul și dragostea pentru muzică și public!
„Vârful de lance” al Fanfarei Municipale Baia Mare este dirijorul Florian Mătăsaru, dar este momentul să-i prezentăm și pe prietenii acestuia, cei care îi sunt alături de fiecare dată când cuvintele se opresc și ele să asculte farmecul muzicii de Fanfară: soprana Cristina Ioan; flaut: Bianca Săsăran, clarinet: Andreea Moldovan, Miși Pappelaș, Madian Hokman, Csabi Vari; trompetă: Viorel Lăpteanu, Bernard Pop, Mattias Eskilsson, Andras Kaszoni, Radu Boie; saxofon: Gusti Marc, Nucu Giurgea, Cătălin Ursan, Mircea Crișan; trombon: Ioan Nemeș; corn: Liviu Gherman; basfligorn: Adrian Săsăran; eufoniu: Ionel Pop; tuba: Marius Mureșan, Ioan Babici Buda, Antonio Petrovan; percuție: Ioan Horvath Bughesiu, Rareș Lohan și Eugen Petrușca.