Pledoarie pentru mineritul şi metalurgia nordului

Marin Bivolaru a fost ministru secretar de stat în Ministerul Industriilor la începutul anilor ’90. A condus Departamentul Metalurgie. Înainte de 1989 a lucrat la ICPM Baia Mare. Are peste 17 invenţii şi inovaţii în domeniu. A făcut parte din toate colectivele de lucru importante pentru mineritul şi metalurgia maramureşeană, românească.

Rep.: O părere scurtă şi concretă despre redeschiderea mineritului în condiţiile şi contextul economic actual.

Marin Bivolaru: Dacă ne referim la condiţiile tehnice de redeschidere, sigur că acestea sunt posibile, nu sunt imposibile, şi toată lumea visează redeschiderea acestor lucrări miniere.

Din păcate, distrugerea care s-a întâmplat în zona mineritului a fost totală, pentru că nu numai faptul că s-au închis minele, dar s-au distrus instalaţiile de preparare, s-au distrus instalaţiile metalurgice, iar în momentul de faţă nu se pot face decât fragmentar anumite faze tehnologice. Ceea ce a rămas trebuie neapărat să suporte nişte modificări, nişte adaptări, nişte recondiţionări, şi toate acestea costă. Din păcate, statul român, în momentul de faţă, nu posedă sume de bani care să permită să facă aceste cheltuieli. Este nevoie de investitori! Din păcate, investitorii noştri au problemele lor, este complicat şi pentru ei. Părerea mea este că în momentul de faţă ar trebui să începem să semănăm câteva puncte de producţie, modeste în faza de exploatare, pe care, pe urmă, de-a lungul timpului, să le putem dezvolta. Cu siguranţă nu vom atinge capacităţile şi situaţia exploatărilor de dinainte de Revoluţie, dar cel puţin, cât de cât, să ne apropiem. Sigur, se poate merge mai departe, să gândim o activitate în Baia Mare.

În acest context, instalaţia de la Romaltyn Baia Mare este unică în România. O activitate care să fie la un nivel general, se pot găsi modalităţi şi ar fi un punct în care putem să dăm de lucru, în Baia Mare, la anumite categorii sociale. Ba, mai mult, am propus să se reia instalaţiile de obţinere a aurului în lingouri, să se facă instalaţia de topire şi de rafinare, şi ideea pe care o am este ca această instalaţie să se facă undeva pe platforma combinatului chimic, sau în zone apropiate, poate chiar lângă Flotaţia Centrală.

Mai sunt şi alte variante prin care am putea să reorganizăm Romplumb Baia Mare, care să poată să prelucreze deşeurile, bateriile auto, iar pasta respectivă se poate amesteca cu concentratele plumbo-zincoase. În situaţia aceasta, prin rafinarea termică se obţine un plumb de calitate care are trecere la export. Acestea ar fi primele faze, din păcate Romplumb acum este într-o fază de reorganizare, nu are bani pentru a-şi reorganiza tehnologia la prelucrarea bateriilor auto, şi, singura soluţie pe care eu o întrevăd este ca să aibă contact cu un investitor care să poată să preia această sarcină economică.

Este normal ca Baia Mare, care a trăit din minerit, jumătate din oamenii din acest oraş au lucrat la mină şi jumătate la combinat, în momentul de faţă să poată reîncepe activitatea minieră şi chiar metalurgică. Flotaţia Centrală se poate adapta, este închisă, este adevărat, sunt nişte faze care vor trebui recondiţionate, dar ea este un obiectiv care este viabil. Astfel, într-un viitor apropiat, o serie întreagă de activităţi de preparare se pot concentra în zona Flotaţiei Centrale.

Avem încă rezerve suficient de mari în iazurile de decantare, este chiar cel de la Bozânta, instalaţia de cianurare a Romaltynului are capacitatea respectivă, nu va trebui să se realizeze un alt iaz, dar cu timpul se pot umple spaţiile dintre cele două iazuri, în aşa fel încât să mărim capacitatea în câţiva ani de zile.

Problema este ca oamenii să-şi dorească să se facă treaba aceasta, să se implice, să fie mai maleabili, mai flexibili, pentru că nu vom trăi numai din ecologizare, va trebui să avem şi soluţii industriale. Sigur, se pot pune condiţii foarte severe în privinţa ecologizării, dar nu credeţi că am eliminat de la început toate problemele acestea, toată această posibilitate de a putea să exploatăm zăcămintele aurifere, numai datorită faptului că ar fi posibil să producă poluare în zonă.

Rep.: În acest context, ce părere aveţi despre faptul că în Baia Mare există o dispută pe tema repornirii activităţii la Romaltyn, spunându-se că ar trebui relocată uzina de acolo, deoarece se află în oraş?

Marin Bivolaru: Poate pare foarte curios, Baia Mare a fost unul dintre primele oraşe din lume care a trecut la prepararea minereurilor prin cianuraţie, şi anume în anul 1936, eram printre primele state din lume care am trecut la cianuraţie. Flotaţia Săsar nu era în câmp sau la munte, ci chiar în oraşul Baia Mare. Vreau să spun că multe flotaţii sunt în centrele oraşelor, pericolul nu este atunci când se face cianuraţia, şi mai ales în spaţii închise în care se poate controla perfect de bine această fază.

Eu nu-mi amintesc să fi citit undeva că s-a întâmplat ceva în faza de flotare, avaria se întâmplă acolo, la iazul de decantare, în zonele deschise şi în care este altă problemă. Dar până acum Flotaţia Săsar niciodată nu a avut probleme în faza de cianuraţie pentru că dozarea, prelucrarea şi solubilizarea este un proces aproape perfect controlabil. Primul-ministru, domnul Ponta, a fost recomandat să meargă şi să viziteze o uzină de exploatare în Finlanda, e adevărat că este undeva dincolo de Cercul Polar, dar s-a dus şi a vizitat-o. Acolo, tehnologia de preparare este tocmai aceasta, în două etape, exact tehnologia pe care eu o propun.

Această cianurare este chiar în mijlocul acelei localităţi, ea numără 22.000 de locuitori. Consider că, dacă din 1936 a rezistat instalaţia de cianurare, fără să producă vreo avarie sau vreo pagubă, ar putea să mai reziste câţiva ani de zile, de aici înainte. Problema trebuie analizată altfel. În situaţia în care se propune de la început relocarea instalaţiei de cianuraţie, aceste tipuri de investiţii scumpesc procesul de redeschidere a activităţii miniere.

Statul român de abia se poate gospodări cu datoriile pe care le are, cu salariile, cu sănătatea, nu poate să rupă nişte sume aşa de mari pentru a se face această investiţie. În această situaţie, ar trebui să ne mulţumim şi să căutăm nişte soluţii în care investiţiile să fie reduse la minim. După care, de-a lungul timpului, se pot extinde acestea sau se pot începe relocări, dar într-o perioadă în care prepararea aceasta poate să meargă înainte, relocarea poate să fie ruptă, în etapa a doua, de procesele de prelucrare şi de preparare a minereurilor. Sigur că cel mai bine ar fi să nu existe nici un fel de industrie de exploatare activă în oraşe, dar problema este dacă toate aceste soluţii au susţinere economică.

Desigur, dacă s-ar face o analiză corectă, probabil că s-ar lămuri lucrurile, şi cel puţin câţiva ani de zile ar putea fi posibil ca să rămână această instalaţie acolo unde este.

Rep.: Ar fi benefică pentru Baia Mare prelucrarea iazului de la Flotaţia Centrală în varianta pe care o propune Romaltyn?

Marin Bivolaru: Din punctul meu de vedere, ecologic, este o treabă. În primul rând că procesarea iazului de decantare de acolo de la Tăuţii de Sus şi transportul sterilului pe conductă nu este poluant. Noi am făcut transportul pe conductele de steril zeci de ani de zile, fără ca să existe ceva probleme.

Da, probabil că din când în când se mai spărgea câte o conductă, se oprea conducta respectivă, se suda, se înlocuia un tronson, dar fără să se producă cine ştie ce avarii ecologice.

În prima fază, sigur că da, aceasta este varianta cea mai ieftină care se poate gândi, deci, toată lumea caută şi se gândeşte să dezvolte nişte tehnologii cât mai complicate, avem posibilitatea să aplicăm nişte tehnologii mai simple, ar trebui ca toată lumea să se gândească, avem banii aceştia, avem posibilităţile acestea, ne putem încadra în aceste cheltuieli?

Pentru că, s-ar putea ca, din cauza acestor cheltuieli, procesul de retehnologizare să apară chiar nerentabil. Trebuie neapărat să găsim soluţii pentru noi locuri de muncă, problema principală în momentul de faţă a României este şomajul, care este din ce în ce mai crescut. Numărul de specialişti care au lucrat în acest domeniu este din ce în ce mai redus şi ar trebui cumva ca să prindem aceşti ultimi specialişti, altfel, vom cheltui de două ori mai mult căutând să găsim alţi specialişti, care să poată să facă acest proces tehnologic.   

„Într-un viitor apropiat, o serie întreagă de activităţi de preparare se pot concentra în zona Flotaţiei Centrale. Avem încă rezerve suficient de mari în iazurile de decantare, este chiar cel de la Bozânta, instalaţia de cianurare a Romaltynului are capacitatea respectivă, nu va trebui să se realizeze un alt iaz, dar cu timpul se pot umple spaţiile dintre cele două iazuri, în aşa fel încât să mărim capacitatea în câţiva ani de zile”.

Marin Bivolaru