Pledoarie pentru minerit. 692 de ani de la organizarea şi dezvoltarea mineritului în Baia Mare

Ing. Lazar-Aurel PANTEA

De peste 2000 de ani, varietatea și importanța resurselor minerale existente în subsolul teritoriului  României au determinat ca mineritul să constituie o îndeletnicire a populației din această zonă a Europei și a lumii. Regiunea minieră Baia Mare este una din cele mai vechi din Europa.  Baia Mare, atestată documentar din anul 1329 sub denumirea „Rivulus Dominarum”, așezată de o parte și alta a râului Domnițelor, azi Săsar, s-a afirmat, de la început, prin extracția și prelucrarea minereurilor și s-a dezvoltat ca fiind un centru aurifer.
 

În 2021, se împlinesc 692 de ani de când regele Carol Robert a emis cel dintâi privilegiu orașelor regale Baia Mare și Baia Sprie, intitulat „Corradus judex Civitatum Rivuli Dominarum et de Medio Monte”,  prin care se acordă acestora dreptul de a popula teritoriul împădurit dintre ele, cu scopul de a încuraja dezvoltarea mineritului zonal.
La 20 septembrie 2021, se împlinesc 674 de ani de când a fost emis primul și cel mai important document scris și păstrat,  cu pri­vire la dezvoltarea și organizarea mineritului în bazinul băimărean, emis  de către regele Ludovic I. Atunci, pe lângă Consiliul Oră­șenesc Baia Mare,  se înființează OFICIU AL COMI­TETULUI CĂMĂRII, condus de Comes ca­meral, a cărui sarcină principală era de a supraveghea mineritul şi strângerea urburii cuvenite rege­lui. Actul privilegial cuprinde norme și dispoziții cu privire la minerit. („DIPLOMA PRIVILE­GIALĂ” se află la Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale, în original, fondul Pri­măriei orașului I/1 și traducere în limba română, fond 436, Comitetul  Județean Maramureș al PCR).

Indiferent de orânduirile politice și administrative, în Baia Mare
s-a consolidat o structură organi­zatorică și funcțională minieră, cu denumirile: Cămară, Oficiu Mi­nier, Inspectorat Superior Minier, Direcția Minelor  sau Căpitănatul Minier, Direcția Minelor și Topitoarelor Statului; după anul 1918, Regie Comercială Publică a Întreprinderilor Miniere și Metalurgice ale Statului din Ardeal cu Direcția Baia Mare şi Direcția Hunedoara; după 1948,  în trei  perioade, struc­­tură comună miniero-me­ta­lurgică, Combinat al Metalurgiei Neferoase, Centrală a Mine­reu­rilor și Metalurgiei Neferoase, iar, separat, Trust minier, Combinat minier, Centrală a Mine­reurilor Neferoase, Regie Auto­nomă a PbZn, din anul 1997 și în prezent Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase „REMIN”- S.A. Baia Mare.
Unitățile metalu­r­gice au avut
denumiri de Combinat Chimico-Metalurgic, În­tre­prin­dere Me­talurgică de Metale Neferoase, Cen­trala Industrială a Metalurgiei Neferoase, Societatea Comercială „Cuprom”- S.A. și Societatea Comercială „Romplumb”- S.A.  Din anul 2007,  Remin Baia Mare a schimbat obiectul de activitate și funcționează cu maximum 200 de salariați, dispersați pe raza a trei județe. Din anul 2003, pe teritoriul Maramureșului, S.C. Conversmin  S.A. Bucureşti desfășoară activitate de conservarea, închiderea minelor, lucrări miniere subterane şi de legătură cu suprafaţa şi mo­ni­torizarea post închidere a obiectivelor miniere preluate de la Remin, S.C. Cuarţ şi Mineral Radioactiv Măgurele.

Extracția și prelucrarea sării, a minereurilor auroargentifere, poli­metalice, minereu de fier-mangan, bentonită, de lignit, cât și a diverse roci utile au făcut ca mineritul să aibă un rol determinant în viața economico-socială a Maramure­șului și au condus, în decursul anilor, la dezvoltarea industriei chimico-metalurgice, construcții de mașini și utilaj minier, scule și accesorii,  faianță și sticlărie, construcții civile și industriale, învățământ profesional și universitar de profil, sport și cultură. Minerii de la Mina Valea Roşie au donat salariul pe o lună şi au pres­tat câte cinci zile de muncă pentru construirea bisericii ortodoxe de pe strada Valea Roşie din Baia Mare etc.

Din fondurile de investiții destinate mineritului, au fost construite, în perioada 1918- 1950, 17 uzine electrice în localitățile miniere, iar după anul 1960,  linii electrice aeriene de înaltă tensiune, pe seama cărora au fost electrificate localitățile adiacente; construcții de blocuri-locuințe, cantine, dispensare medicale; acumulări și amenajări pentru apă industrială și potabilă;  moder­ni­zări de drumuri. Industria minieră a României, până în ultimul deceniu al secolului XX, a cunoscut o dezvoltare continuă, astfel, în perioada 1980-1990, erau în func­țiune 278 de mine și cariere, 70 de uzine și instalații de preparare. În minerit activau peste 175. 000 de salariați, dintre care o mare parte lucrau în subteran. Maramureșul deținea primul loc în economia țării în ceea ce privește potențialul de rezerve de minereuri polime­talice, cât și ca volum al extracției și al producției de metale neferoase.
După anul 1990, în condițiile liberalizării prețurilor materiilor prime și combustibililor, a început declinul mineritului.
În Maramu­reș, extracția  și prelucrarea minereurilor a încetat la începutul anului 2007, personalul a fost disponibilizat, beneficiind de plăți compensatorii. La timpul res­pectiv, forța de muncă din minerit trebuia orientată spre construcția de autostrăzi, tunele, drumuri și poduri sau recalificată pentru alte meserii. Încetarea activității mi­nelor, flotațiilor și a uzinelor me­talurgice, la nivel de județ, a condus la scăderea produsului intern brut pe cap de locuitor față de județele vecine, la diminuarea veniturilor populației din zonele miniere, a veniturilor din taxe și impozite la bugetele locale ale primăriilor și la scăderea veniturilor la bugetul consolidat al statului din contribuții pentru asigurări sociale, sănătate, ajutor de șomaj, taxe redevențe miniere și pe orizontală ale unor agenți economici. În Olanda, spre exemplu, minerii disponibilizați au fost angajați la minele sau pentru săparea de tuneluri în Germania, Italia, Elveția,  Franța, Belgia, alții la construcția de autostrăzi în Olanda şi supraînălțarea digurilor la Marea Baltică. Plăți compensatorii s-au acordat doar celor care nu au putut fi plasați la alte locuri de muncă.
De ce mai scriem
despre mineritul
din Maramureș?
În cursul anului 2020, un reputat jurnalist spunea: „Ce rost mai are să scriem despre mineritul din Ma­ra­mureș? De la 31 decembrie 2006, minele și uzinele de pre­parare nu mai funcționează. După câțiva ani, a încetat și activitatea uzinelor chimico-metalurgice Phoenix  și Romplumb, precum și acti­vitatea de cercetare și pro­iectare în domeniu și, treptat, învățământul profesional și universitar de profil”.
Este adevărat, minele și uzinele nu mai funcționează, dar mineritul și oamenii săi nu pot fi dați uitării! Toate Guvernele, după anul 2006, în Programele de guvernare, au ca obiectiv prioritar dezvoltarea şi creșterea economică, a industriei, inclusiv unele prevederi privind combustibili energetici, de metal cupru etc. Cei care au citit „Strategia industriei miniere pentru perioada 2004-2010”,  aprobată prin H.G. Nr. 615/2004, publicată în M.O.R, au putut constata că  România dispune de rezerve geologice exploatabile care totalizează 3 miliarde tone de lignit și cărbune brun, 1 miliard tone de huilă, 40 de milioane tone de minereuri auroargentifere, 90 de milioane tone de minereuri polimetalice, 900 de milioane tone minereuri cuprifere, 4 miliarde tone de sare. În subsolul țării, se găsesc și zăcăminte de me­tale rare, de fier-mangan, bauxită, precum și o diversitate de subs­tanțe nemetalifere și cantități inepuizabile de roci utile și ornamentale. Parte din acestea sunt localizate în nord-vestul ţării. La acestea se adaugă rezervele puse în evidență în urma lucrărilor efectuate pe baza licențelor de concesiune pentru explorare, aprobate și publicate de A.N.R.M. Numai în anul 2020, spre exemplu, prin patru Ordine ale președintelui, A.N.R.M.  au fost aprobate Listele pentru concesio­na­rea de activități de explorare, prin concurs public de ofertă, pentru o sumedenie de perimetre din Rundele 90/2015, 94/2017, 99/2019 și 100/2020. Pentru Maramureș, în perioada 1993- 2010, au fost aprobate și efectuate lucrări în baza licențelor de concesiune pentru minereuri auroargentifere, apoi pentru ape minerale și diverse roci utile, precum și licențe de exploatare pentru iazuri de decantare din Baia Mare și împrejurimi. Județul Mara­mu­reș, cu aproape 50% suprafață montană, în subteran conține minereuri neferoase și prețioase, valoroase economic.

Prin  Decret Prezidențial,  Klaus  Iohannis, președintele României, a aprobat Legea nr. 27/2018 privind Programul geologic la nivel națio­nal. Legea stipulează: Resursele minerale sunt o parte componentă a resurselor naturale ale României și constituie baza de materii prime pentru produse industriale, pro­ducția de energie și securitatea națională. Modul de evidențiere și punere în valoare a resurselor mi­nerale este reglementat de Legea minelor nr. 85/ 2003, cu modi­ficările și completările ulterioare. Prevederile legii 27/2018 se aplică și apelor subterane.
Strategia de restructurare, privatizare și atragerea de investitori, aprobată prin H.G. Nr. 590/2006, prevedea relansarea activității mai multor mine de minereuri, printre care și Baia Sprie, Cavnic, Ră­zoare din Maramureș și Turț, județul Satu Mare, considerate viabile la timpul respectiv, dar nu s-a materializat. Presa din Mara­mureș a relatat pe larg despre investitorii străini care și-au manifestat  interesul pentru  zăcămintele și iazurile de decantare din Mara­mureș. De fiecare dată s-a motivat: încă nu este aprobată noua lege a minelor. Unul dintre obiectivele specifice ale  legii 27/2018 este Sprijinirea autorităților centrale, regionale și locale în fundamen­tarea programelor de dezvoltare a economiei viitoare por­nind de la baza de materii prime, respectiv de substanțe minerale utile identificate la nivel național, regional și local. Ele trebuie evaluate permanent din punct de vedere cantitativ și calitativ, ca o consecință a dezvoltării durabile. Sub egida Academiei de Științe Tehnice din România, un colectiv de specialiști din domeniul mine­ritului, din  diverse regiuni miniere ale țării, a elaborat lucrarea „Mi­neritul în contextul dezvoltării durabile a României” și s-a discutat în Parlament re­zultând concluzia: Prin strategia prezentată, mineritul poate să devină eficient pentru stat pentru comunitățile miniere și, deopo­trivă atractiv, pentru investitori. În acest mod, se asigură o dezvoltare durabilă și suste­na­bilă a României.    
Să nu uităm că mineritul este pentru Uniunea Europeană un sector strategic și, în ultimul timp, se accentuează faptul că dezvoltarea Europei va depinde masiv de extracția resurselor minerale din interiorul Uniunii. Perimetrele mi­niere închise, iazurile de decantare și haldele de mină, dacă nu vor fi între­ținute și supravegheate, riscă să devină adevărate „bom­be ecologice”. În golurile create prin lucrările miniere subterane,  se acumulează ape care ies la suprafață, ale căror nivel, cantitate, cât și conținut chimic ne­cesită supraveghere continuă.

Întreaga mass media din Ma­ramureș a prezentat cazurile de scurgere de ape de mină neepurate în pâraiele din zonă de la Băiuț, tunel Şuior, Cavnic, Băiţa Nistru, ape acumulate în subteran în urma infiltrațiilor din precipitațiile abundente. În lunga sa existență, industria minieră a afectat factorii de mediu, de aceea se impune reabilitarea acestora, prin tehnologiile cu­noscute. Metalele din apele de mină, din iazurile de decantare se pot recupera. Haldele de mină și iazurile de decantare a steri­lelor de flotație, prin conținut și cantități, sunt adevărate mine în aer liber, ele nu pot fi lăsate în voia sorții. Deșeurile din haldele de mină se pot refolosi, iar  terenurile ocupate de acestea se pot reda în circuitul agricol, silvic, edilitar, după caz.
Un exemplu în acest sens este suprafața de teren redată în circuitul urbanistic, în urma pro­cesării Iazului Meda din Baia Mare.  Legislația în vigoare pre­vede obligativitatea moni­to­rizării stării de securitate şi a impactului factorilor de mediu: urmărirea stabilității  şi compor­tării în timp a haldelor de steril şi a iazurilor de decantare; urmărirea scufundării în timp a terenurilor afectate de lucrările miniere subterane, supraveghe­rea mișcării suprafețelor de teren aferente pilierilor de siguranță; urmărirea nivelului şi al chimismului apelor subterane, controlul cantitativ şi calitativ al apelor de mină şi al celor rezultate, prin sistemele de drenaj al haldelor şi iazurilor de decantare. Acordarea autorizației de construcție în perimetrele afectate de fostele lucrări miniere subterane sau de suprafață se face pe baza rezultatelor monitorizării zonei după închidere, dar nu mai devreme de 20 de ani. În asemenea si­tuații, consiliile locale trebuie să consulte Autoritatea Minieră Teritorială asupra rezultatelor monitorizării teritoriilor.

Lucrările de conservare, de închidere şi de monitorizare a minelor, haldelor de steril şi a iazurilor de decantare necesită mari cheltuieli. Se naște întrebarea firească pentru organismele abilitate: nu ar fi mai bine ca acele viabile, în loc să cheltuim pentru închidere, să le redeschidem şi să le valorificăm prin extracția de plumb, zinc, cupru, aur, argint, sulf şi alte metale însoțitoare necesare eco­nomiei naționale, metale a căror  valoare, în condițiile prețurilor pe piața mondială, depășește cu mult cheltuielile?

Maramureșul a fost un puternic centru miniero-metalurgic. Uzi­nele chimico - metalurgice din municipiul Baia Mare, în anii 1980-1990, realizau întreaga producție de cupru electrolitic și de metal-plumb a țării, 75% din producția de cupru convertizor și alte 45 de produse chimico-me­talurgice, precum și lingouri de aur cu marcare „UZINELE METALE NEFEROASE Baia Mare”, recunoscute de bursa de la  Londra din punct de vedere calitativ și al circulației pe piața mondială. Redeschiderea mi­nelor și a industriei conexe ar fi benefică pentru Maramureș, pentru economia națională, așa că așteptăm aprobarea Legii mi­nelor, cu noile condiții de mediu, europene.
Potrivit Constituției României, toate bogățiile subsolului țării constituie proprietate publică exclusivă. Zăcămintele pot fi atribuite companiilor naționale şi societăților comerciale cu capital majoritar de stat pentru a le gestiona, exploata şi valorifica și, de asemenea, poate fi concesionat dreptul de explorare şi exploatare a perimetrelor miniere persoanelor juridice române sau străine, în aceleași condiții şi cu aceleași drepturi pentru fiecare.