Pintea 310

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie a realizat o expoziţie dedicată comemorării a 310 ani de la moartea lui Pintea Viteazul. Expoziţia a fost deschisă joia trecută şi poate fi vizitată timp de o lună.

 

 

Grigore Pintea s-a născut pe la 1670, în satul Măgoaja (Cluj), sudul Maramureşului, într-o familie aparţinând micii nobilimi. O rudă a sa a ctitorit mănăstirea Nicula şi le-a dăruit călugărilor celebra icoană a Maicii Domnului despre care se spune că plânge. Aceeaşi familie a întemeiat satul Cupşeni din Maramureş. Voievozii Cupşa au descălecat în Moldova, alături de Dragoş Vodă, în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Apariţia haiducilor a fost precedată de ocuparea Maramureşului de armata austriacă în 1685. Pe lângă dările enorme, ţăranii erau obligaţi să efectueze munci în folosul nobililor, aşa-zisele robote. În aceste condiţii, revolta a îmbrăcat forme diferite, de la nesupunere, la fuga de pe moşii şi haiducie.

 

Primele apariţii ale lui Pintea sunt semnalate la Baia Sprie, în 1694. Un an mai târziu, Pintea şi haiducii lui au jefuit nişte negustori “greci” în Munţii Maramureşului. În 1698, judele oraşului Baia Sprie îi scria judelui oraşului Baia Mare, afirmând că haiducii lui Pintea au atacat castelul din Rona. Acolo au omorât şi decapitat 250 de oameni şi au luat o pradă bogată, dusă cu 150 de cai.

 

În 1699, Pintea i-a prădat pe negustorii greci ai lui Constantin Brâncoveanu. Paguba acestora a fost uriaşă: 80.000 de florini, impozitul anual al Transilvaniei fiind la acea vreme de 112.500 de florini. În acelaşi an, prin pacea de la Karlowitz, austriecii intrau în stăpânirea Transilvaniei. Împăratul Leopold I a promis 500 de taleri imperiali pentru capul lui Pintea. 

În 1700, Pintea a fost închis în beciurile din Satu Mare şi eliberat după o înţelegere cu colonelul Friedrich von Lowenburg. Pintea se obliga să renunţe la orice acte ce ar fi putut provoca dezordine. Era graţiat şi primea sume de bani pentru întreţinerea cetelor sale de haiduci. Se interzicea oricui să le spună haiducilor tâlhari. În acelaşi an, a jefuit doi negustori sătmăreni în apropiere de Cicârlău. Baia Mare îi dădea o sumă regulată de bani pentru a nu mai ataca şi teroriza ţinutul.

În 1701, Pintea şi haiducii lui au jefuit mănăstirea Bixad şi l-au ucis pe vicarul episcopial Isaia, călugăr grec şi fost stareţ al mănăstirii Sfântul Apostol Pavel de pe Muntele Athos, convertit la catolicism şi însărcinat cu câştigarea la Unire a românilor din părţile Bihorului, Sătmarului şi Maramureşului.

 

În timpul împăratului Leopold I, obligaţiile fiscale şi militare introduse de stăpânirea habsburgică în Transilvania au determinat o amplă mişcare de rezistenţă. Începând cu anul 1701, Pintea s-a alăturat răscoalei conduse de principele Transilvaniei, Francisc Rakoczi al II-lea, în ceea ce poartă numele de răscoala curuţilor. În 1703, mai multe oraşe, Zalău, Satu Mare, Bistriţa, Dej şi Sighet au căzut în mâinile răsculaţilor. Pintea a cerut oraşului să se predea şi să se supună principelui. Conducerea oraşului a căzut de acord cu propunerea. Oamenii lui Pintea au primit şapte căruţe cu pâine, carne şi butoiaşe cu vin. Fără un motiv aparent, oamenii lui Pintea au aruncat alimentele, au spart fundul butoaielor cu vin şi au declanşat un nou atac, spărgând poarta exterioară a oraşului.

 

În ziua de 14 august 1703, Pintea a murit împuşcat în apropierea porţii de sud a oraşului Baia Mare, în apropierea Turnului Măcelarilor. A fost înmormântat în apropierea zidurilor oraşului, în interior. Există şi mormântul-cenotaf pe serpentinele de pe Gutâi.